Reactii REDOX

Oxido-reducerea(REDOX) este o reactie ce are loc cu

transfer de electroni intre speciile atomice.Substantele ce
prezinta proprietatea de a oxida alte substante se numesc
agenti oxidanti(acestea indeparteaza electroni din alte
substante).In mod similar, substantele ce prezinta proprietatea
de a reduce alte substante se numesc agenti
reducatori(transfera electroni unei alte specii chimice).

Oxidarea reprezinta procesul ce are loc cu cedare de

electroni,iar reducerea decurge cu acceptare de
electroni.Reactiile redox au loc cu schimbarea numarului
de oxidare a speciilor chimice implicate.Astfel oxidarea
decurge cu cresterea acestuia,iar reducerea are loc cu
scaderea lui.
 EXEMPLU-oxidarea sodiului cu
sulf
2Na+SNa2S

Doi atomi de sodiu ,fiecare avand un unic electron de

valenta slab atras de catre nucleu,cedeaza electronul de pe
stratul exterior pentru a completa stratul exterior al
atomului de sulf.Fiecare atom de sodiu este ulterior
oxidat,rezultand ioni pozitivi de Na+,in timp ce atomul de
sulf este redus la un ion negativ S2-.Acesti ioni cu sarcini
electrice opuse se combina,rezultand o molecula de sulfat de
sodiu.
Numarul de oxidare se defineste ca suma sarcinilor pozitive si
negative ale unui atom, care indica indirect numarul de electroni pe
care atomul i-a acceptat sau cedat.
Prin cedarea unui electron, se obtine un ion cu sarcina
pozitiva(cation),A+,despre care spunem ca este un ion
monopozitiv;numarul sau de oxidare este +1.Daca atomul accepta un
electron, se obtine un ion mononegativ,A-.De asemenea, atomul
poate ceda un numar mai mare de electroni, rezultand ioni
dipozitivi,tripozitivi,etc.In acelasi mod, poate accepta un numar mai
mare de electroni,obtinandu-se ioni dinegativi,trinegativi,etc.
Cand se scriu reactii chimice,urmatoarele reguli permit obtinerea numarului
de oxidare pe care il prezinta fiecare element:
La atomii care împart un electron, se consideră că atomul cu o
electronegativitate mai mare acceptă electronul şi celălalt îl cedează.
Dacă atomii sunt egali, se consideră că electronul este împărţit.
Câteodată, nu este clar ce număr de oxidare au ionii unei molecule. De
exemplu, în molecula de Cr(OH)3, nu ni se indică nici un număr de oxidare,
dar există o legătură ionică. Din acest motiv, există câteva reguli ce ajută în
determinarea numărului de oxidare al fiecărui ion:
Numarul de oxidare al atomilor neutri este egal cu zero.
In moleculele neutre,suma numerelor de oxidare ale
elementelor ce o formeaza da zero.
Flourul are intotdeauna numarul de oxodare -1, deoarece
vorbim despre un atom foarte electronegativ.
Oxigenul tinde sa aiba un singur numar de oxidare si anume
-2,dar exista si unele exceptii(in apa oxigenata, de exemplu,oxigenul are
numarul de oxidare -1).
Elementele din prima grupa a sistemului periodic au numarul
de oxidare +1, cele din grupa a doua, +2, iar cele din grupa a treia,
+3.Halogenii au in mod normal numarul de oxidare -1,cu exceptia cazului in
care se combina cu atomi asa de electronegativi ca si ei cum ar fi oxigenul sau
alti halogeni.Hidrogenul are numarul de oxidare +1,dar nu si atunci cand
formeaza hidruri metalice.
 OXIDAREA si REDUCEREA
Oxidarea-procesul prin care un atom sau un ion isi mareste valenta pozitiva
sau isi micsoreaza valenta negativa ca urmare a pierderii unui anumit numar de
electroni.

Na0Na+ +1e-
Fe2+Fe3+ +1e-
Procesul decurge in prezenta unui reactant capabil sa capteze electronii
pierduti (deci care are un caracter oxidant) si care in acest proces se reduce.
Este bine de retinut faptul ca nu numai reactia de combinare cu oxigenul este o
reactie de oxidare,ci orice proces care are loc cu cedare de electroni si cu
marirea numarului de oxidare.
Ex:2Al0 +3SAl2+3S3

Al0 Al+3+3e- atomii de aluminiu participa la procese de

oxidare
Vom studia reactia de oxidare a magneziului:

Mg+1/2O2 MgO

Atomul de magneziu cedeaza 2 electroni atomului de oxigen,trecand in ion de

magneziu si marindu-si numarul de oxidare de la 0 la +2.

