Procese biologice

specifice pădurii ca
sistem biologic deschis
Constituirea stării de masiv
 Atunci cand coroanele puietilor, proveniti din samanta (natural sau
artificial) sau a lastarilor proveniti din regenerarea vegetativa, ajung sa
se atinga formand un invelis neintrerupt sau aproape neintrerupt, se
realizeaza cea mai importanta caractersitica a noului arboret – starea de
masiv.
 Aceasta stare, care defineste de fapt padurea, se va mentine apoi pana la
imbatranirea arboretului si rarirea lui naturala, prin disparitia arborilor
batrani.
 Starea de masiv influențează :

- dezvoltarea ulterioară a arborilor

 structura viitorului arboret dar si a intregii biocenoze
 stațiunea forestieră
 Concomitent cu constituirea starii de masiv se
declanseaza si alte procese la nivelul noului
arboret cum ar fi accentuarea cresterii in inaltime,
eliminarea naturala, inceperea producerii
elagajului natural.
 In conditii favorabile pentru biocenozele forestiere, adica in
climate suficient de calde si de umede, existenta normala a
arborilor este sub forma de masiv. Este adevarat ca in asemenea
climate arborii pot creste si izolat dar aceasta este o exceptie.

 Doar in conditii putin favorabile cresterii arborilor, in climate

prea reci, prea uscate unde arborii au longevitate redusa si
fructificatie putin abundenta, rara, arborii cresc izolat sau sub
forma de raristi deci fara a forma un masiv.
 Constituirea starii de padure se intrerupe in padurea matura si se
reia dupa ce noua generatie constituie starea de masiv, in
intervalul in care se schimba generatiile – intre cea matura si cea
tanara – pana la momentul constituirii starii de masiv de catre
ultima nu avem stare de padure.
 Speciile repede crescatoare cum sunt toti plopii euroamericani,
laricele, realizeaza starea de masiv in cca. 3-4 ani.
 Speciile incet crescatoare cum sunt stejarii, bradul, fagul, inchid
starea de masiv in cca. 7-15 ani.
 In lastarisuri provenite din regenerare vegetativa starea de masiv
se instaleaza repede (2-3 ani).
 Un arboret inchide starea de masiv cu cat are conditii mai bune. In
conditii rele starea de masiv se constituie greu si se mentine greu.
 Rapiditatea formarii starii de masiv depinde si de
bonitatea stationala: inchegarea arboretului se face
mai curand in statiuni de bonitate superioara decat
in cele de bonitate inferioara.
 Prima consecinta este declansarea competitiei intre
puieti pentru spatiu si factorii vitali (lumina, apa, elementele
nutritive). Ca rezultat incepe, foarte activ, procesul de
eliminare naturala a arborilor care se va desfasura de-a lungul
intregei existente a arboretului. (figura 5.1.).
 A doua consecinta este diferentierea arborilor de aceeasi
varsta dupa inaltime, grosime, marimea si forma coroanei. Se
naste astfel o structura caracteristica a arboretului.
 A treia consecinta este elagarea naturala a trunchiului
arborilor, adica uscarea si apoi desprinderea de trunchi a
ramurilor inferioare lipsite de lumina.
 Consecintele formarii starii de masiv a arboretului
sunt hotaratoare si pentru formarea intregii
biocenoze, prin selectarea doar a speciilor de
plante, animale, microorganisme care pot trai in
mediul special creat in masivul si sub masivul
arborilor, dar si pentru formarea biotopului, prin
modificarea radicala a fluxurilor de radiatie si apa
si a circuitelor de elemente chimice in statiunile
ocupate de padure.
 Elagajul natural
 Starea de masiv care forteaza cresterea mai accentuata in
inaltime a arborilor, determina si formarea de noi ramificatii
pe trunchiul lor la inaltimi tot mai mari. Ramurile formate
anterior, mai jos pe trunchi, sunt din ce in ce mai umbrite, iar
in momentul cand lumina devine insuficienta pentru
fotosinteza, frunzele de pe aceste ramuri cad si apoi ramurile
se usuca si se desprind de trunchi.
 Locul de desprindere se cicatrizeaza prin acoperire cu
tesuturile vii ale scoartei si apoi se acopera de cresterile
ulterioare ale lemnului. Acesta este procesul de elagare al
arborilor care confera trunchiului lor infatisarea speciala,
curata de ramuri, care atesta cresterea in masiv.
 Inceperea si intensitatea procesului :
Specia
>La specii de lumina
< intarzie la speciile de umbra
Bonitatea stationala
> statiuni de BS
< statiuni e BI
 Prin procesele de crestere in inaltime si de elagare :
coroana arborilor se deplaseaza mereu spre varf dar la
speciile de lumina ramane putin dezvoltata pe inaltime,
pe cand la cele de umbra capata extensiune mai mare.

