PROCESUL DE PLANIFICARE PE

TERMEN SCURT

Postolachi Corina
Nacul Tatiana
Gr.M_FCA-92
Planificarea – o funcţie specială a procesului de gestiune(sau ungen special de luare a
deciziei), deoarece nu se referă doar la un singur eveniment, ci cuprinde toată
activitatea întreptrinderii şi constituie un proces de determinare a acţiunilor care
urmează să fie efectuate în viitor.

Prin planificare se înţelege programarea, coordonarea şi conducerea pe bază de plan

a activităţii întreprinderii. Altfel spus- un proces prin care o firmă stabileşte unde se
află, unde ar dori să ajungă şi ce resurse financiare sunt necesare pentru aceasta.
Principalele sarcini ale planificării sunt:

 să culeagă toate datele privind performanţele firmei şi să le compare cu

cele ale perioadelor anterioare, cu media pe industria respectivă şi cu
cele ale concurenţilor
 să estimeze cererea pe piaţă şi să previzioneze vînzările

 să determine intrările necesare pentru realizarea volumului respectiv de

vînzări
 să stabilească modalitatea în care vor fi obţinute aceste resurse

 să asigure valorificarea eficientă a excedentului de mijloace băneşti

 să asigure echilibru financiar pe termen scurt

 să formuleze obiective realiste

 să fixeze responsabilităţi

 să elaboreze strategii de dezvoltare

 să creeze o imagine bună atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă.

 NECESITATEA SI SCOPUL PLANIFICÃRII

 Pentru ca organizaţia economicã sã obţinã rezultate prin care sã

supravieţuiascã, în ansamblul ei dar şi fiecare componentã,
fiecare angajat trebuie sã ştie ce are de fãcut, iar rãspunsul se
obţine prin planificare.

 Scopul funcţiei de planificare este stabilirea obiectivelor,

ţintelor cãtre care va fi orientatã activitatea în viitor, precum şi
a modalitãţilor - acţiunile, resursele necesare şi alocarea lor,
implementarea - de a le realiza
 PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA PROCESULUI DE PLANIFICARE

 Procesul de planificare financiară presupune

previziunea cifrelor de vânzări, a veniturilor şi
activelor necesare conform diferitelor strategii de
producţie sau de marketing adoptate şi apoi
luarea unei decizii privind modul de acoperire a
necesarului de fonduri pentru finanţare.
 Fiecare proces de planificare se efrectuiaza in
dependenta de dimesiunile pe care le poseda :
PLANUL PROCESULUI DE PLANIFICARE
Cu ce te ajuta planificarea?
Multe dintre problemele de care se lovesc micile firme isi pot gasi
solutia cu ajutorul procesului de planificare pentru ca acesta poate sa:
 Identifice domenii ale afacerii care nu sunt sub control, carora
managerii nu le-au acordat atentia cuvenita si in care actiunea este
necesara
 Ofere un cadru de lucru prin care angajtii si alte persoane pot fi
informati despre actiuniile viitoare ale firmei
 Determine managementul sa ia in considerare strategia viitoare a
firmei, sa evalueze punctele tari si cele slabe intr-o maniera obiectiva
 Solicite imbunatatirea sistemului informatic managerial, ceea ce va
aduce avantaje intregului sistem decizional din cadrul organizatiei
 Identifice domenii de dezvoltare esentiale in care firma va trebui sa
isi dezvolte specialisti
 Ofera o baza de analiza in situatia in care un produs sau un proces
nou va avea succes, in mod special, va fi valoros in dezvoltarea
previziunilor pe termen scurt
 PLANIFICAREA FINANCIARA PE TERMEN SCURT

Elementele-cheie ale planificarii financiare pe termen scurt sunt:

 determinarea necesarului de fond de rulment si al trezoreriei

 planul de trezorerie.

1. Necesarul de fond de rulment si trezoreria neta

Fondul de rulment, este partea din capitalul permanent destinata si utilizata
pentru finantarea activitatii curente de exploatare.
Necesarul de fond de rulment (NFR) este un element de activ
reprezentand activele circulante care trebuie finantate din fondul de
rulment.
NFR = AC – DC
Unde: AC = active circulante (mai putin disponibilitatile banesti)
DC = datoriile curente (pe termen mai mic de un an)
Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment (FR) si
necesarul de fond de rulment (NFR).
Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment (FR) si
necesarul de fond de rulment (NFR).
TN = FR – NFR
2. Planul de trezorerie
Planul de trezorerie este baza planificarii pe termen scurt, scopul lui fiind acela de
a prognoza incasarile si platile viitoare.
De obicei se folosesc doua planuri de trezorerie: un plan anual si un plan zilnic.
Planul anual serveste urmatoarelor scopuri:
 recapitularea in fiecare luna a incasarilor si platilor;

