Sunteți pe pagina 1din 25

Atragerea răspunderii administratorilor sociali

pentru nepredarea documentelor contabile ale


debitorului către practicienii în insolvență

jud. dr. Csaba Bela Nász


Trebuie făcută distincția între:
– „faliment scuzabil”, care nu se datorează culpei grave, relei-
credinţe sau fraudei debitorului, ci unei conjuncturi economice
nefavorabile, și care nu este altceva decât efectul negativ al
insuccesului, deoarece în toate economiile de piaţă, atât timp cât va
exista libera iniţiativă, vor exista şi afaceri eşuate;
– „faliment fraudulos”, când debitorul profesionist cu rea-
intenţie urmăreşte să-i prejudicieze pe creditori, fie prin provocarea
propriei insolvenţe, fie prin anumite acţiuni frauduloase prin care
deturnează sau ascunde anumite active de la destinaţia lor firească,
și anume asigurarea plăţii creditorilor;
Întrucât pentru situațiile de „faliment scuzabil” nu se pune problema
instituirii unei răspunderi personale, pentru „falimentul fraudulos” a fost
reglementată răspunderea membrilor organelor de conducere şi/sau
supraveghere din cadrul societăţii, precum şi a oricărei alte persoane care
a cauzat insolvenţa debitorului.
JUSTIFICARE: pentru că dacă pentru societăţile de persoane
(inclusiv pentru G.I.E.), în caz de insuficienţă a activului, este permisă o
acţiune directă împotriva asociaţilor care răspund nelimitat pentru datoriile
sociale (art. 164 din Legea nr. 85/2014), în cazul societăţilor de capitaluri
şi a societăţii cu răspundere limitată (S.R.L.) răspunderea
acţionarilor/asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la valoarea
aportului adus.
Cadrul legal – art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr.
85/2014
„La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar,
judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, fără să
depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta
respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau
supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care
au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre
următoarele fapte: (...)
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele
documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate
cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către
administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi
legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă.
Prezumţia este relativă; (...)”.
Reglementarea anterioară – art. 138 alin. 1 lit. d) din
Legea 85/2006, modificată
„În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile
art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia
stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a
lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată
de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul
societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de
insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (...)
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele
documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu
legea; (...)”.
Observație:
Există anumite diferențe de reglementare între cele două legi ale insolvenței:
a) spre deosebire de vechea reglementare, Legea nr. 85/2014 nu mai
impune condiţia pentru administratorul/lichidatorul judiciar, după caz, ca
persoanele care au cauzat insolvenţa debitorului să fi fost indicate în prealabil
în cuprinsul raportului privind cauzele apariţiei stării de insolvenţă, pentru ca
practicianul să poată promova cererea de atragere a răspunderii;
Concluzie: practicianul în insolvență va putea să promoveze oricând, în
interiorul termenului de prescripţie, acţiunea în răspundere, de îndată ce
constată sau identifică elementele care susţin un asemenea demers judiciar.
b) s-a pus capăt controverselor referitoare la limitele răspunderii, în sensul
că este în afară de orice dubiu că întinderea răspunderii este dată numai de
pasivul rămas neacoperit în urma valorificării eventualelor bunuri din averea
debitorului, putând fi vorba de întregul pasiv al debitorului, fără, însă, să
depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă;
c) a fost introdus un nou caz de răspundere, care este cel mai „generos”,
sub aspectul zonei de acțiune, pentru că orice altă faptă săvârşită cu intenţie,
care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit
prevederilor Legii nr. 85/2014, poate determina angajarea răspunderii.
Practica judiciară sub imperiul vechii Legi a insolvenței în
aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d)

Opinia majoritară:
- judecătorii-sindici respingeau cererile de antrenare a răspunderii
patrimoniale a foștilor administratori sociali pe simplul motiv al nepredării
documentelor contabile ale debitorului către administratorul/lichidatorul
judiciar, deși în cuprinsul Legii nr. 85/2006 exista un text care îi obliga pe
foștii administratori să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile
prevăzute la art. 28 alin. 1, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii
(art. 35);
- instanțele de control judiciar mențineau, de regulă, aceste soluții (a se
vedea sent. civ. nr. 754/JS/08.11.2012 pronunţată în dos. nr.
3122/115/2011/a1 al Trib. Caraş-Severin, menținută de C. Ap. Timișoara
prin dec. civ. nr. 631/03.04.2013; sent. civ. nr. 757/JS/08.11.2012
pronunţată în dos. nr. 744/115/2012/a1 al Trib. Caraş-Severin, menținută de
C. Ap. Timișoara prin dec. civ. nr. 702/17.04.2013);
Practica judiciară sub imperiul vechii Legi a insolvenței în
aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) - continuare

