INTERDISCIPLINARITATE

REPERE TEORETICE
 OPIS

1. Definirea termenului interdisciplinaritate

2. Scopul abordării interdisciplinare
3. Tipuri de interdisciplinaritate
4. Perspective
5. Aplicaţii
6. Bibliografie
 1. Definirea termenului
interdisciplinaritate

 În opinia lui G. Văideanu, interdisciplinaritatea „implică un

anumit grad de integrare între diferitele domenii ale
cunoaşterii şi diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj
comun permiţând schimburi de ordin conceptual şi
metodologic”.(G. Văideanu, 1988)
 Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între
discipline ştiinţifice diferite, care se realizează în principal
respectând logica ştiinţelor respective, adaptate
particularităţilor legii didactice şi-l ajută pe elev în
formarea unei imagini unitare a realităţii, dezvoltându-i o
gândire integratoare.
 1. Definirea termenului
interdisciplinaritate

 "Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între

discipline diferite cu privire la o problematică a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă
şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere." (C.
Cucoş, 1998)
 “Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor
arii curriculare.” Ea presupune interacţiunea deschisă între
anumite competenţe sau conţinuturi interdependente din două
sau mai multe discipline, bazată pe un suport epistemologic
ce implică intersectarea disciplinelor.
 1. Definirea termenului
interdisciplinaritate

 Ideea de bază a interdisciplinarităţii constă în faptul că, pe de

o parte, aparatul conceptual şi metodologic al mai multor
discipline este utilizat în interconexiune pentru a examina o
temă, o problemă, dar mai ales pentru a dezvolta competenţe
integrate/ transversale/ cheie/ cross-curriculare.

 Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între

discipline diferite cu privire la o problematică a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă
şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.”
 1. Definirea termenului
interdisciplinaritate

 Interdisciplinaritatea derivă din spaţiul cercetării ştiinţifice, iar

ca demers epistemic, în domeniul educaţiei, poate fi sesizat
sub două aspecte:

1) concentrarea conţinuturilor în perspectiva interdisciplinară

şi
2) proiectarea şi organizarea proceselor didactice în viziune
interdisciplinară.
2. Scopul abordării interdisciplinare
 Interdisciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor
conexiuni între limbaje explicative sau operaţii, cu scopul
diminuării diferenţelor care apar între clasicele discipline de
învăţământ.
 Predarea şi învăţarea unei discipline au dezavantajul că
folosesc perceperea secvenţială şi insulară a realităţii unice
făcând-o artificială. Din acest motiv este necesară realizarea
unor conexiuni, între anumite discipline şcolare pentru o
percepere unitară şi coerentă a fenomenului studiat.
2. Scopul abordării interdisciplinare
 În învăţământul preuniversitar, conform lui G.Văideanu, se pot
identifica trei direcţii ale interdisciplinarităţii :
1) la nivel de autori de planuri, programe, manuale şcolare, teste
sau fişe de evaluare;
2) puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor
de predare-evaluare (în acest caz programele rămân
neschimbate);
3) prin intermediul activităţilor nonformale sau extraşcolare.
2. Scopul abordării interdisciplinare
 În interdisciplinaritatea la nivelul activităţilor de predare-
învăţare sunt căutate teme comune pentru diferite obiecte de
studiu, care pot duce la realizarea obiectivelor de învăţare de
ordin înalt, aşa numitele higher order learning objectives, cum
ar fi luarea de decizii, rezolvarea de probleme, însuşirea
metodelor şi tehnicilor de învăţare eficientă etc. Aceste
competenţe cu caracter generic pot fi transferate cu uşurinţă
dintr-un context disciplinar în altul, dar, mai ales, pot fi
transferate efectiv în contexte de viaţă cotidiană în afara
clasei.
 3.Tipuri de interdisciplinaritate

