TEMA: DETERMINAREA OCLUZIEI

CENTRICE SAU A RELAŢIILOR

INTERMAXILARE

COORDONATOR : VASILE RUSU

STUDENT : CRECIUN SORIN
 SUBIECTE
• Ce numim ocluzie centrică ?
• Ce se subînţelege prin noţiunea relaţie intermaxilară ?
• Semnele caracteristice pentru ocluzia centrică şi însemnătatea lor practică.
• Clasificarea edentaţiei parţiale în dependenţă de situaţiile clinice referitoare la relaţia intermaxilară.
• Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul ocluziei stabile (I – situaţie clinică)
• Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul ocluziei instabile (II – situaţie clinică)
• Determinarea relaţiilor intermaxilare în cazul situaţiei fără ocluzie (III – situaţie clinică)
• Consecutivitatea determinării şi înregistrării relaţiilor intermaxilare centrice
• Metode de determinare a DVO. În ce constă metoda anatomo – fiziologică?
• Ce repere se trasează pe bordura de ocluzie ? Metoda şi însemnătatea practică.
• Cum are loc alegerea dinţilor artificiali?
 CE NUMIM OCLUZIE CENTRICĂ ?

• (dupa E.Costa) -reprezintă raportul dintre arcadele dentare în cadrul căruia se asigură contactul
acestora, iar mandibulei o poziţie de relaţie centrică faţă de maxilar şi baza craniului. Atunci când
coincide cu intercuspidarea maximă, ocluzia centrică prezintă repere dentare, osoase,articulare,
neuromusculare şi feringo-glandulare.
• (dupa I.Postolachi)- OC este o pozitie de contact multiplu interdentar maxim dintre arcadele dentare
• (dupa E.Ravrilov) – OC este conactul dentar dintre arcade cu prezenta unui numar maxim de puncte
de contact interdentar,si in acelasi timp linia mediana coincide cu linia ce trece intre cei doi incisivi
centrali
 SEMNELE CARACTERISTICE PENTRU OCLUZIA
CENTRICĂ ŞI ÎNSEMNĂTATEA LOR PRACTICĂ

 Semnul dentar:
• un dinte – 2 antagonisti cu exceptia incisivului central inferior si M3 superior
• arcada mandibulara se afla intr-o pozitie mai meziala fata de arcada maxilara in zona frontala datorita
diferentei de dimensiuni ale dintiilor.
• circumscrierea arcadei mandibulare de catre cea maxilara
• in plan medio-sagital, cuspidul mv a M1 superior se proiecteaza in santul mv si cv a M1 inferior.
• cuspidul caninului maxilar se proiecteza in santul intre caninul mandibular si PM1 mandibular.
• liniile mediene ale cele 2 arcade sunt corespondente
• linia mediana a fetei se gaseste intrun plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali superiori si inferiori
• Semnul osos – se refera la pozitia centrica a mandibulei fata de maxilar dar la o
dimensiune verticala corecta ce fixeaza mandibula in cele 3 planuri spatiale
 
• Semnul neuromuscular- presupune controlul neuroreflex a acestei pozitie printr-o
echilibrare a contractii muschilor ridicatori pentru a realiza o ocluzie miocentrica.
 
• Semnul faringoglandular – aceasta pozitie de ocluzie centrica, faringele si glandele
salivare sunt pregatite pentru actul de deglutitie.
 CE SE SUBÎNŢELEGE PRIN NOŢIUNEA RELAŢIE
INTERMAXILARĂ ?

 Determinarea relațiilor intermaxilare la edentatul parțial urmăreşte obținerea unor contacte

ocluzale multiple, stabile și echilibrate în pozițiile centrice și excentrice ale mandibulei. Acestă
etapă de lucru este foarte importantă, întrucât o ocluzie optimă asigură:
• eficiența masticației și a fonației;
• sănătatea țesuturilor de sprijin (dento-parodontale, muco-osoase şi/sau
• periimplantare);
• funcționalitatea optimă a muşchilor masticatori, cervicali şi a ATM;
• stabilitatea restaurării protetice.
 CLASIFICAREA EDENTAŢIEI PARŢIALE ÎN DEPENDENŢĂ DE
SITUAŢIILE CLINICE REFERITOARE LA RELAŢIA INTERMAXILARĂ

 In faza de determinare si inregistrare a rapoartelor intermaxilare,din practica clinica,s-a

dovedit ca pacientii edentati partial pot fi clasificati in trei categorii,conform criteriilor
ocluziei functionale:
• pacientii cu contacte dento-dentare stabilite in relatia centrica si dimensiune verticala
normala-ocluzie centrica;
• pacienti cu contacte dento-dentare instabile cu sau fara devieri mandibulare intr-o
intercuspidare habituala,anormala si dimensiune verticala incerta-ocluzie instabila;
• pacienti fara contacte dento-dentare intre dintii restanti-fara ocluzie;
DETERMINAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE ÎN
CAZUL OCLUZIEI STABILE

