Sunteți pe pagina 1din 60

CLASIFICAREA

CAVITĂŢILOR

stagiu Phantom - AM
CAVITATE PREPARATĂ = forma
realizată într-un dinte pentru a putea
primi şi reţine o restauraţie.
CARIA DENTARĂ
boală microbiologică infecţioasă, ce are ca rezultat
dizolvarea şi destrucţia localizată a ţesuturilor dure
dentare.

zonele de predilecţie ale cariei


 realizată de Dr. G.V.
Black, în conformitate
cu zonele anatomice
implicate:

 clasa I, II, III, IV, V.

 ulterior s-a adăugat şi


clasa a VI-a.
1. CAVITATEA DE CLASA I
rezultată în urma tratamentului leziunilor carioase localizate în:
a) şanţurile şi fosele situate pe suprafeţele ocluzale ale tuturor
dinţilor laterali = clasa I tip A;
clasa I B

b) în cele 2/3 ocluzale vestibulare şi


orale ale M şi PM (fosete) = tip B
clasa I A

clasa I B
clasa I C - pe faţa orală a incisivilor frontali maxilari, în
foramen caecum ( în special la IL sup).
2. CAVITATEA DE CLASA A II-A

= rezultă în urma tratării leziunilor carioase situate pe


suprafeţele proximale ale tuturor dinţilor laterali (PM şi M).
3. CAVITATEA DE CLASA A III-A
= rezultă în urma tratării
leziunilor carioase de pe
suprafeţele proximale ale
dinţilor frontali, însă cu
păstrarea unghiului incizal al
dintelui intact.
4. CAVITATEA DE CLASA A IV-A
= rezultă în urma tratamentului leziunilor carioase de pe
suprafeţele proximale ale dinţilor frontali, având unghiul incizal
respectiv distrus.
5. CAVITATEA DE CLASA A V-A
= rezultă în urma tratamentului leziunilor carioase dezvoltate în
1/3 cervicală (gingivală) a suprafeţelor dentare netede V şi O.

.
6. CAVITATEA DE CLASA A VI-A
= rezultă în urma tratamentului leziunilor carioase situate:

a) în vârful cuspizilor dinţilor laterali


b) la nivelul marginii incizale a dinţilor anteriori, cu păstrarea
intactă a unghiurilor incizale M şi D;
CLASIFICAREA
CAVITĂŢILOR ÎN
FUNCŢIE DE
EXTINDEREA
PROCESULUI CARIOS
tipul A superficială

are o adâncime de numai

1,5-2 mm, respectiv de 0,1-


0,2 mm în dentină
(maxim 0,5 mm sub JSD).
tipul B
medie

presupune o cavitate mai minim 2 mm


profundă de 0,5 mm de la
JSD, dar păstrând o
grosime dentinară
suficientă (minim 2 mm).
tipul C
profundă

cavitate extinsă în
dentină, având un perete
dentinar restant subţire,
dar intact
(0,5 - 1 mm, maxim 1,5)
tipul D
cu implicare
pulpară
a)extinderea cavităţii
preparate implică
expunerea clinică a unui
con pulpar.

b)examinarea cavităţii
sugerează o expunere
subclinică a pulpei.
Principii de bază ale
preparării
cavităţilor

stagiu Phantom - AM
Prepararea cavităţii = act mecanic de tăiere
a ţesuturilor dure ale dintelui afectat care va reda
statusul de sănătate dentară, în urma refacerii
morfo-funcţionale şi estetice.
în concordanţă cu viitorul material restaurator.

EXCÍZIE, excizii, s.f. Extirpare a unei porţiuni de ţesut sau de organ. ♦ Tăiere,
scoatere a unui fragment dintr-un material sau dintr-o piesă. Sursa: DEX '98
SITUAŢIILE CLINICE
ce impun prepararea cavităţilor
 în urma destrucţiei cauzate de procesul carios.
 în caz de înlocuire
sau reparare a
restaurărilor
anterioare cu
defecte.
 la dinţii fracturaţi.
 la dinţii cu
malformaţii
congenitale pt.
refacerea formei şi
funcţiei.

 la cerinţa estetică
a pacientului.
 în cazul unor
tratam. protetice.
 restaurări în sens
preventiv.
OBIECTIVELE PREPARĂRII
CAVITĂŢILOR
1) îndepărtarea defectului în întregime.
2) plasarea marginilor cavităţii cât mai conservativ
posibil.
3) asigurarea unei protecţii pulpare corespunzătoare.
4) realizarea unui design al cavităţii pentru ca sub
acţiunea forţelor masticatorii, dintele sau obturaţia
să nu se fractureze sau să se disloce.
5) să se ia în considerare esteticul şi funcţionalitatea
materialului restaurator în raport cu dintele tratat.
- mare parte din acestea au fost formulate de BLACK.
ETAPELE PREPARĂRII CAVITĂŢILOR

