Sunteți pe pagina 1din 10

Bîtcă Mădălina

MARTURII DESPRE FOAMETEA DIN 1946-


1947
LA FEL CA ALTE CRIME ALE REGIMULUI
TOTALITAR DIN FOSTA URSS, FOAMETEA DIN
1946-1947 NU A FOST CONDAMNATĂ LA NIVEL
OFICIAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA, AŞA CUM S-A
FĂCUT ÎN UCRAINA. EUROPA LIBERĂ A ÎNTREBAT
TRECĂTORII ÎNTÂLNIŢI OCAZIONAL PE STRĂZILE
DIN CHIŞINĂU CE ŞTIU EI DESPRE ACEA FOAMETE.
 – „Au murit sate întregi. La sudul Basarabiei,
într-o căruţă cu o iapă sură se duceau şi strângeau
cadavrele morţilor, care nu dovedeau să se ducă
acasă, mureau de foame. Eu ţin minte aceasta.”
 – „Mama spunea aşa: „Mergeam şi ba acolo sub gard
un mort, ba acolo. Am venit în sat, acasă, i-am dat nişte
grăuncioare, ce mai aveam. Erau mulţi flămânzi, le-au
mâncat la fuga şi s-au umflat şi mureau. Alţii mâncau
ierburi”. Într-un cuvânt, au avut podurile pline cu
grâne, cu păpuşoi. Au venit, le-au măturat, le-au luat
tot. Şi eu, care m-am născut în ’46, am rămas în viaţă,
fiindcă văcuţa pe care o aveau, luau beţe de răsărită,
măcinau mijlocul şi cu lapte... Şi aşa am rezistat şi
acum am 70 de ani.”
 Ce povesteau părinţii, buneii?
 – „Au spus că prima dată au văzut cum mor oamenii mai des
decât mâţele pe marginea drumului. Au supravieţuit acei care
aveau vin, aveau tescovină, puneau brânză de oaie sub măligă
şi la ceilalţi le dădeau peste mână, dar eu, dacă eram cel mai
mic, mi se permitea. În mare măsură a fost forţată chestia
aceasta, artificială, pentru că oamenii, mai ales de la ţară, erau
deprinşi cu fasolea, cu o cartoafă, cu ce mai avea acolo, el
supravieţuia. Dar când au început să ia din toate părţile, l-au
pus într-o situaţie. Şi, mai ales, că era după ’45. Au rămas fără
nimic, ultima bucăţică de la gura copiilor, sincer vorbind.”
 Cum s-a întâmplat că Moldova s-a pomenit într-o asemenea criză
alimentară, foamete?
 – „Nu a fost ploaie. Nu a fost udeală şi de atâta a fost uscăciune mare. De
atâta au tras oamenii.”
 – „Foametea aceasta a fost programată. Când oamenii noştri au tras foamea
aceasta organizată de Moscova, de Stalin, ei au spus: „Mai bine muncim
pentru două copeici în cruce, dar lasă să fie de toate”. Şi ei lucrau zi şi
noapte după aceasta, lor li se lua roada, o transportau în Ural, unde sunt
uzinele lor. Şi ei s-a înarmat cu bombe atomice, rachete şi tot aşa. Năcazul
foamei a fost organizat cu scopul că aieştia să robească într-aiurea. Să nu-l
bată cu biciul cineva şi el să se ducă la lucru, dar teama, frica aceasta: „Mai
mult nu vreau să fiu flămând, să mor de foame”. Şi ei munceau, roada lor o
încărcau în vagoane şi o duceau. Iaca care a fost scopul principal al foamei.”
LARISA TUREA
 Eu am pornit spre această carte dintr-o amintire personală, părinţii mei erau
pedagogi într-un sat din Lunca Prutului, erau mutaţi dintr-un sat în altul şi au
nimerit într-un sat unde nu aveau rădăcini. Atunci concediul de maternitate era
foarte mic, maică-mea era nevoită să caute pe cineva să mă ţină. A găsit o femeie
care s-a oferit cu mare plăcere să fie dădaca mea, aveam câteva luni şi mai apoi a
aflat că această femeie pe timpul foametei şi-a mâncat propriul copil. Şi această
femeie se ataşase de mine, toată copilăria mea, ţin minte această umbră de femeie,
care mă urmărea la şcoală, poate ea îşi imagina în mintea ei tulburată de aceste
suferinţe că sunt fetiţa ei pe care o pierduse atunci.
 Maică-mea îmi povestea că a întrebat-o cum s-a întâmplat şi ea a zis: „Nu mai
aveam nimic de mâncare, fetiţa a murit şi am mâncat-o”. Foarte senin așa, de
parcă ar fi fost un cadou de la Dumnezeu şi că oasele le-a îngropat într-o cutie în
curtea bisericii. Deci, devenise un ritual, pentru că oamenii degradaseră, îşi
pierdeau minţile la propriu de foame. Înfometarea este un instrument extraordinar.