Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad

Facultatea de Medicinã

ESOFAGUL
oesophagus
 Esofagul
 este un organ tubular, musculo-membranos, cu o
lungime de 25 – 30 cm,
 situat între faringe şi stomac (limita superioară
vertebrelor C6 – C7 şi marginii inferioare a cartilajului
cricoid, limita inferioară se găseşte spre stânga de
vertebrele TX - XII
 străbate trei regiuni topografice – cervicală, toracală
şi abdominală, în raport cu care se disting trei
porţiuni
 trece în cavitatea abdominală prin hiatul esofagian
al diafragmului; la acest nivel, între pereţii esofagului
şi diafragm, există lamele musculo-membranoase
care, în acelaşi timp, contribuie la fixarea şi
alunecarea esofagului prin diafragm.
 Esofagul
 1) partea cervicală, cu o lungime de 5 – 8 cm,
 de la limita sa superioară până la apertura toracică superioară,
(posterior de trahee şi anterior de coloana vertebrală);
 este în raport cu lobii glandei tiroide şi cu fasciculul vasculo-nervos al
gâtului;
 2) partea toracică, cu o lungime de 16 – 18 cm,
 se află între apertura toracică superioară şi diafragm, fiind plasat la
început în mediastinul superior, iar apoi în cel posterior
 la nivelul vertebrelor T3 – 4, anterior de esofag, trece arcul aortei care
împarte esofagul în două porţiuni: una superioară – supraaortică şi
alta inferioară – infraaortică
 3) partea abdominală, cu o lungime de 2 – 3 cm
 situat, sub hiatul esofagian al diafragmului, fiind puţin dilatată.
 anterior este în raport cu lobul stâng al ficatului, la dreapta cu lobul
caudat al ficatului, posterior cu diafragmul şi aorta, la stânga cu fundul
stomacului, fiind însoţit de trunchiurile vagale anterior şi posterior.
 Esofagul
 descrie o serie de curburi atât în plan sagital, cât şi frontal. În
plan sagital urmează curburile coloanei vertebrale până în
dreptul vertebrei T2, unde începe să se în sens anterior
 calibrul nu este uniform, prezentând 3 strâmtori:
 strâmtoarea superioară, numită faringiană sau cricoidiană, situată la
nivelul orificiului său superior ce corespunde cartilajului cricoid şi
discului dintre C6 – C7;
 strâmtoarea mijlocie, numită bronhoaortică, se formează în
regiunea unde esofagul este în raport cu arcul aortei şi bronhia
principală stângă la nivelul vertebrelor T4 – T5;
 strâmtoarea inferioară, sau diafragmatică, la nivelul hiatusului
diafragmului, ce corespunde vertebrelor T10 - 11.
 între porţiunile îngustate se află segmente mai dilatate:
segmentul cricoaortic, segmentul bronhodiafragmatic,
segmentul subdiafragmatic.
 Esofagul
 prezintã 2 îngustãri fiziologice (sfinctere): aortalã si
cardialã
 sfincterul faringo-esofagian, numit şi vestibulul
esofagului, este permanent închis şi preîntâmpină
pătrunderea aerului din faringe în esofag şi
alimentelor din esofag în rinofaringe
 orificiul esofagian al diafragmului reprezintă şi un
component activ al tubului esofagian, care asigură
menţinerea unui gradient stabil dintre presiunea
pozitivă din cavitatea abdominală şi negativă din
cavitatea toracică.
 Esofagul
 formaţiunile morfologice ce preîntâmpină refluxul
gastroesofagian:
 1) sfincterul inferior al esofagului situat la frontiera esofagogastrică;
 2) pedunculii diafragmului;
 3) unghiul Hiss, ce se formează la locul de trecere a esofagului în
stomac (între 20o şi până la 90o); cu cât unghiul este mai mic cu atât
mai bine este dezvoltat mecanismul valvular al cardiei. La nou-născut
acest sfincter este permanent deschis, de aceea la el are loc refluxul
gastroesofagian;
 4) 2 – 3 pliuri ale tunicii mucoase din regiunea acestui unghi, care
funcţionează în calitate de valve ale cardiei stomacului;
 5) particularităţile tunicii mucoase a porţiunii abdominale a esofagului,
care conţine o reţea venoasă bogată, umplerea cărea contribuie la
ermetizarea stomacului;
 6) presiunea intraabdominală.
 Esofagul
1) Tunica mucoasă,
 formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat şi din lamina proprie, dotată cu foiţă
musculară, bine pronunţată.
 în această tunică se găsesc noduli limfatici şi glande cardiale (situate în segmentele
traheal şi subdiafragmal), produc mucină
2) Tunica submucoasă,
 este o tunică groasă de ţesut conjunctiv lax şi împreună cu musculatura mucoasei
determină formarea pliurilor longitudinale ale mucoasei, care dau lumenului esofagian
un aspect stelat
 în submucoasă se găsesc vase, nervi, noduli limfoizi şi glande
3) Tunica musculară,
 în porţiunea superioară este formată din ţesut muscular striat, în porţiunea mijlocie cu
ţesut muscular neted, iar în porţiunea inferioară în totalmente este constituită din fibre
musculare netede.
 în tunica musculară deosebimdouă straturi: extern, cu fibre musculare longitudinale, şi
intern, cu fibre circulare. Contracţia alternativă a fibrelor longitudinale şi circulare îi
imprimă, ca şi segmentelor următoare ale tubului digestiv, mişcări peristaltice care fac
să înainteze bolul sau conţinutul alimentar.
4) Adventiţia, este formată din ţesut conjunctiv lax, prin intermediul căruia
esofagul se leagă de organele vecine. Inferior de diafragm esofagul este
acoperit de peritoneu (tunică seroasă).