Sunteți pe pagina 1din 42

HEMORAGIA,

HEMOSTAZA,
TRANSFUZIA DE SÂNGE
Hemoragia = exteriorizarea sângelui
din sistemul vascular printr-o
soluţ
solu ie de continuitate a peretelui
vascular

scăderea cantităţii de sânge cu tot ce


decurge de aici.
ETIOLOGIA
1. Traumatismele
(contuzii şi plăgi)
2.Afectiuni ulcerative(tub dig +tegument)
3.Rupturi vasculare sau de varice
4.Arsuri
5.Sd hemoragipare(coagulopatii )
CLASIFICARE ETIOLOGICĂ

I. Hemoragiile traumatice
II. Medicale
III. Iatrogene (punctii,interventii
chirurgicale sau
postmedicamentoase )
CLASIFICARE
A. după locul de revărsare al sângelui:
1. externă – sângele se revarsă în
afara organismului fiind uşor de
sesizat;
2. internă – sângele se acumulează
într-o cavitate naturală: peritoneu,
pericard, articulaţie, pleură;
3. internă exteriorizată - sângerare
întrun organ cavitar care comunică
natural cu exteriorul şi de unde este
exteriorizată spontan pe cale naturală
sub formă de:
- hematemeză, melenă;
- rectoragie;
- hematurie;
- metroragie;
- epistaxis;
- hemoptizie;
- otoragie.
4. interstiţială – acumularea
sângelui în ţesuturi (până la 2000
ml., în fracturile de bazin):
- purpura;
- echimoza;
- hematomul.
5. mixtă – asocierea a două sau mai
multe din formele de mai sus.
B. după natura vasului lezat:
1. hemoragia arterială:
- prezintă de regulă pierderi mari şi rapide
de sânge;
- sângele este roşu deschis, oxigenat;
- sângele ţâşneşte sincron cu bătăile
cardiace;
- poate pune în pericol viaţa bolnavului;
- hemostaza spontană se face rar;
2. hemoragia venoasă:
- sângele este de culoare închisă,
neoxigenat;
- scurgerea sângelui se face în jet
continuu la nivelul ambelor capete
vasculare, dar mai ales la nivelul celui
distal;
- scurgerea sângelui se face fără legătură
evidentă cu contracţia cardiacă;
- este posibilă hemostaza spontană în cazul
venelor mici.
3. capilară:
- hemoragia este difuză;
- se poate opri spontan.