Acest lucru are consecinte asupra acumularii de lemn

care depinde de cantitatea de frunze si deci, si de
marimea coroanei.
 Elagarea arborilor pe inaltimi cat mai mari ale
trunchiului este de interes in silvicultura pentru a obtine
cat mai mult lemn de calitate, fara sau cu putine noduri.
 Dar, in acelasi timp, silvicultorul are interesul ca
profunzimea coroanei si masa de frunzis sa fie suficienta
pentru a intretine o acumulare ridicata de lemn.
Problema care se pune este de a gasi solutia optima intre
aceste doua tendinte opuse.
 De regula, coroana trebuie sa cuprinda cel putin o treime
din inaltimea arborelui.
Etajarea vegetatiei
Etajarea arboretelor se refera la stratificarea în plan
vertical a arborilor care compun un arboret dat.
 arborete unietajate (monoetajate): arborii se ridica
oarecum la acelasi nivelm arboretele echiene, pure sau
aproape pure ca si arboretele amestecate formate din
specii cu acelasi ritm de crestere
 arborete bietajate: au un prim etaj constituit din arbori
de talie înalta si un etaj secundar constituit din arbori
din specii de talie mai redusa
 arborete multietajate constituite din trei sau chiar
patru etaje arborescente (cazul padurilor tropicale)
Diferentierea arboretelor
 In cadrul unei populatii, ca si a speciei in general,
variabilitatea genetica si fenotipica a organismelor
este apreciabila. Practic, desi suficient de
asemanator pentru a se incadra in specia respectiva,
fiecare organism prezinta anumite particularitati
care il individualizeaza. Acestea sunt de cele mai
multe ori, de ordin cantitativ. Si la arborii crescuti
in masiv, se constata aceste deosebiri, inca din
primele faze de dezvoltare. Acestea se
concretizeaza in diferentierea lor tot mai pronuntata
odata cu inaintarea lor in varsta.
 Diferentierea arborilor se manifesta in primul rand prin
caracterele morfologice cantitative: inaltime, grosime,
marimea coroanei, biomasa foliara,
 ca si prin intensitatea proceselor fiziologice: asimilatie,
dezasimilatie, crestere, inflorire, fructificatie etc.
 Cauzele sunt unele variatii din genom, variatiile din mediul
abiotic, dar si relatiile biocenotice.
 La arbori, de exemplu, este importanta presiunea
concurentiala provocata de starea de masiv.
 Cea mai evidenta diferentiere a arborilor este cea
pe inaltime, corelata insa si cu cea pe grosime si
cea pe marimea si simetria coroanei.
 Aceasta diferentiere se produce din cauza tendintei
de a capta cat mai multa lumina, intr-un masiv
care limiteaza accesul la acest factor esential
pentru viata plantelor.
 Arborii care au o predispozitie genetica, care au luat
nastere dintr-o samanta mai mare care a germinat mai
repede, intr-un macromediu mai umed sau mai bogat
in ioni vor creste mai intens, isi vor dezvolta mai
puternic coroana, vor ajunge deasupra altor arbori.
 Astfel, in masivul creat de coronamentul arboretului,
se va produce o diferentiere a pozitiei coroanei
arborilor, determinata de diferentele de inaltime.
 Silvicultorul german Kraft, a evidentiat aceasta diferentiere printr-o
clasificare pozitionala a arborilor pe 5 clase(figura 5.3.):
 -                     clasa I   - arbori predominanti cei mai inalti, cu coroane
mari, situate in buna parte deasupra masivului,
 -                     clasa II   - arbori dominanti, cu inaltimi si coroane ceva mai
mici, situate in masiv, dar cu jumatatea superioara luminata,
 -                     clasa III - arbori codominanti cu inaltimi si mai reduse si cu
coroane mai mici, asimetrice, inghesuite intre cele ale arborilor dominanti,
 -                     clasa IV  - arbori dominati, cu inaltimi mici, coroane foarte
mici situate sub coroanele celorlalti arbori, numai cu varful in lumina,
 -                     clasa V  - arbori deperisanti cu coroane aflate in intregime
sub coroanele clorlalti arbori, inca vii dar slab dezvoltati (subclasa V a),
sau uscati(subclasa V b).
 Diferentierea pe inaltime nu are insa caracter definitiv.
Arborii, mereu in dezvoltare, pot sa acceada intr-o clasa
superioara, dupa cum pot sa si decada in una inferioara.
Aceasta dinamica este mai bine reflectata in clasificarea
elaborata de IUFRO si care tine seama de inaltime,
vigoarea de crestere si tendinta de modificare a pozitiei in
arboret.
Clasificarea pozitionala a arborilor IUFRO
Daca un arbore are codul 123 inseamna ca este in plafonul superior, cu potential de
crestere normal, dar cu tendinta de regresare ierarhica in plafonul inferior.

