TEMA 17.

Eficiența implementării tehnicii

noi
Eficiența implementării tehnicii noi reprezintă
rezultatele utilizării acestei tehnici.
În componența tehnicii noi intră mijloacele
tehnice de comunicații noi, mijloace de
automatizare și mecanizare ale proceselor
tehnologice și a rețelelor de comunicații,
aparate, construcții, materialele noi
îmbunătățite și metode de organizare a
procesului de producție.
• Calculule eficienței economice de la
implementarea tehnicii noi servesc pentru
selectarea variantei optime cu efectul
economic maximal și cheltuielile minime.
• Acest efect se manifestă în majorarea
volumului de producție, îmbunătățirea
calității informației transferate și a calității
deservirii, majorarea profitului și
rentabilității.
• Pentru eficiența economică a tehnicii noi
sunt tipice indicii următori:
- indece majorării volumului de producție;
- eficiența absolută și specifică la un leu al
fondurilor de producție;
- indicatorii calității producției;
- indicatorii calității deservirii.
• Acești criterii sunt obligatorii la optimizarea
variantei selectate a tehnicii noi.
Indicatori se referă la cheltuielile unice și curente:
1)cheltuielile capitale globale – de bilanț;
2)cheltuielile capitale specifice (la o unitate de
putere sau la o unitate de produs);
3)costul unității de produs și Cexp;
4)productivitatea muncii;
5)termen de recuperare a cheltuielilor capitale;
6)coeficient de eficiență economică E;
7)indicatorii suplimentari, cum sunt: îmbunătățirea
condițiilor de muncă, micșorarea cheltuielilor de
materiale dificitare.
La calculul cheltuielilor în acest caz se folosesc
următoarele unități de măsură:
-1000 (100) km de linie magistrală sau de canalo-km
pentru liniile magistrale din cablu;
-1000 (100) km de linie sau canalo-km – pentru liniile
telefono-telegrafice și pentru majorarea densității rețelei;
-Un canal pentru stațiile de telefonie interurbană;
-1000 de numere- pentru telefonie urbană;
-Un punct de difuziune – pentru rețele de
radiodufuziune;
-Un kW putere a emițătorului – pentru centre de
radiodifuziune.
În cazuri când nu e posibil de calculat
investițiile capitale specifice (pe unitate sau
kW), atunci ele se calculează la 100 lei al
volumului de producție.
Un indicator remarcabil al eficienței de la
implementarea tehnicii noi este diferența
dintre costul unității de produs fabricat cu
ajutorul tehnicii existente și costul producției
fabricate pe baza tehnicii noi.
• Exemplu.
• Costul unității de produs actual este de 80 bani
(la un leu al volumului de producție). După
implementarea tehnicii noi costul unității planificat
este de 50 bani. Volumul de producție actual
constituie 200 mii lei. După implementarea
tehnicii noi volumul de producție va constitui 300
mii lei.
• Rezolvare: 1) 0,8 x300 mii = 240 mii lei;
• 2) 0,5 x 300 mii = 150 mii lei;
• diminuarea costului unității va constitui:
• 240 mii – 150 mii = 90 mii lei.
La implementarea tehnicii noi în întreprindere
sau alte secții de producție, costul unității se
compară după divizul de cheltuieli.
Dacă tehnica nouă se implementează la o
etapă separată a procesului de producție,
atunci se iau în considerație articole ce au
suferit schimbări.
Economiile la capitol salarizarea se calculează
luând în considerație primele plătite din fondul
de stimulare materială, salariul suplimentar și
impozitele către stat.
 Marketing
Nevoia de marketing apare atunci când activitatea
în creștere a producătorului sau a vânzătorului
începe să depășească activitatea consumatorului
sau a cumpărătorului, în timp ce activitatea
consumatorului scade.
Bazele teoretice ale marketingului ca știință
independentă, ce există la intersecția dintre
economie, sociologie, psihologie și management,
au fost create de americanul Cyrus McCormick
(1809-1884). El a fost prima persoană care a
realizat pe deplin rolul unic al funcției de marketing
ca sarcină specifică de management.
McCormick a creat un întreg „arsenal al
instrumentelor de bază” al marketingului
modern, precum studierea și analizarea
pieței, principalele tipuri și principii ale
alegerii unei politici și servicii a prețurilor etc.
