Sunteți pe pagina 1din 37

Subiectul: SPIROCHETELE

PATOGENE
Spirochetele
Spiochetele fac parte
din familia
Spirochaetaceae.
Una din particularitățile Reprezintă
clinice ale microorganisme
spirochetozelor este subțiri încurbate;
caracterul ciclic al bolii.

Bolile cauzate de
spirochete poartă Nu formează flageli,
denumirea de capsule și spori.
spirochetoze.
Spirochetele sunt
microorganisme
mobile.
Din spirochetele patogene pentru om fac parte reprezentanții următoarelor genuri:

TREPONEMA
Agenții sifilisului

BORRELIA
Agenții patogeni ai febrei recurente epidemice

LEPTOSPIRA
Agenții leptospirelor
Genul Treponema
Din genul Trepanema face parte agentul patogen al sifilisului - specia
Treponema pallidum, care a fost descoperit de F. Schade în 1905.
O contribuție deosebită în cercetarea sifilisului au avut I.I.Mecinikov,
P.Erlich, D.C. Zabolotnîi ș.a.
Morfologia
Reprezintă fibre spiralice cu
ondulații mici uniforme în
număr de 12-14;
Capetele treponemelor sunt
ascuțite și rotungite;
După metoda Romanovski-
Giemsa se colorează în roz
palid, de aceea ele au fost
numite T. pallidum –
treptonema palidă.
Rezistența la factorii mediului
unor factori ai
nemele
zistente
înghețată
onjurător și a
antibacteriene,
eraturile
slab
ează
pot

n an;
tente;
use;
până
fi chiste. În
ă ele se păstrează
organism în stare
ntă.
înconjurător
Sursele de infecție
Omul
bolnav
Căile de transmitere

Contactul direct, în special
calea sexuală;


● Uneori sifilisul poate fi transmis prin
intermediul diferitor obiecte (veselă, lejerie);


● Prin placentă de la mama bolnavă de sifilis
copilului nou-născut (sifilisul înnăscut).
Patogeneza și formele bolii

Porțile de intrare ale sifilisului sunt membranele mucozitare


ale căilor sexuale și ale cavității bucale.

Perioada primară: Spirochetele nimeresc pe membranele


mucozitare, apoi după perioada de incubare (în medie 3 săptămâni)
pe locul inoculării se formează o ulcerație cu marginile și fundul
compact: ea poartă denumirea șancrul tare. Formarea șancrului tare
este însoțită de inflamarea ganglionilor limfatici. Perioada primară
continuă 6-7 săptămâni.
Patogeneza și formele bolii 2
Perioada secundară: În această perioadă agenții
patogeni prin vasele limfatice și sangvine se
răspândesc prin tot corpul. În acest timp pe piele și
pe membrana mucozitară se formează rozeole,
papule, vezicule. Această perioadă continuă 3-4 ani.
Perioada a treea evoluează la sifilisul netratat. În această
perioadă în organe, țesuturi, oase, vase sangvine se formează
proliferări granulare în formă de gome sifilitice sau infiltrate
gomoase, care se descompun cu timpul. Dacă boala rămâne
netratată peste mulți ani poate interveni afectarea SNC.
Profilaxia este nespecifică și constă în:

Educația sanitară și ●
Menținera unei
antiveneriană a igiene personale
populației. corespunzătoare.


Practicarea sexului protejat
(folosirea prezervativului
în mod corect).


Depistarea și tratarea

Evitarea contactelor sexuale
partenerilor sexuali ai
ocazionale, mai ales cu
pacienților cu infecție
persoane necunoscute.
diagnosticată.


Pentru prevenirea sifilisului
congenital se testează
serologic toate femeile gravide
Genul Borrelia
Din genul Borrelia fac parte agenții patogeni ai febrei
recurente.
În dependență de vector, febra
recurentă se împarte în:

Epidemică
Vectorii de transmitere sunt păduchii

Endemică
Vectorii de transmitere sunt acarienii
Morfologia

Boreliile Obermeier
reprezintă fibre
spiralate cu 5-8
ondulații neuniforme
cu capetele ascuțite.
Rezistența la factorii mediului înconjurător
Sunt foarte sensibile la temperaturile înalte;

La 00 C se păstrează în decurs de câteva zile;

La temperaturile joase sunt mai rezistente;

În stare congelată se păstrează câteva luni.


Sursele de infecție

Omul bolnav Rozătoarele:


șoarecii, șobolanii,
(în febra
hârciogii și acarienii
recurentă (în febra recurentă
epidemică); endemică).
Vectorii de transmitere

În febra recurentă
epidemică - vectorii sunt
păduchii care rămân
infectați pe tot parcursul
vieții (30-40 zile).

În febra recurentă
endemică - se
transmite prin
acarieni.
Căile de transmitere
În febra recurentă epidemică -
Păduchele absorbind sângele persoanei
bolnave, devine infecțios peste 5-7 zile. În
această perioadă spirochetele din intestinul
păduchelui pătrund în hemolimfă, unde se
acumulează. În timpul pieptănării omul
strivește corpul păduchelui, inoculând
hemolimfa în locul pieptănat.

În febra recurentă epidemică - este o


boală transmisivă, omul se infectează în
timpul înțepării de către acarieni, în saliva
cărora se află boreliile. În locul înțepării apare
papula.
Patogeneza
Nimerind prin limfa infectată în organismul omului, boreliile se înmulțesc în sistemul
macrofagilor, iar apoi pătrund în sânge. În acest moment se manifestă primul acces febril al
bolii.

