Sunteți pe pagina 1din 86

Tema 1.

Măsurarea

Disciplina Măsurări electronice


• Literatura pentru curs
• 1.Marin Sărăcin, Cristina Gabriela Sărăcin. Măsurări Electronice şi Sisteme de Măsurare. Bucureşti, Matrix Rom, 2003, 195
p.
• 2. Pagina web a Universitatii Politehnice Bucuresti http://www.comm.pub.ro/_curs/metc/curs_ro.htm
• S. Ciochina, Masurari Electrice si Electronice, partea II, Litografia UPB, 1999
http://www.comm.pub.ro/_curs/metc/curs_ro.htm
• 3. N Cotanis, Masurari Electrice si Electronice, partea I, Litografia UPB, 1997
• 4. R. Stanculescu, M. Stanciu. Masurari electrice si electronice - Litografia UPB-2000
• 5. A. Paun, S. Obreja, Masurari electrice si electronice. Masurarea tensiunilor, convertoare, aplicatii, Electronica 2000, 2004
• 6. Prof.dr.ing. A.Ignea Masurari electrice si electronice. Universitatea Politehnica, Timișoara.
http://www.meo.etc.upt.ro/materii/cursuri/MEE/Curs.pdf
• 7. Gheorghiu Anca, Spânulescu Ion., Măsurări electronice, București, Ed. Victor, 2002, 622. P
• 8. Manualul inginerului electronist, Coordonator Edmond Nicolau, București, 1987, vol. I, II.
• 9. Mihai Miron, Liliana Miron. Masurari electrice si electronice. Ed. Academiei Fortelor Aeriene „Henri Coanda”, Brasov,
2003.
• https://www.google.com/search?q=miron+masurari+in+electronica&ie=utf-8&oe=utf-8
• 9. А.С.Волегов и др. Электронные средства измерений физических величин. Екатеринбург, Изд. Уральского
университета 2014, с. 104. http://elar.urfu.ru/bitstream/10995/29065/1/978-5-7996-1330-3_2014.pdf.
• 10. Г.Я. Мирский. Электронные измерения (1986), М., Радио и связь. http://www.twirpx.com/file/115506/
• 11. Măsurări electronice. Indrumar pentru lucrari de laborator. UTM., red. A.Buzdugan, 2018, versiune electronică și în
format tipar distribuită studenților. Biblioteca UTM
Procesul de masurare
4
Din concepte de bază mai notăm
Rezultatul măsurării - aproximare (estimare) a valorii măsurandului completată de o
exprimare a incertitudinii acestei estimări
Acurateţea măsurării - defineşte în mod complet măsurarea când valoarea măsurandului se
exprimă ca o valoare unică
Condiţii de repetabilitate - in cazul de terminării rezultatului prin o serie de observaţii ele
trebuie efectuate in condiţii identice.
Mărimi de influenţă - în cazul observaţiilor repetate marimile ce pot influenţa rezultatele
trebuie cunoscute şi luate in considerare.
Modelul matematic al măsurării - transformă setul de observaţii repetate în rezultatul
măsurării. Este foarte important pentru a lua in calcul variaţia mărimilor de influenţă care nu
sunt totdeauna cunoscute exact. Aceste contribuie la incertitudinea de măsurare.
Măsurandul se defineşte ca pe un scalar (cantitate unică). Când însă se determină simultan mai mulţi
măsuranzi în cadrul aceleeaşi măsurări, avem un masurand de tip vector însoţit de matrice a covarianţei pentru
caracterizarea incertitudinii
.
Masurabilitatea (Diagrama Venn)
Conditia metrologica fundamentala
Schema bloc a procesului de
masurare
METROLOGIA
Din istoria măsurărilor
Galileo Galilei: Măsoară tot ce se poate de măsurat și fă tot posibilul
să măsori ce este imposibil acum…
Antichitate: Omul este măsura tuturor lucrurilor
• Sistemul din ţările româneşti includea măsuri de lungime, de
suprafaţă, de capacitate, de greutate şi volum.
• Iniţial, valoarea vechilor unităţi de măsură româneşti, având aceeaşi
denumire, varia între cele 3 ţări româneşti medievale după epoci şi
regiuni. e.g. stânjenul moldovenesc echivala cu 1,962 m în Ţara
Românească şi cu 1,900 m în Transilvania.
• Vasile Lupu a fost primul domnitor care a intervenit în reglementarea
măsurilor, fixând capacitatea mertei, măsură mare de capacitate.
• După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, sistemul
metrologic moldovenesc a fost treptat înlocuit cu cel din Rusia. 
• Bobul de orz – 3,1 mm (anglo-saxoni – 8,5 mm diferența numerelor de pantofi în
prezent);
• Palma, cotul
• 1 acru – cît ară un bou într-o zi (4047 m.p) În Romania – lugar – arătura a 2 boi
întro zi (7166 m.p)
• Un deget – 1,85 cm; Un picior – 26,46 cm
• Un stadion – 148,5 m (Grecia antică – 184,9m);
• An (360 zile î Sumeria sec 21 î.e.n.); săptămîna; ziua (12 ore)
• Clepsidra (ceas cu nisip); Clipita – 0,1 sec
• Cît își scutură mielul coada (în ingineria nucleară și azi) – 10 nanosecunde
• Gilettul – puterea unui laser…
• Mickey – (Mouse) cea mai mică mișcare a mouse pe care îl detectează compiuterul
• Balercă (din ucr. barylka) – 30 de vedre, 366 l;
• Vadră (din sl. vedro) – 10 ocale, 15,20l;
• Oca, ocale, oci (trc. okka) – egală cu 1,520l, fiind împărţită în 4 litre, 8 cincizeci, 16 ciocane şi
400 dramuri; introdusă în Moldova în sec. al 17-lea, când Turcia încerca să monopolizeze
comerţul exterior al ţării;
• Cupă, cupe (din lat. cuppa) – vas de lemn cu capacitatea de jumătate de oca, utilizat la stână
pentru mulsul oilor şi ca unitate de măsură a laptelui;
• Chiup, chiupuri (din tc. kup) – vas mare de lut pentru lichide = 30-40l;
• Butoi – 50-80 de vedre;
• Poloboc, poloboace (din ucr. polybok) – unitate de măsurat vinul şi mierea în Moldova
medievală, egală cu 80-100 vedre. în unele documente sunt însemnate şi dimensiunile
polobocului (lungimea şi diametrul fundului);
• Poştă, poşte – egală cu aproximativ 20 km – distanţa dintre 2 staţii de schimb ai cailor de poştă;
• Pas, paşi (lat. passus)– egal cu distanţa dintre picioarele depărtate în mersul obişnuit: 120 de
paşi echivalau cu 100m; Atestat în Moldova în 1470;
• Jumătate – unitate de măsură pentru băuturi alcoolice, reprezentând 0,5
dintr-un litru;
• Citfirtuşcă – sticlă de 250 g; Sorocoucă – garafă de 250 g;
• Ştof – 3l;
• Mănuşă, mănuşi – echivalentă cu cantitatea de fire de cânepă şi in cuprinse
într-o mână, având diametrul de 10-12 cm;
• Stog, stoguri (v.sl. stogu) – 10 care de fân de pe 1,4 ha, echivalent cu o falce;
• Pământ – în Moldova medievală însemna porţiunea de teren arabil, care
putea fi arată cu un plug în decurs de o zi. Mărimea varia de la sat la sat.
Se măsura numai lăţimea, mai rar şi lungimea. Măsura obişnuită a
Pământului era de 20 de paşi în lăţime;
• Prăjina, prăjini (bulg. prăjina) – egală cu 180-210 m2 (4-6 stânjeni pătraţi);
prima menţionare din 1537. În sec 17 avea 24 palme sau 3 stânjeni (6,69
m); instrument de măsurare ce prezenta un par lung, cu care se făcea
măsurătoarea pământului, înlocuind funia sau otgonul.
Măsurandul
• Dintre proprietăţile unui obiect sau
eveniment necesar de cunoscut, doar o parte
sunt măsurabile. Tendinţa cercetătorilor este
de a extinde numărul proprietăţilor sau
calităţilor măsurabile.
Clasificarea mărimilor
Mărimi măsurabile
Mărimi reperabile
Mărimi indicatorii
Clasificarea mărimilor: cont.
b) În funcţie de aspectele dimensional spaţiale există:
Mărimi scalare sunt mărimile la care rezultatul măsurării se
exprimă printr-un număr real (exemplu: tensiunea electrică,
rezstenţa electrică, lungimea, masa, etc.).
Mărimi vectoriale sunt mărimile la care rezultatul măsurării se
exprimă printr-un vector reprezentat de o matrice cu o singură
coloană sau o singură linie, ale cărei elemente sunt reprezentate prin
numere reale ce constitue componentele vectorului, sau prin tripleta,
modul (exprimat printr-un număr real), direcţie şi sens (exemplu:
forţa, viteza, etc.).
Mărimi tensoriale sunt mărimile la care rezultatul măsurării se
exprimă printr-un tensor dintr-un anumit spaţiu n dimensional,
reprezentat de un tablou de tipul matricelor cu n x m componente
numere reale (exemplu: eforturile într-un corp deformat, etc.).
Clasificarea mărimilor: cont.
Clasificarea mărimilor: cont.
t2
1
Xmed =
(t 2  t1 )  x(t)dt
t1

