METABOLISMUL LIPIDELOR

1.DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA LIPIDELOR

2.METABOLISMUL TRIGLICERIDELOR:
Hidroliza trigliceridelor
-oxidarea
Biosinteza trigliceridelor
DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA LIPIDELOR
• Lipidele sunt biomolecule fundamentale pentru
toate organismele vii, având rol de:
– Transport şi depozitare a rezervelor energetice;
– Constituenţi structurali ai membranelor biologice;
– Izolatori mecanici, electrici, termici;
– Hormoni, vitamine, etc.
• În raţia alimentară obişnuită componenetele
lipidice mai importante sunt: trigliceridele,
fosfolipidele (cefaline, lecitine, sfingomieline),
colesterol liber şi esterificat.
DIGESTIA ŞI ABSORBŢIA LIPIDELOR

• 3 etape:
1. Etapa luminală – cavitatea bucală  enterocite
(inclusiv)
2. Etapa intracelulară – enterocite
3. Etapa secretorie – enterocite
 ETAPA LUMINALĂ
• Digestia lipidelor în cavitatea bucală şi stomac
este mică;
• Lipaza secretată de glandele linguale se activează
la pH-ul din stomac şi hidrolizează o mică parte
din TG. Acizii grași rezultaţi stimulează activitatea
colecistokininei, curgerea bilei şi a sucului
pancreatic;
• Funcţia majoră a stomacului este de a emulsiona
lipidele (prin acţiunea de forfecare a pilorului) şi
de a transfera gradual lipidele parţial digerate
către duoden;
 ETAPA LUMINALĂ
• În contact cu bila (care conţine cantităţi
importante de săruri biliare şi lecitine), lipidele
sunt dispersate sub forma unei soluţii
coloidale cu un grad de dispersie mijlociu (Ø
particulelor între 500 şi 1000 nm);
• Emulsionarea este facilitată de acţiunea
concertată a hormonilor gastrointestinali care
măresc interfaţa lipid-apă favorizând astfel
acţiunea enzimelor digestive;
 ETAPA LUMINALĂ
• Asupra grăsimilor emulsionate acţionează
hidrolaze pancreatice specifice:
– Lipaze asupra trigliceridelor
– Fosfolipaze asupra fosfolipidelor
– Colesterolesteraze asupra esterilor colesterolului
• Lipaza pancreatică (lipaza hormon sensibilă)
acţionează la interfaţa lipid-apă; este activată
de colipază, secretată de pancreas.
 ETAPA LUMINALĂ
• Lipaza este activată prin fosforilare AMPc-
dependentă
– Adrenalina, noradrenalina, glucagon, ACTH, TSH, GH
– activează adenilat ciclaza;
– Cofeina şi teofilina – inhibă 3’, 5’ fosfodiesteraza;
• Insulina, acidul nicotinic, prostaglandina E
inactivează enzima
• Lipidele nehidrolizate, produşii de hidroliză
împreună cu sărurile biliare formează o soluţie
micelară cu un grad de dispersie din ce în ce mai
mic.
 ETAPA LUMINALĂ
• În momentul în care agregatele micelare au diametrul
de aproximativ 5 nm, acestea pătrund în spaţiile
intervilozitare ale jejunului proximal şi lipidele sunt
absorbite (pare să fie un proces de difuzie pasivă);
• Sărurile biliare rămân în lumenul intestinal favorizând
solubilizarea şi absorbţia altor molecule lipidice. În
porţiunea distală a ileonului sărurile biliare sunt
absorbite printr-un mecanism activ.
• În lumenul intestinal se află şi colesterolul din bilă şi
din descuamaţiile mucoasei intestinale.
 ETAPA INTRACELULARĂ
• Produşii de hidroliză parţială sau totală ai
lipidelor sunt utilizaţi la reconstituirea
moleculelor iniţiale de trigliceride, fosfatide,
acil colesterol, etc.
• Aceste lipide împreună cu cantităţi mici de
proteine specifice sunt încorporate în
particule lipoproteice numite chilomicroni.
 ETAPA SECRETORIE
• Chilomicronii sunt secretaţi de enterocite în
vasele chilifere şi prin sistemul limfatic ajung în
circulaţia sanguină.
• Chilomicronii reprezintă forma de transport şi
