COPILUL SUPRADOTAT –

O PROVOCARE PENTRU PĂRINȚI

Lector univ. dr. Viorel ROBU

An universitar 2019-2020
„Toată lumea știe cum să crească copii, cu excepția persoanelor care îi au.”
(J. O’Rourke)
 Să înțelegem supradotarea

Copiii supradotaţi trebuie văzuţi ca un întreg în care

inteligenţa, talentul şi abilităţile sunt elemente
componente. Ei deţin capacităţi intelectuale ridicate,
asimilează noi cunoştinţe printr‑o formă calitativ
superioară faţă de ceilalţi copii, au o motivaţie extrem de
ridicată în acumularea de „mai mult” în domeniul în care
îşi manifestă supradotarea.
 Să înțelegem supradotarea
Berger‑Stassen consideră că există trei categorii de copii
supradotaţi, şi anume:
– copii care au abilităţi neobişnuite în anumite domenii
specifice (de exemplu, dans, muzică, atletism etc.);
– copii supradotaţi intelectual (cu un coeficient de
inteligenţă care depăşeşte valoarea de 130);
– copii care au o creativitate deosebită (gândirea şi
imaginaţia creatoare sunt foarte bine dezvoltate,
caracterizate prin fluiditate, originalitate, flexibilitate
etc.).
 Să înțelegem supradotarea

Monks afirmă că motivaţia,

perseverenţa, abilităţile sociale şi suportul
familiei, profesorilor sau cel al prietenilor
reprezintă componente importante ale
succesului copiilor supradotaţi. De
asemenea, copiii supradotaţi au nevoie de
provocări ale inteligenţei şi să fie învăţaţi
cum „să muncească din greu”.
Figura 1. Modelul multifactorial al
supradotării, propus de Monks
 Să înțelegem supradotarea
Copilul supradotat:
–deţine abilităţi excepţionale (Winner, 1996; Inan, Bayindir
şi Demir, 2009; Bonchiş, 2004);
–are nevoie de un mediu cald şi securizant care să ‑i sprijine
dezvoltarea (Winner, 1996);
–trebuie să fie susţinut de către familie într‑un mod
constructiv (Winner, 1996, Fischer, 2008);
–trebuie să beneficieze de programe educaţionale specifice
particularităţilor de dezvoltare (Inan, Bayindir şi Demir,
2009; Morisano şi Shore, 2010).
 Să înțelegem supradotarea
Pentru un tablou general al
elementelor‑cheie în problematica
supradotării, propunem un desen de sinteză a
supradotării.
Imaginea alăturată ilustrează
supradotarea ca un ansamblu de factori care
contribuie la dezvoltarea armonioasă a
copiilor excepţionali. Abilităţile superioare
(inteligenţă, talent în diferite domenii
specifice, creativitate extremă), existenţa unui
mediu cald care îi permite copilului să se
dezvolte emoţional, a unei familii care ştie Figura 2. Supradotarea – sinteză
cum să‑şi sprijine propriul copil, dar şi a unui grafică
curriculum şcolar care să stimuleze
capacităţile excepţionale duc la succesele
deosebite ale copiilor supradotaţi.
 Cum îți dai seama că
ai un copil supradotat ?
 Identificarea copiilor supradotaţi şi oferirea unei
educaţii potrivite au reprezentat unele dintre cele mai
provocatoare subiecte pentru specialiştii din domeniul
educaţiei. În prezent, este subliniatã importanţa
diagnosticãrii timpurie a copiilor supradotaţi. În
diagnosticarea acestei categorii de copii, dincolo de
rezultatele obtinute la conventionalele teste de
inteligentã, sunt foarte importante cateva particularitãţi
pe care atat pãrinţii cât si profesorii le pot observa.
 Cum îți dai seama că
ai un copil supradotat ?
Particularitățile specifice copiilor supradota ți care pot fi observate
înaintea consultării unui specialist:
 Deţin o memorie extraordinarã;
 Învaţã rapid şi le face plãcere sã asimileze noi cunoştiinţe;
 Dezvoltarea limbajului este timpurie şi intensã;
 Manifestã curiozitãţi;
 Simţul umorului este bine dezvoltat;
 Imaginaţia este vie;
 Sunt sentimentali;
 Manifestã perseverenţã şi insistenţã;
 Sunt darnici şi nerãbdãtori.
 Cum îți dai seama că
ai un copil supradotat ?
 La vârsta preşcolarã şi şcolarã micã, copiii supradotaţi au
parcurs deja etape importante în formarea valorilor morale în
ceea ce priveşte diferenţierea binelui de rãu, a dreptãţii de
nedreptate, etc. Adesea, copiii supradotaţi sunt interesaţi de
dreptate. În mod frecvent, culturismul şi generozitatea sunt
caracteristici ale acestor copii. Copiii supradotaţi sunt
idealişti, devenind adesea frustraţi când încercãrile lor de a-şi
urma convingerile absolutiste nu au succes. Cei mai mulţi
copii supradotaţi, dezvoltã o seriozitate acutã faţã de cei din
jur, devenind empatici. Copiii supradotaţi sunt plini de
energie. Adesea sunt greşit diagnosticaţi ca fiind
“Hiperactivi”.
 De ce are nevoie copilul meu
de o școală specială de excelență ?
 În situaţia în care curricula şcolarã nu se realizeazã pe
baza nivelului real al competenţelor şi abilitãţilor
copiilor supradotaţi, fiind elaboratã la standarde
mediocre şi cu teste neantrenante, copiii supradotaţi pot
dezvolta probleme motivaţionale, speciale şi cognitive
serioase, consecinţe ale slabelor performanţe generate
de procesul educativ.
 De ce are nevoie copilul meu
de o școală specială de excelență ?
Tipuri de intervenții curriculare eficiente
ce pot fi utilizate în educarea copiilor supradotați:
 Interventii curriculare cu continut directionat: continutul

