FIZICA NUCLEULUI

CURS
Lect. dr. Dan Mihăilescu
2008 - 2009
CURS I
Subiectul 1
Caracteristici generale ale nucleului atomic (structura
nucleului, masa nucleului, stabilitatea nucleului,
energia de legătură, dimensiunile nucleului)

1. Noţiuni introductive
 Noţiunea de nucleu a fost introdusă de Rutherford în urma
experienţelor de difuzie a particulelor α pe foiţe metalice
subţiri (1906-1912) = ipoteza: atomul are un „nucleu” cu
dimensiuni mult mai mici decât ale atomului în care se
concentrează peste 99% din masa atomului.
Experimentul lui Rutherfor şi colab.

Fig. I.1
 Concluziile de mai sus au rezultat prin compararea secţiunii
eficace diferenţiale teoretice

4m 2 Q 2  z e 
2
 d  1
   (*)
 d  Rutherford  4 0  
2 4

 2 p sin 
 2

cu datele experimentale.
În expresia de mai sus,
m, p, ze reprezintă masa, impulsul şi, respectiv, sarcina
particulelor α, iar Q – sarcina nucleului împrăştietor, θ –
unghiul de împrăştiere.
  S-a constatat că datele experimentale sunt în acord cu relaţia
teoretică (*) dacă se consideră Q = + Ze (sarcina nucleului) în
care Z = numărul atomic al nucleului împrăştietor.
Concluzie: Numărul sarcinilor pozitive elementare ale nucleului
este egal cu numărul de electroni (atomul este neutru din
punct de vedere electric.

Fig. I.2: modele atomice: (a) Thomson; (b) Rutherford.

(http://www.daviddarling.info/encyclopedia/R/Rutherfords_experiment_and_atomic_model.html)
• Pentru nucleul atomului de hidrogen , Z = 1
• Acest nucleu (primul din sistemul periodic şi cel mai simplu a
fost numit de Rutherford „proton” (protos – primul în limba
greacă)
• Nucleele au în compoziţia lor Z protoni .
 Informaţii suplimentare asupra structurii nucleelor s-au
obţinut din determinarea experimentală a maselor atomice
(spectrometrie de masă) care practic coincid cu masele
nucleelor corespunzătoare.
Rezultate:
1) Masa unui nucleu Z >1 nu depinde de Z;
2) exista nuclee cu acelaşi Z dar cu mase diferite (izotopii);
3) m izotop / m proton  A (număr de masă); A = număr întreg;
 Din (3) => orice izotop ar putea fi format din A protoni. Cum A ≠ Z
pentru Z ≠ 1 această ipoteză este falsă.
 În nuclee trebuie să existe şi alte particule.
2. Structura protono-electronică a nucleului
 S-a considerat pentru început că nucleul este compus din:
A protoni + (A - Z) electroni
 Sarcina totală a nucleului: A∙e + (A - Z)∙(-e) = Z∙e
 Această ipoteză era întărită de existenţa nucleelor β radioactive (care
emit spontan electroni).
 „Modelul” protono –electronic al nucleului a fost repede infirmat de
o serie întreagă de date experimentale, dintre care amintim aşa
numita „catastrofă a azotului”:
– Astfel, un nucleu format din A protoni şi (A-Z) electroni conţine (2A-Z)
particule cu spin 1/2 (fermioni).
– În particular, nucleul de 14N conţine 21 de fermioni şi ar trebui să aibă
spinul (momentul cinetic total) fracţionar (1/2) .
– Măsurătorile infirmau acest rezultat (spinul 14N este egal cu 1).
3. Structura protono –neutronică a nucleului
 Problema structurii fundamentale a nucleului a putut fi rezolvată numai
după descoperirea neutronului („neuter” ≡ neutru, în lb. latină) de către
Chadwick (1932):
α  5 B 7 N  n
11 14

• Masa neutronului este m n  m p . Sarcina neutronului este zero.