 compararea rezultatelor obtinute cu prognozele facute si, daca este cazul,

efectuarea corectiilor necesare;
 previzionarea din timp a deficitului de mijloace financiare si cautarea din timp a
celor mai bune solutii pentru acoperirea lui;
 determinarea excedentului de mijloace financiare si cautarea din timp a celor
mai bune solutii de plasare a lui (investitii, plasamente financiare etc.).
Prin planul zilnic se urmareste:
 controlul incasarilor si platilor zilnice cu scopul de a forta accelerarea
incasarilor si/sau, atunci cand este cazul, intarzierea platilor;
 limitarea la maximum a apelarii la credite pentru acoperirea nevoilor de
finantare.
 Pentru o firma care lucreaza cu sistemul bugetelor pentru fiecare departament,
planul de trezorerie este alcatuit din totalitatea planurilor departamentale.
EXEMPLU DE PLAN DE TREZORERIE
CELE TREI FAZE CARE MARCHEAZA PROCESUL GENERAL DE OTRGANIZARE AL PLANIFICARII
FINANCIARE PE TERMEN SCURT
 BUGETELE DE EXPLOATARE

Ele se raportează în general elementelor pe care le regăsim în

mod convenţional într-un cont de rezultate cu excepţia rubricilor
excepţionale care sunt imprevizibile; din această cauză ele sunt
pentru majoritatea, în conexiune cu elementele din partea de jos a
bilanţului. Aceste bugete sunt organizate cu ajutorul unei ierarhii
reprezentate în urmatoarea schema.
BUGETELE ÎN AFARA EXPLOATĂRII

Ele se referă la datele relative, la operaţii strategice ale

întreprinderii, respectiv mişcările de fonduri care trebuie să
revină în toate lunile următoare şi în orice caz în anul respectiv
ca urmare a deciziilor de investiţii, de finanţare pe termen lung
etc. care sunt reţinute în planul financiar plurianual. Se pot
repartiza aceste date în două categorii după cum ele se referă la
resurse sau alocări strategice.
 Model de cont de rezultate analitic
Cifra de afaceri
- Costul de revenire direct al cifrei de afaceri
(adică consumurile de materii prime si partea variabilă a altor aprovizionări şi cheltuieli
externe, a impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi a altor
cheltuieli de gestiune curentă)
= Marja brută de exploatare
- Cheltuieli de structură
(adică cheltuieli generale industriale - cu excepţia amortismentelor - comerciale şi
administrative, ceea ce corespunde părţii fixe a altor aprovizionări şi cheltuieli externe,
impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate, a cheltuielilor de personal şi a alto cheltuieli)
= Marja semi-brută (sau excedent brut de exploatare fără variaţia stocurilor)
- Amortismente
= Rezultat de exploatare
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
= Rezultat impozabil
- Impozit pe venit
= Rezultat net (Profit net)
Contul de rezultate inspirat din contabilitatea generală (mii
USD)
Cifra de afaceri
- Cumpărări de mărfuri
+ Variaţia stocului de mărfuri
= Marja brută
- Cheltuieli fixe
= Marja semi-brută (EBE)
- Amortismente
- Provizioane
= Rezultat brut (RBE)
- Cheltuieli financiare
= Rezultat brut curent (sau rezultat net în absenţa impozitului în
caz de pierdere)
Principalii indicatori economico-financiari
1. Pragul de rentabilitate - reflectă nivelul cifrei de afaceri (Volumul total
al încasărilor pentru care profitul net este egal cu zero).

 2) Lichiditatea globală (generală) - reflectă posibilitatea componentelor

patrimoniale curente de a se transforma într-un termen scurt în lichidităţi
pentru a satisface obligaţiile de plată exigibile.

Se apreciază o lichiditate favorabilă atunci când are o mărime supraunitară

(între 2 şi 2,25).

 3) Lichiditate redusă (intermediară).

Lichiditatea redusă trebuie să tindă spre o mărime unitară (între 0,5 şi 1).
4. Lichiditatea imediată
 5) Securitatea financiară - reflectă gradul în care capitalurile
proprii asigură finanţarea activităţii.

 6) Rata rentabilităţii economică - măsoară eficienţa mijloacelor

materiale şi financiare alocate.

Rata rentabilităţii economice trebuie să fie superioară ratei inflaţiei;

trebuie să permită reînnoirea şi creşterea activelor într-o perioadă
cât mai scurtă.
 7) Rata rentabilităţii financiare - exprimă capacitatea
capitalurilor proprii de a produce profit.

 8) Rata autonomiei financiare (rata generală a solvabilităţii)

9) Gradul de îndatorire arată limita până la cere agentul economic
este finanţat din alte resurse decât fondurile proprii.

 10) Rata profitului se determină după relaţia:

 11) Potenţialul de dezvoltare / creştere

 12) Perioada de recuperare a creanţelor

 13) Perioada de rambursare a datoriilor

 14) Rotaţia stocurilor

  
 15) Productivitatea muncii

 16) Ponderea salariilor în costuri




 Multumim pentru atentie !