REGNUL ANIMAL

-În general organisme mobile – se deplasează activ în mediul lor de viaţă

-Corp pluricelular
-Nutriţie heterotrofă
-Saprofite sau parazite

Zoologia – zoos; logos

Ramuri: Ramuri practice
-Morfologia -Zootehnia: avicultura, apicultura, sericicultura, piscicultura
-Citologia -parazitologia
-Histologia
-Fiziologia Importanţa studiului:
-Ontologia -Multe animale – importanţă economică: carne, lapte, ouă, lână, pene, păr
-Embriologia -Ne formează o imagine asupra modului de gospodărire a mediului, deoarece
-Genetica acestea joacă un rol important în economia naturii: circuitul materiei, lanţuri
Trofice etc.
-Filogenia
-Ecologia
-Zoogeografia
-Paleozoologia
-Sistemica animală
 Categorii filogenetice

- Lumea animală – aproximativ 1,5 milioane de specii

- Clasificarea filogenetică- ţine cont de originea comună a indivizilor şi particularităţile de structură
şi funcţie ale corpului.

-Specia –categoria sistematică de bază formată din indivizi ce se aseamănă

Fenotipic, au genofond comun şi se reproduc între ei. Ex . Canis lupus
-Genul – grupează indivizi cu caractere comune, înrudite apropiat. Ex. Canis
-Familia –înglobează genuri înrudite cu unul sau mai multe caractere comune. Ex. Canide
-Ordinul – cuprinde familii înrudite. Ex. Carnivore
-Clasa – cuprinde ordine cu caractere comune. Ex. Mamifere
-Încrengătura- clase cu caractere şi origine comună. Ex. Vertebrate
-Regnul – încrengături cu caractere comune care le diferenţiază net de alte organisme. Ex. Animal

Funcţiile organismului animal

-Funcţia de relaţie
-Funcţia de nutriţie
-Funcţia de reproducere
 Ecologia animală – studiază sistemele supraindividuale – populaţia, biocenoza, ecosistemele
Populaţia – genofond
Ecosistem = biotop +biocenoză

Relaţiile dintr-o biocenoză:comensalism, relaţii antagonice (parazitism,

prădătorism), relaţii indiferente.
-Comensalism- relaţie permanentă bazată pe legătură trofică – comensalul –avantajat, partenerul
nu este afectat; ex. plante epifite, peştele clovn locuieşte printre tentaculele unei anemone, peştele
Remora remora
 Simbioză – relaţie avantajoasă pentru două specii

Licheni

Micoriză

Bacteriotrofism
Fluierarul egiptean şi crocodilul de Nil
Relaţii antagonice - Parazitism

Taenia solium

Ascaris lumbricoides
Prădătorism
Relaţii indiferente – specii care se întâlnesc la aceeaşi sursă de hrană.
În cadrul biocenozei organismele pot ocupa poziţii trofice diferite:

-I. Producători – organisme autotrofe – transformă materia anorganică din mediu în materie organică.

-II. Consumatori: primari (fitofagi), secundari (zoofagi), terţiari (de vârf), cuaternari (paraziţi ai
consumatorilor terţiari).
Există şi consumatori care se încadrează în mai multe categorii:
-necrofagii- vulturi, pescăruşi, hiene;
-coprofagi – se hrănesc cu dejecţii – larve de muşte, gândaci de bălegar;
-detritofagi – se hrănesc cu detritus organic rezultat din descompunerea organismelor vegetale
şi animale.
-Omnivorele – ex. omul
-Plantele carnivore – care sunt şi producători primari şi consumatori

-III. Descompunătorii – descompun materia organică moartă. Sunt reipile deprezentaţi în

-special de bacteriile de putrefacţie formatoare de sol.
 Ecologia animală – studiază sistemele supraindividuale: populaţia, biocenoza,
ecosistemele.
Populaţia – grup de indivizi din aceeaşi specie, care trăiesc într-un areal,
are un fond de gene comun (genofond) ex. pop. fagilor dintr-o pădure,
broaştele verzi dintr-o baltă.
-Populaţia care ocupă un anumit teritoriu formează împreună cu acesta un ecosistem
-Ecosistem =biotop +biocenoză

