STUDIU INDIVIDUAL N1

Tema : Valenţele morale ale stoicilor şi epicurienilor în condiţiile

contemporane

Elaborat : Midoni Mihaela

Grupa 201 , Moaşe
Stoicismul este o școală filosofică  fondată
în Atenaa de Zenona din Citium (Kition) în jurul
anului 300 î.Hr., în perioada elenistică a istoriei
antice.
Stoicismul este un curent filozofic care s-a dezvoltat ca o reacție
împotriva epicurismului, având originea în filosofia cinică fondată
de Antisthene, un discipol al lui Socrate.
 Învățătura centrală a stoicismului este morala derivată din însăși
legile naturii sau mai bine zis promovarea rațională, existenta
virtuoasa sau atitudinea bărbătească în raport cu vicisitudinile vieții.
 Stoa a avut o audiență largă la gânditorii greci și romani,
cunoscând o evoluție de mai multe secole, în trei perioade.
 1) Stoa veche (300-200 a.Chr.): Zenon din Citium, urmat la
conducerea școlii de Kleanthes din Assos și apoi de Chrysippos.
2) Perioada mijlocie (200-50 a.Chr.): Panaitios din Rodos, Antipatros din Tars, Poseidonios din Apameia - învățătorul lui Cicero - , Diogene din Babilon. Uneori, în
această perioadă este încadrat și Cicero, ale cărui opere conțin multe învățături stoice; el era însă mai degrabă un eclectic, adept al „Noii Academii”.

3) Stoa târzie sau „romană” : Seneca, Epictet, Marc Aureliu.

Stoa a fost cel mai influent curent în filosofie din
timpul imperiului roman, înainte ca învățătura
creștină să devină religie de stat. În filosofia
stoică, etica ocupă locul preponderent, în slujba
căreia se află logica și fizica (cu sensul general de
știință a naturii).