Tema 4.

Planificarea misiunii

1. Definirea planificării auditului.

Componentele de bază ale planificării unui
audit
2. Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului
său
3. Înţelegerea şi evaluarea controlului intern
4. Determinarea pragului de semnificaţie
5. Elaborarea strategiei generale şi a planului
misiunii
6. Documentaţia de audit
1. Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale
planificării unui audit.

Conform ISA putem stabili următoarele etape ale

exercitării auditului:
 planificarea;
 exercitarea (colectarea probelor);
 finalizarea.
Fiecare etapă a auditului, la rândul său presupune
efectuarea unui spectru mai larg de lucrări.
Particularităţile, volumul şi timpul de efectuare al lor
depinde de particularităţile clientului.
1. Definirea planificării auditului. Definirea planificării auditului. Componentele de
bază ale planificării unui audit .

 Normele şi recomandările privind planificarea auditului situaţiilor

financiare se conţin în ISA 300 „Planificarea unui audit al situaţiilor
financiare”. Scopul standardului dat constă în planificarea auditului
în aşa mod ca el să fie desfăşurat într-o manieră eficace.
 Planificarea reprezintă stabilirea strategiei de audit şi elaborarea
unui plan de audit.
 Strategia de audit stabileşte domeniul de aplicare, plasarea în timp
şi direcţia auditului, iar planul de audit descrie natura, plasarea în
timp şi amploarea (volumul) procedurilor de audit. (se vor studia
într-o întrebare separată)
1. Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale
planificării unui audit.

Planificarea adecvată a lucrărilor contribuie la:

 acordarea unei atenţii cuvenite celor mai importante domenii
ale auditului;
 determinarea problemelor potenţiale şi executarea rapidă a
lucrărilor;
 repartizarea eficientă a lucrărilor personalului;
 menţinerea costurilor auditului la un nivel rezonabil;
 facilitarea coordonării şi supervizării membrilor echipei de audit;
 evitarea neînţelegerilor cu clientul.
1. Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale planificării unui audit.

Volumul planificării depinde de:

 dimensiunea şi complexitatea entităţii;
 complexitatea auditului;
 experienţa anterioară de lucru a auditorului cu
agentul economic dat;
 cunoaşterea naturii afacerii clientului.
1. Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale planificării unui audit.

Planificarea auditului include în sine următoarele

componente (etape): 
I. Obţinerea informaţiilor despre natura afacerii clientului
II. Înţelegerea şi evaluarea controlului intern
III. Evaluarea riscurilor şi determinarea pragului de
semnificaţie
IV. Stabilirea strategiei genarale şi elaborarea planului de
audit
1.Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale planificării unui audit.

Fiecare din primele trei etape au drept scop să-l ajute pe

auditor să realizeze ultima etapă, adică stabilirea
strategiei de audit eficiente şi redactarea unui plan de
audit.
Spre exemplu, cunoaşterea naturii afacerii clientului
ajută auditorul să înţeleagă evenimentele, tranzacţiile şi
practica existentă ce pot influenţa semnificativ asupra
situaţiilor financiare.
1. Definirea planificării auditului. Componentele de bază ale planificării unui audit.

ISA 300 prevede că auditorul poate să discute elementele

planificării cu conducerea entităţii pentru a facilita exercitarea
şi gestionarea auditului (spre exemplu, coordonarea unor
proceduri de audit cu activitatea personalului).
Totodată el trebuie să ţină cont că unele discuţii cu conducerea
pe unele întrebări pot să influenţeze asupra eficacităţii
auditului.
Exemplu: discuţiile despre natura, plasarea în timp a
procedurilor de audit detaliate le fac pe acestea pre
previzibile.
 2. Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului său