Mediul de viaţă al animalelor

Mediul de viaţă marin – cuprinde 71% din suprafaţa Pământului. Mediu relativ constant
În ceea ce priveşte parametri ecologici. Un bazin marin are mai multe zone:
-Zona litorală- marginea bazinului –animale adaptate la o mare varietate a condiţiilor ecologice.
-Zona sublitorală – zonă permanent acoperită cu apă – adâncime până la 150m. Se resimt
variaţiile sezoniere al anotimpurilor. Cele 2 zone formează platforma continentală – zonă în
care se resimte puternic presiunea exercitată de valuri.
- Zona batială – între 150 – 4000 m adâncime; variaţiile sezoniere şi circadiene nu se mai resim
- Zona abisală – adâncime mai mare de 4000 m ajungând până la 10.000m.
- zona hadală – cuprinde şanţurile, fosele, crevasele subacvatice la care puţine animale pot rezis
-În zona de fund a bazinelor acvatice animalele formează bentosul. Animalele care plutesc liber
în masa apei formează planctonul, iar cele care înoată activ formează nectonul.

mediul de viaţă dulcicol - variaţii mari ale factorilor ecologici. Rata mai mare a evoluţiei
vieţuitoarelor.

Mediul de viaţă terestru – mare varietate de condiţii ecologice, presiune de selecţie extremă –
diversitate şi complexitate morfofuncţională şi comportamentală a animalelor.
-În mediul terestru există o mulţime de nişe ecologice (loc de trai bazat pe condiţii microlocale strict
determinate). Ex în pădure există animale care trăiesc în sol (hipogee), pe sol (epigee),
în frunzar (patomice), pe copaci, în lemnul copacilor, parazite pe alte vieţuitoare etc. Fiecare ocupă
o nişă ecologică cu condiţii diferite de altele.
Un mediu de viaţă aparte în cadrul mediului terestru este mediul troglobiont – condiţii constante,
temp. 4 grade Celsius; organisme adaptate la acest mediu.
 Regnul animal

- este împărţit filogenetic în două subregnuri:

Subregnul animalelor protozoare
Subregnul animalelor metazoare
SUBREGNUL PROTOZOARE – animale legate de mediul acvatic sau umed.
Corpul alcătuit dintr-o singură celulă care îndeplineşte toate funcţiile organismului. Are o singură
încrengătură: ÎNCRENGĂTURA PROTOZOARE.

SUBREGNUL METAZOARE – este cel mai numeros, are o varietate mare de forme
morfologice – organisme pluricelulare.

ÎNCRENGĂTURA PROTOZOARE
-Cele mai vechi şi mai simple animale, toate microscopice. Corp de ordinul micronilor.
-Corpul lor se aseamănă cu o celulă a metazoarelor fiind alcătuit din: membrană, citoplasmă şi nucleu.
-Membrana este dublă alcătuită din două straturi lipoproteice care asigură schimbul cu mediul extern;
adesea membrana sete întărită de o peliculă externă de naturi şi consistenţe diferite cu rol
protector.
-Citoplasma – sau protoplasma prezintă organitele citoplasmatice.
-Ex. - vacuole digestive
- vacuole pulsatile
Hrănirea protozoarelor:
-Osmoză – pătrunderea substanţelor pe baza diferendului de
concentraţie;
-Fagocitoză
-Pinocitoză

Excreţia – se poate face pe toată suprafaţa corpului prin

difuziune şi osmoză sau cu
ajutorul vacuolelor pulsatile.

Sensibilitatea – se realizează prin întreaga protoplasmă dar

există şi formaţiuni
specializate – ex. stigma.

Mişcarea - asigurată de întreaga protoplasmă dar şi cu structuri

specializate: cili, flageli,
pseudopode.