MgMg2+ +2e-
Reducerea este fenomenul invers oxidarii si trebuie si aici sa tinem cont
de faptul ca nu numai reactiile ce au loc cu micsorarea continutului in
oxigen sunt reactii de reducere,ci orice proces ce are loc cu acceptare de
electroni si cu micsorarea numarului de oxidare.

Ex:2KI+Cl20 2KCl-1 +I2

Cu2+ Cu0 -2e- atomii de clor participa la procese de reducere

Procesele de reducere si de oxidare nu pot fi separate.Electronii
cedati de un atom sunt acceptati de un alt atom.De aceea,un proces de
oxidare este intotdeauna cuplat cu unul de reducere.

Majoritatea reactiilor intalnite in chimia

anorganica,precum si in cea organica sunt de oxido-
reducere,multe dintre ele avand si aplicatii practice,in
cea mai mare parte, in industrie.
 Etapele stabilirii coeficienţilor redox:
 Se notează ecuaţia reacţiei chimice.
 Se stabilesc N.O. ( numerele de oxidare ) pentru fiecare element
conform regulilor prezentate anterior.
 Se stabilesc elementele care îşi modifică numerele de oxidare şi
se notează separat transformările acestora stabilindu-se
procesele de oxidare ( agent reducător ) şi reducere ( agent
oxidant ).
 Se realizează transferul de electroni cedaţi ( oxidare ) şi
acceptaţi ( reducere ) şi se egalează prin înmulţire(dacă e cazul).
 Se notează coeficienţii prin verificarea fiecărui element chimic.
Aplicaţie
Scrierea ecuaţiei reacţiei redox şi stabilirea numerelor de
oxidare:
Cu0 + H+12S+6O-24 → Cu+2S+6O-24 + S+4O-22 + H+12O-2

Scrierea proceselor redox:

Cu0 -2e- →Cu+2 oxidare, agent reducător
S+6 + 2e- →S+4 reducere, agent oxidant

Egalarea ecuaţiei redox:

Cu + 2H2SO4 → CuSO4 + SO2 + 2H2O
Aplicaţie:
Scrierea ecuaţiei reacţiei redox şi stabilirea numerelor
de oxidare:
H+1N+5O-23 + P04 + H+12O-2 → H+13P+5O-24 + N+2O-2

Scrierea proceselor redox:

3| P04 -5e- . 4 → 4.P+5 oxidare, agent reducător
20| N+5 +3e- →N+2 reducere, agent oxidant

Egalarea ecuaţiei redox:

20HNO3 + 3P4 + 8H2O → 12H3PO4 + 20NO
  In reactiile redox pot participa ca agenti oxidanti si reducatori diferite specii chimice:
atomi, ioni, molecule, etc. Ca urmare a transferului de electroni are loc modificarea
starilor de oxidare ale unor elemente din compusii participanti la reactie.

Reducatori pot fi:

 Metalele precum Fe, Al, Mg, Ca, Na, K, care au tendinta de a se transforma in ioni
pozitivi;
 Nemetalele slab electronegative (C, P, Si);
 Cationii metalici cu numere inferioare de oxidare (Fe2+, Cr2+);
 Compusii nemetalelor cu numere de oxidare mici(P3-, N3-,S2-,Cl-,Br-,I-,etc);

Oxidanti pot fi:

 Halogenii in forma moleculara;
 Oxigenul si Ozonul;
 Acizii oxigenati si sarurile lor continand elemente cu numere de oxidare mari;
 Compusii oxigenati ai halogenilor;
 K2Cr04, K2Cr07, KMnO4, K2FeO4;
 HNO3, H2SO4;
 Ionii metalici cu numere de oxidare superioare(Fe3+, Au3+, Hg2+, etc);
Elementul galvanic
Pilele electrochimice (sau pilele galvanice) sunt sisteme in
care energia chimica este transformata in energie electrica.
Componente:
2 electrozi (doua semicelule);
punte de sare;
voltmetru;
conductor metalic exterior;
 Electrodul: la nivelul lui are loc oxidarea (in
 cazul anodului) sau reducerea (in cazul
 catodului). Combinarile dintre metalele care sunt
 folosite drept electrozi sunt date de
 seria de reactivitate

