* Smalțul

Raileanu Irina S1906

* Procesul de formare a smalţului
decurge în 2 etape:

formarea mineralizarea
matricei
organice
matricei
 Formarea matricei organice –
corespunde stadiului
de diferenciere şi secretor al
ameloblastului. Procesul
de formare a smalţului implică
migrarea
ameloblastelor de la nivelul
joncţiunii amelodentinare
spre exterior. În citoplasma
celulei proteinele
smalţului se sintetizează în RER,
apoi trec ţn CG şi
eliminate prin prelungirile
Tomes spre stratul de
dentină recent format.
 Mineralizarea
smalţului se
desfăşoară în 2 stadii:
mineralizare parţială
imediată – constă în
mineralizarea a 25-
30% a matricei
organice şi
maturarea –
mineralizarea
completă 95% a
matricei
organice.
Prisma smalţiană reprezintă unitatea morfofuncţională a
smalţului,
formată din asamblarea şi orientarea cristalelor de
hidroxiapatită
Traiectul prismelor
smalţiene în:
- a. în dintele de lapte
- b. în dintele
permanent
- În plan longitudinal prismele
au traect continuu, ondulat,
de la joncţiunea
amelodentinală spre
suprafaţa externă a coroanei
- Plan transversal – şiruri
dispuse circumferenţial
axului longitudinal al dintelui
*Smalţul
De origine epitelială, înalt mineralizat,tapetează dintele la
exterior la nivelul coroanei, se formează în cursul dezvoltării
dintelui prin amelogeneză de către ameloblaste. Odată cu
formarea smalţului matur ameloblastele mor, smalţul devine
singurul din organism ţesut acelular total. Grad înalt de
mineralizare – 96-98%, restul – 2-4% material organic şi apă.
Structural- din prisme sau bastonaşele smalţului. Prismaunitatea
morfofuncţională a smalţului,arhitectonica sa depinde de
asamblarea şi orientarea cristalelor minerale de
hidroxiapatită într-un model particular
asamblat.
*Structura smalţului
duritate
a

solubilitate Densitate
a a
Proprietă
ți fizice

elasticitate
permeabilitatea
a
Duritatea capacitatea smalţului de a rezista la
acţiunea forţelor mecanice, exercitate asupra lui şi
este comparabilă cu a oţelului mediu, este mai tare la
suprafaţă decât în profunzime. Suferă deformări prin
crestare sau zgâriere.

Factorii durităţii gradul de mineralizare, orientarea

prismelor şi a cristalelor. Duritatea este dublată de
anumit grad de rigiditate şi fragilitate.

Elasticitatea este conferită de elasticitatea dentinei.

Densitatea calitatea smalţului de a fi compact. Nu

este uniformă în timp şi arii teritoriale. Ea este mai
mică înainte de erupţie şi la dinţii deciduali,
comparativ cu cei permanenţi, la premolari şi incisivii
inferiori.
Solubilitatea proprietatea smalţului de a fi dizolvat,
este neuniformă şi variabilă, în funcţie de prezenţa
anumitor ioni sau molecule. Reduce solubilitatea
suprafeţei smalţului fluorul şi diferiţi ioni, creşte
solubilitatea carbonaţii distribuiţi în profunzime.
Suprafaţa smalţului mai puţin solubilă ca regiunile
profunde. Ariile slab mineralizate mai rezistente la
acizi.

Permeabilitatea uşurinţa cu care un fluid difuză

printr-un tip de material. Smalţul tânăr permite
trecerea apei şi a unor molecule mici prin porii
existenţi între cristalele de hidroxiapatită, în zonele
de limită a prismelor şi teritorii cu conţinut înalt
organic, (tufe, lamele, fisuri) pentru apă, ioni, fluoruri
şi acţionează ca o membrană semipermeabilă. Cu
vârsta permeabilitatea scade.

Grosimea variabilă, 2,5mm la vârful molarilor,

premolarilor, redusă mult la nivelul coletului.

Culoarea transparentă, alb-galbenă, depinde de

grosime şi culoarea dentinei.
*Proprietăţi chimice
 Componenta anorganică – constitue 96-98%, hidroxiapatită biologică cu HA calcică
1. componenţa căreia este Ca, F, ioni hidroxili, ce formează cristale de sare de fosfat
calcic, pe care pot fi absorbiţi ioni ca Cl, Fluor, Mg, Pl, cantităţi mai mici de elemente
anorganice ca: Fe, Zn, Cu, Al, Ni, Sodiu ş.a.
Cristalul de HA – substanţă solidă cristalină cu un aranjament de atomi regulat, repititiv,
tridimensional. Particulele din care este format cristalul sunt aranjate în modalitate
2. aparte, realizând unitatea de bază – celulă unitate, cu formă de prismă hexagonală, care
suprapuse formează structura unui cristal. Numărul repititiv al acestui aranjament
formează cristalite de diferite dimensiuni.
Formarea cristalelor de HA este precedată de formarea unor săruri precursoare: fosfat de
3. Ca, monofosfat de Ca, fosfat triCalciu.