Reproducerea - se poate realiza:

-Sexuat – izogamie, anizogamie, conjugare
-Asexuat – prin diviziune directă sau prin înmugurire.
Când condiţiile devin nefavorabile individul se închistează
-chistul este o formă de rezistenţă la intemperii.
 Ecologie
-Sunt animale unicelulare, eucariote, solitare sau coloniale, cu largă răspândire în natură.
-Dezvoltă o mare biomasă ce constituie hrană pentru majoritatea nevertebratelor, şi pentru unele
vertebrate.
-Există:
- forme libere ce trăiesc în ape dulci salmastre şi ape marine
- forme comensale sau simbionte cu alte vieţuitoare
- forme parazite

Clasificare
-Subîncrengătura Sarcomastigofore – protozoare cu cili sau flegeli
-Grupul Sporozoare - endoparazite ce trec prin stadiul de spori
-Subîncrengătura Ciliofore

Subîncrengătura Sarcomastigofore – cuprinde două clase: FLAGELATE ŞI SARCODINE

CLASA FLAGELATE SAU MASTIGOFORE – sunt protozoare cu unul
sau mai mulţi flageli.
Formele autotrofe (fitoflagelate) sunt reprezentate de Euglena viridis.
Formele heterotrofe sunt reprezentate de ZOOMASTIGINE. Aceste specii
sunt indicatori de poluare sau produc toxine ce provoacă moartea în masă a unor organisme marine –
-peşti, ţestoase.
Subclasa ZOOMASTIGINE cuprinde mai multe
ordine:

ORDINUL PROTOMASTIGINE
- flagelate mici, cu 1-2 flageli, libere sau parazite.
Specii libere: Bodo putris – trăieşte în ape murdare şi se
hrăneşte
cu bacterii

Forme parazite: Leishmania, Trypanosoma

Leishmania donovani – parazită în celulele

din splină, ficat, măduvă osoasă, globule albe.
Produce ,,febra de India” sau boala neagră –
Hepatomegalie, splenomegalie, ulceraţii, slăbire
mortală. Boala este curabilă dar netratată este
mortală în 96% din cazuri. Prezentă în Asia,
ţinuturi mediteraneene, sudul Europei. Transmisă
De Phlebotomus argentipes
Câinii rezervoare de paraziţi.
 Phlebotomus argentipes
Leishmania infantum – parazită la om şi la câine în ficat şi splină unde produce splenomegalie,
Febră şi anemie la copii di regiunea mediteraneeană. A fost semnalată şi la noi. Transmisă
de Phlebotomus perniciosus – Italia, Spania, Portugalia,

Phlebotomus perniciosus
Leishmania tropica – produce ,,butonul de orient” – Asia de Mijloc, ţări mediteraneene.
boală de piele – apare ca o pişcătură de ţânţar ce se extinde treptat şi se acoperă de scame
cafenii.
Trypanosoma gambiense –sânge, lichid cefalorahidian; Africa ecuatorială şi centrală –
Parazită în sângele antilopelor – rezervor patogen - Glossina palpalis. Boala somnului –
accelerare a ritmului cardiac, tulburări nervoase, slăbire, paralizie, somnolenţă ziua,
insomnie noaptea. Netratată boala este mortală.
Trypanosoma cruzi - parazită în sânge şi în diferite categorii de celule.
Răspândită în America de Sud. Transmisă de o ploşniţă Triatoma megista. Transmisă prin
excrementele depuse pe piele. Rezervoarele naturale – rozătoarele. Boala numită ,,chagas”
manifestată prin: febră, umflarea splinei, glandei tiroide, meningită, idioţenie, paralizie, moarte
 ORDINUL POLIMASTIGINE

-Flagelate cu mai mulţi flageli min. 4

-Hrănire: saprofită, multe specii parazite,unele trăiesc în simbioză cu alte specii;
Specii parazite:

Trichomonas vaginalis
 Trichomonas hominis –
parazită în intestin Lamblia (Giardia) intestinalis

Costia necatrix – peşti –

declanşează secreţii abundente
de mucus pe branhii şi pe
piele.
 Grupul Hipermastigine - specii simbionte care ajută la digerarea celulozei.
Ex. intestinul termitelor,