 Puntea de sare : are rolul de a asigura

neutralitatea solutiilor sarurilor celor doua metale
care joaca rol de electrozi.
 masa electrodului de Zn scade;
 concentratia ionilor Zn2+ in solutie creste;
 ionii Cl- (din puntea de sare) se orienteaza spre aceasta

semicelula spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor

pozitive
Catodul-electrodul de Cu
masa placutei de Cu creste;
concentratia ionilor sulfat (SO4) 2- din solutie creste;
ionii K+ din puntea de sare se orienteaza spre aceasta
semicelula spre a compensa nivelul ridicat al sarcinilor
negative;
 Voltmetru: demonstreaza diferenta de potential
dintre cele doua semicelule.
 Conductorul metalic exterior: asigura transportul
electronilor intre cele doua semicelule.
Cine a descoperit pilele
galvanice?
 În 1780, Luigi Galvani(1737-1798) a descoperit că atunci
când două metale diferite (cupru şi de zinc, de exemplu) se
conectează şi apoi ambele ating diferitele părţi ale unui nerv al
unui picior broască, în acelaşi timp,atunci ele fac contractul cu
picior. El a numit aceasta energie “energie electrică animalică”.
 O pila galvanica folosita pe scara larga este
bateria cu mercur. Poate lua forma unui disc mic
si plat si este folosita în aceasta forma în aparate
pentru auz, celule fotoelectrice si ceasuri de mana
electrice.Electrodul negativ este din zinc, cel
pozitiv din oxid de mercur, iar
electrolitul este o solutie de hidroxid de potasiu.
 Bateria de mercur produce circa 1.34V
Bateria de acid cu plumb
 Acumulatorul care poate fi reincarcat prin
inversarea reactiei chimice, a fost inventat in 1859 de
fizicianul francez Gaston Plante.
 Bateria lui Plante era una din acid de plumb, un
tip larg folosit astazi.
 Bateria de acid de plumb, care consta in trei sau
sase baterii conectate in serie, este folosita la
automobile, camioane si alte vehicule, marele ei
avantaj este ca poate transmite un curent puternic de
electricitate pentru a porni un motor, insa se descarca
repede.
 -este un proces fizic care constă din ciocnirea
nucleilor atomici între ei, sau cu o particulă
elementară rezultând astfel o reacție de fuziune sau
fisiune nucleară prin formarea unor atomi noi cu
proprietăți diferite de atomii inițiali.
-Prin această reacție de dezintegrare și
transformare atomică, vor fi eliberate particule
elementare, energie luminoasă, calorică și sub
formă de radiații.
-In imagine se poate vedea reacția de
dezintegrare declanșată prin ciocnirea unui nucleu
de deuteriu și litiu.
 Reactii redox in bioenergetica:
 Mecanismele de transfer ale energiei in celule sunt componente ale cailor
metabolice ale celulelor ce pot fi impartite in anabolice sau sinteza si catabolice
sau de descompunere. Reactiile anabolice implica o crestere in structura
biologica, iar cea de-a doua lege a termodinamicii are o crestere in entropia
sistemului, este nevoie de energie. In contrast, reactiile catabolice implica o
crestere a entropiei si o eliberare de energie.
 Prin urmare este posibila directa legare a reactiilor anabolice si catabolice
in organism. Atata timp cat energia eliberata prin catabolism este mai mare ca cea
consumata prin anabolism, cea de-a doua lege este indeplinita. Dar in majoritatea
reactiilor biologice cele doua aspecte (anabolismul si catabolismul) nu sunt legate
direct si in loc de energie multa este utilizata cea intermediara. Deci caile
catabiloce genereaza metaboliti (amino-acizi, acizi grasi-glucoza-zahar) si energii
mari intermediare ce sunt cu totii folositi in anabolism. Energia compusilor
fosfati si energia transferului electronilor sunt doua forme de mare energie
intermediara generata de reactiile catabolice.
 O forma de energie intermediara puternica comuna in metabolism este
potentialul de transfer al electronilor sau potentialul de reducere al compusilor.
Potentialul de reducere este reprezentat cu E0 ; potential de transfer al
electronilor este o masura a afinitatii compusilor pentru electroni. Un potential de
reducere negativ inseamna o mai mica afinitate a compusului pentru electroni si
