Abordarea behaviorista a

invatarii
Realizat de:Badea Loredana
Jurcuț Claudia
Mocan Roxana
Psihologie,anul II
 "Abordarea behavioristă a învăţării. Aplicaţii în plan educaţional„

În încercarea unui demers metodologic mult mai științific și mai riguros decat cel al studiului proceselor mentale
conștiente și inconștiente sau "știință a vieții mentale" cum fusese Psihologia definită de William James, s-a trecut
gradat de la cercetarea proceselor mentale invizibile, la studiul comportamentelor ce puteau fi observate direct.
Această abordare, cunoscută sub denumirea de behaviorism, a revoluționat știința psihologiei și a rămas curentul
dominant pentru aproape 50 de ani.
Printre primii fondatori ai behaviorismului s-au aflat psihologul rus Ivan Petrovici Pavlov si psihologul american
Edward Lee Thorndike.
Fiziologul rus I. P. Pavlov a cercetat la începutul secolului XX Condiţionarea clasică. Premisa de la care
porneşte Pavlov constă în ideea că între stimulii din mediu şi reacţiile organismului există o legătură. Apoi se crează
legături între anumite semnale din exterior şi reacţiile organismului, printr-o substituire de stimuli.

Edward Thorndike a elaborat teoria conexionismului, care afirmă că învăţarea are la bază formarea
unor conexiuni la nivelul centrilor nervoşi din creier. Cel mai important aspect al acestei teorii constă în
legea efectului: învăţarea se face printr-o succesiune de încercări şi erori, dacă încercările au succes sunt
reţinute, dacă nu au succes sunt inhibate. În acest context, învăţarea se produce nu doar prin conexiunea
stimul-răspuns, ci şi pentru că stimulii produc nişte consecinţe plăcute.
B. F. Skinner a fundamentat noţiunea de modelare comportamentală, care se realizează prin
intermediul întăririlor pozitive şi negative.
 Întărirea comportamentului
O întărire este acea situaţie / stimul care survine după executarea unui comportament şi care îi sporeşte manifestările
viitoare.
Întărire pozitivă vizează menţinerea sau intensificarea unui comportament prin producerea sau prezentarea unei
stimulări. Întărirea negativă se referă la menţinerea sau intensificarea unui comporta-ment prin încetarea sau reducerea
unei stimulări aversive.
Sistemul întăririlor pozitive şi negative poate acţiona în mod direct sau în mod indirect. Acţiunea este directă atunci
când întăririle iau forma încurajărilor sau a inhibărilor anumitor comportamente iar acţiunea este indirectă atunci când
pedepsele şi recompensele sunt folosite pe post de întăriri.

Recompensa nu este o întărire pozitivă, fiind în schimb un efect plăcut, care apare în urma utilizării unei întăriri
pozitive.
Exemplu:
Dacă spunem unui elev: „Eşti cel mai bun elev din clasă" îi oferim o recompensă.
Dacă îi spunem aceluiaşi elev: „îmi place modul în care ai rezolvat problema" avem de-a face cu o întărire pozitivă, al
cărei rol este de a-1 face pe copil să înveţe un mod corect de rezolvare a unei situaţii.
Pedeapsa nu este o întărire negativă, ea nu face decât să suprime un comportament greşit, dar nu îl învaţă pe elev că
acel lucru este greşit şi că ar trebui să îl evite în continuare.
Exemplu:
Dacă spunem unui elev: „Eşti cel mai slab elev din clasă" îl pedepsim.
Dacă îi spunem aceluiaşi elev : „Nu îmi place felul în care ai lucrat" îi dăm o întărire negativă, din care copilul ar
trebui să înveţe să evite acel tip de comportament, pentru că nu este dezirabil
Din punct de vedere al conţinutului lor întăririle pot fi:
• obiectuale - cadouri, bani (întărire generală)
• simbolice - buline, steluțe (la gradiniță ptr întărirea comportamentului de participarea la activități), puncte (cardurile
cu puncte bonus ptr a întări comportamentul de cumpărare)
• Întăriri sub forma de activităţi: evenimente, spectacole, vizite, excursii
• Întăriri sociale (respect, apreciere, atenţia acordată, conferirea unor privilegii, a unei poziţii speciale într-un grup)
Factorii care influenţează eficacitatea întăririlor sunt:
 Momentul aplicării: imediat după efectuarea unui comportament întăririle sunt mai eficiente şi favorizează învăţarea,
dar nu şi persistenţa comportamentului. Pentru a consolida persistenţa lui în timp, subiectul trebuie să înveţe că acel
comportament merită efectuat, chiar dacă întăririle nu sunt imediate

