Sunteți pe pagina 1din 7

SINDROMUL

TRIGEMENAL

Departamentul de Dermatologie, EPS


Habib Thameur
2003 Dermatologie Jurnalul Online
Sindromul trigemenal trofic a fost
descris pentru prima dată în
1901 (Wallenberg), reprezintă o
entitate clinică rar întâlnită, care
se manifestă prin ulceraţii
cutanate trofice la nivelul
dermatoamelor trigemenale.
Caz clinic
Cazul I
O doamnă în vârstă de 65 de ani s-a adresat cu numeroase
ulcere progresive din partea dreaptă a feţei, care au
apărut cu 2 luni în urmă. Ulcerele situate pe piramida
nazală şi sprânceană, nedureroase, cu marginile bine
delimitate.
Pacienta cu un istoric de accident vascular cerebral cu 2
ani în urmă.
Caz clinic
Cazul II
O domnă în vârstă de 67 de ani s-a prezentat cu ulcer al
aripei nazale pe stânga apărut de 10 săptămâni.
Cu un an înainte pacienta a suferit un accident cerebral
vascular, fiind cu hemiparestezie a feţei.
Biopsia leziunei a dezvăluit o hiperplazie reactivă a
dermulu.
Sindromul trigemenal este o patologie rar întâlnită a
nervului trigemen sau a conexiunilor centrale
senzoriale. Afectează cu predilecţie femeile cu o
vârstă medie de 57 ani. După afecţiunea nervului
trigemenal ulcerul poate aparea în termen de la
câteva săptămâni până la câţiva ani, cu o medie de
2 ani.
Pacienţii se plâng de senzaţie de înţepare a zonei
afectate, aceste senzaţii sunt atribuite hipereseziei,
paresteziei aparute în urma afecţiunei fibrelor
senzoriale sau a nucleului trigemenal. Ulcerul
poate afecta şi alte zone: scalpul frontal (rezultând
în cele din urmă în alpoecie frontiparietală),
urechea, obrazul, regiunea temporală, corneea.
Sindromul trofic trigemenal apare după intervenţiea
neurochirurgicală în 75 la sută din cazuri, 70 la sută
implică îndepartarea chirurgicală a ganglionului
Gasser. Alte asociaţii includ sindromul Wallenberg
(6%), şi în urma unui accident vascular cerebral
(7%). În mod excepţional, aceste leziuni pot apărea în
urma encefalitei, meningiomului, sau în timpul
tabesului. 
Diagnosticul este clinic şi este sugerat atunci când apar
dereglări de senzaţie, în asociere cu ulceraţii faciale
unilaterale, în special implicând aripile nazale. 
 Diagnosticul diferenţial include carcinomul cu celule
bazale, boli infecţioase (sifilis terţiar, recurenţe de
herpes simplex, leişmanioză, tuberculoză cutanată, sau
lepră) boli sistemice (granulomatoza Wegener, boala
Horton).
Concluzie
Ulcerul trigemenal trofic este un diagnostic rar
întâlnit, care apare ca o complicaţie a
procedurilor chirurgicale clasice menite să
atenueze nevralgiile trigemenale. Ca şi în
cazurile descrise mai sus poate apărea şi în
urma accidentelor cerebrale vasculare.
Diagnosticul este clinic şi hitologic pentru a
exclude alte entităţi în diagnosticul diferenţial

S-ar putea să vă placă și