Disciplină academică de marketing a apărut
în America, timpul nașterii sale este
începutul secolului XX. În 1902, au început
să dea prelegeri pe probleme de marketing
la Universitatea Michigan, California și
Illinois.
 TEMA 18. Granițele economice ale
ramurii comunicațiilor

• Plan: 18.1. Factorii limitelor economice ale

ramurii și ale produsului acesteia
18.2. Locul ramurii de comunicații în
economia națională
• 18.3. Caracteristica economică a dezvoltării
componentelor ramurii integrate de tele-
infocomunicații
 Factorii limitelor economice ale ramurii și
ale produsului acesteia
Originile formării ramurilor economiei se referă
la începutul creșterii bunăstării oamenilor și a
produsului intern brut pe cap de locuitor
datorită creșterii productivității muncii în urma
revoluției industriale (anii 1600-1700).
Tranziția la producția de mașini a oferit
posibilitatea producției industriale în masă,
dezvoltarea industriei și crearea de noi
industrii.
Dezvoltarea științifică și tehnică a producției a
oferit oportunitatea dezvoltării sectorului de
servicii, care a devenit treptat sectorul principal
al economiei în trecerea la etapa de dezvoltare
post-industrială.
Etapa actuală de dezvoltare a economiei
mondiale este caracterizată de apariția de noi
tehnologii, inclusiv infocomunicații, și noi
industrii transfrontaliere, care includ industria
infocomunicațiilor, care a apărut ca urmare a
convergenței comunicațiilor și informaticii.
Conceptele de industrie și piață sunt
apropiate, dar nu identice.
Industria este un grup de întreprinderi care își
oferă produsele nu într-o singură piață, ci în
diverse piețe unice.
Industria este mai largă decât piața.
Piețele unesc vânzătorii și cumpărătorii de
bunuri sau servicii substituente din punctul de
vedere al consumatorilor, iar industriile unesc
producătorii de mărfuri substituente din punct
de vedere al ofertei.
• Reprezentanții piețelor unice pentru
serviciile de comunicații sunt piețele
pentru:
• corespondență scrisă (scrisori simple,
recomandate, valoroase, cărți poștale,
colete),
• mesaje telefonice (mesaje telefonice
locale, pe distanțe lungi, internaționale prin
comunicații prin cablu, mobil, satelit și
radio, mesaje IT).
Ramura comunicațiilor unește organizațiile care
furnizează servicii de comunicații poștale și
electrice, care includ comunicații telefonice,
documentare, prin satelit, mobile, adică ramura
comunicațiilor reunește piețele unice.
Diferența dintre conceptele și limitele piețelor și
industriilor se datorează și globalizării economiei
mondiale, atunci când mărfurile produse de
industriile din alte țări și la prețuri diferite de
prețurile de pe piața națională sunt oferite pe o
piață unică. Cu acest fenomen este legat
conceptul de granițe geografice ale pieței.
• Pentru a evidenția o piață limitată din punct
de vedere geografic, sunt utilizate criterii
ca:
• ponderea principală (75%) din produsul
consumat (fabricat) pe un anumit teritoriu,
• costuri de transport, generale, și pe
unitatea de produs;
• stabilitatea cotelor de piață ale companiilor
de top din regiune,
• restricții administrative la exportul sau
importul de mărfuri.
Principiul de construire a rețelelor de
informații și comunicații șterge limitele
geografice ale pieței serviciilor de informații și
comunicații atât într-o țară separată, cât și în
întreaga lume (comunicarea telefonică dintr-o
țară ar trebui livrată unui abonat al altei țări).
Pentru coordonarea piețelor internaționale au
fost create organizațiile internaționale din
domeniul comunicațiilor poștale și electrice
(Uniunea Poștală Universală, Uniunea
Internațională de Telecomunicații).
Ele au o importanță deosebită pentru
reglementarea piețelor internaționale pentru
servicii de telecomunicații și informații, a
căror competență include stabilirea tarifelor
internaționale pentru servicii, alocarea
resurselor de frecvență radio și alocarea
frecvențelor spectrului de frecvențe radio,
decontări reciproce între operatorii de
telecomunicații pentru servicii internaționale
prestate pentru transferul de informații,
mesaje și poștă.