4. mixtă:
- este cea mai frecventă formă de
hemoragie.
C. după debitul de sângerare:
1. hemoragie mică: < 500 ml. (8-10%);
2. hemoragie mijlocie:
- 800 - 1000 ml. (< 20%);
3. hemoragie mare:
- 1200 - 1500 ml. (< 30%);
4. hemoragie gravă:
- 1500 - 2000 ml. (30-50%);
5. hemoragie cataclismică:
- ≥ 50% din volumul circulant.
D. în funcţie de organul care le-a generat:
1. otoragie → prin ureche;
2. epistaxis → la nivelul nasului;
3. gingivoragie → la nivelul gingiilor;
4. hematemeză → la nivelul tubului
digestiv;
5. melenă → la nivelul tubului digestiv;
6. rectoragie → la nivelul tubului digestiv;
7. hematochezie → la nivelul tubului
digestiv;
8. hemoptizie → din plămâni;
9. menstruaţia → sângerare fiziologică,
regulată, la cca. 28 de zile;
10. menoragia → menstruaţie
abundentă şi prelungită, patologică;
11. metroragia → sângerare patologică
apărută în afara ciclului menstrual;
12. hemotorax → în cavitatea pleurală;
13. hemomediastin → din mediastin;
14. hemopericard → din pericard;
15. hemoperitoneu → din
peritoneu;
16. hematurie → din căile urinare;
17. hemartroză → în articulaţie;
E. în funcţie de momentul apariţiei
hemoragiei:
1. hemoragie primitivă → apare imediat
după lezarea vasului;
2. hemoragie secundară → hemoragia în
doi timpi, apare după un interval liber
(ore, zile, săptămâni);
- în traumatismele organelor paren-
chimatoase (ficat, splină, rinichi);
- rupturi incomplete ale vaselor sanguine
cu hematom parietal vascular, anevrisme,
varice;
SIMPTOMATOLOGIE
- ameţeli şi lipotimie:
- lipotimia:
= pirderea bruscă şi de scurtă durată a stării
de conştienţă;
= poate fi prezentă în ortostatism şi dispare
în decubit dorsal = pierderi sanguine
mijlocii;
= când este prezentă şi în decubit dorsal
hemoragia a fost sigur cel puţin mare.
- senzaţie de sete
- agitaţie psihomotorie:
▪ bolnavul este vioi, refuză tratamentul şi
repaosul;
▪ poate fi urmată rapid de prăbuşirea
stării generale şi instalarea şocului
decompensat.
- stare de prostraţie
- stare generală alterată
semne generale obiective
- paloare
- modificările de puls:
- frecvenţa (N. hemoragiile mici;
tahicardie în hemoragiile mijlocii –
80-100 b./min. şi mari – 120-130 b./min.;
menţinerea ei este semn de continuare
a hemoragiei);
- amplitudinea (poate lua aspect
filiform în hemoragiile grave cu şoc
hemoragic).
- transpiraţia rece
- tensiunea arterială:
- normală sau chiar uşor crescută în hemoragiile mici
sau mijlocii mai ales la debutul lor;
- hipotensiunea este în general proporţională cu
cantitatea de sânge pierdut şi tensiunea arterială
anterioară;
- când spaţiul TA max/TA min este pensat apare riscul
major de instalare a şocului;
- hipotensiunea prelungită duce la hipoxie cerebrală,
scăderea presiunii de filtrare glomerulară şi
insuficienţă renală acută;
- TA monitorizată 24/24 ore.
- tahipneea (N. 16-30/min.)
semne locale:
- importante pentru localizarea hemoragiei;
I. hemoperitoneu (meteorism, dureri
abdominale difuze spontane şi la palpare,
semne de iritaţie peritoneală);
II. hemotorace (durere la baza
hemitoracelui, dispnee, matitate cu
dispariţia murmurului vezicular);
III. hemopericard (semne de insuficienţă
cardiacă, mărirea matităţii cardiace,
asurzirea zgomotelor cardiace);
IV. hemartroză (dureri articulare,
tumefacţie articulară, echimoză
articulară, impotenţă funcţională);
V. hemoragia internă exteriorizată
(semnele exteriorizării: hematemeza,
melena, rectoragia, hematuria etc.).
DIAGNOSTICUL
→ anamneza:
- elemente sugestive pentru cauza şi
vechimea hemoragiei (traumatism,
ulcer, medicamente ulceroinductoare,
tulburări de coagulare e.t.c.);
- afecţiuni asociate;
- cantitatea de sânge pierdută;
→ evidenţierea şi confirmarea
hemoragiei.
TRATAMENTUL
obiective:
1. HEMOSTAZA
- SPONTANĂ
- PROVIZORIE
- DEFINITIVĂ
2. TRATAREA LEZIUNILOR
ASOCIATE
3. COMPENSAREA ANEMIEI
HEMOSTAZA
Hemostaza spontană:
- este hemostaza realizată de organism
fără intervenţie din afară;
- este prezentă şi posibilă la nivelul
vaselor mici şi mai ales la nivelul
venulelor;
- cuprinde mai multe etape ce se
succed după instalarea leziunii
vasculare:
1. vasoconstricţia capetelor lezate;
2. vasodilataţia vaselor colaterale;
3. realizarea trombusului alb trombo-
citar;
4. realizarea cheagului roşu

*** participă şi alţi factori: calciu,


vitaminele K, C, B12, factorii coagulării
V, VII etc.
Hemostaza provizorie:
- reprezintă măsurile luate în regim de
urgenţă în scopul opririi temporare a
hemoragiei, până la creerea condiţiilor
materiale şi anatomice pentru realizarea
hemostazei definitive;
- se face de regulă prin compresiune locală
sau la distanţă;
- local se poate face tamponament şi
pansament compresiv (mai ales la nivelul
extremităţilor), cu acţiune directă asupra
capetelor vasului sau vaselor lezate;
- la distanţă de leziune, hemostaza se poate
face prin compresiune digitală sau
ligatură cu garoul.
garoul
compresiunea digitală este obositoare şi se
adresează mai ales următoarelor vase:
- carotida primitivă – la nivelul marginii
anterioare a muşchiului sternocleido-
mastoidianului, pe apofiza vertebrei C6;
- artera subclavie – în fosa supraclaviculară
apăsând pe prima coastă;
- artera axilară – în axilă pe capul humeral;
- artera brahială – pe faţa internă a braţului,
apăsând pe diafiza humerală;
- artera femurală – în triunghiul lui Scarpa.
- compresiunea cu garou este aplicabilă la
nivelul membrelor şi garoul se aplică în
amonte pentru leziunile arteriale şi în
aval pentru cele venoase;
- pe timpul transportului garoul va fi
însoţit de un bileţel pe care se notează
ziua şi ora la care a fost montat;
- un garou nu trebuie să fie lăsat mai mult
de 2 ore, timp în care, din 20 în 20 min. se
slăbeşte 1-2 min. pentru a iriga membrul
ischemiat.
Hemostaza definitivă:
- se realizează de regulă în sala de operaţie
sau într-o sală de pansamente utilizând:
- electrocauterizarea;
- ligatura;
- forcipresura;
- tamponamentul compresiv;
- capitonajul;
- obliterarea prin corpi străini (ceară,
burete resorbabil) - folosite în chirurgia
ortopedică şi neurochirurgie.
TRATAMENTUL LEZIUNILOR
ASOCIATE
- plăgilor,
- al fracturilor,
- al peritonitei etc.