Argumente:
 art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu prevede decât faptele ilicite care constituie

temei al antrenării răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvenţă a


debitoarei, condiţiile răspunderii rămânând cele ce rezultă din art. 998 și 999
vechiul Cod civil;
 pe lângă condiţia existenţei unei faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, pentru

angajarea răspunderii mai este necesară şi întrunirea celorlalte condiţii prevăzute


de lege: culpa, prejudiciul şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu;
 chiar dacă s-ar considera că nepredarea de către administratorul social a actelor

societăţii conduce la prezumţia că acesta nu a ţinut contabilitatea potrivit legii ori


că a făcut să dispară anumite documente, o extindere a prezumţiilor şi cu privire
la vinovăţie şi raportul de cauzalitate nu poate fi primită;
 fiecare dintre faptele prevăzute de art. 138 presupune o intenţie calificată prin

scop – „în folos personal”, „în interes personal”, „în dauna creditorilor”, „în
scopul” etc. – ceea ce exclude ideea de culpă;
 or, scopul trebuie dovedit în mod neechivoc, pentru că numai în cazul existenţei

lui răspunderea patrimonială ar putea fi angajată;


 în atare situaţie, simplele prezumţii nu pot fi considerate ca suficiente pentru a

face dovada celor de mai sus, impunându-se (cel puţin) completarea lor cu alte
mijloace de probă;
 pe de altă parte, nu este suficientă doar existenţa prejudiciului şi prezumarea

faptei, ci trebuie dovedită împrejurarea că tocmai fapta prezumată în sarcina


administratorului social a fost cea care a determinat respectivul prejudiciu (aşadar,
existenţa unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu);
 nici sub acest aspect, prezumţiile nu pot fi suficiente, pentru că trebuie arătat cum,

şi în ce măsură, o anumită faptă a condus la un anume rezultat.


Practica judiciară sub imperiul vechii Legi a insolvenței în
aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d) - continuare