În sângele bolnavului se acumulează anticorpi, numiți spirochetolizine, care


lizează boreliile.

Endotoxina formată în aceste condiții cauzează fenomene de intoxicare:


mărirea temperaturii și alte dereglări funcționale.

O parte din borelii, aflate în profunzimea țesuturilor, rămân intacte, se păstrează, continuă să
se înmulțească și formează o nouă generație de borelii, care devin rezistente la lizinele
prezente.

La pătrunderea lor în sânge începe al doilea acces al bolii. În organism se produc lizine, care
dizolvă cea de a doua generație de borelii. Asemenea accese se înregistrează câteva (3-5).

Însănătoșirea organismului intervine doar după lizarea completă a tuturor


varietăților de borelii apărute.
Profilaxia

Evitarea
Îmbunătăţi-
oricăror
Dezinsecţi rea
Deratizare; contacte cu
e condiţiilor
rozătoarele
igienice;
căpuşele.
Genul Leptospira
Leptospirele au fost descoperite în 1915 de către
savanții niponi Inado și Ido.
Morfologia
• Sunt fibre spiralate;
• Conțin numeroase
ondulații mărunte (12-
18), așezate compact
între ele;
• Capetele sunt îndoite
în formă de cârlige,
dar se întâlnesc și
forme lipsite de
cârlige.
Rezistența la factorii mediului
înconjurător
Leptospirele
La
sunt sensibile
temperaturile
la
joase ele se
temperaturile
păstrează timp
înalte și la
îndelungat;
uscare;

În produsele
În apă se
lactate și în
păstrează
pâine - câteva
până la 2 luni;
ore.
Sursele de infecție


● Animalele bolnave - cele agricole, cât și rozătoarele (îndeosebi
șobolanii);
Căile de transmitere
În timpul scăldatului, executării

diferitelor lucrări în apa infectată cu


leptospirele de la animalele bolnave,
în timpul îngrijirii animalelor bolnave;

Calea de contact


Cu apa potabilă și
produsele alimentare.
Calea alimentară
Patogeneza
Profilaxia Lupta cu rozătoarele;

Uscarea bălților;

Clorinarea apei în bazinele de înot;

Protecția produselor alimentare de


șobolani și șoareci;
Reguli de protecția muncii (mănuși,
cizme de cauciuc);

Vaccinarea animalelor agricole;

Vaccinarea persoanelor care lucrează în focarele


de infecție cu vaccinul leptospirozic.
Genul Gardnerella
În 1955 Gardner a publicat primele informaţii privind agentul
etiologic al vaginozei bacteriene, pe care l-a denumit
Haemophilus vaginalis. În 1980, acesta primeşte o nouă
încadrare taxonomică, devenind Gardnerella vaginalis.
Morfologia
• G. vaginalis face parte
din flora vaginală
normală.
• Reprezintă bacili
imobili, nesporulați,
necapsulați,
gramnegativi.
Rezistența la factorii mediului
înconjurător

Pe suprafețele deschise, agentul patogen își poate menține viabilitatea


timp de 3-6 ore (în stratul de secreții mucoase) și în forme inactive (sub
formă de spori) - până la un an.
Sursa de infecție

• Omul bolnav.
Căile de transmitere
Infecția poate fi transmisă de
Calea principală
la o mamă infectată la un copil
atunci când trece printr-un
de transmitere
canal de naștere infectat sau
ca rezultat al infecției
este sexuală.
intrauterine.
Patogeneza
• Principalele cauze ale afectării florei vaginale de către bacteria
Gardnerella vaginalis sunt tratamentele cu antibiotice, un sistem
imunitar scăzut, o viață sexuală activă, contact sexual cu parteneri noi
sau parteneri multipli și în cazul unor variații hormonale.
• În vaginoza bacteriană se produce o disbioză vaginală de cauză
neprecizată, în care lactobacilii (din flora vaginală normală) sunt
înlocuiţi cu G. vaginalis şi diferite specii anaerobe (Bacteroides,
Mobiluncus). Multiplicarea acestor germeni este favorizată de pH-ul
vaginal alcalin, rezultat în urma scăderii cantităţii de acid lactic,
produs de numărul scăzut de lactobacilli. Secreţia vaginală este
abundentă, urât mirositoare (miros de peşte stricat).
• Deşi este considerată un patogen genitourinar, cu rol primordial în
producerea vaginozei bacteriene, G. vaginalis poate cauza ocazional şi
infecţii extragenitale: infecţii materne şi neonatale, infecţii purulente,
bacteriemii, septicemii.
Factorii de risc
De asemenea, pot fi descriși anumiți factori de risc a
căror prezență poate favoriza apariția vaginozei
bacteriene. Aceștia pot fi:
• contacte sexuale frecvente;
• numărul crescut de parteneri sexuali;
• utilizarea îndelungată a contraceptivelor intrauterine;
• aplicarea frecventă a dușurilor în regiunea vaginală;
• folosirea spermicidelor;
• tratamentul îndelungat cu antibiotice;
• contacte sexuale frecvente în timpul menstruației;
• sexul oral;
• fumatul.
Profilaxia
Folosirea prezervativului dacă există mai mulți parteneri
sexuali și limitarea numarului acestora;

Folosirea pe o perioada limitată a tampoanelor


intravaginale și a diafragmelor,

Evitarea spalăturilor intravaginale în mod excesiv,

Folosirea lengeriei intime din bumbac care să fie suficient


de largă;

Aplicarea măsurilor care consolidează imunitatea generală:


alimentație rațională, evitarea consumului de alcool, fumatului, etc.