 Pacienţi cu contacte interdentare stabile in PIM şi o DVO fiziologică, normală in cazul unor
rapoartele ocluzale stabile, fară dizarmonii ocluzale, pot să apară următoarele aspecte:
• Morfologia ocluzală a dinţilor restanţi realizează în IM stopuri ocluzale stabile care nu vor fi
modificate de către tratamentul protetic. Acestea vor menţine relaţiile ocluzale şi
intermaxilare existente. Astfel de pacienţi necesită de obicei restaurări unidentare sau
proteze partţiale fixe de amploare redusă.
• prepararea seriată a dinţilor şi conservarea stopurilor ocluzale de pe aceştia prin mici şine
din acrilat autopolimerizabil sau chei din silicon:
• Pacienţi a căror morfologie ocluzală realizează iniţial stopuri ocluzale stabile, dar care în
cursul tratamentului protetic vor fi desfiinţate temporar în timpul preparării dinţilor
pentru elementele de agregare ale unei proteze parţiale fixe de amploare. în acest caz se
recomandă „memorarea" relaţiilor intermaxilare printr-un procedeu adecvat cazului
clinic

• folosirea unor şabloane de ocluzie, confecţionate înaintea preparării dinţilor. Nu

întotdeauna prin intermediul şablonului se poate păstra o relaţie intermaxilară fidelă,
pentru că modelul de lucru final va fi altul decât cel iniţial pe care s-a confecţionat
şablonul şi pe care s-a efectuat înregistrarea relaţiilor intermaxilare

• efectuarea seriată a elementelor de agregare, ceea ce presupune realizarea lor separat de

intermediarii protezei fixe

• restaurări provizorii
 DETERMINAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE ÎN
CAZUL OCLUZIEI INSTABILE

Pacienţi cu contacte ocluzale instabile şi DVO incertă. In IM nu mai există stopuri ocluzale
stabile între dinţii antagonişti, iar DVO este incerta,nefiziologică (prea mare sau prea mică).
 Printre cauzele acestei situaţii clinice se numără:
• edentaţii parţiale întinse;
• inserţia unor proteze parţiale fixe sau mobilizabile defectuoase;
• migrări orizontale sau verticale ale dinţilor;
• uzura exagerată provocată de activităţi parafuncţionale
 DETERMINAREA RELAŢIILOR INTERMAXILARE ÎN
CAZUL SITUAŢIEI FĂRĂ OCLUZIE

Relaţiile intermaxilare fără ocluzie apar în edentaţiile parţiale întinse atunci când dinţii
restanţi de pe cele două arcade nu pot realiza contacte ocluzale, din cauza numărului lor
redus sau a topografiei nefavorabile. Din punct de vedere al relaţiilor intermaxilare aceste
cazuri sunt asemănâtoarc cu edentatul total bimaxilar. Se recomandâ aceleaşi metode de
determinare a relaţiilor intermaxilare, de exemplu prin teste funcţionale. Se determinâ RC şi
prin conducerea manuală se poziţionează mandibula cu condilii în RC, aşa cum se
procedează la edentatul total. înregistrarea relaţiilor intermaxilare se face cu ajutorul
şabloanelor de ocluzie
 CONSECUTIVITATEA DETERMINĂRII ŞI ÎNREGISTRĂRII RELAŢIILOR
INTERMAXILARE CENTRICE

 Determinarea clinica a relatiilor intermaxilare se realizeaza cu ajutorul sabloanelor de ocluzie sau a

machetelor de ocluzie. Etapele de realizare cuprind urmatoarele operatiuni:
1.      Verificarea sabloanelor de ocluzie.
2.      Determinarea curburii vestibulare a sablonului superior.
3.      Determinarea nivelului si orientarea planului de ocluzie in regiunea frontala si zona
laterala.
4.      Determinarea dimensiunii verticale a etajului inferior in relatie de postura si relatie
de ocluzie.
5.      Determinarea si inregistrarea relatiei centrice.
6.  Conservarea si solidarizarea machetelor de ocluzie.
 DIMENSIUNEA VERTICAL DE OCLUZIE

DVO-reprezinta inaltimea etajului inferior al fetei, ce este masurat prin distant ce separa punctual
subnazal de proeminenta mentoniera. In pozitia de contact maximal al arcadelor dentare, etajul
inferior al fetei reprezinta o inaltime individuala la fiecare pacient. Contactul maximal dintre arcadele
dentare apare la actul de masticatie si deglutitie la o participare musculara optima.
 Metode de determinare a DVO