Opinia minoritară:
 se impune admiterea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a
foştilor administratori sociali şi obligarea lor plata pasivului debitoarei
(a se vedea opiniile separate la deciziile menționate anterior).
Argumente:
 neţinerea contabilităţii este o faptă negativă, ce nu poate fi probată
decât prin faptul pozitiv contrar; or, deşi practicianul a notificat
administratorul social în privinţa obligaţiei de depunere a
documentelor prevăzute de art. 28 din Legea insolvenţei, acesta nu a
luat legătura cu administratorul/lichidatorul judiciar, care nu a intrat
în posesia actelor financiar-contabile ale debitoarei;
 cel puţin una dintre citaţiile trimise de instanţă fostului
administrator social a fost primită de către acesta; ca atare, pârâtul
a luat cunoştinţă efectiv de obligaţia de predare ce-i incumbă;
- în condiţiile în care fostul administrator nu a predat documentele
financiar-contabile ale debitoarei în termenul fixat de legiuitor, se naşte
prezumţia simplă că nu s-a ţinut contabilitatea respectivei societăţi,
prezumţie ce putea fi răsturnată de pârât tocmai prin predarea
documentelor către lichidatorul judiciar;
- pârâtul nu a făcut dovada predării şi, în consecinţă, nu a răsturnat
prezumţia simplă de neţinere a contabilităţii, în lipsa analizei acestor
documente neputându-se stabili nici situaţia patrimonială concretă a
societăţii şi nici eventualele acte de administrare frauduloase;
- prin nepredarea către practician a documentelor contabile nu se poate
stabili dacă a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea sau nu s ‑a
făcut să dispară anumite documente contabile, iar sarcina probei faptului
pozitiv, cu privire la acest aspect, revine celui care era obligat a îndeplini
o atare obligaţie legală şi nu reclamantului, pentru care împrejurarea
respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit;
- așadar, nu se poate susține cu temei că nu ar exista probe care să confirme
afirmațiile creditorilor, în lipsa actelor contabile practicianul neputându-se
pronunța asupra incidenței art. 138 din lege, fiind în imposibilitate de a
determina cauzele insolvenței;
- sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că
prejudiciul creditorilor există fără putinţă de tăgadă şi el este determinat de
nerecuperarea din averea debitoarei, în tot sau în parte, a sumelor cu care
aceştia au fost înscrişi la masa credală, din cauza nepredării evidenţelor
contabile ale societăţii, ceea ce a condus la imposibilitatea identificării
vreunui element de activ care să servească la stingerea creanţelor declarate;
ca atare, răspunzător pentru paguba înregistrată de creditori este
administratorul social, prejudiciul reclamat de aceştia reprezentând masa
pasivă ce rezultă din tabelul definitiv de creanţe, care nu poate fi acoperit
din averea falitei, el fiind cert, real şi efectiv, existenţa lui neputând fi pusă
sub semnul îndoielii;
- fapta imputată administratorului social există, este prevăzută la lit. d) a alin.
1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, şi constă în neţinerea
contabilităţii în conformitate cu legea, fiind prezumată, în condiţiile art.
1203 vehiul Cod civil, ca urmare a nepunerii de către acesta la dispoziţia
practicianului a documentelor enumerate de art. 28 din acelaşi act normativ,
fiind vorba, deci, de o faptă negativă, constând în neîndeplinirea unei
obligaţii legale, faptă care, evident, are un caracter ilicit, sancţionată atât de
Legea societăţilor, cât şi de cea a contabilităţii;
- legătura de cauzalitate între neţinerea contabilităţii conform legii şi
prejudiciul creditorilor este evidentă, deoarece atâta timp cât
administratorul nu cunoaşte care este activul, nu poate cunoaşte nici
care este gradul de îndatorare pe care persoana juridică îl poate
suporta, fără să-i fie periclitată buna funcţionare; pe de altă parte,
este de necontestat că lipsa evidenţelor societăţii debitoare a cauzat
starea de insolvenţă, întrucât este logic că un comerciant nu poate şti
cât să se îndatoreze, câtă vreme nu cunoaşte ce venituri are şi cum
poate plăti obligaţiile asumate, numai ţinerea unei evidenţe corecte
putând asigura funcţionarea normală a unei afaceri legale;
- vinovăţia administratorului există motivat de împrejurarea că lui îi
incumbă obligaţia legală a ţinerii contabilităţii şi el este persoana
răspunzătoare faţă de societate pentru existenţa registrelor cerute de
lege şi de corecta lor ţinere, potrivit art. 73 din Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările ulterioare, şi a art. 9 din Legea nr.
82/1991, republicată, iar neţinerea contabilităţii îi este imputabilă.
Actuala reglementare vine în ajutorul creditorilor care nu au reușit, în
urma valorificării activelor debitorului falit, să își satisfacă creanțele,
instituind două prezumții relative:
a) dacă nu se predau actele financiar-contabile către administratorul
judiciar sau lichidatorul judiciar, se prezumă elementul subiectiv – culpa;
b) de asemenea, în cazul nepredării documentelor contabile către
practician este prezumată legătura de cauzalitate între faptă şi
prejudiciu.
În esenţă, textul analizat, care a fost preluat de noua lege, urmare
modificărilor aduse, instituie o prezumţie relativă, atât în ceea ce priveşte
culpa, cât şi ceea ce priveşte legătura de cauzalitate între faptă şi
prejudiciu.
În aceste condiții, argumentele prezentate anterior în cadrul opiniei
minoritare capătă o mai mare consistență, legiuitorul urmărind prin