 La exercitarea auditului situaţiilor financiare auditorul trebuie

să obţină cunoştinţe despre natura entităţii şi a mediului său.
 Cunoştinţele obţinute privind natura entităţii şi a mediului său
trebuie să fie suficiente pentru ca auditorul să poată stabili şi
înţelege faptele, tranzacţiile şi practica existentă, care pot
influenţa considerabil asupra situaţiilor financiare, verificării
acestora şi raportului auditorului.
 Modul de obţinere a cunoştinţelor respective este reglementat
de ISA 315 „Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă prin înţelegerea entităţii şi a mediului său”.
 Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului său

 Înainte de a accepta un angajament, auditorul urmează să obţină o informaţie

preliminară despre natura entităţii şi a mediului său.
 După acceptarea angajamentului auditorul trebuie să colecteze informaţie suplimentară
şi mai detaliată, care în continuare este precizată, completată şi actualizată.
Auditorul trebuie să înţeleagă următoarele aspecte:
▪ sectorul de activitate, de reglementare, alţi factori externi importanţi;
▪ natura entităţii, inclusiv operaţiunile sale, structura de conducere, tipul de proprietate,
tipurile de investiţii, modul de finanţare etc;
▪ politicile contabile aplicate, motivele modificării acestora;
▪ obiectivele entităţii;
▪ riscurile afacerii;
▪ evaluarea performanţelor entităţii. (de prezentat explicaţie la natura entităţii A23-27 SIA
315)
 Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului său

Auditorul trebuie să cunoască şi factorii care influenţează

natura entităţii.
Ei se împart în factori:
- aferenţi domeniului de activitate (mediul concurenţial,
relaţiile cu furnizorii şi clienţii, progresele tehnologice etc.);
- factori de reglementare (cadrul general de raportare
financiară, mediul legal şi politic);
- alţi factori externi (condiţiile generale economice, ratele
dobânzii, inflaţia, reevaluarea monedei).
Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului
său

Drept surse de obţinere a informaţiilor natura entităţii şi a mediului său pot

servi:
▪ experienţa precedentă de lucru cu entitatea dată şi în ramura respectivă;
▪ discuţii cu personalul a entităţii economice (cu directorii şi managerii);
▪ discuţii cu personalul serviciului de audit intern şi analiza rapoartelor auditului
intern;
▪ discuţii cu alţi auditori, cu consultanţi - jurişti şi alţi consultanţi, care au prestat
servicii entităţii economice sau altor entităţi economice din ramura respectivă;
▪ discuţii cu persoane competente din exteriorul entităţii economice
(economişti din ramura respectivă, reprezentanţi ai organelor de stat, clienţi
furnizori, concurenţi);
Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului
său

▪ publicaţii, care se referă la ramura respectivă (date statistice generale,

rezumate, articole, reviste comerciale, rapoartelor băncilor);
▪ actele legislative şi normative, care reglementează activitatea entităţii
economice;
▪ inspectarea clădirilor, teritoriului şi utilajului entităţii economice;
▪ documente prezentate de entitatea economică
(procese verbale ale adunărilor, materiale expediate acţionarilor sau prezentate
organelor de stat, materiale de publicitate, rapoarte financiare ce ţin de anii
precedenţi, bugete (planuri), rapoarte interne ale conducerii, rapoarte finaciare
intermediare, materiale ce ţin de politica conducerii, regulamente interne
referitoare la sistemele contabil şi de control intern, planul de conturi intern,
instrucţiuni interne funcţionale, planuri ale serviciilor de marketing şi desfacere).
Cunoaşterea naturii entităţii şi a mediului
său

Informaţia privind natura entităţii şi a mediului său este utilizată în continuare de

către auditor pentru a:
determina risculde denaturare semnificativă; (vom studia)
▪ elabora strategia de audit şi a planului de audit;
▪ evalua caracterul semnificativ şi modificările ulterioare posibile ale acestuia;
▪ identifica părţile legate şi a operaţiilor cu acestea;
▪ identifica informaţiile contradictorii (ale conducerii);
▪ identifica faptele neordinare (frauda, nerespectarea cerinţelor actelor legislative
şi normative, divergenţele dintre datele evidenţei curente şi rapoartelor financiare
prezentate);
▪ evalua probele de audit;
▪ deservi mai bine clientul.
 3. Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