t
1 2

X ef = 
(t 2  t1 ) t1
x 2
(t)dt
Intervalul de timp al măsurării se consideră de la aplicarea
măsurandului mijlocului de măsurare, până la obţinerea
rezultatului măsurării. Uzual valoarea acestui interval este
cuprinsă între 0,1 s şi 10s, dar în anumite cazuri poate fi mai
mică, de ordinul milisecundei sau microsecundei, sau mai mare
pînă la ordinul orelor.
Mărimi constante sunt mărimile care au o valoare invariabilă
în intervalul de timp al măsurării.
Notă: Există şi mărimi cvasiconstante caracterizate de o
variaţie lentă în intervalul de timp al măsurării.
Mărimi variabile sunt mărimile care au o valoare variabilă în
intervalul de timp al măsurării. Aceste mărimi pot fi
deterministe sau aleatoare.
Mărimi deterministe sunt mărimile variabile care au o
evoluţie în timp previzibilă, ce se poate exprima printr-o funcţie
de timp, care permite caracterizarea mărimii în orice moment.
Aceste mărimi pot fi periodice sau aperiodice.
Mărimile periodice sunt mărimile care îşi repetă valorile după
intervale egale de timp care definesc perioada. Se exprimă prin:
1
t 0 T sau  
x t  x tT 
X med 
T t0  x ( t )dt