acestia sunt transferati de la compusii cu afinitate mica la cei cu afinitate mai
pronuntata .
 Sunt mai multi termeni importanti ce vor fi frecvent folositi pentru a ne
referi la transferul de electroni. Un compus organic redus sau reducator are
electroni (i) liberi pentru transfer, deci poate fi considerat un agent
reducator. Un agent organic oxidat sau oxidant poate accepta electroni (i),
deci este un agent oxidant.
 Oxidarea se refera la cedarea de electroni: Fe(2+) Fe(3+) +e-
reducerea se refera la acceptarea de electroni: Fe(3+) +e-
Fe(2+).
 Dupa definitie numai un compus redus poate fi oxidat si numai unul
oxidat poate fi redus. In reactiile biologice nu exista surse sau scaderi
electronice; prin urmare cand un compus este redus, altul trebuie sa fie
oxidat. Reactiile ce implica transfer de electroni in perechi sunt reactii
redox.
 Prin definitie, reactia de reducere a 2H(+) + 2e-  H2 la 1 M si 25 C
are potentialul standard E = 0mV. Din acest motiv electrodul de H2 este
folosit pentru a masura potentialele diferitelor celule galvanice.
 Electroni pot sa circule intre cele doua celule galvanice prin intermediul
puntii de sare (K,NaNO3, etc.) si daca proba A are o mica afinitate pentru e
decat H2, e vor circula de la proba de referinta, iar un voltmetru va indica
potentialul de reducere a probei A ca fiind negativ (E0<0 mV). Invers, daca
proba A are o mai mare afinitate pentru e decat H, e vor circula de la H2 de
referinta la proba, iar in acest caz E0>0mV. Asadar un potential standard
redox pozitiv inseamna o mai mare afinitate pentru e ce trebuie sa circule
• Intr-o pereche redox transferul de electroni are loc de la un reducator cu
afinitate mica pentru e- la un oxidant cu o afinitate mai mare. Diferenta de
energie este eliberata si disponibila spre a fi folosita. Energia libera a unui
sistem redox se calculeaza prin Δb=nFΔE .
• Nota ΔE este diferenta in potentialul de reducere al reactiei de oxidare din
reactia de reduce, n este nr. de e- transferati si F este constanta lui
Faraday(23,06 kcal/v-mol). De exemplu cand NADH este oxidat intr-un cuplu
redox cu reducerea pana la lactate.
• Similar cu orice alta reactie chimica, valoarea G a unei celule depinde de
concentratia relativa a produsilor si reactantilor.
• Depinzand de moleculele organice, transferul de e- poate sa nu fie insotit si de
transfer de p+. O reactie oxidanta insotita de inlaturarea p+ este catalizata de
enzime numite dehidrogenoase.
• Cele mai intalnite coenzime in celule sunt NAD+ si FAD. NAD+ exista in
celule intr-o stare fosforica ca NADP+ ce este similara cu potentialul de
reducere. Totusi, cele doua transferuri de e- ale compusilor sunt recunoscute de
enzime diferite, ele fiind folosite pentru cai metabolice diferite. In general NAD
este folosit in reactii catabolice, pe cand NADP+ este folosit in rectii anabolice.
• Transformarea NAD+ in NADH: NAD++ 2e-+H- →NADH Notatii:
NADH=nicotinamide ademine dinucleotide
ATP=adenozine trifosfate
 Prin coroziune se înțelege în mod obișnuit
transformarea materială a suprafețelor de metal,
cauzată de influența mediului de contact. Ca și
rezultat se compune oxidul metalului respectiv. În
cazul fierului acest oxid este rugina. Coroziunea, ca
și termen tehnic este folosită atât în geologie
(diluarea mineralelor de către apă-dioxid de carbon)
cât și în medicină (influența negativă a unei
inflamații asupra țesuturilor).
Chimia procesului de coroziune
 Coroziunea este un proces nedorit prin care multe metale cu potențiale de oxidare
pozitive sau slab negative sunt transformate în compuși ai lor. Binecunoscută și
deosebit de păgubitoare pentru economie este ruginirea fierului. Pentru ca fierul să
ruginească este necesară prezența simultană a aerului și apei. În aer uscat fierul nu
ruginește, nici în apă deoxigenată.Prezența acizilor și a anumitor săruri (de ex. a
celor din apa de mare, NaCl, MgCl2, etc.) favorizează mult coroziunea. Alte săruri
(de ex. Na2CO3) dimpotrivă inhibă coroziunea. Reacțiile care au loc la ruginirea
fierului sunt următoarele:
 Fe -----> Fe˛ + 2é (a)
 2H2O + 2é ----> 2H + 2H2O (b)