A. Etapa iniţială B. Etapa finală


1. Stabilirea adâncimii iniţiale 5. Indepărtarea dentinei
şi trasarea conturului infectate, a obturaţiilor
marginal. defectuoase, a şanţurilor
restante din smalţ.
2. Stabilirea formei de
rezistenţă. 6. Protecţia pulpară.
7. Forma secundară de
3. Stabilirea formei de retenţie rezistenţă şi retenţie.
8. Finisarea pereţilor externi
4. Stabilirea formei de ai cavităţii.
convenienţă. 9. Toaleta cavităţii.
A. Etapa iniţială a
preparării cavităţilor

- adâncimea
- conturul marginal
- rezistenţa
- retenţia
- convenienţa
1a. Stabilirea adâncimii iniţiale
 = adâncimea până la care se va înainta cu freza în dinte pentru a plasa
peretele pulpar al cavităţii preparate imediat sub JSD, în dentină.
 peretele pulpar trebuie plasat la 0,2-0,5 mm dincolo de JSD.
 adâncimea măsurată din fose şi şanţuri = aprox. 1,5 mm.
 adâncimea măsurată de la nivelul marginilor de smalţ = 2 mm.

1,5 mm
3mm cuspid

fosă
1b. Trasarea conturului marginal
= plasarea marginilor cavităţii în smalţ, în
poziţia pe care o va ocupa prepararea finală
(cu excepţia finisarii acestora).

3 PRINCIPII
1. tot smalţul friabil şi/sau fără
rezistenţă va fi înlăturat.
2. toate defectele vor fi incluse
în preparare.
3. toate marginile vor fi plasate
într-o poziţie care să
permită o bună finisare a
obturaţiei.
OBIECTIVELE
trasării conturului marginal:

 păstrarea şi ocolirea cuspizilor rezistenţi.


 menţinerea crestelor marginale rezistente.
 menţinerea elementelor de rezistenţă dentare (creste , cingulum).
 realizarea unui istm îngust.
 realizarea unui contur marginal continuu rotunjit, fără unghiuri ascuţite.
 evitarea plasării marginilor cavităţii în aria de stres masticator.
 unirea a 2 defecte sau cavităţi preparate pe un dinte, dacă sunt
separate de structuri dentare sănătoase mai subţiri de 0,5 mm sau
subminate de carie.
Folosirea
ameloplastiei

= remodelarea
regiunii din smalţ, pe
care s-au dezvoltat
defecte, folosind o
freză flacără
diamantată fină

pentru a le elimina,
lăsând o suprafaţă
netedă, neretentivă.

Condiţia: afectarea
fisurii să nu
depăşească 1/3 din
grosimea smalţului
2. Stabilirea formei de rezistenţă
= modalitatea de tăiere şi plasare a
pereţilor viitoarei cavităţi, pentru a face
rezistentă atât restaurarea, cât şi dintele.
D M
PRINCIPII
 utilizarea formei de caseta cu podeaua plata
care va ajuta dintele să reziste forţelor
masticatorii.
 realizarea de unghiuri interne rotunjite.
 o grosime suficientă a materialului
restaurator (amalgam , compozit = minim 1,5
O V
mm, incrustatii = 1-2 , porţelan = 2 mm)
 reducerea extensiei peretilor laterali.
CARACTERISTICI ce sporesc rezistenţa primară:

 înglobarea structurilor dentare nonrezistente;


 protejarea şi conservarea la maxim a cuspizilor şi
crestelor marginale (PM 1,5mm , M-2 mm),
transversale sau oblice;
 sprijin pe dentina periferică sănătoasă .
3. Stabilirea formei de retenţie
este acel design al cavităţii preparate, care se opune
deplasării sau îndepărtării obturaţiei sub acţiunea forţelor
masticatorii.

- se realizează simultan cu forma de rezistenţă.

PRINCIPII pentru amalgam:


90º
 clasa 5 – peretii externi diverg
spre exterior pt. a realiza unghiuri V O
externe de 90° (prisme de smalţ
paralele).

 se prepară şanţuri de retenţie în


dentină.
 clasa 1,2 – pereţii laterali (M şi D)
sunt paraleli, cei V şi O converg spre
ocluzal.
PRINCIPII
pentru compozite:

 restaurările sunt
reţinute de structurile
dure dentare printr-o
legătură
micromecanică, ce se
realizează între
compozit şi ţesuturile
dure tratate acid, prin
intermediul bonding-
ului .