t 0 T
1
Xef =
T  x 2 (t)dt
t0

Aceste mărimi sunt caracterizate în principal de trei parametri ce


constituie valori sintetice de calcul: valoarea medie, valoarea
efectivă şi valoarea de vârf.
Valoarea medie nu prezintă un interes larg
Mărimea periodică poate fi descrisă în domeniul timp ca funcţie de
amplitudine, frecventa, perioada si fază. Analiza în domeniul
frecventa a acestor mărimi se face cu ajutorul seriei Fourier,
rezultând un spectru de frecvente discret.
• Mărimi aperiodice sunt mărimile care au o evoluţie în timp previzibilă exprimată printr-o funcţie
de timp de tip treaptă, rampă, parabolă, etc., dar la care valorile numerice nu se repetă periodic.
Pentru aceste mărimi nu există parametri globali de caracterizare ca în cazul mărimilor periodice,
descrierea lor completă impunînd cunoaşterea valorilor numerice pe întreg intervalul de timp pe
care se definesc.
• Mărimi aleatoare sunt mărimile care dau rezultate întâmplătoare într-o serie de măsurări repetate
desfăşurate în condiţii identice şi care nu admit stabilirea unor elemente sau relaţii care să le
ilustreze evoluţia temporală.
Mărimilor aleatoare le sunt asociate aşa numitele funcţii aleatoare X(t,x), caracterizate prin faptul că
au valori corespondente mărimii respective la orice moment (timpul fiind argumentul funcţiilor
aleatoare uzual folosit), aceste valori modificându-se odată cu mărimea respectivă.
Aceste mărimi sunt caracterizate de parametri globali care se exprimă numai în sens probabilistic
pentru întreg setul de rezultate obţinute în urma măsurării repetate.
Cei mai folosiţi parametrii globali sunt media statistică (speranţa matematică) m şi dispersia statistică
D.
Mărimea alternativă
Mărimea alternativă
• Este acea mărime periodică a cărei valoare medie pe o perioadă este nulă.
• Cele mai întâlnite mărimi (semnale) alternative în domeniul electric sunt prezentate în
Fig.1.6.

arii egale arii egale

a) Semnal sinusoidal c) Semnal triunghiular


arii egale arii egale

b) Semnal dreptunghiular d) Semnal în dinţi de fierăstrău


• Un semnal periodic oarecare poate fi
descompus într-o sumă formată dintr-un
semnal continuu egal cu valoarea medie și
un semnal alternativ (Fig.1.7).
• Semnalul continuu se numește componenta
continua a semnalului
• Semnalul alternativ se numeste
componenta alternativă a semnalului.
Faţă de tensiunea şi de curentul continuu, ale căror valori în timp
sunt în general stabile, tensiunea alternativă alternează în
polaritate, iar curentul alternativ alternează în direcţie (Fig.1.8).

Fig.1.8. Curent continuu (a) şi curent alternativ (b)


Valoarea efectivă sau valoarea
RMS (Root Mean Square)
• Semnalele periodice nu pot fi caracterizate prin valoarea
lor instantanee deoarece acestea își schimba valoarea și
sensul în timp.
• Pentru caracterizarea cantitativă a semnalelor alternative în
tehnică se folosește valoarea lor efectivă.
• La definirea valorii efective a semnalelor alternative s-a
ajuns punând condiia de echivalenta între acțiunea
curentului alternativ și a curentului continuu care ar circula
în același circuit în același interval de timp.
• Valoarea efectiva a curentului alternativ este
numeric egala cu intensitatea curentului
continuu care, străbătând același rezistor ca și
curentul alternativ, produce aceeași cantitate
de căldură în timp de o perioadă.
• Astfel, cantitatea de căldură dezvoltată în timp
de o perioadă T la trecerea curentului alternativ
i(t) prin rezistorul R se exprima prin relaia:
• iar curentul continuu echivalent I, la
trecerea prin rezistorul R, timp de o
perioada, produce o cantitate egală de
căldură exprimata prin relația:

• Tinând seama de egalitatea cantităților de


căldură Qa = Qc se deduce valoarea
efectivă a curentului alternativ I, definita ca
intensitate a curentului continuu echivalent:
(A)
• Valoarea efectivă se notează totdeauna cu literă mare a simbolului
semnalului respectiv. Astfel, valorile efective ale curentului,
tensiunii, tensiunii electromotoare se notează corespunzator: I, U, E.
• Relatia (A) este valabilă în cazul semnalelor periodice indiferent de
formă (este valabila si pentru semnale periodice nesinusoidale).
• În cazul particular al semnalelor sinusoidale se găsește că valoarea
efectivă este legată de amplitudinea semnalului respectiv printr-o
simplă relație.
• Astfel, considerând valoarea efectivă a curentului sinusoidal
i(t ) = Im sinωt , se deduce:
• În mod analog, valorile efective ale tensiunii sau tensiunii
electromotoare se pot exprima prin relațiile:

• În general, valoarea efectivă a oricărui semnal sinusoidal


este legată de amplitudinea acestuia prin relația:

Raportul dintre valoarea de vârf (maximă) şi valoarea efectivă


a unei mărimi (semnal) electrice se numeşte factor de vârf:

Kv=Xmax/Xef
• Mărimea pulsatorie: este acea mărime
periodică a cărei valoare instantanee nu-şi
schimbă semnul
x(t) x(t)

t t
T T
Mărimea sinusoidală
(Semnalul sinusoidal)
• Forma de variație sinusoidală a semnalelor,
are o importanță specială în lumea reală.
Există tensiuni electrice sinusoidale,
oscilații mecanice sinusoidale, oscilații
acustice sinusoidale, e.t.c.
• Undele care se propagă în diverse medii
(solide, lichide, gazoase) sunt tot variații
sinusoidale.
• În general, prin noțiunea de semnal se înțelege o entitate
purtătoare de informație. Cu cât semnalul este mai
imprevizibil, cu atât mai mare este cantitatea de informație
conținută.
• Un semnal sinusoidal conține extrem de puține informații:
amplitudine, frecvență și eventual defazajul față de o fază de
referință.
• Ca urmare, mărimea sinusoidală este o mărime alternativă dată
de relaţia:

unde:
 x(t) – valoarea momentană (instantanee);
 Xm – valoarea maximă (de vârf) sau amplitudinea;
 (t + )– fază, care are dimensiunea unui unghi (se măsoară în radiani);
  - faza iniţială;
 =2f – pulsaţia, care se măsoară în radiani/secundă. În domeniul mecanic,
această mărime se numește viteză unghiulară ;
 f = 1/T – frecvenţa, în Hz, reprezintă numărul de perioade (de cicluri) într-o
secundă;
 T = 2/ - perioada, în secunde, este intervalul de timp după care mărimea
trece prin aceleași valori, în același sens.
• O tensiune u(t)=Umaxsint, poate fi
reprezentată în timp sau în fază

Reprezentarea în timp (a) şi respectiv în fază (b), a unei


tensiuni sinusoidale
• Lucrurile încep să se complice atunci când trebuie să
comparăm două sau mai multe forme de undă alternative ce
sunt defazate între ele. Prin această „defazare” se înţelege
faptul că formele de undă nu sunt sincronizate, valorile lor de
vârf şi punctele de intersecţie cu axa orizontală nu sunt
identice în timp. Figura de mai jos ilustrează acest lucru. Cele
două unde de mai jos (A şi B) au aceeaşi amplitudine şi
frecvenţă, dar sunt defazate între ele.
• Legat de definiția fazei, trebuie precizat că noțiunea de defazaj
apare și trebuie folosită doar atunci când se compară între ele
două semnale de aceiași frecvență. Astfel, prin definiție, defazajul
este diferența fazelor a două semnale sinusoidale de aceeași
frecvență.
• Defazajul Δ dintre două tensiuni:
u1(t)=U1msin(t +1) și
u2(t)=U2msin(t +2)
este: Δ= (t +1) - (t +2) = 1- 2
• Cu cât amplitudinea formei de undă este mai mare, cu atât
lungimea vectorului corespunzător va fi mai mare. Pe de
altă parte, diferenţa de fază unghiul vectorului reprezintă
(defazajul) dintre unda considerată şi o altă formă de undă
de referinţă.
• Cu cât defazajul dintre formele de undă considerate este mai
mare, cu atât este mai mare unghiul dintre vectorii
corespunzători.
Clasificarea mărimilor: cont.
• e). După modul de obţinere a energiei necesare măsurării: mărimi active şi pasive.
• Mărimi active sunt mărimile care sunt asociate unor fenomene, procese, etc., ce
eliberează energia necesară măsurării (exemplu: temperatura, tensiunea electrică,
etc.). Aceste mărimi se mai numesc şi mărimi de tip intensitate sau de grad 1.
• Mărimi pasive sunt mărimile care sunt asociate unor fenomene, procese, etc.,
care nu eliberează energia necesară în procesul de măsurare (exemplu: masa,
rezistenţa electrică, etc.).
Măsurarea acestor mărimi se face prin intermediul unei mărimi active.
Aceste mărimi se mai numesc şi mărimi de tip parametric sau de grad 0.
Produsele mărimilor de grad 1, dau mărimi de grad 2 care au caracterul unor puteri
sau energii, iar rapoartele mărimilor de grad 1 sau 2 dau mărimi de grad 0.
Rezultatul măsurării mărimilor de grad 1 se obţine de regulă prin măsurări directe, iar
în cazul mărimilor de grad 0 şi 2 prin măsurări indirecte.
Clasificarea mărimilor: cont.
După tipul relaţiilor ce se pot stabili între
elementele mulţimii M a stărilor (nivelelor)
mărimilor:
mărimi reperabile,
extensive
şi intensive.
Mărimi reperabile sunt mărimile care permit între
elementele mulţimii M numai relaţii de echivalenţă şi
de ordine (exemplu: culorile, magnitudinea
cutremurelor, etc.).
Mărimi extensive sunt mărimile care permit între
elementele mulţimii M relaţii de echivalenţă, de
ordine şi una cu caracter aditiv (exemplu: lungimea,
masa, forţa, intensitatea curentului electric,etc.).
Mărimi intensive sunt mărimile care permit relaţii de
echivalenţă, de ordine şi una cu caracter aditiv dar
numai între intervale definite de elementele mulţimii
M (exemplu: temperatura, timpul ca durată, etc.).
Metoda de măsurare
• Măsurarea poate fi invazivă şi neinvazivă (T)
Măsurarea directă este o comparare a mărimii necunoscute X cu o mărime
de referinţă (etalon) de aceiaşi speţă.
Această metodă se utilizează în general pentru măsurarea mărimilor
extensive şi sunt de două feluri: prin comparaţie succesivă şi prin
comparaţie simultană.Ele presupun utilizarea unui singur mijloc de
măsurare.
Metodele prin comparaţie succesivă (cu citire directă) presupun două
etape.
În prima etapă se realizează comparaţia MM cu etalonul în cadrul operaţiei
de etalonare (calibrare) a mijlocului de măsurare, prin care se
“memorează” cu o precizie cunoscută unitatea de măsură, multiplii şi
submultiplii acesteia într-o mulţime de valori posibile ale măsurandului.
Etapa a doua este cea de măsurare propriu-zisă în care are loc comparaţia
între măsurand şi unitatea de măsură prin intermediul “memoriei” MM, fără
intervenţia etalonului.
Aceste 2 metode sunt specifice aparatelor de măsurat uzuale (indicatoare).
• Metodele prin comparaţie simultană sunt acelea în care
măsurandul este comparat nemijlocit cu un etalon din aceeaşi
clasă, ambele fiind aplicate simultan mijlocului de măsurare.
După cum etalonul are o valoare egală, sau apropiată de a
măsurandului aceste metode sunt de mai multe feluri metoda de
zero, diferenţială, a substituţiei, a comparaţiei simple, a
permutării.
• Metoda de zero este aceea în care măsurandul are o valoare
egală cu a etalonului, aparatul de măsurat având rolul unui
indicator de zero (de nul).
• Metoda diferenţială este aceea în care aparatul de măsurat măsoară diferenţa dintre măsurand şi un etalon
de valoare apropiată.
• Metoda comparaţiei simple este aceea în care măsurandul se compară cu etalonul prin intermediul unui
aparat comparator, determinarea rezultatului măsurării implicând cunoaşterea constantei aparatului
comparator.
• Metoda substituţiei (a efectelor egale) este aceea în care măsurandul şi etalonul se compară pe rând cu o
mărime auxiliară de aceeaşi natură, prin intermediul unui aparat comparator. Prin modificarea constantei
aparatului se obţin efecte egale asupra acestuia în cele două măsurări, putându-se determina de aici rezultatul
măsurării.
• Metoda permutării este aceea în care într-o primă etapă se compară măsurandul cu etalonul, iar în a doua se
compară etalonul cu măsurandul folosind acelaşi aparat comparator.
Ţinând cont că în ambele măsurări avem aceeaşi constantă introdusă de aparat, se deduce valoarea măsurandului.
Cu excepţia metodei comparaţiei simple, influenţa aparatului în procesul măsurării este minimă sau chiar
eliminată.
Dezavantajul principal al acestor metode este că ele necesită etaloane de valoare egală sau apropiată de a
măsurandului, respectiv etaloane variabile care să permită realizarea acestor două condiţii.
În cazul când etalonul are o valoare diferită de a măsurandului, metodele prin comparaţie simultană sunt de două
feluri:de adiţionare sau de raport.
• Metoda de adiţionare (de însumare) este aceea în care măsurandul se compară cu un
etalon de aceeaşi valoare obţinut prin însumarea mai multor etaloane din aceeaşi clasă.
Este evident că această metodă presupune proprietatea de aditivitate a etalonului respectiv,
de unde şi aria restrânsă de aplicabilitate.