distribuire a lipidelor exogene către diversele
ţesuturi ale organismului.
• Acizii graşi inferiori, din laptele de vacă, pătrund
în organism prin sistemul portal hepatic (aceştia
sunt folosiţi pentru a suplimenta energetic
organismul pacienţilor cu sindromul
malabsorbţiei lipidelor).
• Dereglări ale digestiei şi absorbţiei lipidelor
sunt frecvent întâlnite în practica clinică;
• În mod normal, mai mult de 95% din totalul
lipidelor ingerate sunt absorbite. În steatoree,
cea mai mare parte a lipidelor nu sunt
absorbite şi sunt eliminate prin fecale.
METABOLISMUL TRIGLICERIDELOR
• TG sunt forma de depozitare a excesului caloric al
organismului în ţesutul adipos; un adult (40 ani, 70 kg)
cuprinde 15 kg de ţesut adipos.
• Energia potenţială a acilglicerolilor este dată de
catenele bogate în hidrogen ale resturilor acil;
• TG din ţesutul adipos suferă continuu procese de
lipoliză şi reesterificare.
• Există 2 mari fluxuri plasmatice de trigliceride:
– Circulaţia TG alimentare, exogene, de la intestin la
restul organismului (chilomicroni)
– Circulaţia TG de origine endogenă de la ficat spre
ţesuturile extrahepatice (VLDL)
 HIDROLIZA TRIGLICERIDELOR
• Are loc cu ajutorul a trei enzime: TAG-lipaza-hormon
sensibilă, DAG-lipaza, şi MAG-lipaza
• Prima reacţie este limitantă de viteză; DAG şi MAG-
lipazele sunt prezente în exces, astfel încât după
activarea TAG-lipazei, hidroliza TG este completă;
• Şi alte ţesuturi, inclusiv ficatul şi muşchii, au depozite
de TG, care le folosesc pentru nevoile proprii; hidroliza
TG din aceste ţesuturi este sub control hormonal,
asemănător cu cel din adipocite;
• Produşii de hidroliză sunt acizii graşi şi glicerolul;
 HIDROLIZA TRIGLICERIDELOR
• Glicerolul nu poate fi folosit de ţesutul
adipos, lipsit de glicerol kinază; el difuzează în
plasmă de unde ajunge la ficat şi rinichi
• Cantitatea de glicerol din plasmă este o
măsură a vitezei de hidroliză a TG în ţesutul
adipos;
UTILIZAREA GLICEROLULUI
 UTILIZAREA ACIZILOR GRAŞI
• Acizii graşi pot fi:
– Oxidaţi total, pentru a obţine ATP necesar ţesutului
adipos
– Reconvertiţi în ţesutul adipos la acil CoA de către
acil- CoA sintetază , reesterificaţi cu glicerol 3-fosfat ,
cu formarea de TG în ţesutul adipos; procesul
depinde de prezenţa glucozei în adipocite ( şi de
insulinemie); se realizează un ciclu continuu de
lipoliză şi reesterificare
– Difuzează în plasmă, constituind fracţiunea “acizi
graşi liberi” când viteza lipolizei depăşeşte pe cea a
reesterificării; se leagă de albumine; constituie
substrate energogene pt. ţesuturile periferice,
muşchi scheletici, miocard, diafragmă, rinichi, ficat.
 OXIDAREA ACIZILOR GRAŞI
• Prin oxidarea lor completă se formează CO2 şi
H2O, NADH şi FADH2;
• Creierul nu poate utiliza direct AG (ci corpii
cetonici); nici eritrocitul nu poate utiliza AG;
• Conţinutul caloric mediu al AG este de 9 kcal/g
faţă de 4 kcal/g pentru glucide şi proteine;
• Degradarea oxidativă completă a unui acid gras
are loc în 3 etape:
– -oxidarea
– Ciclul Krebs
– Lanţul respirator
 OXIDAREA ACIZILOR GRAŞI
• Etape:
1. activarea acizilor graşi
2. transferul acizilor graşi activaţi în matrixul
mitocondrial
3. -oxidarea propriu-zisă a acil CoA (are loc în
matrixul mitocondrial, cu participarea O2)
 1. Activarea acizilor graşi
• Are loc în citosol;
• Singura reacţie consumatoare de ATP
• Enzima = acil CoA sintetaza (acid gras
tiokinază):
– Din reticulul endoplasmic – pt. AG cu lanţ lung
(peste 12 at.C)
– Din mitocondrie – pt. AG cu lanţ mediu (4-10 at.C)
şi scurt ;
 1. Activarea acizilor graşi