aceasta să vină în sprijinul creditorilor pentru acele situații în care
administratorii statutari nu predau, fără nicio justificare, actele contabile
practicienilor în insolvență desemnați în cauză.
Actuala reglementare vine în ajutorul creditorilor care nu
au reușit, în urma valorificării activelor debitorului falit,
să își satisfacă creanțele.
Aceasta, întrucât textul art. 138 alin. 1 lit d) a fost amendat, în sensul că s-a
prevăzut că, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul
judiciar sau lichidatorul judiciar, culpa și legătura de cauzalitate între faptă şi
prejudiciu se prezumă relativ.
Nu înseamnă, însă, că pentru procedurile deschise după data intrării în vigoare a
Legii nr. 85/2014 (28 iunie 2014), în toate cazurile în care fostele organe de
conducere nu predau documentele contabile, deși art. 74 din lege prevede că, „În
termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat să depună la
dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute la art. 67 alin. 1”, instanțele de
judecată trebuie să admită cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate
în temeiul art. 169 alin. 1 lit. d) din lege.
Jurisprudența actuală
Prin sent. civ. nr. 180/JS/07.06.2018 pronunțată în dos. nr. 2392/115/2017/a1
judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin a respins acţiunea în
răspundere patrimonială formulată de creditoarea D.G.R.F.P. Timişoara.
MOTIVE:
 răspunderea reglementată de art. 169 din Legea nr. 85/2014 este o formă specială de
răspundere civilă delictuală, admisibilitatea sa fiind condiţionată de proba
elementelor constitutive, respectiv fapta licită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi
culpa;
 instituţia creditoare îi impută fostului administrator statutar nepredarea
documentelor contabile către lichidatorul judiciar, susţinând că această împrejurare
creează prezumţia relativă a neţinerii contabilităţii în conformitate cu legea şi a
legăturii de cauzalitate dintre această faptă şi ajungerea societăţii în stare de
insolvenţă;
 potrivit art. 169 alin. 1 lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, în situaţia nepredării
documentelor contabile, legea prezumă relativ culpa şi legătura de cauzalitate dintre
faptă şi prejudiciu, dar nu şi însăşi săvârşirea faptei;
 deşi s-a făcut dovada notificării pârâtului pentru a depune la dosar actele şi
informaţiile prevăzute de art. 67 din lege, nu s-a dovedit că notificarea a ajuns la
cunoştinţa pârâtului, iar acesta cu intenţie nu a predat documentele contabile către
lichidatorul judiciar (notificarea a fost restituită cu menţiunea „avizat, reavizat,
negăsit acasă”);
Prin dec. civ. nr. 490/A/18.09.2018 C. Ap. Timișoara a respins apelul
creditoarei reclamante și a menținut hotărârea judecătorului-sindic (în același sens,
a se vedea și dec. civ. nr. 78/29.01.2019 pronunțată în dos. nr. 1916/115/2017/a1).
MOTIVE:
- fapta ilicită nu constă în „nepredarea documentelor contabile”, ci în ţinerea unei
contabilităţi fictive, ascunderea documentelor contabile ori neţinerea contabilităţii în
conformitate cu legea;
- refuzul/omisiunea de a preda documentele contabile generează doar prezumţia legală
că fostul administrator a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele
documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, dar în
niciun caz nu poate fi considerată ca aflându-se în raport de cauzalitate cu insolvenţa
societăţii ori cu prejudiciul suferit de creditori, de vreme ce, prin ipoteză, această faptă
este ulterioară declanşării procedurii de insolvenţă;
- prin urmare, antrenarea răspunderii are la bază modul defectuos/fraudulos de ţinere a
contabilităţii ori ascunderea documentelor contabile – fapte care, de principiu, trebuie
dovedite de către reclamant;
- pentru că dovada este una anevoioasă şi, adeseori, imposibilă, în condiţiile în care
fostul administrator nu procedează la predarea documentelor contabile, spre
deosebire de reglementarea anterioară, noua lege prezumă, din nepredarea actelor
contabile, încălcarea obligaţiei de organizare şi conducere a contabilităţii conform
legii, dată fiind şi jurisprudenţa formată sub imperiul dispoziţiilor vechiului act
normativ, în care instanţele judecătoreşti refuzau să antreneze răspunderea
administratorilor, pentru că nu aveau niciun temei să asimileze refuzul predării
documentelor contabile cu fapta „de a ţine o contabilitate fictivă, de a face să
dispară unele documente contabile sau de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu
legea”.
- în speţă, însă, prezumţia nu poate fi valorificată în maniera pretinsă de către
instituţia reclamantă, întrucât nu există niciun element care să justifice concluzia că
fostul administrator al debitoarei refuză predarea către lichidatorul judiciar a
actelor contabile ale societăţii – numai o astfel de atitudine subiectivă putând
susţine prezumţia că a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele
documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
- astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă doar că notificările trimise pe adresa
sediului social al debitoarei şi la domiciliul fostului administrator statutar au fost
restituite lichidatorului judiciar cu menţiunea „avizat, reavizat, negăsit acasă”, fără
să existe niciun alt element care să ateste faptul că, pe orice cale, pârâtul ar fi luat
cunoştinţă de obligaţia de a-i preda acestuia documentele contabile ale societăţii.
Opinie nuanțată:
Prin dec. civ. nr. 746/A/09.10.2019 pronunțată în dos. nr. 747/115/2018/a1