• Metoda de raport este aceea în care măsurandul se compară cu o fracţiune din etalon
(sau invers), prin intermediul unui dispozitiv de raport de construcţie specială (exemplu:
divizorul de tensiune rezistiv, inductiv sau capacitiv, balanţa cu braţe inegale, etc.).
Determinarea rezultatului măsurării implică cunoaşterea precisă a factorului de raport
caracteristic dispozitivului de raport.
Această metodă este des întâlnită în domeniul măsurărilor electrice, deoarece are avantajul
măsurării diferitelor mărimi cu un interval mare al valorilor numerice, folosind un
singur etalon de valoare fixă.
După precizia măsurării avem: metode de laborator şi industriale.

Metodele de laborator sunt acelea în care se impune utilizarea


unor mijloace de măsurare precise şi asigurarea unor condiţii
restrictive privind mediul în care se desfăşoară măsurarea.
•Din această categorie fac parte cele mai precise metode de
măsurare, dintre cele prezentate mai sus.
•Aceste metode se folosesc în cercetarea ştiinţifică, la etalonarea şi
verificarea mijloacelor de măsurare, etc.â

•Metodele industriale sunt acelea în care nu se impun condiţii de


precizie mijlocului de măsurare şi mediului în care se desfăşoară
măsurarea şi deci implicit asupra preciziei de măsurare. Aceste
metode se folosesc la măsurarea curentă a diferitelor mărimi, în
secţii, ateliere, instalaţii automate, etc.
• Metode sau măsurări pasive şi active.
MĂRIMI MĂSURABILE. MĂSURARE - recapitulare

• Obiectele, fenomenele, evenimentele, procesele, etc, dintr-o anumită categorie, sunt caracterizate de o serie de proprietăţi comune,
care se numesc mărimi.
• Mărimile pot avea forme de manifestare diferite calitativ şi cantitativ, în raport de tipul obiectului, evenimentului, procesului sau
fenomenului considerat, respectiv de starea acestuia la un moment dat.
• Dintre informaţiile privind mărimile, cele care interesează de obicei sunt cele cantitative.
• Obţinerea acestor informaţii cantitative se realizează prin măsurare. Măsurarea unei mărimi este procesul experimental prin care se
realizează evaluarea cantitativă a mărimii, evaluare descrisă cu ajutorul unui număr real ce reprezintă valoarea numerică a mărimii
respective.
• Ca urmare putem spune că formal măsurarea este operaţia prin care unei mărimi i se atribuie un număr real, corespunzător
stării sale la momentul măsurării.
• Nu toate mărimile pot fi măsurate. Cele care permit acest lucru se numesc mărimi fizice sau măsurabile.
Mărimea fizică care face obiectul unei măsurari se numeşte măsurand.
Procedura bazată pe un set de reguli şi / sau principii prin care se realizează efectiv măsurarea se numeşte metodă de măsurare.
Elementele tehnice specifice, destinate şi utilizate special pentru măsurarea unei mărimi fizice se numesc mijloace de măsurare.
Ansamblul format din mulţimea mijloacelor de măsurare şi din alte elemente auxiliare (de legătură, de transmisie, de conversie,
surse de energie,etc.), prin care se implementează o metodă de măsurare se numeşte structură de măsurare.
• Elementele de bază ale procesului de măsurare sunt :
- mărimea fizică de măsurat oferită de fenomenul, procesul, obiectul analizat;
- metoda de măsurare;
- mijlocul de măsurare (unul sau mai multe).
Mărimea fizică care face obiectul unei măsurari se numeşte
măsurand.
Procedura bazată pe un set de reguli şi / sau principii prin care se
realizează efectiv măsurarea se numeşte metodă de măsurare.
Elementele tehnice specifice, destinate şi utilizate special pentru
măsurarea unei mărimi fizice se numesc mijloace de măsurare.
Ansamblul format din mulţimea mijloacelor de măsurare şi din alte
elemente auxiliare (de legătură, de transmisie, de conversie, surse de
energie,etc.), prin care se implementează o metodă de măsurare se
numeşte structură de măsurare.
•Elementele de bază ale procesului de măsurare sunt :
- mărimea fizică de măsurat oferită de fenomenul, procesul, obiectul
analizat;
- metoda de măsurare;
- mijlocul de măsurare (unul sau mai multe).
SISTEME DE UNITĂȚI DE MĂSURĂ