ORDINUL RIZOMASTIGINE –
flagelate care pot emite pseudopode; rar parazite.
-imp.filogenetică – leg. filog. dintre ORDINUL OPALINIDE
flagelate şi rizopode - mulţi flageli scurţi

Opalina ranarum
Mastigamoeba aspera
 CLASA SARCODINE
Emit pseudopode;
Cuprind două subclase: Rizopode şi Actinopode

1. SUBCLASA RIZOPODE

ORDINUL AMIBIENI
-răspândire universală;
-prezintă pseudopode cu rol în deplasare şi în nutriţie;
-locomoţia - prin târâre sau rostogolire;
-nutriţia – hrana este capturată cu ajutorul pseudopodelor; în dreptul pseudopodului
respectiv se deschide membrana, este înglobată particula de hrană împreună cu apa
rezultând o vacuolă digestivă.
-forme libere, parazite sau comensale;
Amoeba proteus
Clasificarea amibelor după mediul de viaţă:
-marine – se dezvoltă mai ales acolo unde se descompun resturi de plante;
-ape salmastre şi saline
-ape dulci – frecvente pe fundurile bogate în resturi organice,

Amoeba limax
În apele mici produce adevărate ,,infuzii”
naturale de amibii
-edafice (tericole) – amibele ajung pe sol mai ales prin excrementele animalelor;
creşterea nr. de amide din sol determină scăderea nr. de bacterii;
-coprozoice – în urină, bălegar umed trăiesc numeroase rizopode; în bălegarul de cal există o
faună bogată de amibe;
-parazite- există şi forme endocomensale care se hrănesc cu bacterii şi materii din intestinul
subţire al gazdei;
-

Entamoeba coli – chist – intestinul omului – distruge microorganismele

dăunătoare; nu este patogenă, dar poate activa colitele preexistente.
 Entamoeba histolitica Chist cu mai mulţi nuclei

Patogenă în intestinul omului – produce dizenterie gravă cu ulceraţii,

scurgeri de sânge- boala se numeşte dizenterie gravă – dacă nu se tratează poate fi mortală
în 40 % din cazuri. Trăieşte în intestinul gros al omului, mai rar pătrunde în duoden, ficat,
creier, atacă ţesuturile, produce ulceraţii adânci, se hrăneşte cu hematii. Persoana infectată
produce până la 300 milioane chisturi pe zi.
 ORDINUL FORAMINIFERE

 rizopode unicelulare a căror celule secretă o căsuţă compartimentată, solidă, prevăzută

cu numeroase orificii; căsuţa poate fi calcaroasă sau silicioasă, iar prin orificiile ei ies
pseudopodele;
 sunt forme acvatice, trăiesc mai ales în apele marine;
 au contribuit la formarea calcarelor biogene – mai ales a cretei;
 unele specii – numuliţi au avut dimensiuni de câţiva cm.
După moartea animalelor rămân căsuţele calcaroase sau silicioase, cad pe fundul mării şi
Formează depozite ,, pământ de Kieselgur” sau diatomită – abraziv, foarte uşor datorită
porozităţii. Folosit ca insecticid, izolator termic şi la fabricarea dinamitei.
 2. SUBCLASA ACTINOPODE - sarcodine cu corp globular ce prezintă pseudopode
radiale; majoritatea trăiesc în ape dulci, dar există şi forme marine.
-Prezintă trei ordine: Heliozoare, Acantari, Radiolari.

ORDINUL HELIOZOARE – corp sferic, actinopodii radiale, schelet silicios cu ace sau ţepi;
- majoritatea trăiesc în apele dulci, trăiesc pe fundul apei.
ORDINUL ACANTARI – schelet format din baghete de acantină (sulfat de stronţiu şi silicat
de aluminiu şi calciu); forme sferice cu pseudopode; corpul format din două zone:
zonă centrală numită capsula centrală şi o zonă periferică – zona extracapsulară.
- specia cea mai comună este Acanthomera elastica.