C. Ap. Timișoara a admis apelul creditoarei D.G.R.F.P. Timişoara, a schimbat în
tot sent. civ. nr. 132/JS/18.04.2018 a Trib. Caraş-Severin, în sensul că a admis
cererea instituției creditoare și a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale
personale a pârâtei N.M.E., fost administrator social, pentru suma de 44.042 lei
reprezentând pasiv al debitoarei Societatea N S.R.L.
ARGUMENTE:
 ca specie a răspunderii civile, răspunderea membrilor organelor de conducere
este o răspundere civilă pentru fapta proprie, condiţiile acesteia fiind cele care
rezultă din economia dispoziţiilor art. 1357 Cod civil;
 în ceea ce priveşte fapta ilicită, art. 169 lit. d) din Legea nr. 85/2014
sancţionează faptele de a ţine o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele
documente contabile sau de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea;
 aceste fapte se săvârşesc de către persoanele responsabile cu organizarea şi
conducerea contabilităţii societăţii, respectiv de către administratori, care
trebuie să cunoască şi să evidențieze în mod exhaustiv, sistematic şi cronologic
toate operaţiunile economice în care este implicată persoana juridică pe care o
administrează, precum şi toate activele şi pasivele acesteia;
 relevante sunt dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 din Legea nr. 82/1991;
- o atare obligație este instituită în mod expres în sarcina administratorilor
prin art. 72 alin. 1 lit. c) și e) din Legea nr. 31/1990, care statuează că
administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate, printre altele,
pentru existenţa registrelor cerute de lege şi corecta lor ţinere, precum şi de
stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea şi actul constitutiv le impun;
- spre deosebire de reglementarea anterioară, art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea
nr. 85/2014 asimilează fapta de nepredare încălcării obligaţiei de organizare
şi conducere a contabilităţii conform legii;
- deşi reglementarea se referă numai la prezumţia de culpă şi de legătură de
cauzalitate între faptă şi prejudiciu, în realitate, intenţia legiuitorului a fost
aceea de a institui prezumţia şi cu privire la fapta în sine, orice altă
interpretare lipsind textul de finalitate;
- aceasta, întrucât în situaţia refuzului administratorului statutar de a preda
documentele contabile, lichidatorul judiciar se află în imposibilitate
obiectivă de a stabili existenţa acestora şi de a analiza modul în care a fost
organizată şi condusă activitatea debitoarei; or, având în vedere raţiunea care
a stat la baza completării textului, singura interpretare care este în măsură
să producă consecinţe juridice este aceea că prezumţia vizează şi existenţa
faptei, numai o atare premisă fiind aptă să facă posibilă aplicarea prezumţiei
cu privire la culpă şi legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu;
- din actele dosarului de fond rezultă că deşi practicianul a notificat
administratorul social în privinţa obligaţiei de depunere a documentelor
prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, acesta nu a luat legătura cu
lichidatorul judiciar, care nu a intrat în posesia actelor financiar-contabile ale
debitoarei;
- totuși, cel puţin una dintre citaţiile trimise de instanţă pârâtei au fost primite
de către aceasta (procesul-verbal de comunicare fiind semnat personal de
către parte);
- tocmai de aceea nu se poate susţine cu temei că la dosar nu ar exista probe
care să confirme susţinerile creditorului bugetar, chiar dacă prin punctul de
vedere depus la dosarul de fond practicianul a arătat că, în lipsa actelor
contabile, se află în imposibilitatea dovedirii raportului de cauzalitate între
fapta de nepredare a documentelor şi prejudiciu, fiind eronată această
concluzie, în sensul că nepredarea actelor contabile nu a putut cauza
prejudiciul pentru care este chemat să răspundă fostul administrator social,
întrucât legiuitorul nu instituie prezumţia unei legături de cauzalitate între
nepredarea actelor contabile şi prejudiciu, ci între nepredare şi fapta de a ţine
o contabilitate fictivă, a face să dispară unele documente contabile sau a nu
ţine contabilitatea în conformitate cu legea;
- ca atare, ceea ce i se reproşează pârâtei nu este faptul că prin nepredarea
actelor contabile a determinat starea de insolvenţă, ci că această stare a
fost cauzată de neţinerea contabilităţii ori de o contabilitate fictivă – pe
care pârâta nu doreşte să o supună examinării practicianului în
insolvenţă, creditorilor şi, nu în ultimul rând, instanţei de judecată; or,
singurul în măsură să dovedească faptul că insolvenţa nu a fost
determinată de modalitatea defectuoasă/frauduloasă de ţinere a
contabilităţii este tocmai fostul administrator al debitorului insolvent,
prin prezentarea documentelor contabile;
- față de cele arătate, Curtea a constatat că fostul administrator a luat
cunoştinţă efectiv de obligaţia de predare ce-i incumbă, iar în atare
situaţie, în speţă devine pe deplin incidentă prezumţia legală că acesta a
ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente
contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind în
sarcina pârâtei intimatei să răstoarne această prezumţie, prin dovada
pozitivă contrară, lucru pe care nu l-a făcut.
RECOMANDARE: notificarea fostului administrator al
debitorului insolvent prin intermediul unui executor judecătoresc
Argumente:
 potrivit art. 7 lit. b) din Legea nr. 188/2000 privind executorii