Criteriul
Inaltime Cod Vigoare de Cod Pozitie Cod
crestere ierarhica

Arbori in 100 Potential de 10 Tendinta de 1

crestere avansare
plafonul
superior ridicat

Arbori in 200 Potential de 20 Tendinta 2

crestere stationara
plafonul
mijlociu normal

Arbori in 300 Potential de 30 Tendinta de 3

crestere regresie
plafonul
inferior redus
 Diferentierea arborilor se produce in tinerete in faza denumita
chiar dupa acest proces (intre 15-40 de ani in raport cu specia
si statiunea). Dar procesul continua, cu intensitate mai slaba si
la varste mai mari cand se produc schimbari pozitionale
determinate mai ales de potentialul de crestere, schimbari in
accesul la lumina  prin disparitii de arbori vecini etc.
 Pentru silvicultor cunoasterea diferentierii pozitionale a
arborilor este baza de referinta pentru interventiile de
conducere a arboretelor. De la inceput, pornind de la aceasta
diferentiere, s-au format cele doua scoli de conducere a
arboretelor:
 -                     scoala germana, care preconiza extragerea doar a
arborilor dominati si deperisanti (cum se spunea figurat
„ingroparea mortilor”)
 -                     scoala franceza, care preconiza interventia in
toate plafoanele arboretului. Aceasta conceptie este si cea
actuala.
Eliminarea naturala
 Odata cu formarea starii de masiv, declansarea
competitiei intre puietii in crestere, care au nevoie de
mai mult spatiu si resurse abiotice, determina
inceperea indelungatului proces de eliminare naturala
a arborilor. Acest proces, foarte intens la inceput, se
incetineste cu varsta.
 Daca initial in semintis pot exista milioane de puieti,
in arboretele batrane raman doar 200-400 arbori.
Desfasurarea procesului este ilustrata prin curba
scaderii numarului de arbori cu varsta.
 Reducerea numarului de puieti de fag cu varsta in statiune de bonitate
superioara - dupa Assmann, modificat
Varsta Multimea de arbori Diametrul mediu
numar/ha %
Ani cm

1 4300000 100 -
2 3700000 86 -
5 1750000 41 -
10 530000 12 -
20 50000 1 1,5
40 2520 0,06 10,4
60 1205 0,03 17,8
80 665 0,015 24,8
100 450 0,010 32,0
140 185 0,004 47,9

Este de relevant ca cea mai intensa eliminare este in primii 10 ani cand 88% din
puieti dispar. Dupa 40 de ani se produce injumatatirea numarului de puieti la
fiecare 20 de ani.
 Procesul de eliminare naturala este un proces colectiv
care nu pune in pericol prin nimic existenta si stabilitatea
padurii, dar intretine selectia si promovarea speciilor mai
valoroase adaptate la conditiile de mediu. Pentru
arboretele echiene si relativ echiene se pot diferentia
unele trasaturi legice cu caracter general si anume:
Arborete echiene
 eliminarea naturala variaza cu specia; astfel, in arboretele
constituite din specii repede crescatoare, eliminarea naturala
incepe mai devreme si este mai intensa. Drept urmare,numarul
exemplarelor din arboretul remanent la aceeasi varsta este mai
redus la speciile repede crescatoare;
 intensitatea eliminarii naturale este mai mare dupa constituirea
starii de masiv si slabeste treptat dupa culminarea cresterii in
inaltime;
 procesul de eliminare este mai intens in statiunile de bonitate
superioara;
 in arboretele amestecate, populatiile fiecarei specii sunt supuse
procesului de eliminare, dar cu intensitati variate, fapt ce
conduce la modificari compozitionale sau chiar eliminarea
unei specii ceea ce intretinere succesiunea vegetatiei forestiere.
 In arboretele pure, eliminarea se produce doar prin
competitie intrapopulationala, care este orientata
spre mentinerea si perfectionarea speciei. In
arboretele amestecate intervine insa si competitia
intre populatii, care poate fi mai intensa, iar uneori
chiar eliminatorie, pentru una din populatii. Astfel in
amestecurile de specii de lumina si de umbra (gorun
+ fag) sau de specii repede si incet crescatoare
(carpen + stejar pedunculat) este posibila eliminarea
unei populatii. Totusi, asa cum arata situatiile reale,
chiar in asemenea cazuri, exista mecanisme care fac
posibila coexistenta populatiilor concurente.
Arborete pluriene
 Eliminarea naturala se produce si in arboretele pluriene.
Dar, spre deosebire de cele echiene in care numarul
arborilor scade puternic cu varsta, in arboretele pluriene
numarul de arbori ramane ± constant. Acest lucru este
posibil pentru ca eliminarea se produce simultan la toate
varstele si cu intensitati diferite in functie de varsta. Raman
la fiecare varsta numai atatia arbori cat permite spatiul vital
restrans ce revine varstei respective, astfel ca pe ansamblu
numarul de arbori nu se schimba.
 Silvicultorul trebuie sa fie bine familiarizat cu felul
cum se produce eliminarea naturala in fiecare
populatie ecologica, atat in arborete pure cat si
amestecate si in statiuni de bonitate diferita.
Intensitatea interventiilor de conducere a arboretelor,
adica eliminare artificiala, trebuie sa fie destul de
apropiata de cea naturala la care populatia este
adaptata. Intensitati mai mici sau mai mari se pot
adopta numai dupa verificari experimentale si cu
anumite riscuri.
Vă mulțumesc pentru atenție !!!