 A – margine de smalţ
finisată
 B – smalţ gravat acid
 C – pătrunderea bonding-
ului în microretenţii
 D – adeziunea chimică a
compozitului la răşina
bonding.
4. Stabilirea formei de convenienţă
= este acel design al cavităţii care oferă o
vizibilitate adecvată, accesibilitate şi uşurinţă în
prepararea şi restaurarea cavităţii.
B. Etapa finala de preparare

5. Exereza dentinei ramolite reziduale şi /sau a


materialului restaurator vechi, a fisurilor restante din
smalţ

6. Protecţia pulpară

7. Forma secundară de rezistenţă si retenţie

8. Finisarea pereţilor externi ai cavităţii

9. Toaleta finală a cavităţii


5. Exereza dentinei infectate, îndepărtarea
defectelor de smalţ şi a obtur. de bază vechi
= eliminarea structurilor dentare cariate infectate restante din interiorul
cavităţii, a materialului restaurator vechi şi includerea în preparaţie a
eventualelor defecte de smalţ, după prepararea iniţială.
 excepţie în cariile foarte profunde, în cazul unui coafaj pulpar indirect nu
se va îndepărta toată dentina afectată de carie.

 DENTINĂ INFECTATĂ = primul strat dentinar colonizat de


microorganisme într-un nr. foarte mare - trebuie îndepărtată în totalitate !!!

 DENTINĂ AFECTATĂ = stratul următor dentinar, în care microorganismele


nu au ajuns într-un nr. semnificativ - nu este necesară îndepărtarea în
totalitate a dentinei afectate.
 Sigilarea cavităţii distruge resturile de microorganisme sau le inactivează.
- o delimitare clinică exactă a nivelului unde se termină dentina infectată şi
unde începe cea afectată este imposibilă !
 diferenţa dintre dentina sănătoasă şi cea infectată este dată de
consistenţă şi aspectul cromatic.

 nu se lasă deloc dentină cariată la nivelul JSD !

 dacă pe peretele pulpar sau axial se mai găsesc resturi de dentină


infectată după trasarea adâncimii iniţiale, acestea vor fi îndepărtate
punctiform sub formă de godeuri (gropiţe), lăsând o zonă rotundă
concavă în perete.
 cu excavatoare dentinare sau freze globulare de carbid (nu diamantate)
adecvate ca mărime, la piesa contraunghi şi turaţii joase.
 pulpa se poate infecta şi dacă în
timpul acestui procedeu se
folosesc instrumente neascuţite şi
presiune crescută.

 examinarea îndepărtării dentinei


infectate se face prin palpare cu o
sondă ascuţită, fără presiune
mare.

 Aţenţie la cariile acute, cu


evoluţie rapidă şi dentină
necolorată, unde foarte uşor
poate rămâne dentină infectată în
cavitate, ducând la carie
secundară recurentă.

 dacă trebuie îndepărtat materialul


restaurator de bază, se va face tot
la turaţii joase, iar pentru
amalgam sau compozit se va
folosi turbina cu răcire cu apă.
Substanţe revelatoare de carie.
6. Protecţia pulpară
= aplicarea de materiale la nivelul
peretelui pulpar şi parapulpar (axial), cu
scopul de a oferi protecţie chimică,
electrică, termică, mecanică şi medicaţie
pulpei.

 aceste materiale vor proteja pulpa şi o


vor ajuta să se refacă.

 Lineri : film subţire de ZnO şi Ca(OH)2

 Lacuri: pelicule subţiri ce separă peretele pulpar de baze: Varnish-uri

 Bazele : cimenturi în strat mai gros (1-2mm) folosite la umplerea


cavităţii peparate, până la una de tip A oferind protecţie mecanică,
termică şi chimică: CIS, FOZ, ZnOE fortifiat, PCZ.
7. Forma secundară de rezistenţă şi de retenţie

 retenţia şi rezistenţa secundară sunt de 2 tipuri : mecanice şi


condiţionarea pereţilor cavităţii pentru adeziune.

 Mecanice: modificări ale preparării iniţiale care vor spori retenţia.


 bucle, şanţuri - orientate longitudinal (clasa II amalgam) sau
transversal (clasa III şi V amalgam)
 godeuri – clasa III amalgam, retenţie incizală, clasa V amalgam
 margini de smalţ bizotate (teşite) – incrustaţii , restaurări compozite
 ştifturi şanţuri pinuri (situaţii neobişnuite, clasa IV)

 Tipuri de condiţionare a pereţilor


 gravarea pereţilor de smalţ – pt. a lega restaurarea de dinte
(compozit, porţelan, amalgam, CIS)
 condiţionarea pereţilor de dentină

S-ar putea să vă placă și