Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie

”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova

Protezarea mobilizabilă
pe implante
Conexiuni şi modalităţi de fixare între
infra- şi suprastructură

La ora actuală în implantologie se descriu trei mari

posibilităţi de fixare ale suprastructurii protetice
la infrastructură:
a. fixarea prin cimentare
b. fixarea prin înşurubare
c. fixarea prin mijloace speciale de
menţinere, sprijin şi stabilizare
Adeseori, în restaurările protetice pe implanturi se apelează

la agregări speciale, prin telescopare, culisare, magneţi,

etc. Aceste construcţii protetice sunt mobilizabile.

Mijloace speciale de menţinere, sprijin şi stabilitate se

folosesc frecvent în cazul protezărilor hibride.

 Fixarea prin mijloace speciale de
menţinere, sprijin şi stabilizare
 Utilizarea acestui tip de fixare între infrastructură
şi suprastructură s-a impus în protetica
implantologică datorită faptului că permite o
igienizare perfectă a regiunii joncţionale implant-
ţesuturi moi, şi totodată reduce şi amortizează o
parte din forţele ocluzale.
 Unele din suprastructurile fixate cu ajutorul
mijloacelor speciale de menţinere, sprijin şi
stabilizare (MSMSS), pot fi dezinserate numai de
către medicul stomatolog, pentru efectuarea unei
igienizări şi stimulări gingivale corecte în regiunea
crestei alveolare din jurul implanturilor.
Principalele avantaje ale fixării prin MSMSS sunt:
 realizează o bună menţinere şi stabilitate a
punţilor pe implanturi
 asigură solidarizarea punţii la stâlpul implantului
sau bontul dintelui natural, realizând o legătură
stabiliă şi inofensivă pentru ţesuturile
parodontale şi osul de la interfaţa implantului
 amortizează şi transmit uniform forţele ocluzale
spre joncţiunea implant-ţesut osos
 asigură o igienă şi o stimulare gingivală
corespunzătoare
 Fixarea prin telescopare

 Acest tip de fixare presupune utilizarea unei

cape cilindrice confecţionată din metal, care se
cimentează pe stâlpul implantului. Peste capă
se aplică suprastructura restaurării protetice.
 Menţinerea şi stabilitatea punţii pe implanturi se
realizează prin fricţiunea dintre capă şi
suprastructură.
 Fixarea telescopată asigură:
 sprijin la nivelul feţei ocluzale
 încercuirea stâlpului implantului pe toată
circumferinţa coronară
 menţinerea restaurării protetice prin
intermediul fricţiunii existente între capă şi
suprastructura protetică
 distribuţia adecvată a forţelor masticatorii
suportului parodontal (la dinţii naturali) şi
suportului osos (la stâlpii implanturilor).
 Fixarea prin intermediul magneţilor

 Pentru realizarea unei agregări magnetice este

necesar ca în porţiunea endoosoasă a implantului să
fie introduse elemente din aliaj feromagnetic, iar în
intradosul suprastructurii să fie poziţionat magnetul,
cu ajutorul unei răşini acrilice autopolimerizabile.
 Deşi fixarea prin intermediul magneţilor asigură o
retenţie bună, prezintă şi unele dezavantaje, unul din
acestea vizând în special rezistenţa scăzută la
coroziune a aliajelor feromagnetice. La acest tip de
fixare se apelează în special la cazurile unde se
practică supraprotezarea.
 Fixarea prin sisteme speciale tip culisă

 Sistemul culisă este un sistem alcătuit din două

componente, tip matrice-patrice. Una din cele
două componente va fi fixată în elementul de
fixare alsuprastructurii (patricea), iar cealaltă va
fi solidarizată la corpul de punte (matricea).
 În protetica implantologică patricea este ataşată
elementului de fixare, reprezentat de una sau mai
multe coroane cimentate pe stâlpii implanturilor,
iar matricea este realizată sub forma unei cavităţi
retentive în corpul de punte al suprastructurii.
 Stabilitatea restaurării protetice se realizează
prin fricţiunea care apare între cele două
suprafeţe aflate în contact. Acest tip de fixare
este recomandat cu precădere atunci când există
o infrastructură mixtă (dinţi naturali şi
implanturi).
 De exemplu, absenţa primului şi celui de-al doilea
molar când arcada antagonistă este reprezentată
de dinţi naturali, poate fi rezolvată protetic
printr-o punte sprijinită pe două implanturi cu o
lungime de cel puţin 12 mm.
 Când condiţiile clinice impun utilizarea unor
implanturi mai scurte, de 8-10 mm, iar arcada
antagonistă este reprezentată de dinţi naturali cu
parodonţiu intact, se recomandă o fixare mixtă,
elementele de fixare ale punţii fiind proteze
unidentare pe dinţii limitrofi breşei.
 Dacă în cazul menţionat anterior, pentru doi molari
absenţi se indică un singur implant scurt, ca stâlp
distal, mezial este obligatorie includerea în
structura protetică a celor 2 premolari.
 Elementele de fixare vor fi cimentate pe bonturile
dinţilor naturali, iar fixarea pe implanturi va fi de
tip înşurubat.
 Între corpul de punte şi protezele unidentare (de
obicei coroane mixte) va fi utilizată o fixare de tip
culisă completată cu un şurub de retenţie.
Fixarea prin intermediul unor bare cu
călăreţi
 Ancorarea pe implanturi prin intermediul unor
bare cu rol de mezostructură şi cu călăreţi în
suprastructură este unul din sistemele de
ancorare foarte cunoscut şi frecvent utilizat în
protetica implantologică.
 Bara cu călăreţi reprezintă elementul de ancorare
predilect în toate cazurile când este indicată
supraprotezarea, dar şi pentru punţile care din
diferite motive trebuie să fie mobilizabile.
 Bara, ca mezostructură, cimentată sau fixată prin
şuruburi de implanturi, are rolul de solidarizare a
acestora şi de retenţie pentru suprastructură. Bara
cu călăreţi de tip Dolder (bara ovală) sau bara
rotundă sunt folosite în special în protezări pe
implanturi în regiunea interforaminală, deoarece
permit o rotaţie a protezei în jurul axei barei.
 Suprastructura, având călăreţul integrat, poate fi
confecţionată şi demontabilă, prin integrarea unuia
sau mai multor şuruburi plasate vertical (înşurubare
ocluzală) sau orizontal (înşurubare orală). Şurubul
traversează suprastructura şi călăreţul, înşurubarea
făcându-se în bară (în mezostructură).