Nichita Stanescu spunea

ca “a vorbi despre limba

romana este ca o
duminica”. Pentru noi,
astazi, este o duminica,
pentru ca vorbim, ca in
fiecare an, despre MIHAI
EMINESCU.
 Oricat de mult am vorbi
despre Eminescu si
oricat de frumoase
cuvinte am alege, n-am
putea exprima fiinta
launtrica a poetului si
n-am putea intelege in
profunzime tristetea lui
si faptul ca a fost mereu
un “paria” al societatii in
care a trait.
• Garabet Ibraileanu a spus
ca Eminescu este “un
fenomen aproape
inexplicabil in literatura
noastra, un meteor din
alte lumi”, iar George
Calinescu afirma ca
“Eminescu nu s-a nascut,
ci a iesit de-a dreptul din
ape, ca si Luceafarul”.
Fiind un inadaptat social al
vremii sale, un neinteles
de contemporani, el a
avut constiinta
permanenta a faptului ca
omul este trecator, ca
este un nimic. A avut
mereu in centrul operei
sale moartea reflectata in
atatea poezii, dar ne
intrebam astazi daca
Eminescu a murit cu
adevarat sau este
contemporanul nostru?
 Personajul Toma
Nour, prototip al
poetului, exclama, in
“Geniu pustiu”: “Mor
pentru pamant, ca sa
traiesc in cer!” Si
probabil ca Eminescu
traieste in cer si
traieste alaturi de noi
prin opera sa, prin
actualitatea
extraordinara a
versurilor sale.
 Eminescu avea
parul lung si negru,
avea niste ochi mari,
misteriosi,despre
care Vasile
Alecsandri spunea
ca sunt “ochi mari,
fara de
noroc”.Tristetea si
efemeritatea vietii
se citesc in ochii
expresivi ai
poetului…
 Intr-o familie
numeroasa, care-si
avea asigurata ziua
de maine, dar
nadajduia intr-o
depasire a conditiei
ei de viata specific
taraneasca, pentru a
se detasa de lumea
obisnuita a satului,
va vedea lumina
zilei copilul Mihai…
 Mihai Eminescu a
facut primii pasi
la Botosani, iar
dupa 1853, locul
adevaratei sale
intalniri cu natura
si cu oamenii il
reprezinta
IPOTESTII…
“Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca,
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca.”
 “Ce te legeni, codrule,
Fara ploaie, fara vant,
Cu crengile la pamant?

-De ce nu m-as legana,

Daca trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creste
Si frunzisul mi-l rareste.

Si de ce sa nu ma plec,
Daca pasarile trec!”
Intrebat de parinti de
ce a fugit de la
scoala de la
Cernauti, Mihai,
plangand,
raspunse:”Mai mult
n-am ce face in
Cernauti. Pumnul
nu mai este – a
murit”.
 “Cu bucurie
deschidem
coloanele foii
noastre acestui
june numai de
16 ani, care cu
primele sale
incercari
poetice trimise
noua ne-a
surprins
placut”.
Iosif Vulcan
Ajuns aproape de Blaj,
in peregrinarile sale,
Mihai Eminescu a
exclamat: “Te salut
din inima, Roma
mica! Iti multumesc ,
Dumnezeule, ca m-ai
ajutat s-o pot
vedea!”
Mihai Eminescu, Vasile
Alecsandri, Ion Creanga
si Ioan Slavici sunt patru
reprezentanti de seama ai
literaturii romane. Ioan
Slavici spunea despre
Eminescu: “Era o
multumire sufleteasca nu
numai pentru el, ci si
pentru aceia cu care
statea de vorba, azi unul,
mane altul,caci el avea
inima deschisa, era
luminos, sugestiv si plin
de verva, incat te simteai
mai bun, mai destept si
mai vrednic dupa ce ai
stat timp de cateva
ceasuri sub inraurirea
lui”.
Aflat in mijlocul
gradinii Copou din
Iasi, TEIUL LUI
EMINESCU a
devenit un simbol
nostalgic pentru
romantici…
Ani la rand,
Eminescu si
Veronica isi
petreceau timpul
aici, parcul Copou
ramanand si
astazi o marturie
nescrisa a iubirii
lor…
“Veronica – e intaia data
ca-ti scriu pe nume si
cutez a-l pune pe hartie
– nu voi sa-ti spun, dar
tu nu stii, nici poti sti
cat te-am iubit, cat te
iubesc. Atat de mult
incat mai lesne as
intelege o lume fara
soare decat pe mine
fara ca sa nu te
iubesc”.
Mihai Eminescu
“Sa stii ca oriunde m-oi
duce
Catre apus sau rasarit,
Va rasuna duios si dulce
Ca-n lumea asta te-am
iubit.