R- COOH + ATP R - C O ~ AM P + PP i

R - C O ~ AM P + C oA SH R - C O ~ S C oA + AM P

acil CoA
R-COOH + ATP R - CO ~ S CoA + AMP + PPi
sintetazã

• Mecanismul este similar cu cel al activării

aminoacizilor în biosinteza proteinelor
2. Transportul acil CoA în mitocondrie
• AG cu catenă mică şi medie pot difuza prin
membrana internă;
• AG cu catenă lungă necesită prezenţa carnitinei
şi a 2 carnitin acil transferaze;
• Carnitina poate fi de natură exogenă (din
carnea roşie şi produse lactate) sau endogenă
(sintetizată din lizină, în ficat şi muşchi)
CH3
+ CH COOH
CH3 N 2 CH CH2

CH3 OH

Carnitina
2. Transportul acil CoA
 3. -oxidarea
• Are loc în matrixul mitocondrial
• Presupune clivarea succesivă a unităţilor formate din 2
atomi de carbon (acetil CoA) începând de la capătul
carboxi terminal al acil CoA, între carbonii  şi , de
unde şi numele de -oxidare
• 4 reacţii - 2 dehidrogenări separate de o hidratare şi o
tioliză;
• Succesiunea evenimentelor:
– Atacul oxidativ la atomul de C din poziţia 2;
– Desprinderea unui fragment ce conţine 2 at.C sub formă de
acetil CoA;
– Repetarea de n-1/2 ori a acestor etape ( AG are n at.C)
obţinându-se n/2 molecule de acetil CoA.
 3. -oxidarea
• Bilanţul energetic al oxidării complete a acidului palmitic
CH3 - (CH2)14 - CO ~S CoA + 7 FAD + 7 NAD+ + 7 H2O + 7 CoA SH