La etapa planificării auditului este necesar de a fi studiat şi înţeles

controlul intern al entităţii.
Recomandările privind înţelegerea controlului intern sunt conţinute
în SIA 315 „Identificarea şi evaluarea riscurilor de denaturare
semnificativă prin înţelegerea entităţii şi a mediului său”.
Conform standardului dat controlul intern reprezintă un proces
conceput, implementat şi menţinut de către conducere pentru a
asigura atingerea obiectivelor entităţii cu privire la credibilitatea
raportării financiare, eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor şi
conformitatea cu legislaţia în vigoare.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Pentru a înţelege activitatea controlului intern la entitate auditorul

auditorul trebuie să evalueze:
 natura controlului intern;
 esenţa controalelor relevante pentru audit;
 componentele acestuia.
Controlul intern este organizat şi implementat pentru a preîntîmpina
riscurile ce pot apărea în activitatea entităţii, care pot să afecteze
îndeplinirea obiectivelor acesteia.
Modul în care controlul intern este organizat depinde de mărimea şi
complexitatea entităţii.
(exemplu)
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Auditorul trebuie să ţină cont că fiecare entitate îşi formează un set de

controale, dar nu toate acestea sunt relevante pentru audit.
Spre exemplu, o companie aeriană deţine un sistem bine organizat aferent
decolării, însoţirii zborului şi aterizării navelor. Totodată, aceste controale nu
sunt relevante pentru auditor şi ele nu vor fi verificate de el.
Controalele relevante pentru auditor pot fi (în cazul verificării tehnologiilor
informaţionale):
 care operaţiuni sunt formate şi controlate utilizând tehnologiile
informaţionale;
 existenţa programelor contabile computerizate;
 existenţa reţelei de calculatoare, unite cu un server;
 dacă la entitate se utilizează prelucrarea mecanică a informaţiei economice.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

ISA 315 prevede cinci componente ale controlului intern, care

influenţează procesul de audit şi pe care auditorul trebuie să le
ia în considerare:
 Mediul de control;
 Procesul de evaluare a riscurilor entităţii;
 Sistemul informaţional, inclusiv procesele de afaceri aferente,
relevante pentru raportatrea financiară şi comunicare;
 Activităţile de control;
 Monitorizarea controalelor.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Mediul de control include: funcţiile, atitudinea şi acţiunile conducerii cu privire la

controlul intern şi importanţa acestuia pentru entitate.
Mediul de control caracterizează entitatea şi influenţează gradul de control asupra
activităţii personalului unei entităţi.
Pentru a înţelege mai bine mediul de control auditorul trebuie să ia în considerare
elementele lui:
 valorile etice şi aplicarea lor la entitate;
 competenţa angajaţilor;
 gradul de participare a conducerii entităţii în activitatea ei (independenţa conducerii,
experienţa de lucru);
 stilul conducerii;
 structura organizatorică a entităţii;
 stabilirea împuternicirilor şi a responsabilităţilor etc.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Evaluarea riscurilor entităţii reprezintă procesul de identificare şi gestionare a

riscurilor de către entitate.
Conducerea entităţii trebuie să iniţieze planuri sau acţiuni pentru evitarea riscurilor.
Riscurile legate de activitatea entităţii pot să apară în consecinţa:
 scimbărilor în mediul de activitate al entităţii (reglementări interioare sau modul
de lucru);
 angajării de personal nou, care înţelege diferit activitatea controlului intern;
 implementarea noilor sisteme informaţionale ori actualizarea celor existente la
entitate;
 dezvoltarea noilor tehnologii;
 utilizarea principiilor noi de contabilitate (exemplu);
 deschiderea de noi structuri, inclusiv peste hotarele ţării etc.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Sistemul informaţional, inclusiv procesele de afaceri aferente,