 Caracterul întăririi.
- întăriri naturale – similare/identice cu cele din mediul social real – aprobări, aprecieri, dezaprobări,
amiciţie, zâmete (nu sunt foarte costisitoare)
- întăriri neuzuale, artificiale – cantităţi mari, costisitoare – cadouri scumpe, foarte frecvente
 Programarea întăririlor
- Întăriri pe bază de proporţii, se acordă după executarea unui anumit număr de comportamente dezirabile,
pot fi fixe - favorizează învăţarea comportamentului; în proporţii variabile – favorizează persistenţa
comportamentului.
- Întăriri pe bază de intervale (fixe sau variabile) administrarea unei întăriri după un interval de timp fix sau
variabil, indiferent de numărul de comportamente
 Starea prealabilă a subiectului – privarea sau saţietatea prealabilă în ceea ce priveşte stimulul respectiv
În concluzie:

 întărirea este o funcţie pe care o poate dobândi un stimul, nu o calitate intrinsecă, invariabilă a acestuia.
 o consecinţă a unui comportament devine întărire doar dacă există o contingenţă, adică o relaţie sistematică
între producerea comportamentului şi consecinţa respectivă.
 întărirea unui comportament defineşte o situaţie de învăţare. Subiectul învaţă că există o relaţie, o contingenţă
între un anumit comportament şi o anumită consecinţă

APLICAŢII PEDAGOGICE

Modele de instruire elaborate prin derivare din teoriile învăţării fundamentate pe mecanismele
condiţionării sunt focalizate pe realizarea de legături relativ stabile între anumiţi stimuli, menite să-l
conducă pe educat să descopere proprietăţi, principii, legităţi ale realităţii.
Succesul întăreşte conexiunea pe care o urmează, mult mai mult decât o slăbeşte insuccesul. Învăţarea
devine, astfel, pentru Thorndike o problemă a “întăririi” şi “slăbirii” legăturilor dintre o situaţie prezentă
sau prezentată şi răspunsul sistemului nervos. Un asemenea punct de vedere a avut menirea să sporească
încrederea în predarea şi învăţarea pozitivă, post-efectele acestora reacţionând mai intens asupra
conexiunilor. Neurologic vorbind, conexiunea durează mai mult când este urmată de o recompensă, decât
atunci când este urmată de o pedeapsă.
 Penalizarea sau Pedeapsa

 Masura de represiune, sanctiune aplicata celui care a savarsit o greseala.

• Este orice eveniment, care determina reducerea unui comportament.
• Este un stimul care produce durere, reducerea sau eliminarea unor privilegii
• Utilizarea penalizarii in practica psihologica este exrem de rara insa in viata sociala este
exrem de raspandita. De pilda in fiecare stat intalnim un sistem juritic care stabileste
normele de comportament in diferite situatii, iar pedepsele se aplica in urma nerespectari
acestora.
 Tipuri de pedeapsa
a) Pedeapsa fizica
-este cea mai primitiva forma de penalizare si se bazeaza pe administrarea unor stimuli care activeaza
receptorii de durere: socuri electrice, loviri, expunerea la frig ori caldura excesiva.
Pedeapsa fizica este cea mai ineficienta forma de penalizare si totodata cea mai dispusa sa induca o forma de
efecte negative.
b) Represori verbali
-pot produce senzatii de durere sau neplacere, insa pot avea ca efect reducerea unui comportament. In aceasta
categorie intra interdictiile si amenintarile verbale.
-prin conduita nonverbala – putem dobandi aceiasi functie punitiva. Ex: tacere dusmananoasa, semnele
maniei, o privire dojenitoare.
c) Excluderea sau time-out-ul
-se refera la excluderea unei persoane dintr-un grup, club, gasca, care a efectuat un comportament indezirabil
sau chiar privarea de libertate.
- Pedeapsa consta in al priva pe subiect de un comportament dezirabil.
d) Sanctiunea
-vizeaza retragerea unei intariri de care a beneficiat cineva ca urmare a efectuarii unui comportament neplacut.
ex: amenzile , retragerea unor privilegi, suspendarea unor clauze avantajoase.
 Costurile penalizarii
 A) Pedeapsa poate produce agresivitate si reactii emotionale negative.
-Pedeapsa este perceputa de catre cel care o suporta ca fiind o frustrare sau un pericol personal si in consecinte
reactioneaza agresiv.

 B)Pedeapsa poate produce evaziuni din partea celui pedepsit

- Minciuna si duplicitatea sunt forme frecvente care le pot imbraca evaziunea sau evitarea, indusa de pedeapsa

 C) Penalizarea poate functiona ca intarire negativa, pentru cel care o utilizeaza si ca atare
poate duce la utilizarea ei abuziva .
- Fara sa ne dam seama incetam in a mai cauta solutii si recurgem imediat la pedepse

 D) Penalizarea poate modela comportamentul celui pedepsit.