• Mulţimea unităţilor de măsură distincte, corespunzătoare tuturor


mărimilor fizice dintr-un anumit domeniu al fizicii (electric, magnetic,
optic, etc.) defineşte un sistem de unităţi de măsură.
În fizică, tehnică, au fost propuse şi utilizate în timp mai multe sisteme de
unităţi de măsură : CGS electrostatic, CGS electromagnetic şi MKSA.
Un sistem de unităţi de măsură trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să fie general, adică să fie aplicabil în cât mai multe domenii ale fizicii;
- să fie coerent, adică să nu introducă coeficienţi numerici suplimentari în
relaţiile dintre mărimile fizice;
- să fie practic, adică unităţile de măsură adoptate să fie potrivite ca şi
ordine de mărime în măsurările uzuale.
Dintre toate sistemele de unităţi de măsură cel care îndeplineşte
cel mai bine condiţiile de mai sus este Sistemul Internaţional de
Unităţi (SI).
Acest sistem de unităţi de măsură a fost adoptat în ţara noastră.
SI are trei tipuri de unităţi de măsură şi anume: 7 unităţi
fundamentale, 35 unităţi derivate şi două unităţi suplimentare.
Unităţile fundamentale sunt caracterizate prin independenţa
dimensională dintre ele. Aceste unităţi sunt:
Metrul (m) pentru lungime,
Kilogramul (kg) pentru masă,
Secunda (s) pentru timp,
Amperul (A) pentru intensitatea curentului electric,
Kelvinul (K) pentru temperatura termodinamică,
Molul (mol) pentru cantitatea de substanţă şi
Candela (cd) pentru intensitatea luminoasă.
• Sistemul international de unitati de masura – SI este urmaşul sistemului
metric creat în perioada Revoluţiei Franceze. Mai precis, la 22 iunie 1799, au
fost expuse la Paris două etaloane din platină : unul pentru unitatea de
măsură  a lungimii – metrul şi unul pentru unitatea de măsură a masei
– kilogramul.
• Descoperirile ştiinţifice făcute în secolul XIX de către Carl Friedrich
Gauss, Wilhelm Eduard Weber, James Clerk Maxwell şi William
Thomson (Lordul Kelvin) cu privire la electromagnetism şi termodinamică,
au adus în prim plan necesitatea existenţei unui sistem de unităţi de măsură
standardizat.
• Astfel că, la 20 mai 1875 a fost semnată la Paris Convenţia Metrului,
convenţie în urma căreia a fost înfiinţat tot la Paris, Biroul Internaţional
pentru  Greutăţi şi Măsuri (BIPM ).
• Biroul Internaţional pentru  Greutăţi şi Măsuri – BIPM + este entitatea
care patronează Sistemul international de unitati de masura.
• BIPM se află sub directa îndrumare a Comitetului Internaţional pentru
Greutăţi şi Măsuri – CIPM . La rândul său, CIPM pune în practică deciziile
luate cu ocazia Conferinţelor Generale pentru Greutăţi şi
Măsuri – CGPM, organizate o dată la 4 ani.
• BIPM are următoarele roluri :
• să stabilească standarde fundamentale şi scale pentru măsurarea
principalelor cantităţi fizice. Menţinerea prototipurilor internaţionale;
• să efectueze comparaţii al standardelor naţionale şi internaţionale;
• să asigure coordonarea tehnicilor de măsurare la nivel internaţional;
• să efectueze şi să coordoneze măsurătorile constantelor fizice fundamentale.
• La înfiinţare în 1875, BIPM  era limitat doar la măsurătorile legate de masă
şi lungime. La conferinţa din 1927 competenţa sa a fost extinsă şi pentru
măsurătorile din domeniul electricităţii. În 1937 au fost adăugate fotometria
şi radiometria, în 1960 – radiaţiile ionizante, în 1988 măsurarea timpului iar
în anul 2000 – chimia.
Mărime Simbo Denumire Simbol Definiții
l unitate Remarci