informativ trebuie construit astfel încât sã fie specific

pentru profilul copiilor supradotaţi.
 Procese de comparare sociala: este importantã realizarea

unor clase sociale de copii supradotaţi, nivelul de raportare

la media performantelor scolare din clasa fiind diferit.
 Educarea acceleratã: capacitãţile copiilor supradotaţi fac

posibilã parcurgerea unor continuturi informationale intr-o

perioada mult mai scurta de timp in comparatie cu
covârstnicii de nivel mediu.
 De ce are nevoie copilul meu
de o școală specială de excelență ?
 Problema copiilor supradotaţi neperformanţi este
rareori abordata în societate. De cele mai multe ori, se
face greseala de a crede cã supradotaţii sunt sortiti
succesului si marilor realizari. Din pãcate, acest lucru
nu se întâmpla întotdeauna, din diferite motive.
Important este faptul cã aceşti copii exceptionali au
nevoi speciale ce trebuie semnalate de cãtre educatori,
profesori, pãrinţi, etc.
 Eu şi copilul meu supradotat
 O problemă comună cu care se confruntă copiii supradotaţi este
aceea că persoanele din jurul lor pun prea mare importanţă pe „a fi
excepţional”. O astfel de abordare poate genera convingerea
conform căreia copiii supradotaţi nu trebuie să muncească din greu
pentru a avea succes şi performanţă. La vârsta preşcolarităţii sau
şcolarităţii mici (perioade în care sarcinile sunt mai uşoare), copiii
supradotaţi nu trebuie să depună un efort mare pentru a realiza cu
succes sarcinile, dar odată cu trecerea în alte cicluri de învăţământ
poate apărea eşecul şcolar, copiii fiind obişnuiţi să nu depună efort.
 Studiu de caz
Un bun exemplu al acestei problematici îl constituie studiul de caz realizat
de către Dweck (2007):
 Un elev excepţional, Jonathan, a absolvit ciclurile de învăţământ. Şi ‑a

îndeplinit sarcinile şcolare foarte uşor, iar rutina s ‑a instalat. Jonathan era
surprins văzând eforturile depuse de colegii săi de clasă în desfăşurarea
sarcinilor. Părinţii i‑au spus că el este special şi că de aceea el nu trebuie
să depună prea mare efort în realizarea sarcinilor. În clasa a VII ‑a,
dintr‑odată, Jonathan a devenit dezinteresat de şcoală, refuzând să mai
facă temele sau să înveţe pentru teste. În consecinţă, rezultatele sale
şcolare au scăzut considerabil. Părinţii săi au încercat să stimuleze
încrederea în propria persoană a lui Jonathan prin sublinierea faptului că
este inteligent, dar au eşuat în a ‑l stimula spre succes şi performanţă. În
acest fel, Jonathan a ajuns să considere sarcinile şcolare plictisitoare şi
lipsite de importanţă.
Cum le transmitem copiilor valori şi
mentalităţi sănătoase ?
Dweck (2007) propune utilizarea următoarelor strategii:
 Utilizarea unor poveşti care au ca temă centrală atingerea
unor performanţe prin muncă şi efort;
 Utilizarea unor feedbackuri legate de efortul depus de copil,
şi nu de abilităţile excepţionale ale acestuia (de exemplu:
„Bravo! Cred că ai muncit destul de mult ca să finalizezi
această sarcină!”);
 Dezvoltarea abilităţilor copiilor în a‑şi autoevalua pozitiv
efortul depus, şi nu abilităţile excepţionale deţinute. Copiii
care se concentrează pe gradul în care au depus sau nu efort
sunt încrezători în propria persoană atunci când nu
soluţionează o problemă mai dificilă sau întâmpină o sarcină
foarte grea;
 Transformarea mentalităţilor sănătoase
în teorii ce stau la baza învăţării. Copiii
trebuie învăţaţi să se perceapă ca stăpâni
ai propriilor performanţe; atingerea
succesului depinde doar de ei şi de efortul
pe care îl depun.
 Copiii trebuie învăţaţi să privească