relevante pentru raportatrea financiară, şi comunicare este stabilit
pentru:
- a iniţia, înregistra operaţiunile entităţii;
- pentru reflectarea în evidenţă a activelor, datoriilor şi a
capitalului propriu;
- pentru a înregistra informaţia din registrele de stocare în Cartea
mare;
- pentru a garanta că informaţia reflectată în situaţiile financiare,
corespunde realităţii şi este înregistrată complet în contabilitate.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Pentru a înţelege sistemul informaţional auditorul trebuie să ia în

considerare:
 tipurile de operaţiuni, în baza cărora este alcătuită
raportarea financiară;
 înregistrările contabile, care reflectă operaţiunile efectuate;
 procesul de întocmire şi prezentare a rapotării financiare;
 tipurile de controale, care sunt stabilite la entitate în cazul
reflectări operaţiunilor netipice sau a corectărilor neordinare
în registrele contabile sau situaţiile financiare; (exemplu)
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Activităţile de control reprezintă politica şi procedurile, care sunt stabilite de conducere

pentru atingerea anumitor obiective ale entităţii economice.
Ele includ:
▪ proceduri de prevenire a denaturărilor:
▪ proceduri de descoperire a denaturărilor.
Procedurile de prevenire a denaturărilor sunt:
1. limitarea accesului fizic direct la active şi înregistrări contabile;
2. aprobarea şi controlul documentelor;
3. controlul sistemului computerizat (modificările în programul de computer, accesul la
fişierele de date);
4. rotaţia personalului cu funcţii de răspundere;
5. utilizarea formularelor de documente contabile, elaborate în baza cerinţelor legislaţiei cu
privire la contabilitate, ţinând cont de particularităţile organizatorice ale entităţii economice.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Proceduri de descoperire a înregistrărilor sunt:

 pregătirea, efectuarea, controlul şi aprobarea rezultatelor verificării
reciproce;
 verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor;
 compararea şi analiza rezultatelor financiare cu datele bugetelor;
 comparearea informaţiei interne cu sursele externe de informaţii;
 compararea rezultatelor inventarierii numerarului şi a altor bunuri
cu datele contabile;
 verificarea analitică a înregistrărilor contabile.
 Înţelegerea şi evaluarea controlului intern

Monitorizarea controalelor reprezintă un proces de evaluare a eficienţei controlului intern la

entitate şi implementarea măsurilor pentru înlăturarea situaţiilor negative.
Acest proces este efectuat continuu de către conducere. Monitorizarea controalelor poate să
includă şi primirea informaţiilor de la persoane terţe: plângerile clienţilor; rezultatele verificării
din partea organelor de stat.
Un mijloc eficient reprezintă existenţa auditului intern la entitate (exemplu când se
implementează).
Auditorul trebuie să obţină înţelegerea controlului intern suficientă pentru elaborarea planului de
audit.
Înţelegerea de auditor a controlului intern, este obţinută în baza experienţei de lucru anterioare
cu entitatea aeconomică şi se completează cu solicitări conducerii şi altor angajaţi de la diferite
niveluri ale structurii organizatorice ale entităţii economice (instucţiuni funcţionale, schemele
circuitului documentelor);
Deasemenea auditorul poate utiliza chestionare pentru înţelegerea controlului intern (de
prezentat)
4. Determinarea pragului de semnificaţie

 Conform ISA 320 „Pragul de semnificaţie în planificarea şi

desfăşurarea unui audit” auditorul trebuie să aplice conceptul de
prag de semnificaţie.
 Vom prezenta următorul concept. Informaţia se consideră
semnificativă, dacă omiterea sau denaturarea acesteia poate
influenţa deciziile economice luate de utilizatori în baza
situaţiilor financiare.
 Pragul de semnificaţie determină denaturarea maximă admisibilă
a datelor din situaţiile financiare şi auditorul trebuie să aprecieze
dacă devierile descoperite depăşesc acest nivel de semnificaţie.
Determinarea pragului de semnificaţie