lungime l metru m
Metrul este lungimea drumului parcurs de lumină în vid în timp de 1/299 792
458 dintr-o secundă lungimea egala cu 1650763,73 lungimi de
unda in vid ale radiatiei, care corespunde tranzitiei intre nivelele 2p10 si 2d5
ale atomului de kripton 86
Masă m kilogram kg
Kilogramul este masa prototipului internațional al kilogramului confecționat
dintr-un aliaj de platină și iridiu (90 % - 10 %), cu o precizie de 0,0001
Timp t secundă s
Secunda este durata a 9192631770 perioade ale radiației care corespunde
tranziției între două niveluri de energie hiperfine ale stării fundamentale a
atomului de Cs-133 la T=0 K
Intensitatea I amper A
curentului Amperul este intensitatea unui curent electric constant care, menținut în două
electric
conductoare paralele, rectilinii, cu lungimea infinită și cu secțiunea circulară
neglijabilă, așezate în vid, la o distanță de 1 metru unul de altul, ar produce între
aceste conductoare o forță de 2×10−7 dintr-un newton pe o lungime de 1 metru.
temperatură T kelvin K
termo- Kelvinul este fracțiunea 1/273,16 din temperatura termodinamică a punctului
dinamică
triplu al apei
Cantitatea n mol mol
de substanță Molul este cantitatea de substanță a unui sistem care conține atâtea entități
elementare câți atomi există în 0,012 kg de C-12. Un mol conține numărul lui
Avogadro de entități elementare.
Intensitate Iv candelă cd
luminoasă Candela este intensitatea luminoasă, într-o direcție dată, a unei surse care emite o
radiație monocromatică cu frecvența de 540×10 12 Hz și a cărei intensitate 66
energetică, în această direcție este de 1/683 dintr-un W/ steradian
Unități SI derivate din cele Mărime Simbol Denumire
Simbol
dimensional
fundamentale
aria A metru pătrat m2
volumul V metru cub m3
metru pe
viteza v m s−1
secundă
metru pe
acceleraţia a secundă la m s−2
pătrat

• Unitățile derivate sunt date de expresii algebrice formate, prin înmulțirea și împărțirea unităților
fundamentale.
• Numărul acestor unități folosite în știință este nelimitat.
• Unităţile suplimentare sunt considerate de tip derivat. Cele două unităţi suplimentare sunt radianul
(rad) pentru unghi plan şi steradianul (sr) pentru unghi solid.
Unităţile fundamentale, suplimentare şi cele 19 derivate speciale se folosesc pentru exprimarea celorlalte
unităţi derivate ca de exemplu amperul pe metru(A/m) pentru intensitatea cîmpului magnetic, voltul pe
metru(V/m) pentru intensitatea cîmpului electric.
Pe lîngă unităţile SI se mai folosesc şi alte unităţi de măsură ca de exemplu : gradul Celsius (C) pentru
temperatură, barul (bar) pentru presiune, hectarul (ha) pentru arie, calul putere (CP) pentru putere, etc.

67
Modalitatea definirii unitatii fundamentale de masura

Se remarca în trecut trei modalităţi de definire a


unităţilor fundamentale:
•pe bază de prototipuri,
•pe bază de proprietăţi macroscopice ale unor
material
• pe bază de proprietăţi atomice, cu tendinţa de
creştere a numărului de unităţi definite atomic.
Reguli privind formarea şi scrierea unităţilor de măsură

• denumirile se scriu cu litere mici (metru,


newton, kelvin);
• simbolurile se scriu cu litere mici (exemplu: m,
s, cd, mol etc.) cu excepţia celor ce derivă din
nume proprii (W-Watt, N-Newton etc.);
• pluralul se formează după regulile gramaticale
din limba română (secundă - secunde, volt -
volţi);
Reguli pentru formarea multiplilor si
submultiplilor

pentru formarea multiplilor şi submultiplilor se utilizează prefixe care se


scriu fără spaţiu faţă de unitate (kilometru - km, megawatt - MW) –
Tabelul 1.3.
Tabelul 1.3
Factor de Prefix Simbol Factor de Prefix Simbol
multiplicare multiplicare
1018 exa E 10-1 deci d
1015 peta P 10-2 centi c
1012 tera T 10-3 mili m
109 giga G 10-6 micro 
106 mega M 10-9 nano n
103 kilo k 10-12 pico p
102 hecto h 10-15 femto f
101 deca da 10-18 atto a
Clasificarea mijloacelor electrice de măsurare
Deosebirile dintre mărimile de măsurat, scopurile
măsurărilor, condiţiile impuse acestora, au
determinat realizarea unui mare număr de tipuri de
mijloace de măsurare. Principalele criterii de
clasificare şi tipurile corespunzătoare de mijloace de
măsurare(MM) sunt.
a). După complexitatea constructivă şi funcţională:
măsuri, dispozitive, aparate, traductoare , instalaţii
şi sisteme de măsurare.
• Măsura este cel mai simplu mijloc de măsurare, fiind un obiect fizic care
materializează şi furnizează în condiţii bine determinate (de referinţă) cu
precizie cunoscută, una sau mai multe valori ale unei mărimi fizice din
gama unităţilor de măsură, multiplilor sau submultiplilor unităţilor de
măsură (exemplu: rezistoare electrice, condensatoare electrice, etc.).
De obicei măsurile se folosesc în procesul de măsurare numai asociate cu alte
mijloace de măsurare.

• Dispozitivul (instrumentul) este constituit din elemente electrice şi / sau


mecanice specifice, integrate într- o structură simplă capabilă de un număr
minim de conversii în procesul de măsurare al unei mărimi (exemplu:
microampermetrul magnetoelectric, miliampermetrul electrodinamic,etc.).