judecătoreşti, printre atribuțiile executorului judecătoresc se regăsește și


aceea de a notifica actele judiciare şi extrajudiciare;
 notificarea reprezintă o procedură de largă răspândire în diferitele ramuri

ale dreptului prin intermediul căreia o persoană este înștiințată cu privire la


o anumită stare de fapt sau de drept, i se comunica o anumită situație
creată, este avertizată cu privire la un anumit demers viitor, este somată să
facă/nu facă ceva, sub o sancțiune expres arătată;
 dacă actele judiciare se emit pe parcursul soluționării unui proces, actele

extrajudiciare sunt cele care nu emană de la o instanță judecătorească, însă


pot fi folosite în cadrul unui viitor proces;
- comunicarea notificării se poate face fie prin agent procedural, fie prin
intermediul oficiilor poștale, în funcție de solicitarea notificantului, fiind
recomandată prima dintre metode;
- De ce este mai eficientă notificarea prin executorul judecătoresc?
- în multe cazuri, cei puși în fața unui act oficial care poartă antetul, nr. de
înregistrare, semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, au o reacţie
de conformare, înțelegând că, în caz contrar, riscă consecințele prevăzute
de lege;
- prin notificare fostul administrator statutar poate fi somat să predea
documentele contabile, indicându-i-se sancţiunile la care se expune în caz
contrar;
- acesta poate conştientiza, în acel moment, că practicianul în insolvență
a apelat la o autoritate a statului, cu toate consecințele care rezultă din
aceasta: actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele
competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi
numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are
forţa probantă prevăzută de lege – art. 2 alin. 2 din Legea nr. 188/2000;
- notificarea prin executor judecătoresc devine, astfel, nu doar o probă
într-un viitor proces având ca obiect atragerea răspunderii fostului
administrator social în temeiul art. 169 alin. 1 lit. d) din Legea nr.
85/2014, ci şi un excelent mijloc de presiune;
- de aceea, recomand practicienilor în insolvență, dacă au constatat că
notificarea prin poștă cu confirmare de primire nu dă rezultate, în sensul
că recomandata nu este ridicată de către destinatar, să apeleze la
procedura notificării prin intermediul unui executor judecătoresc,
procedura nefiind una costisitoare, fiind rapidă şi, în multe cazuri, poate
să dea rezultate.

S-ar putea să vă placă și