Factorii de producție fiind limitați, în special
liniile de comunicații și investițiile, determină
eterogenitatea dezvoltării rețelelor de
comunicații, dezechilibrul accesibilității
utilizatorilor la rețelele de informații și
comunicații și la resursele informaționale.
Ca urmare se observă limitarea piețelor
regionale ale oricăror produse de informare
și comunicare din punctul de vedere al
producătorilor.
Pentru a analiza prețurile de livrare a unui
produs anumit, de exemplu, serviciile de
infocomunicații, trebuie luate în
considerare limitele economice ale
produsului și ale piețelor geografice.
Pentru a studia condițiile și posibilitățile de
intrare sau ieșire de pe piață, este necesar
să se studieze comportamentul
producătorilor pe această piață, natura
concurenței, situația din ramură și
caracteristicile tehnologice ale producției.
 Există abordările teoretice pentru
determinarea limitelor economice ale
ramurii și ale pieței ramurii.
Prima abordare se bazează pe
determinarea limitelor unei piețe unice
(izolate).
O piață unică este o piață care satisface
aceeași nevoie. Aceasta este o piață cu un
produs sau serviciu care nu are produse
substituente sau interconectări cu alte
bunuri. Astfel de bunuri sau servicii au o
înaltă elasticitate a cererii încrucișate.
Dacă coeficientul de elasticitate încrucișată
este zero, atunci mărfurile sunt
independente, creșterea prețului unui
produs nu afectează volumul cererii altuia.
În acest caz, mărfurile aparțin unor piețe
diferite.
Dacă două produse satisfac aceeași nevoie
și sunt schimbabile, iar creșterea prețului
unui produs duce la o creștere a cererii
pentru un alt produs, atunci coeficientul de
elasticitate este mai mare decât zero.
A doua abordare a studierii ramurii se
bazează pe dependența structurii ramurii de
condiții fundamentale precum tehnologia și
cererea de produse.
Această abordare reflectă concepția Școlii
Harvard a organizării economice a ramurii,
conform căreia funcționarea ramurii depinde
de comportamentul vânzătorilor și
cumpărătorilor, care este determinat de
relația „structură - comportament - rezultat”.
A treia abordare ia în considerare structura
sectorială a economiei din punct de vedere
al impactului barierelor de intrare pe piață
asupra comportamentului firmelor din
ramură. Această abordare utilizează modele
macroeconomice pentru a explica
comportamentul firmelor și structura pieței.
Teoriile costurilor de tranzacție și ale cvasi-
monopolului sunt utilizate pentru a explica
relația dintre cota de piață și poziția
economică.
Costurile de tranzacție sunt costuri asociate
nu producției ca atare, ci costurilor
însoțitoare în sfera de circulație.
Costurile de tranzacție sunt asociate
transferului drepturilor de proprietate,
încheierii contractelor și asigurarea
implementării acestora, căutarea de
informații despre prețuri, despre contragenții
ale tranzacțiilor comerciale.
Costuri de tranzacție slăbesc posibilitățile de
concurență a prețurilor între participanții pe
piață.
Dacă costurile de tranzacție sunt mici și
drepturile de proprietate sunt clar definite,
atunci piața însăși poate, fără implicarea
guvernului, să elimine efectele externe, iar
părțile interesate vor putea ajunge în mod
independent la cea mai rațională decizie.
Atunci când costurile tranzacției sunt mari și
distribuția drepturilor de proprietate afectează
eficiența producției, eficiența autoreglementării
relațiilor economice între proprietarii de resurse
este semnificativ redusă. Aceasta prevede
necesitatea reglementării statului.
Rețelele de tele-infocomunicații acoperă nu
numai așezările din țară, ci și spațiul global
de transmitere a informațiilor, ceea ce
determină costurile mari de creare și
întreținere a rețelelor.
Prin urmare, aceste costuri sunt principalele
bariere pentru intrarea pe această piață a
firmelor care nu au propria rețea de
transmitere a informațiilor.
Acest factor servește, de asemenea, ca
factor care determină limitele ramurii.
Prin urmare, o piață cu costuri de intrare
ridicate, ca cea a comunicațiilor, este
caracterizată printr-un grad mai mare de
monopol.