pozitiv efortul, provocările sau chiar

greşelile. Putem utiliza, de exemplu,
următoarele abordări: „Este greu – este
distractiv !”; „Oh, îmi cer scuze, a fost
mult prea uşor ! – Nu a fost distractiv.”;
„Greşelile pe care le‑am făcut sunt atât de
interesante. Aici este o greşeală fantastică,
hai să vedem ce putem învăţa din ea”.
 Lauda- motivație sau dezinteres
”Există reproșuri care laudă și laude care
defăimează” (La Rochefoucauld)
 Lauda şi recompensa reprezintă două mijloace preţioase doar
dacă sunt utilizate eficient. Întărirea eforturilor depuse de către
copil pentru atingerea unor performanţe duce la creşterea
motivaţiei şi a încrederii în propriile forţe, făcându‑l pe copil să
se concentreze asupra acţiunilor ce‑l vor duce spre succes.
 Cercetările din domeniul educaţiei şi dezvoltării copiilor
supradotaţi subliniază adesea aportul părinţilor şi al profesorilor
în stabilirea scopurilor şi obiectivelor pentru copii (Silverman,
1998). Teoriile propuse de Blackwell şi colaboratorii săi (2007)
şi Dweck (2007) susţin că părinţii şi profesorii trebuie să aibă în
vedere natura obiectivelor pe care doresc să le atingă propriii
copii.
Copiii supradotați și sarcinile școlare
 Numeroşi copii supradotaţi nu îşi îndeplinesc sarcinile
şcolare, manifestând un grad înalt de extrovertire şi
energie sau, în contrast, lentoare în activităţi
considerate plictisitoare sau insuficient de antrenante
pentru ei. Toate acestea pot duce la performanţe şcolare
scăzute. În astfel de situaţii, cadrele didactice şi părinţii
copiilor trebuie să manifeste o atenţie sporită în
combaterea comportamentelor inadaptative,
susţinându‑i prin diferite programe de intervenţie.
 Factori preventivi asupra
performanțelor slabe
 Peterset și colab. (2000) afirmă că pentru a preveni instalarea unor
performanţe slabe la copiii supradotaţi, trebuie să avem în vedere următorii
factori:
 colaborarea dintre părinţi, profesori şi psihologi pentru îmbunătăţirea stimei
de sine a copilului;
 dezvoltarea autoeficacităţii copilului;
 creşterea bunăstării psihologice a copilului;
 îmbunătăţirea capacităţilor de muncă şi învăţare;
 consilierea;
 intervenţia timpurie în dezvoltarea abilităţilor metacognitive;
 creşterea motivaţiei;
 individualizarea obiectivelor în cadrul programelor academice
Implicarea părinților și a profesorilor
 Organizarea unor întâlniri periodice între părinţi şi profesori, cu
scopul de a monitoriza realizările academice ale copiilor şi de a ‑i
ajuta în stabilirea obiectivelor autodezvoltării (apud Morisano şi
Shore, 2010)
 Conștientizarea că există o diferenţă importantă între obiectivele
propuse de dânşii pentru copii şi obiectivele stabilite de către
copii.
 Conflictele emoţionale interne şi performanţa slabă pot fi posibile
consecinţe ale situaţiilor în care părinţii sau profesorii insistă
asupra implicării copiilor supradotaţi în activităţi care nu îi
motivează
 Copiii trebuie lăsați să experimenteze temele considerate atractive
Bibliografie

Drugaș, I. (2011). Copilul supradotat – o provocare

pentru părinți. În E. Bonchiș (Coord.), Familia și rolul ei
în educația copilului (pp. 157-172). Iași: Editura Polirom