- Devenind si el la randul lui un pedepsitor
 Extincția.Contigențele ca mesaje.
 Intăririle au două funcții:
1)motivatională
2)cognitivă
 Consecințele unui comportament pot modifica apariția viitoare a comportamentului respectiv.
 Efectuând un comportament: -urmat de intăriri pozitive:dacă faci X,benefieciezi de Y
-prin care reușește să evite sau să scape de un stimul aversiv:dacă faci X,eviti/scapi de
aversivul Y
-supus unei pedepse:dacă faci X,te costă Y
 Organismul invață că există o relație contingentă(o relație relativ constantă) intre ceea ce face si ceea ce I se intamplă,iar
efectele se pot observa in manifestarea viitoare a comportamentelor sale.
 Organismul poate să invete ca nu există nicio relație contingentă intre ceea ce face si ceea ce I se intamplă:ex.learning
helplessness.
 Principala carența a behaviorismului:tratează organismul(uman) ca un sistem fizic,când el este,de fapt,un sistem fizico-
simbolic (sistem care prelucrează informația).Efectul pedepsei sau a intăririi asupra comportamentului nu se face prin
beneficiile fizice,directe,ci prin informația pe care o dețin.Ex:primind intăriri pozitive care ne aduc beneficii,dar care nu au
nicio legatură cu comportamentul nostru=>nu au impact asupra acestuia.
 Considerarea întăririlor ca mesaje menite să constituie noi structuri cognitive şi a situaţiei de întărire ca situaţie de învăţare, ne
ajută să explicăm fenomenul extincţiei.
 Caracteristicile extincției
Extincţia (“stingerea”) constă în reducerea frecvenţei unui răspuns prin eliminarea întăririlor care anterior au fost
asociate cu apariţia răspunsului.
Exemplu: Itawa şi colaboratării săi au studiat comportamentul automutilant la un eşantion de copii instituţionalizaţi, cu
retard mintal.
Atât pedeapsa ,cât şi extincţia au ca efect reducerea unui comportament, dar în cazul pedepsei diminuarea se datorează
instituirii unei contingenţe comportament penalizare, pe când, în cazul extincţiei se datorează dispariţiei acestei
contingenţe. Efectul e acelaşi, situaţia de învăţare e diferită.
În al doilea rând, o extincţie eficientă necesită identificarea prealabilă a întăririlor care au influenţat comportamentul.
Extinctia presupune doi pasi:
1) ) identificarea întăririlor care influenţează un comportament;
2) crearea unei situaţii de învăţare din care subiectul învaţă că relaţia anterioară comportament – întărire nu mai este
valabilă.
Extincţia e mai eficientă dacă survine după o întărire continuă (= fiecare răspuns e întărit), decât dacă apare după o
întărire intermitentă (= comportamentele sunt întărite din când în când).
 
Exerciţiu participativ:
Identificaţi un comportament propriu (sau la unei persoane apropiate) şi încercaţi să-l “stingeţi”. Ce observaţi?
Conversaţia este adesea întărită prin contact vizual şi semne de atenţie şi acord din partea celuilalt. Într-o conversaţie cu
un prieten manipulaţi în aşa fel întăririle încât să produceţi reducerea sau stoparea conversaţiei. Ce observaţi?
 
 Adesea, în practicarea extincţiei, în faza iniţială, comportamentul creşte în frecvenţă (durată etc.), înainte de a scădea. În
plus, iniţierea extincţiei induce, la început, agresivitate medie şi reacţie afectivă negativă din partea subiectului
(organismului) al cărui comportament este supus extincţiei.
 O parte din aceste inconveniente se pot reduce dacă practicarea extincţiei unui comportament se face în paralel cu
întărirea comportamentului alternativ, dezirabil
 În condiţiile în care e practicată, extincţia are mai mari şanse de reuşită dacă se ţine seama de unele
recomandări.Acestea sunt cateva dintre ele:
1. Alegeţi un singur comportament-ţintă şi identificaţi cu precizie întăririle sale.
2. Fiţi conştienţi că, în practicarea extincţiei, lucrurile merg prost, înainte de a merge bine .
3. Fiţi atent la întăririle alternative la care recurge
4. Aplicaţi extincţia în mod consecvent şi repetat.
5. Identificaţi comportamentele alternative în care s-ar putea implica subiectul şi întăririţi-le.
6. Alegeţi un context / mediu favorabil realizării extincţiei (ex.: e ineficace să începem extincţia unui comportament
indezirabil din partea unui copil într-un loc public, unde el nu mai beneficiază de atenţia noastră, dar o are pe a
celorlalţi).
7. Formulaţi explicit regula, odată cu aplicarea extincţiei (ex.: “degeaba mai faci X, de acum încolo nu se va mai
produce Y”).
 
 In final, Ce ne determină să avem comportamente pozitive?
Puneti comportamentele pe care vreti să le
feriți de la extincţie sub controlul unor
întăriri nesituaţionale !
Va multumim pentru atentia acordata!