18.2. Locul ramurii de tele-
infocomunicații în economia națională
În ultimii decenii, comunicațiile și informatică
au suferit transformări semnificative, în care
transceiverul (sisteme de recepție și emisie)
și computerul s-au contopit într-un singur
dispozitiv.
Rolul comunicării și al informaticii în
economia națională este determinat de
apartenența lor la infrastructura de producție
și cea socială.
Comunicarea se referă la acele condiții
universale, fără de care funcționarea
normală a producției și circulației mărfurilor,
precum și a mijloacelor de trai ale
oamenilor, sunt imposibile.
Prin conectarea producției și a consumului de
bunuri și servicii, deservind atât producătorii
cât și consumatorii, comunicarea afectează în
mod activ economia, managementul,
dezvoltarea afacerilor și îmbunătățirea
bunăstării oamenilor.
Utilizarea produselor software și a tehnologiei
informației în viața oamenilor afectează în
mod semnificativ gestionarea și organizarea
producției de bunuri și servicii, educație,
cultură și alte aspecte sociale.
În procesul de creare a spațiului informațional,
tele-infocomunicațiile joacă un dublu rol: a
mediului de transport date (infrastructura de
informatizare) și sursei de infocomunicații
(factor) în producția de bunuri și servicii.
În cursul informatizării societății, funcționarea
organizațiilor de TC depășește limitele ramurii
de comunicații, dobândește o natură
convergentă cu serviciile de informatică și se
extinde la fenomenele și procesele activității
economice adiacente.
Există o relație strânsă între creșterea
economică și dezvoltarea ramurii.
Astfel A. Jipp a stabilit o corelație între
densitatea telefonică (DT) și produsul intern
brut pe cap de locuitor pentru diferite țări.

Densitatea telefonică funcție de PIB pe cap de locuitor

La scară logaritmică, dependența densității
telefonice de nivelul PIB pe cap de locuitor
este o linie dreaptă.
Poziția punctelor deasupra liniei drepte
indică excesul nivelului de dezvoltare a
rețelelor de comunicații peste nivelul de
dezvoltare a economiei țării, iar amplasarea
punctelor sub linia dreaptă indică o
dezvoltare insuficientă a comunicării. Cu cât
PIB este mai mare, cu atât nivelul de
dezvoltare a comunicării este mai mare.
Din diagrama lui Jipp rezultă concluzia
principală: nivelul de dezvoltare a
comunicațiilor și informaticii ar trebui să
corespundă nivelului de dezvoltare a
economiei țării. Dacă primul îl depășește în
mod semnificativ pe cel de-al doilea, atunci
este posibilă subutilizarea capacităților de tele-
infocomunicații instalate („înghețarea
capitalului”), dacă nivelul de dezvoltare a tele-
IC este mult mai scăzut, acest lucru duce la o
reducere (încetinire) a ritmului de creștere a
economiei naționale
Savantul rus Varakin L.E. a formulat și
dovedit legitatea economică:
volumul informațiilor transmise prin
intermediul comunicării create în țară de-a
lungul anului este proporțional cu PIB-ul
țării.
Dependența informațional-economică este o
funcție liniară:
I = A·G,
unde I – volumul informației în biți; G – PIB.
Un studiu al relației dintre dezvoltarea
comunicațiilor și a indicatorilor
macroeconomici ar trebui să fie realizat
după ratele relative ale celor mai importanți
indicatori economici:
venituri din comunicații,
Produsul Intern Brut,
numărul de angajați în economie,
investiții în active fixe,
salariul mediu lunar al unui 1 angajat.
Ecuația pentru dependența ratei de creștere a
PIB-ului de ratele de creștere ale factorilor de
influiență are forma:

- rata medie de creștere a PIB-ului (%);

- rata de creștere a angajaților din eco-
nomie (%); - rata de creștere a investiții-
lor în activele fixe (%); - rata de creștere a
salariului mediu al salariaților (%); - rata de
creștere a veniturilor din comunicații (%).
În viitor, valoarea sectorului comunicațiilor
doar va crește, iar ponderea sa în volumul
total de produse naționale și mondiale va
deveni din ce în ce mai semnificativă.