Din punctul de vedere al modului în care se produce

învăţarea în context interdisciplinar, putem diferenţia
între (R.Legendre, 1993):
1. interdisciplinaritate centripetă : cu accent pe utilizarea în
interacţiune a diferitelor discipline pentru exploatarea unei
teme sau pentru formarea unei competenţe integrate;
2. interdisciplinaritate centrifugă: mută accentul de pe
disciplină pe cel care învaţă, punând pe primul plan tipurile
de achiziţii integrate/interdisciplinare pe care acesta le va
dobândi prin învăţare.
 4. Perspective
 centrarea procesului de instruire pe învăţare, pe elev,
încurajând pedagogiile active şi metodologiile participative de
lucru la clasă, cum ar fi lucrul pe centre de interes, învăţarea
tematică sau conceptuală
 sprijinirea elevilor să realizeze o învăţare durabilă şi cu sens,
prin interacţiunile permanente între discipline şi prin relevanţa
explicită a competenţelor formate în raport cu nevoile
personale, sociale şi profesionale;
 producerea unei decentrări a teoriei şi practicii pedagogice de
pe ideea de disciplină şi a unei decompartimentări a
achiziţiilor învăţării în favoarea interacţiunilor şi corelaţiilor.
 4. Perspective
 Considerând că interdisciplinaritatea are ca principal
fundament tocmai transferul metodelor între discipline, B.
Nicolescu identifică trei grade de interdisciplinaritate:
1. un grad aplicativ (de exemplu, metodele fizicii nucleare sunt
transferate în medicină şi apare un nou tratament al
cancerului);
2. un grad epistemologic (de exemplu, transferul metodelor din
logica formală în legislaţia juridică generală);
3. un grad generator de noi discipline (de exemplu, transferul
metodelor matematice în fizică a condus la apariţia fizicii
matematice).
 5. Aplicaţii
 Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a metodologiei
diferitelor arii curriculare. În abordarea interdisciplinară se
topesc graniţele stricte dintre discipline.
 Munca interdisciplinară solicită instruire integrată şi caută
căile de a rezolva problemele prin amestecul mai multor
discipline şi se finalizează mai ales sub formă de proiecte. În
acest tip de activităţi se pune accent nu atât pe conţinut, cât pe
dezvoltarea unor competenţe.
 Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul
conţinuturilor, obiectivelor, dar se creează şi un mediu propice
pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu liber
sentimentelor, să lucreze în echipă, individual.
 5. Aplicaţii
 Conform lui L. Ciolan, activităţile interdisciplinare duc la
dezvoltarea unor capacităţi, cum ar fi:

Literatură Ştiinţe
• Lucru în echipă
• Gândire critică
• Rezolvare de probleme
• Luare de decizii
Istorie Geografie
 5. Aplicaţii
 Lucrul în echipă – se constituie echipe formate din elevi şi cadre didactice
 Gândirea critică – presupune propunerea şi analizarea direcţiilor de
abordare, cât şi stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii
 Rezolvarea de probleme – se realizează prin distribuirea sarcinilor de lucru
 Luarea de decizii – se petrece în fiecare din etapele anterioare, atunci când
se aleg temele abordate, echipele de lucru, distribuirea sarcinilor, modul de
realizare şi finalitatea activităţii (broşură, site, prezentare multimedia)

