Sunteți pe pagina 1din 8

Metoda reducerii la

absurd
Profesor: Railean Daniela
. Această metodă constă în următoarele: având
de demonstrat că propoziţia care alcătuieşte
O parte a unor concluzia este adevărată, vom presupune că ea
probleme se este falsă şi vom arăta printr-un şir de
poate rezolva raţionamente logice (judecăţi) că această
printr-o metodă presupunere ne conduce la o contradicţie, la un
numită rezultat absurd.
metoda reducerii Atunci rezultă că presupunerea făcută este falsă,
la absurd deci concluzia este adevărată.
.
 Rezolvare
Exemple
 Ipoteza este: x + y + z = 166.
(aplicaţii)
   Concluzia este: x ≥ 56 sau y ≥ 56 sau z ≥ 56.
Suma a trei  Presupunem prin metoda reducerii la absurd că este
numere naturale falsă concluzia, adică nici unul dintre numerele x, y, z nu
este mai mare sau egal cu 56. În acest caz, avem că
este 166. fiecare dintre ele este mai mic strict decât 56. Sau x ≤
Demonstraţi că cel 55, y ≤ 55, z ≤ 55, de unde x + y + z ≤ 165.
puţin unul dintre  Dar, suntem în ipoteza că x + y + z = 166. Deci urmează
ele este mai mare că 166 ≤ 165, ceea ce este absurd.
sau egal cu 56.  Aşadar, presupunerea făcută este falsă şi, deci
concluzia este adevărată.
 Rezolvare
2. Există patru  Presupunem că există patru numere cu
numere care să proprietatea dată.
îndeplinească  Din a < b, b < c avem a < c.
simultan  Din c < d, d < a avem c < a.
condiţiile a < b,  Cele două relaţii obţinute mai sus nu pot avea
b < c, c < d, d loc simultan.
< a?  Aşadar, nu există patru numere care să
îndeplinească simultan cele patru condiţii.
 Rezolvare
3. Arătaţi că nu  Prin metoda reducerii la absurd presupunem că
există nici un există un număr natural n astfel încât
număr natural  n = 8q + 6 şi n = 4q + 3, cu p şi q numere
care împărţit la naturale.
8 dă restul 6 şi  Vom avea că 8q + 6 = 4q + 3, relaţie care
împărţit la 4 dă reprezintă egalitatea unui număr natural par cu
unul impar. Absurd. Deci nu există nici un
restul 3. număr natural care împărţit la 8 dă restul 6 şi
împărţit la 4 dă restul 3.
 Prin metoda reducerii la absurd presupunem că a se
4. Fie numerele divide prin 3. Rezultă că 3 | (2a + 3b) – contradicţie cu
naturale a şi b ipoteza problemei. Deci a nu se divide prin 3. înseamnă
că a este de forma:
astfel încât 2a +  a = 3k + 1 sau a = 3k + 2, unde k este număr natural.
3b, 2a + 4b, 2a +
 Prin reducere la absurd, presupunem că b nu se divide
5b nu se divid cu 3. Urmează că b = 3p + 1 sau b = 3p + 2, unde p este
prin 3. Arătaţi că număr natural.
b este divizibil cu  Pentru orice forma ale lui a şi b, cel puţin unul dintre
3 şi că a nu este numerele 2a + 3b, 2a + 4b, 2a + 5b se divide cu 3, ceea
divizibil cu 3. ce este fals.
 Aşadar, b este divizibil cu 3.
Într-o pădure sunt
mai mult de 3720 de
arbori. Printre ei, cel  Rezolvare
mult o zecime au o
înălţime de mai mult  Între 4 m şi 30 m sunt ( 30 - 4) 100 = 2600 cm.
de 30 m şi cel mult o Cel mult 3720 : 10 = 372 arbori au mai mult de
cincime de mai puţin 30 m şi cel mult 3720 : 5 = 744 arbori au mai
de 4 m. Să se puţin de 4 m. Deci, cu înălţimea între 4 m şi 30
demonstreze că m sunt cel puţin 3720 – 372 – 744 = 2604
există doi copaci (arbori). Aplicând principiul lui Dirichlet, există
care au aceeaşi doi copaci care au aceeaşi înălţime în cm.
înălţime în
centimetri.
Alte probleme care se rezolvă folosind cele anterioare:
 
1. Câtul şi restul împărţirii numerelor naturale a şi b sunt 19, respectiv 99.
Dacă a-b < 1917, aflaţi numerele a şi b.
 
2. Aflaţi suma tuturor numerelor naturale cuprinse între 1000 şi 2000 care
împărţite la 49 dau câtul şi restul numere egale.
 
3. Determinaţi cel mai mare număr natural a care, împărţit la 1985 dă câtul
mai mic decât restul.
 
4. Determinaţi toate numerele naturale care împărţite la 36 dau ca rest
pătratul câtului.

S-ar putea să vă placă și