4. Apa alcătuieşte un % important din greutatea totală a smalţului.

Componenta organică – 2-4%, distribuită printre cristalele de HA, este formată de
proteinele smalţului de natură acidă: amelogenine (90%), ameline, enameline, tufteline,
5. proteaze, fosfataze, de asemenea lipide, carbohidraţi. O cantitate redusă de citraţi,
lactaţi şi carbohidraţi. Proteinele smalţului determină natura şi direcţia de creştere a
cristalelor de HA, au capacitatea de a fi excluse din matricea smalţului în procesul de
mineralizare.
Distribuţia elementelor anorganice. Ca şi F 33,6- 39,4% din greutatea smalţului.
Concentraţia lor scade de la suprafaţă în profunzime spre joncţiunea amelocementară.
6. Acest raport este aproape constant. Carbonatul 1,95-3,66%, creşte considerabil de la
suprafaţă spre joncţiunea amelocementară. Sodiu 0,19- 0,30%, Mg 0,25-0,56%, Cl 0,19-
0,30%. Se stabilesc definitiv în smalţ înainte de erupţie şi nu sunt influenţaţi de mediul
cavităţii bucale.
 Topografic în smalț -3
zone

De Smalțul
suprafață Mijlociu intern
 Smalţul de suprafaţă – prisme neregulate sau lipsă,
datorită dispariţiei prelungirilor Tomes. Cea mai mineralizată
zonă. La dinţii neerupţi stratul este gros, la cei erupţi dispare în
timp, datorită eroziunii.
- Membrana Nasmyth – structură specifică pentru dinţii neerupţi,
apare după formarea completă a coroanei, ca o membrană
eozinofilă, delimitînd S smalţului, datorită procesului degenerativ
al ameloblastelor. După mineralizare ea se transformă în cuticulă
primară acelulară. Sub ea – epiteliul redus al organului smalţului.
 Smalţul mijlociu, mediu
- Reprezintă aria cea mai extinsă şi cea mai importantă a smalţului,
caracterizat prin prezenţa prismelor, prezintă 3 porţiuni egale:
internă, localizată de asupra smaţului intern, medie şi externă.
- La nivelul lui se observă o serie de structuri morfologice
specifice, atribuite unor modificări în procesul de depunere şi
mineralizare a smalţului. Ele apar în orientarea prismelor (benzile
HunterSchreger, smalţul noduros) şi în modelul de creştere a
smalţului (striaţiile neonatale, liniile Retzius, linia neonatală).
 Smalţul intern
- Reprezentat de o arie de smalţ aprismatic situat de asupra
joncţiunii amelodentinare.
- Limita dintre dentină şi smalţ este numită joncţiune
amelodentinală. Aspectul ei este ondulat, comparat cu “solzii de
peşte”.
- În relaţiile cu joncţiunea amelodentinară se descriu 2 structuri
specifice smalţului: fusurile smalţului şi tufele smalţului.
- Fusurile smalţului – orijinea în dentină, apar în urma pătrunderii
prelungirilor odontoblastelor printre ameloblaste anterior
momentului depunerii smalţului. După depunerea smalţului şi
formării joncţiunii amelodentinare prelungirile odontoblastelor
sunt sechestrate, au aspect de fus.
- Tufele smalţului se formează în zone cu mineralizare
incompletă.
Pentru dinţii erupţi sunt trăsături specifice ale suprafeţei
smalţului ca:

alternanţa dintre perikimata şi liniile de suprapunere

Pickerill

pelicula câştigată

fisurile smalţului

lamelele smalţului

terminaţiile prismelor
- Perikimata (depresiuni) – reprezintă extremităţile de la S
smalţului ale liniilor Retţius – aspectul reliefului frunzei.
- liniile Pickerill (ridicături) – arii mai ridicate, mai bombate.
Între perikimata şi liniile Pickerill – alternanţe, sunt dispuse
continuu de jur împrejurul coroanei, paralel cu joncţiunea
amelocementară.
- Terminaţiile prismelor – structuri concave, diferite ca formă şi
adâncime, mai frecvente pe zonele bombate dintre perikimate.
Adâncimea lor creşte de la zona cervicală spre cea ocluzală.
Lamelele smalţului – structuri subţiri, se extind de la S smalţului
spre joncţiunea amelodentinală, pătrund în dentină. Apar datorită
defectelor de mineralizare, sunt formate din material organic slab
mineralizat.
 Lamelele smalţului se dezvoltă în
planuri de tensiune şi sunt de 3 tipuri:
- A – datorită unor segmente de prisme
slab mineralizate
- B – formate prin acumulare de celule
degenerate
- C – în dintele erupt, unde spaţiul format
în zona slab mineralizată se umple cu
material organic de origine salivară
 Pelicula cîştigată. Smalţul este acoperit pe toată
suprafaţa de un “film” de natură organică –
pelicula dobândită sau câştigată, formată dintr-un
precipitat de proteine salivare ce împiedică
contactul direct al smalţului cu fluidele din
cavitatea orală.
*Unitatea morfofuncţională a
smalţului
este prisma, forma asemănătoare cu cilindru, dintr-un dispozitiv
de cristale HA.
- Regiunea interprismatică reprezintă zona din jurul prismei cu
rol de cimentare a lor.
- Teaca prismei – spaţiu interprismatic cu conţinut înalt de
material organic cu cristale de HA nu strâns împachetate
- Originea prismelor – responsabile ameloblastele: o prismă-un
ameloblast, regiunea interprismatică formată de 1-3
ameloblaste vecine.
- Prismele sunt orientate în direcţie ocluzală, în plan
longitudinaltraiect continuu, iniţial ondulat, apoi rectiliniu,
dispuse perpendicular pe suprafaţa externă a smalţului.