• Aparatul este un ansamblu mai complex decît un dispozitiv, ce are în


componenţa sa măsuri şi diferite elemente electrice conectate într-o
schemă electrică precum şi alte elemente tehnice şi care este capabil să
măsoare diferite mărimi fizice (exemplu: ampermetrul, wattmetrul, etc.).
• Traductorul - mijloc de măsurare special, care realizează transformarea mărimii de
măsurat într-o mărime fizică de aceeaşi natură sau de natură diferită.
Este alcătuit din două părţi: elementul sensibil (senzorul) şi adaptorul. Elementul sensibil
realizează captarea şi transformarea propriu-zisă a mărimii de măsurat, fiind specific
acesteia. Mărimea de ieşire din elementul sensibil este de regulă de natură diferită faţă de
mărimea de intrare. Cele mai folosite elemente sensibile sunt de tip electric la care
mărimea de ieşire este de natură electrică (rezistenţă, capacitate, tensiune, etc.).
• Adaptorul - realizează prelucrarea mărimii de ieşire din elementul sensibil, transformând-
o în final într-o altă mărime conform scopului măsurării (de natură electrică, mecanică,
pneumatică, etc.) a cărei valoare reprezintă rezultatul măsurării. Uneori el poate lipsi.
De regulă traductoarele nu se utilizează singure pentru măsurarea diverselor mărimi fizice ( de
obicei neelectrice), ci ca parte componentă a unui sistem de măsurare.
• Instalaţia de măsurare - un mijloc de măsurare complex, fiind un ansamblu funcţional
ce poate avea în componenţa sa măsuri, dispozitive, aparate, traductoare şi alte elemente
tehnice asociate în baza unei anumite metode de măsurare(exemplu: instalaţie pentru
măsurarea deplasărilor liniare, etc.).
• Sistemul de măsurare (lanţul de măsurare) - cel mai complex mijloc de măsurare.În
esenţă este o structură formată dintr-o instalaţie de măsurare asociată cu diferite elemente
de prelucrare a semnalelor şi eventual de control, capabilă să prelucreze , să memoreze ,să
înregistreze rezultatele măsurării şi eventual să permită conducerea procesului ce oferă
mărimile măsurate.De regulă sistemul de măsurare conţine un calculator.
Clasificarea traductoarelor
Două principalele criterii de clasificare a traductoarelor
sunt:
•Poziţia pe care o ocupă în sistemul de măsurare
(senzori sau elemente sensibile (la intrarea în sistemul
de măsurare) şi elemente de execuţie – actuator (la
ieşirea sistemului de măsurare));
•Modul de obţinere a energiei la ieşirea traductorului
•Traductoare electrice vs traductoare optice?
După modul de variaţie a mărimii de ieşire:
•Senzori analogici şi senzori numerici

După modul de obţinere a energiei la


ieşirea traductorului:
Senzori modulatori (parametrici) ce necesită
sursă de energie externă pentru funcţionare şi
senzori generatori (fără sursă externă de
energie)
După modul de operare există:
•Senzori de deflexie (deviaţie sub acţiunea
măsurandului) şi senzori de nul (pe principiul
opoziţiei la o mărime de referinţă)
După relaţia între intrare şi ieşire (caracteristica
de transfer):
Senzori de ordinul zero, senzori de ordinul unu, …
După natura mărimii de intrare: de deplasare, de
T, de debit, de câmp electric…
După natura mărimii de ieşire: rezistivi, inductivi,
capacitivi.
Traductoare generatoare şi modulatoare
Revenim la mijloace de măsurare
b). După modul de prezentare a rezultatului măsurării: mijloace de
măsurare analogice şi numerice.

•Mijloacele de măsurare analogice sunt cele la care rezultatul


măsurării se obţine prin intermediul unei mărimi fizice de ieşire cu
variaţie continuă şi care trebuie să fie uşor sesizabilă de operator(de
regulă deviaţia unghiulară a unui ac indicator indicator in dreptul unei
scări gradate.). Valoarea numerică a măsurandului este determinată de
operatorul uman conform valorii mărimii de ieşire analogice. Mijloacele
de măsurare analogice au în structura lor numai elemente analogice,
caracterizate prin variaţia continuă atît a mărimii de intrare cît şi de
ieşire.

•Mijloace de măsurare numerice (digitale) sunt cele la care rezultatul


măsurării se obţine prin intermediul unei mărimi fizice de ieşire cu
variaţie discretă(discontinuă).Rezultatul măsurării este prezentat direct
sub forma unui număr, fără intervenţia activă a operatorului uman.
Mijloace de măsurare numerice au în structura lor şi elemente de
conversie analog-numerică, care transformă o mărime analogică
(continuă) într-o mărime numerică(discretă).
Caracteristicile metrologice ale
mijloacelor de măsurări electrice
Intervalul de măsurare;
Capacitatea de suprasarcină
(de lungă durată – 120%/timp de 1 oră)
(de scurtă durată - 1000%/timp de 1 sec)
Rezoluția
Sensibilitatea (raportul mărimii de ieșire la mărimea de intrare)
Pragul sensibilității (determină precizia maximă și valoarea
minimă măsurabilă)
Precizia (calitatea măsurării)
Puterea consumată
Timpul de măsurare
Stabilitatea
Compatibilitatea cu sistem de măsurat automatizat
84
• Fiabilitatea metrologică
• Media timpului de bună funcționare (MTBF) - interval de timp de funcționare cu
erori sub eroarea limită;
• Media timpului până la prima defectare (MTTFF)
• Media timpului de reparații; (MTR)
• Disponibiltatea metrologică D = MTBF/(MTBF + MTR)
• Rata defectărilor metrologice =1/MTBF sau = 1/MTTFF
• Rata reparațiilor 1/MTR

86

S-ar putea să vă placă și