Pragul de semnificaţie este examinat de auditor în cadrul

tuturor etapelor de audit:
 la etapa planificării se calculează pentru a determina natura,
momentul şi domeniul de aplicare de a procedurilor de audit
(se determină la nivel de situaţii financiare);
 la etapa colectării probelor de audit este denumit ca eroare
admisibilă (se calculează pentru fiecare cont sau grup de
tranzacţii);
 la etapa finalizării auditului serveşte pentru stabilirea erorilor,
care în trebuie în mod obligatoriu corectate de client.
Determinarea pragului de semnificaţie

 Pentru determinarea pragului de semnificaţie trebuie de ţinut cont că

acestă valoare este relativă şi nu absolută.
 Compania de audit nu poate stabili un prag de semnificaţie unic pentru
toate entităţile economice, deoarece, spre exemplu, o denaturare de
100000 lei poate fi fatală pentru o entitate mică, însă nesemnificativă
pentru un client de proporţii mari.
 Auditorul trebuie să ia în considerare posibilitatea apariţiei denaturărilor în
sume relativ mici, care, cumulate, pot influenţa semnificativ asupra
situaţiilor financiare.
 De exemplu, o eroare în procedura de închidere a contului la sfîrşitul lunii
poate servi ca semnal al unei denaturări semnificative potenţiale, dacă
acestă eroare se repetă în fiecare lună.
Determinarea pragului de semnificaţie

 Pragul de semnificaţie este orientat spre o cotă procentuală atribuită unei baze de calcul. În calitate de bază pot
servi:
- soldurile conturilor contabile;
- posturile bilanţului;
- indicatorii contului de profit şi pierdere.
 În ISA 320 se regăsesc exemple de baze de calcul (criterii de reper) cum ar fi: profitul pînă la impozitare, profitul
net, veniturile, cheltuielile, capitalul propriu sau suma activelor nete. Totodată sunt prezentate aspecte, care pot
să-l determine pe auditor să aleagă baza de calcul.
Spre exemplu:
 în cazul când profitul oscilează din an în an - se poate de ales indicatorul veniturilor;
 dacă entitatea are venituri sau cheltuieli excepţionale, e logic de luat ca bază de calcul profitul până la
impozitare, care reflectă rezultatul financiar total;
 pentru entităţile mici baza de calcul poate să fie profitul până la impozitare;
 pentru entităţile din sectorul public - costul total sau costul net (cheltuieli minus venituri sau cheltuieli minus
încasări).
 Pot fi utilizaţi indicatorii de bază ai anului curent şi indicatorii medii ai anului curent şi anilor precedenţi. Baza de
calcul şi cota procentuală sunt influenţate de specificul activităţii clientului.
Determinarea pragului de semnificaţie

Ramura de activitate, tipul de Baza de calcul a pragului Cota

întreprindere de semnificaţie procentuală
recomandată

1. Întreprinderi industriale Profitul pînă la impozitare 5%

2. Întreprinderi comerciale Venituri din vînzări 2%
3. Întreprinderi de transport Valoarea mijloacelor fixe 2%
4. Companii de investiţii Profitul net al perioadei 5%
  de investiţii  
5. Entităţi nou create Capitalul propriu 10%
6. Entităţi cu o ponderă  
considerabilă a Cheltuielile perioadei 2%
cheltuielilor    
7. Entităţi cu o ponderă Datorii pe termen scurt 5% - 10%
considerabilă a datoriilor    
pe terrmen scurt    
8. Entităţi cu o pondere Active curente 5% - 10%
considerabilă a activelor  
curente
Determinarea pragului de semnificaţie