Acanthomera elastica
ORDINUL RADIOLARI – specii frumos şi divers colorate datorită irizaţiilor scheletului.
În structura corpului intră o zonă capsulară şi una extracapsulară.
Prin depunerea scheletului se formează rocile silicioase.
 GRUPUL SPOROZOARE

- parazite intracelular, la sfârşitul perioadei vegetative trec prin stadiul de spori (parazit
înconjurat de o membrană tare, rezistentă, protectoare).
- parazitează mai ales pe metazoarele superioare: viermi, artropode, moluşte, cordate;
- au parazitism specific;
- două ordine mai importante: Gregarinomorfe şi Coccidiomorfe

ORDINUL GREGARINOMORFE – parazite în intestin şi în organele genitale

la nevertebrate; au comportament gregar ,,de turmă”;

Gregarina blattarum
parazită în tubul digestiv
al gândacului de bucătărie
 ORDINUL COCCIDIOMORFE – parazite intracelular la nevertebrate şi vertebrate;
-Trăiesc în celulele epiteliale, ficat, tubul digestiv, sistemul circulator;

1. COCCIDIILE – tubul digestiv, ficat, rinichi; determină mari pierderi economice în

fermele de animale. Cel mai important este GENUL EIMERIA.
-Eimeria perforans - parazită la iepuri – coccidioza intestinală – omoară
animalul în scurt timp;
- Eimeria stidae – provoacă tot la iepure coccidioza hepatică.

Spori - Eimeria Ficat parazitat - Eimeria stidae

-Eimeria ziirni - provoacă la vite ,,diarea roşie”;

-Eimeria avium – în intestinul găinilor şi al altor păsări.
 2. PLASMODIILE – parazite în epiteliul vaselor de sânge şi în sânge.; au două gazde;
- Prezintă două genuri mai importante: Plasmodium şi Babesia

- Plasmodium vivax – ,,febra terţă benignă” – bolnavul are o zi febră, o zi nu;

-Plasmodium malariae- produce ,,frigurile de baltă”;
febra apare tot a patra zi;
-Plasmodium falciparum – produce malaria sau ,,febra tropicală”- febra apare la
trei zile sau neregulat – cea mai gravă formă. Malaria se mai numeşte şi ,,paludism”
(lat. paludis – baltă, eleşteu).

Malaria este o boală infecţioasă larg răspândită în regiunile tropicale şi subtropicale. Între 300 şi
500 de milioane de persoane sunt infectate anual; aproximativ 1 - 3 milioane mor în fiecare an,
cei mai mulţi fiind copii din Africa sub-sahariană. (2007 – 3 cazuri de malarie la Porţile de Fier)
 Culex pipiens – ţânţarul domestic – larve de ţânţar

Larvele de anofel – paralele cu suprafaţa apei

Anopheles gambiae – ţânţarul anofel
Babesia bovis – provoacă hemoglobinuria la bovie, transmisă prin căpuşa Ixodes ricinus.

Ixodes ricinus - febra pătată a Muntilor Stâncoşi, tifosul Sao Paolo, febra Colorado,
 SUBÎNCRENGĂTURA CILIOFORE

-Cele mai evoluate protozoare – infuzori;

-Prezintă cili; nutriţia – heterotrofă; locomoţia – mişcarea cililor; înmulţirea – asexuat
prin diviziune şi sexuat prin conjugare – cea mai primitivă formă de înmulţire sexuată.

Paramecium caudatum
Specii: Paramecium caudatum, Colpoda cuculus, Coleps hirtus;
- trăiesc în apele dulci, stătătoare, dar există şi forme marine; preferând mai ales în apele
murdare contribuie la epurarea acestora; unele specii pot duce o viaţă colonială – fixaţi
cu ajutorul unui peduncul.

Vorticella – colonie – individ izolat

 IMPORTANŢA PROTOZOARELOR

-TEORETICĂ – demonstrează evoluţia organismelor vii de la unicelular la pluricelular;

-PRACTICĂ – multe participă la epurarea apelor; unele sunt indicatori preţioşi ai

calităţii apelor. Sunt o verigă importantă în lanţurile trofice din biocenozele acvatice;
- speciile parazite pot provoca boli grave la om şi animale;