• Metoda antropometrice
• Metoda anatomo – fiziologică
• Metoda functionala
• Metoda anatomica
 METODA ANATOMO – FIZIOLOGICĂ

În cazul unei edentații loc: prabusirea buzelor, obrajilor, plicile nazolabiale devin mai pronuntate,
barbia se deplaseaza anterior. Deci pentru a determina un calcul correct al DVO trebuie sa tinem cont
de faptul ca buzele trebuie sa se aseze fara tensiune, comisurile labiale trebuie sa fie putin ridicate,
iar plicile nazolabiale nu trebuie sa fie tare exprimate .
 Tehnica data are urmatoarele etape :
• la baza nasului si pe menton se aplica cite un punct
• se determina distanta dintre aceste doua puncte cu ajutorul riglei, astfel determininduse
dimensiunea vertical de repaos fiziologic. DVO se va determina prin micsorarea cu 2-3mm din
dimensiunea vertical de repaos fiziologic
• apoi introducem in cavitatea bucala a pacientului sabloanele cu bordure de ocluzie si rugam
pacientul sa inchida gura. Apoi determinam distanta dintre reperele indicate pe fata. Daca aceasta
distant este mai mare sau mai mica se face corectia prin adaugare sau radere a cerii din contul
bordurilor de ocluzie.
 ŞABLOANELE DE OCLUZIE

• Sunt piese auxiliare indispensabile în tehnologia protezelor totale, necesare pentru

determinarea şi înregistrarea relaţiei intermaxilare. Ele reproduc aproximativ baza şi
arcadele dentare artificiale ale viitoarelor proteze.
• Părţile componente: baza şablonului ,bordura de ocluzie
• Şabloanele de ocluzie sunt utilizate:
– de medicul stomatolog în cabinet pentru determinarea şi înregistrarea poziţiei mandibulei
faţă de maxilar în relaţie centrică
– de tehnicianul dentar în laborator pentru a fixa modelele în ocluzor sau articulator
REPERE CE SE TRASEAZĂ PE BORDURA DE OCLUZIE

• Linia mediană trasată cu direcția verticală după linia mediană a feței. Uneori, se poate deduce şi
după poziția frenului, dacă este situat median.
• Linia caninilor, cunoscută și sub numele de inima comisurilor, deoarece corespunde, în general,
cu locul unde sunt situate comisurile fantei bucale, reprezintă locul de proiecție al vârfului
cuspidului caninului superior. Sunt însemnate prin linii verticale de o parte și de alta a liniei
mediane, la distanțe variabile.
• Linia surasului, corespunde cu nivelul pînă unde se ridică margi nea buzei superioare și
constituie limita la care se va așeza coletul dinților frontali superiori. Este marcată pe bordura de
ocluzie a şablonului superior printr-o linie orizontală paralelă cu planul de ocluzi
 ÎNSEMNĂTATEA PRACTICĂ A REPERELOR

Liniile caninilor și linia surasului reprezintă reperele după care, în laborator, se aleg dinții
frontali. Aceste repere sînt folosite astfel: distanţa dintre liniile caninilor este egală cu
lățimea (cu dimensiunea mezio-distală) a celor 6 dinţi frontali superiori; distanţa dintre linia
surasului şi marginea liberă a bordurii de ocluzie, este egală cu înălțimea acestor dinți.
 ALEGEREA DINTILOR
 Şabloanele de ocluzie sunt însoţite de fişa de laborator pe care se completează în scris următoarele
indicaţii:
• CULOAREA DINŢILOR e stabilită cu acordul pacientului pentru că e caracteristica care domină
celălalte însuşiri ale dinţilor,atrage cel mai mult atenţia,impresionând simţul vizual. Se foloseşte
cheia de culori specifică firmei producătoare
• MATERIALUL DIN CARE SUNT REALIZAŢI DINŢII: porţelan,acrilat, compozit. Sunt preferaţi
dinţii din acrilat pentru că satisfac mai bine eficienţa restaurării protetice. Eventual pentru restaurări
estetice deosebite pot fi indicaţi dinţii din porţelan
• RELIEFUL FEŢELOR OCLUZALE să fie cuspidat pentru a asigura eficienţa masticatorie în mod
satisfăcător
• FORMA DINŢILOR e stabilită pentru fiecare pacient în armonie cu forma figurii pentru a obţine o
proteză individualizată
FORMA PATRATA/PLAN FRONTAL
FORMA TRIUNGHIULARA/PLAN FRONTAL
FORMA ROTUNDA/PLAN FRONTAL
FORMA INCISIVULUI SUP/PLAN SAGITAL