Dacă concentrația ionilor de hidrogen este mare și deci reacțiile (a) și (b) sunt
rapide, atomii de hidrogen care se formează se unesc dând molecule de hidrogen; pe
suprafața fierului apar broboane de hidrogen gazos (2H ---> H2). În mod normal
atomii de hidrogen reacționează însă cu moleculele de oxigen, dizolvate în apă,
dând apă:
 2H + 1/2O2(soluție) ---> H2O (c)


 Ionii Fe˛ formați în reacția (a) reacționează cu apă conținând oxigen (din aer,
dizolvat) și dau rugina (identică cu mineralul lepidocrocita;), în care fierul este în
starea de oxidare +3:
 2Fe˛ + 1/2 O2 + 7H2O ---> 2Fe(O)OH + 4 H2O (d)

În reacția (d) se formează deci ioni de hidrogen, care se consumă în reacția (b). Apa
naturală conține întotdeauna puțin bioxid de carbon dizolvat, care, la aceste
concentrații joase, formează cu apa acid carbonic CO2+H2O ---> H2CO3. În mare
parte ionizat H2CO3 + H2O ---> H2O + HCO3. Aceste concentrații joase de ioni
de hidrogen sunt suficiente pentru a iniția ruginirea.

Reacțiile (a) și (b) nu au loc neapărat în același punct al bucății de fier care
ruginește. Electronii ce iau naștere în reacția (a) pot curge prin fier și da naștere la
atomi H în alt loc. Procesul acesta este mult favorizat dacă în acest al doilea punct
se află (în contact metalic cu fierul) un alt metal , o impuritate, cu potențial de
oxidare mai puțin pozitiv decât fierul (de ex. cupru). Chiar in fierul industrial
obișnuit, unele puncte ale suprafeței ("puncte anodice") sunt mai reactive, dau
naștere mai ușor unor ioni Fe˛, conform reacției (a). În alte puncte ("puncte
catodice") are loc reacția (b). Diferența între potențialele punctelor anodice și
catodice se datorește unor mici variații locale în compoziția sau chiar numai în
forma cristalină a metalului. Evident că, simultan cu circulația electronilor prin
metal, trebuie să aibă loc și un transport de ioni în circuitul exterior (de ex. prin
pământul umed, la obiecte de fier îngropate). De aceea electroliții accelerează mult
coroziunea .
• Procesele de coroziune sunt strâns legate de procese electrochimice. Acest
lucru explică faptul, că procesul de coroziune decurge în mod accelerat la
apariția bateriilor locale. Sub baterie locală înțelegem scurt circuitul dintre
soluțiile metalelor de încărcare diferită de electroni și a anumitor ioni sub
prezența apei. Aceste metale pot fii de exempu fierul și cuprul. La punctele
de contact fierul corodează deosebit de repede. Pe parcursul reacției de
cementare cunoscute cuprul se depune pe fier, componând astfel o baterie
locală Cu2+ + Fe ———> Cu + Fe2+.
• Pe suprafața bogată în electroni a cuprului se descarcă ioni de hidrogen
alcătuind astfel hidrogen 2 H+ + 2 e- ———> H2. Supraîncărcarea pozitivă
astfel compusă pe fier este predată cu ceea mai mare ușurință ca și ion Fe2+ ;
deci are loc o coroziune fără deranjament a fierului. Dat fiind faptul că apa
din împrejur este parțial nelegat prezentă, ea conține și ioni de hidrogen liber
H2O >><< H+ + OH-. Ionii de hidrogen reacționează precum descris mai sus
cu suprafața metalului. Cuprul funcționează și în acest caz ca și catalizator.
Ionii OH- proveniți din apa nelegată, compunând fier(II)hidroxid contribuie
puternic la descompunerea fierului Fe2+ + 2 OH- ———> Fe(OH)2.
• Scurt sumar: dacă apa nu este chimic tratată, componentele de cupru a unui
sistem acvifer accelerează coroziunea componentelor de fier.
 Biocoroziunea
 Majoritatea oamenilor cred că, coroziunea este un proces care poate avea loc
numai în cazul când metalul are contact cu apă și oxigen. O parte
semnificativă a coroziunilor are loc la lipsa totală a oxigenului. Pe suprafața
țevilor astfel corodate se pot observa puncte negre - fier(II)sulfid. Dacă
îndepărtăm fier(II)sulfid-ul, vom vedea o adâncitură anodică a cărei suprafață
este fier gol.
 Pentru biocoroziune pe suprafețe de fier acoperite cu apă și/sau depuneri
biologice sunt în primul rând responsabile bacterii ce reduc sulfat. Astfel de
medii conțin ioni de sulfat dar nu și oxigen.
 Pentru biocoroziune poate fii responsabil mai departe și o altă grupă de
microorganisme care trăiesc tot la fel în medii fără oxigen. Aceștia își acoperă
necesitatea de energie prin oxidația hidrogenului cu dioxidul de carbon.
Rezultatul acestei reacții este metan și apă. Aceste bacterii ce produc metan
trăiesc în cantitate semnificativă în medii fără oxigen, cum sânt de exemplu:
sub depuneri de nămol tehnic pe fundul cisternelor, sub depuneri în tuburi și
conducte cu scurgere lentă etc.
o Electroliza este un fenomen ce se petrece la trecerea
curentului electric continuu prin solutia sau topitura unui
electrolit.
o Fenomenul este complex si consta atat in migratia ionilor
pozitivi catre catod si a ionilor negativi spre anod, cat si in
neutralizarea acestora. Astfel la electrozi, ionii capteaza,
respectiv cedeaza electroni, tranformandu-se in atomi
neutri sau grupe de atom.
o Acestia se pot depune ca atare pe electrod sau pot
reactiona cu: moleculele dizolvantului, cu electrodul, sau
intre ei .
o Se formeaza astfel produsi secundari ai electrolizei.
Electroliza apei
o Prin electroliza apei acidulate se
optine hidrogen si oxigen. Deci in
solutie sunt prezenti ionii proveniti
prin ionizarea apei si a acidului.
o Apa ionizeaza conform
echilibrului:
2H2O ↔OH‾ + H3O+