COMPENSAREA PIERDERILOR
- prin transfuzii, perfuzii e.t.c.
TRANSFUZIA DE SÂNGE
- aportul de sânge dintr-o altă sursă;
- 1900 - Landsteiner descoperă grupele
saguine A,B şi O;
- 1940 – identificarea factorului Rh;
- mecanismul imunologic al
compatibilităţilor transfuzionale are la
bază o reacţie antigen-anticorp,
responsabilă de precipitarea şi hemoliza
sângelui.
- eritrocitele sunt purtătoarele
antigenilor sau aglutinogeni;
- plasma conţine anticorpii sau aglu-
tininele;
- această repartiţie se face după regula
repartiţiei reciproc inversă (Landsteiner)
care exclude coexistenţa unui tip de
aglutinină cu acelaşi tip de aglutinogen.
s-au descris:
- două tipuri de aglutinogene A şi B
- două tipuri de aglutinine  şi 
→ aglutinogenul A precipită în
prezenţa aglutininei 
→ aglutinogenul B precipită în
prezenţa aglutininei 
GRUPA SANGUINĂ O (I) ()
♦ aglutinogen 0
♦ aglutinină  şi 

GRUPA SANGUINĂ A (II) ()


♦ aglutinogen A
♦ aglutinină 
GRUPA SANGUINĂ B (III) ()
♦ aglutinogen B
♦ aglutinină 

GRUPA SANGUINĂ AB (IV) (O)


♦ aglutinogen A şi B
♦ aglutinină 0
- la sistemul de grupe A, B, O se adaugă
factorul Rh;
- prezent pe eritrocitele la 80-85%
din populaţie = Rh pozitivi;
- absent la 15-20% din populaţie =
Rh negativi;
- donator universal O(I)
- primitor universal AB(IV)
Accidentele posttransfuzionale
Hemoliză acută = distrugerea eritrocitelor
donatorului de către anticorpii
primitorului;
Hemoliză tardivă = apărută la până la 20
de zile după transfuzie manifestată prin:
icter (predominenţa indirectei), anemie
hemolitică şi testul Coombs pozitiv;
Reacţie febrilă
Purpură posttransfuzională
Transmiterea hepatitei virale de tip B
sau non A-non B
Transmiterea virusului SIDA
Infecţia cu virus citomegalic
Infecţia cu spirochetă
Hipercaliemia post transfuzională
Edemul pulmonar
Şocul anafilactic
Tratamentul de urgenţă al accidentelor
post transfuzionale
- la cele mai mici semne de alterare a stării
generale (urticarie, hipotensiune,
frison):
- stoparea transfuziei;
- înlocuirea trusei de perfuzie;
- continuarea perfuziei cu soluţii
cristaloide, cu ser glucozat, clorură
de sodiu, manitol;
- se administrează:
- antihistaminice şi corticoizi;
- furosemid 20-40 mg intravenos;
- alcalinizarea urinei cu bicarbonat de sodiu
pentru prevenirea instalării insuficienţei renale
prin precipitarea hemoglobinei în tubii
renali;
- hemodializă;
- tratamentul specific al şocului;
- sângele neadministrat se trimite obligatoriu la
laborator pentru determinarea tipului de
incompatibilitate;
PREPARATE DIN SÂNGE

1. Sânge integral
2. Masa eritrocitară
3. Masa leucocitară
4. Concentrat congelat de eritrocite
5. Concentrat trombocitar
6. Crioprecipitat – conţine factorii I,VIII şi
XII (utilizat în hemofilie)
7. Albumina 5% şi 20% – indicată în
refacerea volemică.
Transfuzia autologă sau autotransfuzia

- se practică în intervenţiile programate;


- constă în recoltarea înainte de operaţie şi
păstrarea timp de 4-5 săptămâni, a câte o
unitate de sânge pe săptămână de la
bolnavul care urmează să fie operat;
- în timpul intervenţiei şi după aceea
sângele se readministrează bolnavului.