 Trebuie de menţionat că ISA nu prevăd concret o metodă de calculare a

pragului de semnificaţie. Auditorii pot utiliza o anumită metodă, reeşind din:
- judecata profesională a auditorului;
- cunoştinţele, aptitudinile, experienţa proprie ş.a.
 În continuare vom prezenta o metodă de determinare a pragului de
semnificaţie.
Ca reper vor servi prevederile standardului american de audit nr. 47 „ Riscul de
audit şi caracterul semnificativ în audit”. În el se menţionează că cota
procentuală atribuită bazei de calcul sunt elaborate de Comitetul american
pentru standardele de raportare financiară şi alcătuiesc:
 pentru profitul până la impozitare şi profitul net – 5%;
 pentru active – 1-3%;
 pentru venituri – 1-2%;
 pentru capitalul propriu – 1%.
Determinarea pragului de semnificaţie

Exemplu
Profitul net al entităţii pentru anul de gestiune precedent a alcătuit 500000
lei, iar activele – 18020140 lei.
Corespunzător, pragul de semnificaţie se calculează:
 pentru profitul net – (500000*5%)=25000 lei;
 pentru active – 18020140*1%=180201 lei.
Trebuie de menţionat că în practica americană se utilizează şi caculul
pragului de semnificaţie, utilizând aşa-zisa gradaţie flotantă. Sunt
elaborate raporturi procentuale către profitul brut, în dependenţă de
dimensiunea entităţii:
 pentru nivelul 0 - 200000$ (5%);
 de la 200000 - 1000000$ (2%);
 mai mult de 1000000$ - 1%;
Determinarea pragului de semnificaţie

 Metoda de determinare a pragului de semnificaţie,

toate calculele urmează a fi incluse în documentele de
lucru ale auditorului, iar pragul de semnificaţie
preventiv urmează a fi reflectat în planul general de
audit.
 ISA 320 prevede că auditorul poate să revizuiască
pragul de semnificaţie dacă obţine informaţii pe
parcurs care determină necesitatea modificării
acestora.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

Etapa planificării auditului se încheie cu elaborarea

strategiei generale de audit şi a planului de audit. Modul
de elaborare al lor este reglementat de ISA 300
„Planificarea unui audit al situaţiilor financiare”.
Forma şi conţinutul strategiei generale de audit poate
varia în dependenţă de:
 - dimensiunea entităţii economice;
 - complexitatea auditului;
 - metodele şi procedeele utilizate de auditor.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

Pentru a stabili strategia generală de audit auditorul trebuie:

 să stabilească domeniul de aplicare al auditului;
 să definească obiectivele auditului;
 să ia în considerare factorii, care potrivit raţionamentului profesional
sunt semnificativi în desfăşurarea auditului (vezi mai jos);
 să ia în consideraţie rezultatele activităţii preliminare (cunoașterea
clientului);
 să determine natura resurselor implicate, să repartizeze timpul
pentru efectuarea auditului şi să determine numărul auditorilor ce
vor participa la audit.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

Strategia generală de audit trebuie să conţină următoarele

aspecte:
 resursele necesare pentru efectuarea auditului
(materiale, umane), implicarea experţilor, altor auditori;
 bugetul auditului (remunerarea auditului, experţilor etc.)
 repartizarea resurselor alocate pentru audit;
 modul de gestiune şi supraveghere a activităţii
auditorilor, inclusiv controlul calităţii lucrărilor de audit;
ordinea şedinţelor de informare şi consultare etc.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

La alcătuirea strategiei generale de audit trebuie luaţi în considerare următorii factori

importanţi:
 determinarea pragului de semnificaţie;
 determinarea domeniilor în care riscul de denaturare semnificativă poate să fie mare;
 utilizarea rezultatelor auditelor precedente (dacă au fost depistate erori);
 neajunsurile sistemului de control intern al entităţii şi măsurile întreprinse de
conducere pentru lichidarea lor;
 utilizarea scepticismului profesional la acumularea şi evaluarea probelor de audit;
 tendinţele în activitatea entităţii, inclusiv modificările în tehnologiile informaţionale,
procese de activitate, schimbarea conducerii;
 modificări semnificative în ramura în care activează clientul, inclusiv modificările în
legislaţia care influenţează alcătuirea şi prezentarea raportării financiare.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