o Deci la catod se degaja hidrogenul

iar la anod oxigenul.
o La trecerea curentului electric printr-
un electrolit, adica in timpul
electrolizei, au loc cele doua procese
distincte:
- transportul curentului electric de
catre ioni;
- reactile chimice care se produc
la electrozi;
Pe baza experimentala, M. Faraday
(1832-1833) a observat ca exista o
relatie intre cantitatea de electricitate
care trece printr-un electrolit si
cantitatea de substanta transformata
prin electroliza. Aceste observatii l-
au condus la enuntarea legilor
electrolizei sau legilor lui Faraday.
o Cantitatea de substanta
transformata la electrod este
proportionala cu cantitatea care
trece prin electrolit.
o m= kIt= kQ
m - cantitatea de substanta
transformata la electroliza
I - intensitatea curentului
t - timpul de electroliza
k - o constanta de
proportionalitate
Q - cantitatea de curent care
trece prin electrolit.
A doua lege
o Cantitatile de substanta diferite, transformate la electrozi
de aceiasi cantitate de electricitate, sunt proportionale cu
echivalentii lor chimici.

o Un faraday reprezinta cantitatea de electricitate necesara

pentru a transforma la electroliza un echivalent-gram
dintr-o substanta.
o Industriile electrochimice reprezinta o ramura cu aplicatii
importante pentru economia nationala. Aplicarea
electrochimiei permite obtinerea unor cantitati mari de produse
importante, precum : hidrogenul, oxigenul, clorul, hidroxizii
alcalini, peoxizii, oxiclorurile etc.
o Prin electroliza substantelor topite se obtin: sodiu, calciu,
magneziu, aluminiu si alte metale. Datorita metodelor
eletrochimice s-a reusit sa se realizeze pe scara indsutriala
obtinerea unor metale ca: bariu, cesiu, litiu etc.
 Obtinerea metalelor si
nemetalelor prin electroliza
Metalele din grupele I, a II-a si a III-a principala se obtin industrial prin
electroliza topiturilor. Beriliul metalic se obtine prin electroliza unui amestec topit de
BeF2 si o fluorura alcalina iar strontiul, un alt metal al grupei a II-a se obtine similar
cu calciul.
Cu toate ca prin aceste procese electrochimice se consuma mari cantitati de energie
electrica, ele sunt utiliate pe scara larga intrucat permit obtinerea metalelor pure
necesare in tehnica. Procedeele electrochimice sunt singurele care fac posibila
obtinerea metalelor cu potential de oxidare mare.
Obtinerea aluminiului este un proces tehnologic complex care cuprinde doua etape
distincte: obtinerea aluminei din bauxita si electroliza oxidului de aluminiu.
Nemetalul care se obtine pe calea electrolizei este fluorul. Pentru electroliza se
utilizeaza un amestec de fluorura de potasiu si acid fluorhidric. Temperatura la care se
efectueaza electroliza se stabileste in functie de compozitia electrolitului.
 Obtinerea aluminiului a fost un dar binevenit. Pana catre sfarsitul secolului al XIX, aluminiul