Si de adanca mea iubire

Va ramanea pe-acest
pamant
Ca o eterna amintire
Tristul si jalnicul meu
cant.”
 Cei doi
indragostiti,
parca
privindu-se
unul pe
altul
dincolo de
timp, se
afla
impreuna in
casa
prietenului
comun, Ion
Creanga,
cel care le-a
ocrotit
iubirea
eterna…
“La Iesi ninge
frumos de
ast-noapte,
incat s-a
facut drum de
sanie. Ciricul
parca e mai
frumos acum.
Vino, frate
Mihai, vino,
caci fara tine
sunt strain…”
Ion Creanga
UN BULGARE DE HUMA

Acesta este titlul unui

film realizat de
Nicolae
Margineanu, film ce
evoca prietenia
nemuritoare dintre
Ion Creanga (Dorel
Visan) si Mihai
Eminescu (Adrian
Pintea)
TITU MAIORESCU

A fost cel care l-a

apreciat pe poet, l-a
sustinut si a
publicat, in timpul
vietii acestuia,
primul volum de
versuri:

POESII -1883
“Daca totusi am publicat si
aceste poesii, impreuna
cu celelalte, asa cum se
gasesc, am facut-o
dintr-un simtimant de
datorie literara.
Trebuiau sa devie mai
usor accesibile pentru
iubitorii de literatura
noastra toate scrierile
poetice, chiar si cele
incepatoare, ale unui
autor, care a fost
inzestrat cu darul de a
intrupa adanca sa
simtire si cele mai
inalte gandiri intr-o
frumuseta de forma,
subt al carei farmec
limba romana pare a
primi o noua viata”.
Titu Maiorescu
 “Inc-o gura – si dispare…
Ca un stalp eu stam in luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi dulce floare!

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra,
Floare-albastra! Floare-
albastra!...
Totusi este trist in lume…”
Perioada in care a
fost redactorul
ziarului TIMPUL
a fost una in care
patriotul
Eminescu isi
exprima parerile
cu o virulenta
care, poate, i-a
fost, mai tarziu,
nefasta…
 George Calinescu
este criticul nostru
literar care a
dedicat vietii si
operei poetului o
mare parte a
creatiei sale. El a
studiat opera lui
Eminescu, dar a
surprins aspecte
speciale ale vietii
“poetului
nepereche”, pe
care le-a lasat
mostenire
posteritatii.
“Asa l-am cunoscut atuncea,
asa a ramas pana in cele din
urma momente bune: vesel
si trist, comunicativ si
ursuz; bland si aspru;
multumindu-se cu nimica si
nemultumit totdeauna de
toate; aci de o abstinenta de
pustnic, aci apoi lacom de
placerile vietii; fugind de
oameni si cautandu-i;
nepasator ca un batran
stoic si iritabil ca o fata
nervoasa. Ciudata
amestecatura! –fericita
pentru artist, nefericita
pentru om!”
Caragiale l-a surprins pe
Eminescu in modul cel mai
veridic.
In aceasta Romanie fara
stapani si fara suflete,
inca un poet a luat
drumul Nirvanei…
Romania de astazi,tara
lui Cremene, tara de
capatuiala si de cinice
masluiri, de lacome
infruptari si de
precupetire a celor mai
nobile idealuri, n-a
simtit ca pe langa ea
trece un mare poet… A
fost lasat sa
robeasca…
In vreme ce altii se lafaiau, poetul Eminescu se mangaia cu mizeriile
terestre cercetand mersul astrilor pe cer cu luneta sa, pe care n-o
intorcea niciodata din spatiile siderale, pentru a privi si in josnicia
din sufletele omenesti…Cei care i-au fost prieteni din anii cei tineri
au cunoscut cat a suferit in taina din cauza nepriceperii si a
indiferentei contemporanilor…
Nimeni nu s-a oprit din goana dupa procopseala si
dupa netrebnicele bunuri pamantesti pentru a
intreba ce se petrece in inima acestui mare si
nefericit poet…
 Dar vor veni
timpurile
viitoare
pentru a
tintui la stalp
memoria unei
epoci de
abject
materialism
si pentru a
inalta POETUL
EMINESCU
pe soclul
sau,unde noi,
cei putini, il
inaltasem de
mult!...
“Astfel se stinse in
al optulea lustru
de viata cel mai
mare poet, pe
care l-a ivit si-l
va ivi vreodata,
poate, pamantul
romanesc. Ape
vor seca in albie
si peste locul
ingroparii sale
va rasari padure
sau cetate, si
cate o stea va
vesteji pe cer in
departari, pana
cand acest
pamant sa-si
stranga toate
sevele si sa le
ridice in teava
subtire a altui
crin de taria
parfumurilor
sale”.
George Calinescu
 Realizat de:

Prof. Angheluta Petronela

Scoala cu clasele I- VIII Dumbravita
Ruginoasa
Iasi