• 1932: D.D. Ivanenko (şi, independent, W. Heisenberg) au emis ipoteza
structurii „protono-neutronice”, rămasă valabilă şi astăzi. Nucleul este
format din:
Z protoni şi (A-Z) neutroni,
în concordanţă cu toate datele experimentale, inclusiv cu dezintegrarea β -, aşa
cum se va dovedi mai târziu.
 Nucleul este o stare legată de protoni şi neutroni între care trebuie să se
exercite forţe de atracţie puternice, care să compenseze forţele de
respingere coulombiene dintre protoni.
 Aceste forţe s-au numit „forţe nucleare”
Fig. I.3: Atomul de 2010 Ne conform modelului atomic al lui Rutherford; în
detaliu: nucleul acestui atom, conform modelului protono-neutronic (10
protoni şi 10 neutroni). Învelişul electronic conţine 10 electroni. Per total,
atomul este neutru din punct de vedere electric.
 Aşa cum se va vedea mai târziu, protonul şi neutronul
interacţionează identic din punct de vedere nuclear (fapt
reflectat şi în masa lor foarte apropiată:
mn = 1,0086652 u, mp = 1,00782519 u
 De fapt, protonul şi neutronul sunt două stări posibile ale
aceleaşi particule numite nucleon.
A
 Notaţia pentru un nucleu („nuclid”) este Z X ,
în care:
Z = numărul atomic, egal cu numărul de protoni din nucleu;
A = numărul de masă, egal cu numărul de nucleoni (protoni şi
neutroni) din nucleu.
• Izotopi: Z1 = Z2 A1 ≠ A2
• Exemple: 107 N, 137 N.. . 725 N - (16 izotopi) (Fig. I.4)
• 147 N, 157 N - izotopi stabili
• 11 H, 12 H, 13 H - hidrogen, deuteron (stabili), tritiu + încă 4 izotopi
instabili (Fig. I.5)

Fig. I.4: Izotopii azotului: dintre cei 16 izotopi, numai 2 sunt stabili (cei “coloraţi”
în negru); ceilalţi 14 sunt instabili, dezintegrându-se în diverse moduri,
transformându-se (în cele din urmă) într-un izotop stabil.

Fig. I.5: Izotopii hidrogenului

Izobari: Z1 ≠ Z2 A1 = A2
14 14 14
Exemple: 6 C, 7 N, 8 O

Izotoni: A1 - Z1 = A2 - Z2
12 13 14 15 16
Exemple: B,5 6 C, 7 N, 8 O 9 F (acelaşi număr de neutroni)

Nuclizi oglindă: Z1 = A2 - Z2
15 15
Exemple: 7 N, 8 O
3
1 H, 32 He

Fig. I.6
Izomeri: Notaţie: AZ X m → Un izomer (nuclear) este o stare
metastabilă a unui nucleu atomic, cauzată de excitarea unuia
sau mai multor nucleoni din nucleu.

Energia de excitare poate fi eliberată prin emisie gama sau

conversie internă (procese denumite, în acest context, tranziţii
izomerice).

Astfel, nucleul trece pe starea fundamentală (starea cu energie

minimă) sau pe o stare cu energie mai mică.
A m
O stare metastabilă Z X are un timp de viaţă cu cel puţin trei
ordine de mărime mai mare decât timpul de viaţă obişnuit al
unei stări excitate  X  (10
A *
Z s).
-12
• Exemple de izomeri

• Conform Nucleonica (www.ncleonica.net), în prezent se

cunosc:
• 3127 de nuclizi (dintre care doar 214 sunt stabili).

• Din cei 3127 de nuclizi, 769 prezintă stări izomerice, cu timpi

de viaţă foarte diferiţi : între 10-9 s şi  1015 ani (18073Ta m) (Fig. I.6).
99
• Un alt exemplu de izomer este 43Tc m (cu importante aplicaţii în
medicina nucleară), care are o perioadă de înjumătăţire T1/2 =
6,01 ore (Fig. I.7). Ca urmare, timpul (mediu) de viaţă este  =
T1/2/ln 2 = 8,67 ore.
4. Masa nucleului
 Vom nota cu m(A,Z) – masa nucleului ce conţine A nucleoni
dintre care Z sunt protoni şi cu M(A,Z) - masa atomului
corespunzător:
electroni
W leg (*)
m  A, Z   M  A, Z   Zm e  2
c
electroni
W leg
în care 2
 0 (neglijabilă)
c