a fost un metal mai rar. Doar cei foarte bogati isi permiteau sa detina obiecte din aluminiu.
Charles M. Hall, in varsta de 21 de ani, student la Oberlin, a incercat sa descopere metode ieftine
de obtinere ale acestui metal. Greutatile pe care le-a infruntat au fost legate de faptul ca aluminiul
este foarte reactiv si era greu sa-l obtina prin reactii chimice obisnuite. Eforturile de a produce
aluminiu prin electroliza au fost neroditoare, deoarece sarurile sale anhidre erau greu de preparat,
iar oxidul Al2O3, avea un punct de topire > 2000 , astfel incat, nu exista nici o metoda practica
de al topit. In 1886 Hall a descoperit ca Al2O3 dizolva un mineral numir criolit, Na3AlF6,
rezultand un amestec, cu un punct de topire relativ mic, din care aluminiul putea fi obtinut prin
electroliza.
Diagrama de functionare a acestui proces este redata mai jos. Bauxita contine Al2O3.
Bauxita este purificata, iar Al2O3 este apoi adaugat electrolitului de topitura de criolit, in care se
dizolva si apoi se disociaza. La catod, ionii de aluminiu se reduc si se obtine metalul care
formeaza un strat sub electrolitul mai putin dens. La anodul de carbon, ionul oxid este oxidat
Al3+ + 3e-  Al(l) (catod)
rezultand O2.
2 O2-  O2(g) + 4e- (anod)
4 Al3+ + 6 O2-  4 Al(l) + 3 O2(g)
Oxigenul produs la anod ataca electrodul de carbon,
producand CO2, astfel electrodul trebuind schimbat
frecvent.
 Electroplacarea

Consta in aplicarea unui start fin, ornamental si protector al unui metal pe altul. Este o
tehnica comuna utilizata pentru a imbunatati aparenta si durabilitatea unor obiecte metalice.
De exemplu aur si platina sunt aplicate pe bijuterii fabricate din materiale ieftine. Grosimea
acestor starturi variaza intre 0.03 si 0.05 mm.
Compozitia baii de electrolit variaza, si este des tinuta secret, dar de obicei ea depinde
metal ce urmeaza a fi depozitat, si poate afecta durabilitatea si caliatatea suprafetei. De
exemplu, argintul depus dintr-o solutie de nitrat de argint nu se lipeste prea bine de o
suprafata metalica. Daca este depus dint-o solutie ce contine ioni de Ag(CN) 2-, atunci el
adera bine si capata si luciu. Alte metale ce sunt electroplacate in asemenea bai sunt aurul si
cadmiul. Nichelul, ce poate si el fi folosit ca start protector, este placat dintr-o solutie de
sulfat de nichel, iar cromul este placat dint-o solutie de H 2CrO4.
Anumiti monomeri (stiren) sunt usor de folosit pentru a crea anioni organici. Acesti
anioni pot polimeriza intr-un proces numit polimerizare anionica. Se poate folosi un circuit
electric pentru a porni acest proces, polimerul localizandu-se la catod. Daca este gandit bine
procesul, se poate utiliza la placarea organica a metalui. Acest proces a fost folosit pentru a
vopsi masinile noi, avantajul constand ca el are loc in apa, nemaifiind nevoie de spray-uri cu
solventi organici volatili.
Metoda de obtinere a unor substante compuse