 Сoncomitent cu strategia generală de audit se elaborează şi planul de

audit, care descrie diferite domenii ale strategiei.
 El este mai detaliat decât strategia generală de audit, deoarece include
natura, plasarea în timp şi volumul (amploarea) procedurilor de audit.
 Planulde audit constă dintr-un set de instrucţiuni pentru auditorii
implicaţi în verificare. Pentru conducătorul grupului de auditori
serveşte ca o sursă de control al calităţii activităţii subalternilor.
 Stabilirea strategiei generale de audit şi a planului de audit nu
reprezintă procese separate, ci sunt strâns legate între ele, deoarece,
spre exemplu, modificările operate în strategie duc inevitabil la
modificări şi în planul de audit.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

 Planul de audit conţine următoarea informaţie:

- denumirea companiei de audit şi a clientului;
- perioada raportată;
- scopul auditului;
- perioada de exercitare a auditului;
- compartimentul auditului sau ciclurile verificate;
- lucrările aferente compartimentului de audit sau ciclurilor respective;
- executorii lucrărilor de audit;
- timpul planificat şi cel efectiv pentru fiecare lucrare de audit;
- data efectuării lucrării de audit;
- semnătura persoanei care a întocmit planul de audit.
 Elaborarea strategiei generale şi a planului misiunii

 Pe parcursul auditului strategia generală de audit şi

planul de audit pot fi revizuiţi în funcţie de necesitate.
Auditorul face concluzii pe fiecare capitol al strategiei
generale de audit şi a planului de audit, întocmind
documentaţia de audit conform ISA 230
„Documentaţia de audit”. (se analizează un plan de
audit)
 6. Documentaţia de audit

 Modul de întocmire a documentaţiei de audit este reglementat de ISA 230

„Documentaţia de audit”.
 Conform acestui standard auditorul trebuie să întocmească documentele de
lucru la timp, deoarece aceasta contribuie la creşterea calităţii auditului.
Documentele de licru sunt pregătite atât de auditor, cât şi pentru auditor, sau
obţinute de acesta pe parcursul auditului.
 Auditorul trebuie să documenteze informaţiile şi faptele pentru:
▪ acumularea probelor şi exprimarea opiniei de audit;
▪ confirmarea faptului că auditul a fost efectuat conform ISA;
▪ a supraveghea şi verifica lucrările de audit (pentru conducătorul grupei de audit);
▪ a asigura posibilitatea altui auditor, care nu a participat la audit de a-şi forma o
imagine privind lucrul efectuat etc.
 Documentaţia de audit

 Documentaţia de audit este întocmită pe suporturi de hârtie, tehnice,

se păstrează de compania de audit şi reprezintă proprietatea acesteia.
 Aplicarea documentelor de lucru standardizate (pentru anumite
lucrări, liste de control, modele de scrisori) majorează eficienţa
pregătirii şi verificării acestora.
 Documentaţia de audit se împarte în:
 documente permanente, care se completează cu informaţie
actualizată – documente de constituire, contracte pe termen lung;
 documente curente, care conţin informaţie ce se referă la o anumită
perioadă.
 Documentaţia de audit

Documentaţia de audit poate să includă:

- copii de pe documentele de constituire ale entităţii economice, alte documente juridice, acorduri, contracte,
procese-verbale etc.;
- informaţii (publicaţii, date statistice) privind ramura, mediul economic şi juridic în care activează entitatea
economică;
- informaţia privin procesul de planificare;
- informaţia referitoare la evaluarea riscului de denaturare semnificativă;
- concluziile asupra activităţii auditului intern,
- analiza operaţiunilor economice şi a soldurilor conturilor contabile;
- procedurile analitice;
- înregistrări referitoare la natura, momentul de exercitare şi amploarea (volumul) procedurilor de audit;
- informaţii din care să rezulte cine şi când a exercitat procedurile de audit;
- copii ale scrisorilor către alţi auditori, experţi şi alte persoane terţe;
- scrisori şi alte declaraţii primite de la entitatea economică;
- problemele neordinare descoperite pe parcursul auditului;
- copii ale situaţiilor financiare şi a raportului auditorului.
 Documentaţia de audit