Aşadar, perspectiva interdisciplinară creează la elevi abilitatea de a aplica

şi transfera cunoştinţe spre a rezolva probleme în mod creativ. Prin
realizarea de conexiuni la mai multe niveluri, elevii trec de la acumularea
de informaţii la participarea efectivă, la realizarea unor produse.
 5. Aplicaţii
Corelarea interdisciplinară între limba şi literatura română şi
celelalte discipline se poate realiza prin:
Elemente de vocabular
Termeni specifici diferitelor discipline:
¤ termeni ştiinţifici (matematică, geografie, istorie)
¤ elemente de limbaj plastic (educaţie plastică)
¤ termeni tehnici (abilităţi practice, educaţie tehnologică)
¤ termeni muzicali (educaţie muzicală)
¤ termeni juridici (educaţie civică)
Expresii, structuri gramaticale: pot fi create în cadrul
conversaţiilor ce pleacă de la materialele discutate.
 5. Aplicaţii
Texte
¤ textele cu conţinut ştiinţific oferă elevilor posibilitatea de a
explica înţelesul textelor după studierea unor fenomene (ştiinţe)
¤ textele descriptive ale unor scriitori români pot fi recomandate
elevilor pentru lectura suplimentară (geografie, ştiinţe)
¤ textele cu conţinut istoric (unele conţinând arhaisme), texte cu
valoare strict documentară (istorie)
¤ proverbele, legendele, ghicitorile pot fi valorificate în legătură
cu temele abordate în lecţiile de ştiinţe, geografie, istorie,
matematică
¤ textele unor cântece îi apropie pe elevi de unele poezii
cunoscute
 5. Aplicaţii
Cuvântul – ca materie primă în literatură – poate crea imagini
vizuale, auditive, tactile, olfactive.

Lectura explicativă este un mod de abordare a tuturor acestor

categorii de texte.

Lectura individuală se recomandă pentru completarea celor

discutate în clasă şi valorificarea ei în revista şcolii, la diverse
rubrici precum “Ştiaţi că…” sau “Recorduri” (ştiinţe, geografie,
istorie)
 5. Aplicaţii
 Personajele din texte pot fi utilizate astfel:
¤ ca participanţi în cadrul lecţiilor (matematică)
¤ portretele lor morale pot sta la baza caracterizărilor în antiteză
(educaţie civică)
¤ jocurile de rol cu subiecte din basme evidenţiază personajele
pozitive
 Excursia literară adânceşte înţelegerea operelor cu caracter
descriptiv şi poate fi precedată sau urmată de lecturi adecvate din
opera scriitorilor.
 5. Aplicaţii
 Cerinţe ce dezvoltă creativitatea
¤ crearea de probleme cu elemente din textele studiate
¤ imaginarea unor legende (a unui animal, a unui loc, a unei
plante)
¤ descrieri ale unor imagini fotografice sau filmate
¤ exerciţii de creaţie care să ilustreze teme cu elemente moral-
civice
¤ compuneri ce valorifică excursiile şi drumeţiile
¤ coroborarea compoziţiilor literare cu cele plastice pe aceeaşi
temă
¤ crearea unei poezii, a unei descrieri, a unui desen determinate de
audiţii
¤ colaje reprezentând scene din textele studiate
¤ realizarea unor jocuri folclorice care combină limba română,
educaţia muzicală şi educaţia fizică
 În încheiere
 Elevul trebuie să fie conştient de importanţa învăţării prin
cercetare, prin descoperire, de importanţa realizării
conexiunilor între diferitele discipline. În contextul societăţii
de astăzi, din punct de vedere axiologic, orice cucerire
ştiinţifică trebuie transpusă în termeni didactici. În opinia lui
V. Marcu, “elevul va fi în plenitudinea forţelor lui creatoare
abia peste 15-20 de ani, când, cu siguranţă, cercetările
ştiinţifice actuale vor fi implicate şi aplicate plenar în viaţa
cotidiană.”
 6. Bibliografie
1. Cucoş, Constantin – “Pedagogie”Editura Polirom, Iaşi, 1998
2. Ciolan, Lucian – “Învăţarea integrată. Fundamente pentru un
curriculum transdisciplinar” , Editura Polirom, Iaşi, 2008
3. Ciolan, Lucian – “Dincolo de discipline”- ghid pentru
învăţarea integrată/ cross-curriculară
4. Legendre, Renald – “Dictionnaire actuel de l’ éducation”
Guérin Montréal, Québec, 1993
5. Marcu, Vasile – “O introducere în deontologia profesiunii
didactice”, Oradea, 2002
6. Nicolescu, Basarab – “Transdisciplinaritatea. Manifest”
Editura Polirom, Iaşi, 1999
7. Văideanu, George – “Educaţia la frontiera dintre milenii”,
Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1988.