În fizica nucleară, masele nucleelor (atomilor) se măsoară în

unităţi atomice de masă (definiţie: a 12-a parte din masa
atomului de 12C): 12
1u 
M  C  1,66  10  27
Kg
12
 Masele nucleare se pot determina experimental prin
spectrometrie de masă.
• Atenţie! Prin spectrometrie de masă se determină de fapt
masele atomice, iar masele nucleelor se calculează apoi
conform (*).
 Alte metode de determinare a maselor nucleare sunt:
- analiza bilanţului energetic al reactiilor nucleare
- analiza dezintegrărilor  şi β. (Precizie mare de determinare!)
 Echivalentul energetic al unităţilor atomice de masă este (cf.
Relaţiei lui Eistein):
1 u  c 2  931,48 MeV
 1u = 931,48 MeV/c2
• Pentru estimări rapide (acolo unde acest lucru este permis)
m(A,Z)  Au (deoarece, mp  mn  1u)
 Toate masele atomice (nucleare) sunt determinate cu mare
precizie şi publicate sub formă de tabele.
5. Stabilitatea nucleului; energia de legătură
 În cele ce urmează vom considera nucleul în stare fundamentală
(caracterizată prin energie internă minimă).
 Stările de energie superioară se numesc stări excitate.
• Toate măsurătorile de masă (cu excepţia hidrogenului) au arătat
că:
m(A,Z)experimental  Zmp+(A-Z)mn
• Cu alte cuvinte, masa nucleului este mai mică decât suma maselor
constituenţilor.
Acest defect de masă
(m = Z mp + (A-Z)mn – m(A,Z)
este pus pe seama energiei de legătură a nucleonilor în nucleu:
 
W leg   m  c 2  Zm p   A  Z  m n  m  A, Z   c 2
Definiţii
(1) Wleg reprezintă energia eliberată la formarea nucleului din
nucleonii componenţi, ca urmare a lucrului mecanic efectuat
de forţele nucleare atractive.

(2) Wleg este necesară descompunerii nucleului în nucleoni

constituenţi (energie furnizată din exterior).
Observaţie: Datorită forţelor nucleare atractive, nucleul nu se
descompune niciodată spontan în nucleoni componenţi. Este
posibilă (pentru anumite nuclee) emiterea unui nucleon (sau a
unui grup de nucleoni). Energia de legătură (medie) pe nucleon
(„energia specifică a nucleonului pe nucleon”) este, prin definiţie,
W leg  A, Z 
 (vezi Fig. I.8)
A
 Fig. I.8: Energia de legătură
pro nucleon, ε, pentru cele
mai stabile nuclee.

„Energia de legătură (medie) per

nucleon” este o măsură a
stabilităţii nucleelor faţă de
descompunerea în fragmente sau
faţă de dezintegrarea  (explicată
prin transformări reciproce
internucleonice).