Forma şi conţinutul documentaţiei de audit depinde de factorii:

 Natura angajamentului (audit sau examinare limitată);
▪În cazul auditului situaţiilor financiare volumul documentelor este mai mare
şi conţinutul acestora se orientează în mare parte spre procedurilede fond.
▪În cazul examinării limitate principalele proceduri sunt expedierea de
solicitări şi intervievarea şi, deci, conţinutul documentelor va fi orientat spre
aceste proceduri.
 Dimensiunea şi complexitatea entităţii
Volumul documentelor de lucru pentru companiile de proporţii medii este
mai mare decât la cele mari, deoarece ele conţin informaţii suplimentare sub
formă de consultaţii şi propuneri de înlăturare a erorilor.
 Documentaţia de audit

 Tipul raportului de audit

Există patru tipuri de opinii pe care le poate expune auditorul:
- opinie fără rezerve;
- opinie cu rezerve;
- opinie contrară;
- imposibilitatea exprimării opiniei.
Dacă în raportul auditorului se conţine alt tip de opinie decât cea
fără rezerve, documentele de lucru vor fi mai voluminoase şi vor fi
perfectate astfel încăt să se poată dovedi că situaţiile financiare
conţin denaturări.
 Documentaţia de audit

 Starea sistemului de control intern

Pentru clienţii la care sistemul de control intern funcţionează
se întocmesc documente de lucru suplimentare de genul:
- chestionare, care conţin întrebări şi răspunsuri primite de la
conducerea şi personalul clientului cu privire la controlul intern;
- schema circuitului de documente, care conţine prezentarea
schematică a procesului de circulaţie a documentelor pe
compartimente sau pe cicluri de activitate ale clientului.
 Documentaţia de audit

 Documentele de lucru trebuie să conţină următoarele rechizite obligatorii:

- denumirea clientului auditat;
- perioada auditată şi perioada în care se efectuează auditul;
- denumirea documentului de lucru care să caracterizeze succint conţinutul
acestuia;
- calcule, rezultate;
- semnăturile persoanei care au întocmit şi care au verificat documentul;
- codul cifric al documentului.
Informaţia conţinută în documentaţia de audit este confidenţială şi nu trebuie
divulgată terţelor persoane.
Persoanele terţe, inclusiv organele fiscale şi alte organe de stat, nu au dreptul să
ceară auditorului documentele de lucru, cu excepţiile prevăzute în legislaţie.
 Documentaţia de audit

Exemplu din practica americană de auditare.

Următoarele documente ce confirmă planificarea auditului trebuie să
fie incluse obligatoriu în dosarul curent al misiunii de audit:
 scrisoarea de misiune;
 ordinul privind numirea auditorilor pentru efectuarea misiunii;
 scrisoarea privind planificarea întâlnirilor cu conducerea entităţii;
 scrisoarea privind planificarea întâlnirilor cu membrii comitetului de
conducere a auditorilor;
 perfectarea documentară a procedurilor analitice preliminare;
 perfectarea documentară a calcului riscului de audit;
 Documentaţia de audit

 prefectarea documentară a calcului pragului de

semnificaţie;
 graficul lucrărilor ce vor fi efectuate de către auditori;
 chestionarele şi documentele vizând procedurile de
înţelegere şi evaluare a controlului intern;
 adresările documentate către conducerea entităţii;
 chestionarele privind testarea sistemelor informaţionale;
 documentele ce confirmă testarea controlului intern;
 strategia generală de audit şi planul de audit.