8 CH3 - CO ~ S CoA + 7 FADH2 + 7 (NADH + H+)

• Ciclul Krebs
8 CH3 - CO ~ S CoA + 16 H2O + 24 NAD+ + 8 FAD + 8 ADP + 8 Pi

16 CO2 + 24 NADH + 24 H+ + 8 FADH2 + 8 ATP + 8 CoA SH

• Lanț respirator + fosforilare oxidativă

31 NADH + 31 H+ + 31/2 O2 + 93 ADP + 93 Pi 31 NAD+ + 124 H2O + 93 ATP

15 FADH2 + 15/2 O2 + 30 ADP + 30 Pi 15 FAD + 45 H2O + 30 ATP

• Beneficiul net al arderii acidului palmitic este de 129 moli ATP

deoarece se consumă 2 legături macroergice la activarea acidului gras
 Soarta metabolică a acetil CoA
• În mitocondriile hepatocitelor, poate fi
convertit în corpi cetonici care sunt
transportaţi către ţesuturile extrahepatice;
• În citosolul hepatocitelor din acetil CoA se
sintetizează colesterol.
-oxidarea acizilor graşi nesaturaţi
• Decurge normal, până în apropierea
legăturilor duble;
• Este necesară izomerizarea cis-trans (AG
naturali sunt cis) şi eventual mutarea dublelor
legături;
• Prin -oxidarea acizilor graşi polinesaturaţi se
formează mai puţin ATP (mai puţin FAD
datorită prezenţei în moleculă a dublelor
legături)
 -Oxidarea acizilor graşi cu număr impar de
atomi de carbon
• Se obţine acetil CoA şi propionil CoA (acesta
poate fi transformat în succinil CoA); este
singura parte glucogenică dintr-un acid gras;
 -Oxidarea în peroxizomi
• Există şi o oxidare în peroxizomii din ficat,
rinichi şi alte ţesuturi – acizii graşi cu catene
foarte lungi (C 20-22);
• Are loc o scurtare a catenei până la 8 at.C,
după care are loc -oxidare mitocondrială;
• Aceleaşi transformări, catalizate de enzime
diferite de cele mitocondriale
 Alte tipuri de oxidări
• -oxidare – la acizii graşi ramificaţi
– Reacţia este catalizată de o monoxigenază, necesită Fe2+ şi
ascorbat;
– Rezultă hidroxiacizi care pot fi din nou oxidaţi şi
decarboxilaţi, formând acizi graşi cu 1 at.C mai puţin decât
originalul;
• -oxidare – oxidarea at.C cel mai depărtat de gruparea
carboxil
– În microzomi;
– În prezenţa monoxigenazei, NADPH şi citocromul P450;
– Se formează acizi dicarboxilici.
 BIOSINTEZA TRIGLICERIDELOR
• 2 căi în funcţie de natura precursorului în
structura căruia intră glicerolul:
1. Calea monoacilglicerolului
2. Calea glicerolfosfatului
• Presupune activarea acizilor graşi, catalizată
de acil CoA sintetază;
 1. Calea monoacilglicerolului
• Funcţionează în enterocite
• O cale rapidă, economică de resinteză a TG
din produşii de digestie, absorbiţi din intestin;
• TG astfel sintetizaţi sunt înglobaţi în
chilomicroni care prin sistemul limfatic ajung
în sânge;
 2. Calea glicerolfosfatului
• Operaţională în aproape toate celelalte
ţesuturi ale organismului;
• Glicerol fosfatul se obţine:
– Prin reducerea DHAP, rezultat din glucoză prin
glicoliză;
– Prin fosforilarea directă a glicerolului, în prezenţă
de ATP, catalizată de glicerol kinază (enzima este
deosebit de activă în ficat, este inactivă în țesutul
adipos şi lipseşte în muşchi);
 SINTEZA TRIGLICERIDELOR ÎN
FICAT
• Glicerolfosfatul se obţine atât din glucoză, cât şi
prin activarea glicerolului captat din plasmă
(provenit din lipoliza TG din ţesutul adipos şi din
chilomicroni);
• AG provin din:
– Sinteza de novo din glucoză;
– Din plasmă prin captarea din fracţiunea “AG liberi”.
• După sinteză TG sunt încorporate în VLDL şi apoi
secretate în plasmă, fiind sursă de AG pentru
ţesuturile extrahepatice.
SINTEZA DE TRIGLICERIDE ÎN ŢESUTUL
ADIPOS
• Reprezintă modalitatea de stocare a excesului
caloric, lipidic sau glucidic, al organismului;
• Glicerol fosfatul se obţine aproape în
exclusivitate din DHAP (lipogeneza este
dependentă de glicemie şi insulinemie);
• AG provin din:
– Sinteză de novo din glucoză (o cantitate f. mică);
– Hidroliza TG (lipoliza);
– Hidroliza TG din chilomicronii şi VLDL din plasmă (cu
ajutorul lipoprotein lipazei)
• Angajarea lipidelor în direcţia sintezei sau degradării
TG depinde de energia metabolică necesară
organismului şi de necesitatea sintezei altor compuşi:
colesterol, glicerofosfolipide, sfingolipide care intră în
structura membranelor lipidice;
• Lipoliza este o reacţie de adaptare a organismului
pentru a face faţă unor nevoi crescute energetice cum
este efortul fizic intens sau al unor situaţii stresante:
frig, emoţii, etc. Organismul dispune de sisteme de
reglare care activează lipoliza şi dirijează acizii graşi
spre ţesutul muscular, iar glucoza este economisită
pentru uzul sistemului nervos.
• În condiţiile unui exces caloric este favorizată sinteza
trigliceridelor şi depozitarea acestora în ţesutul
adipos