a) Pentru nucleele uşoare (A  20),  - creşte rapid cu numărul de

masă A, prezentând o serie de maxime relative (pentru A = 4,
8, 12, 16, 20);
b) valoarea maximă a lui  este 8,7 MeV/nucleon (pentru A = 60);
c) pentru A  60,  scade foarte încet, ε = 8,5 MeV/nucleon.
• Caracteristicile curbei din Fig. I.8 îşi au originea în
proprietăţile specifice forţelor nucleare (proprietatea de
saturaţie). Dar asupra acestei chestiuni vom reveni atunci când
vom discuta despre forţele nucleare.
• Energia de legătură per-nucleon oferă informaţii asupra
stabilităţii nucleelor: cu cât Eleg/A este mai mare cu atât
nucleul este mai stabil faţă de vecinii săi.
 Studiul stabilităţii nucleelor a pus în evidenţă faptul că nuclizii
stabili uşori au numărul de protoni egal cu numărul de
neutroni iar, pe măsură ce numărul de masă creşte, stabilitatea
se deplasează spre nuclee cu număr de neutroni mai mare
decât numărul de protoni. Reprezentarea grafică a distribuţiei
nuclizilor într-un sistem de coordonate Z şi N = A-Z a primit
denumirea de diagramă Segrè sau harta nuclizilor (vezi, spre
exemplu, Fig. I.9).
Fig. I.9: Diagramă Segré standard (sursa: www.nucleonica.net).
Nuclizii de deasupra curbei au un surplus de neutroni faţă de cei stabili
iar nuclizii de sub curbă au un surplus de protoni (sau deficit de
neutroni) faţă de cei stabili.
În mod natural, nuclizii tind spre o stare stabilă. Pentru cei de
deasupra curbei de stabilitate trecerea spre stabilitate implică
transformarea unui neutron în proton. Această transformare se
realizează, în principal, prin procese de dezintegrare beta
negatogenă (dezintegrare -). Cei de sub curba de stabilitate tind
spre stabilitate transformând un proton în neutron. Această
transformare corespunde procesului de dezintegrare beta
pozitogenă (dezintegrare +).
Unii nuclizi pot să ajungă într-o stare stabilă numai în urma unui şir de
dezintegrări beta succesive în care numărul de masă A nu se
modifică, dar se modifică cu o unitate numărul de ordine Z la fiecare
dezintegrare beta şi anume creşte în urma dezintegrării beta
negatogene şi scade ca urmare a dezintegrării beta pozitogene.
Fig. I.10: Diagramă Segré standard în care nuclizii sunt “coloraţi” în funcţie
energia lor de legătură pro nucleon (sursa: www.nucleonica.net).
6. Dimensiunile nucleului
 Primele indicaţii asupra dimensiunilor nucleului au rezultat din
exemplele de împrăştiere elastică ale particulelor α în câmpul
coulombian al nucleului (exp. Rutherford).
 nucleul de Au (aur) are „raza”  210-14m (20 fm) [1 fm (Fermi) =
10-15 m].
 S-a considerat că nucleul are formă sferică cu raza R0, în interiorul
căruia nucleonii sunt omogen distribuiţi.
 Distribuţia spaţială este dată de (r) = const. (Fig. I.11):
  0 , r  R0
r  
 0, r  R0
 A 4 3
 În interiorul nucleului, 0  ,
cu volumul nucleului sferic V
V
 R0 ,
3
astfel încât rezultă A
0 
4 3
R0
3
de unde reiese imediat că raza nucleului este dată de expresia
R0  r0 A1 / 3
• În relaţiile de mai sus,
A – numărul de masă = numărul nucleonilor;
r0 – constantă de proporţionalitate („rază redusă”).
 (r)

1,00

Fig. 3: Distribuţia (constantă)

a nucleonilor în interiorul
nucleului.
R0 r (unităţi arbitrare)
Metode de determinare a razei nucleare
A. Experimentale
1. Exp. de împrăştiere a neutronilor rapizi pe nuclee;
2. Exp. de împrăştiere a electronilor rapizi pe nuclee;
3. Studiul radiaţiei Roentgen a mezoatomilor .

B. Estimări teoretice
1. Evaluarea razei nucleelor -active din constanta
de dezintegrare  a dezintegrărilor ;
2. Dezintegrarea β a nucleelor oglindă;

Din toate aceste evaluări rezultă R0  r0 A

1/ 3

cu r0   1,2  1,5 fm (în funcţie de metodă).

• Din experimente mai precise  Fig. I.12
Fig. I.12: distribuţia densităţii nucleonilor în interiorul nucleului

 (r)/ 0

1,00
0,90

0,50 R

0,10

1,0 3,0 5,0 7,0 r

Portret de fizician
• Lord Ernest Rutherford of Nelson (1871-1937) – fizician
britanic; premiul Nobel pentru chimie în 1908 (“pentru
cercetări legate de dezintegrarea elementelor şi chimia
substanţelor radioactive”). A avut contribuţii esenţiale în
fizica atomică şi nucleară: creator al modelului atomic care
îi poartă numele; prima reacţie nucleară: 14N(α,p)17O.
• În cinstea sa, elementul (artificial) cu numărul
atomic Z = 104 a fost denumit Rutherfordiu.
Povestea acestui element este mai interesantă chiar
decât proprietăţile sale, fiind subiectul unei dispute
de 28 de ani între sovietici şi americani, mai ales în
timpul războiului rece. Primii care au raportat, în
1964, producerea unui izotop cu Z = 104 au fost
savanţii sovietici de la Institutul Unificat pentru
Cercetări Nucleare de la Dubna (IUCN), Rusia (pe
atunci, Uniunea Sovietică). Sovieticii au denumit
acest element Kurchatoviu, fizicianul recunoscut
drept „creatorul bombei atomice sovietice” (1949).
În 1969, la Lawrence Berkeley National Laboratory,
americanii au obţinut şi ei, doi izotopi ai elementului
Z = 104, pe care l-au numit rutherfordiu. Abia în
1997, s-a ajuns la un consens...elementul cu Z = 104
rămânând să fie denumit, în toată lumea,
rutherfordiu.