Importanța ramurii comunicațiilor este
determinată, în primul rând, de rezultatele
pozitive ale utilizării tehnologiilor și rețelelor
de telemunicații în producția de bunuri și
servicii și, în al doilea rând, de o schimbare
calitativă a forțelor și factorilor de producție
 18.3. Caracteristica economică a
dezvoltării componentelor ramuri
integrate de tele-infocomunicații
Ramura tele-infocomunicațiilor nu este o
industrie pură care produce un produs
omogen (produs unic), ci este o industrie
economică în care cea mai mare parte a
organizațiilor și resurselor de producție ale
ramurii sunt angajate în producerea
serviciilor de recepție, livrare, procesare,
distribuție și transmitere de informații.
Sectorul comunicațiilor se dezvoltă
dinamic datorită creșterii constante a
nevoilor persoanelor fizice și juridice în
serviciile de comunicații.
Acestea sunt elemente esențiale de primă
necesitate.
Situația economică, activitatea corporativă,
dezvoltarea noilor tipuri de servicii și rețele
de comunicații bazate pe convergența cu
tehnologia informației sunt factorii de bază
în dezvoltarea durabilă a telecomunicațiilor.
Cea mai mare pondere în venituri o ocupă
serviciile mobile din volumul total al serviciilor,
urmată de serviciile de conectare și de trafic,
serviciile de telefonie locală (urbană și rurală) și
serviciile documentare.
Diversitatea participanților pe piața serviciilor de
comunicații și necesitatea interacțiunii lor în
tranzitul informațiilor și conectarea operatorilor
la o rețea publică de comunicare a dus la
introducerea de activități specifice pentru
furnizarea de servicii pentru conectarea și
transmiterea traficului.
Dinamica schimbărilor cererii la servicii de
comunicare se caracterizează prin macro-
generarea (înlocuirea) serviciilor.
Odată cu scăderea cererii la telegrame,
corespondență scrisă simplă și
personalizată, transferuri de bani, colete,
conexiuni telefonice intrazonale, pe distanțe
lungi și internaționale, a crescut de câteva
ori volumul informațiilor transmise pe
internet și prin canale dedicate.
O altă caracteristică a pieței serviciilor de
comunicații este natura socială a furnizării
unor servicii (tarifele sociale pentru unele
categorii ale populației).
Sectorul comunicațiilor sociale desfășoară
activități economice pentru producerea,
distribuția și multiplicarea produselor de
importanță socială semnificative din punct
de vedere social și pentru crearea și
întreținerea de site-uri de importanță socială
sau educațională pe Internet.
O creștere suplimentară a volumului pieței
va avea loc datorită creșterii semnificative a
dimensiunii pieței pentru sectorul hardware
și servicii IT. Cea mai mare pondere în
vânzări vor avea echipamente de rețea și
comunicații, componente consumabile,
servicii de consultanță IT, precum și aplicații
software și sisteme, programe de integrare a
sistemelor, sisteme electronice de
gestionare a documentelor, programe de
depozitare a datelor și sisteme de securitate.
Pentru evaluarea capacității pieței și a acce-
sibilității serviciilor și mijloacelor de comunica-
ții, se folosesc indicatori relativi ai intensității
consumului de servicii și a perspectivelor
tehnologiilor utilizate în exprimarea naturală:
densitatea utilizatorilor rețelelor și tehnologiilor
de comunicații și informații, densitatea
terminalelor la 100 de persoane, venitul pe
cap de locuitor din serviciile de informații și
comunicații, proporția de tehnologii avansate
(sisteme digitale de transmitere a mesajelor
telefonice,TV digitală și radiodifuziune).
O analiză a dezvoltării ramurii integrate a
comunicațiilor informaționale și a
componentelor acesteia din ultimii ani ne
permite să tragem următoarele concluzii
privind modelele de dezvoltare a
comunicațiilor informaționale:
ratele de creștere mai mari ale veniturilor din
serviciile ramurii comunicațiilor decât
creșterea PIB confirmă existența unui model
de dezvoltare proporțională și mai rapidă a
comunicațiilor în raport cu economia
națională;
- în al doilea rând, schimbările structurale în
tipurile de servicii, tehnologiile de
comunicare și natura inovatoare a
dezvoltării operatorilor de servicii de
informații și comunicații au un impact
semnificativ asupra dinamicii dezvoltării
ramurii.