Sunteți pe pagina 1din 13

MODALITĂȚI DE PLATĂ UTILIZATE

ÎN ACTIVITATEA BANCARĂ ȘI
EFICIENȚA ACESTORA

ȘECMAN LUCIANA-TEODORA
CIG, AN 1, GRUPA 4
MODALITĂȚI DE PLATĂ
În ansamblul relaţiilor financiar-valutare, plăţile şi decontările
internaţionale joacă un rol important, fiind rezultatul derulării operaţiunilor
comerciale internaţionale de import-export, majoritatea dintre acestea
derulându-se prin intermediul băncilor comerciale.
Modalităţile de plată folosite pe plan internaţional, cunosc o mare
diversitate, din categoria acestora făcând parte: acreditivul documentar,
scrisoarea comercială de credit, incasso-ul documentar, ordinul de plată,
modalităţi de plată combinate, schimbul de documente la plată şi vinculaţia.
Acreditivul documentar
Acreditivul este un document emis de o bancă conţinând o promisiune de
a-l plăti pe exportator la primirea dovezii că exportatorul a îndeplinit toate
cererile menţionate în document. Datorită angajamentului băncii, exportatorul
suportă mai puţine riscuri utilizând scrisoarea de credit decât dacă se bazează
pe incasso documentar.
Acreditivele documentare sunt cea mai utilizată formă de plată în
tranzacţiile internaţionale pentru că oferă un grad sporit de siguranţă atât
vânzătorului cât şi cumpărătorului. Ele oferă aproximativ acelaşi grad de
siguranţă atât cumpărătorului cât şi vânzătorului, iar în ceea ce priveşte
siguranţa vânzătorului, acreditivul este depăşit doar de plata în avans.
Acreditivul prezintă și câteva elemente esențiale, ca de
exemplu:
 denumirea şi sediul băncii ordonatoare, care deschide acreditivul;
 denumirea şi sediul băncii notificatoare, care este autorizată să efectueze plata sau să
negocieze cambii trase asupra ei sau asupra ordonatorului;
 denumirea şi sediul ordonatorului, adică a importatorului;
 momentul deschiderii acreditivului;
 valoarea acreditivului se înscrie de obicei sub forma unei sume fixe, indicându-se şi
moneda de plată, stabilită prin contractul comercial care se află la baza lui;
 confirmarea acreditivului implică faptul că la angajamentul de plată al băncii emitente se
mai adaugă încă unul, de obicei din partea băncii notificatoare;
 denumirea mărfii ce urmează a fi plătită, împreună cu toate caracteristicile care să
permită identificarea ei după documente;
 termenul de valabilitate este termenul limită până la care se pot prezenta documente de
plată sau cambii spre acceptare;
 disponibilitatea acreditivului se referă la punerea la dispoziţia beneficiarului a banilor
după prezentarea documentelor specificate în acreditiv;
 documentele de expediere şi de plată sunt expres precizate în acreditiv;
 tipul acreditivului este o menţiune importantă, având în vedere diversitatea de forme pe
care le cunoaşte această modalitate de plată.
Atât pentru exportator, cât și pentru importator, acreditivul documentar are
câte un rol important:
 pentru exportator, acreditivul constituie o promisiune irevocabilă din partea unei bănci
de a plăti, condiţionată de prezentarea de către el, într-un anumit termen, a setului de
documente care atestă expedierea mărfii;
 pentru importator, acreditivul oferă o garanţie la fel de serioasă. În ordinul de
deschidere pe care-l transmite băncii ordonatoare, el formulează exigenţele sale cu
privire la documentele pe care trebuie să le depună beneficiarul la banca sa.
În cadrul derulării plății participă patru părți:
o ordonatorul;
o banca ordonatoare ;
o banca notificatoare ;
o beneficiarul.
Chiar dacă este cea mai folosită formă de plată, aceasta prezintă și anumite
dezavantaje, printre care se pot menționa:
 nu-l asigură pe cumpărător că marfa expediată este în conformitate cu prevederile
contractuale;
 nu-i scutesc pe cumpărători şi pe vânzători de alte neînţelegeri şi nemulţumiri ce pot să
apară în timpul derulării tranzacţiei.
Incasso-ul documentar
Incasso documentar este o modalitate de plată ce se realizează prin aceleaşi circuite
bancare ca şi acreditivul. Deosebirea constă în faptul că iniţiatorul operaţiunii nu mai este
importatorul (sau banca acestuia), ci însuşi exportatorul care trimite băncii sale
documentele ce atestă livrarea mărfii în conformitate cu prevederile contractului comercial
internaţional. Banca exportatorului remite documentele spre încasare băncii
importatorului, iar aceasta la rândul ei, le transmite importatorului după ce acesta din urmă
a acceptat să achite contravaloarea mărfii.
Operaţiunea de plată prin incasso documentar presupune parcurgerea următoarelor
etape:
 exportatorul expediază mărfurile şi depune la banca sa documente;
 banca exportatorului verifică documentele şi dacă sunt corect întocmite, le transmite băncii
importatorului;
 banca importatorului remite documentele clientului său, pe care acesta fie le achită pe loc, fie le
acceptă.
La operaţiunea de plată prin incasso documentar participă 4 părţi:
o mandantul este în general vânzătorul (exportatorul), este iniţiatorul operaţiunii;
o banca remitentă a mandantului;
o banca încasatoare este banca cumpărătorului;
o cumpărătorul.
Există trei tipuri de incasso documentar, în funcţie de opţiunea
cumpărătorului de a plăti:
• documente contra plată (D/P).
• documente contra acceptare (D/A).
• documente de acceptare contra plată.

Pentru un exportator, plata prin incasso are câteva avantaje faţă de folosirea
contului deschis.
 taxele bancare pentru incasso sunt foarte rezonabile pentru că băncile acţionează ca şi
intermediari, fără a-şi asuma riscuri, cu excepţia cazului când se foloseşte acceptul bancar;
 un accept bancar sau comercial este un instrument executoriu după legile multor ţări, ceea ce
întăreşte poziţia legală a exportatorului dacă importatorul nu-şi respectă promisiunea de a plăti;
 folosirea băncilor simplifică procesul încasării banilor pentru exportator şi în plus, substituie
experienţa superioară a băncii în materie de plăţi internaţionale cunoştinţelor presupuse mai
slabe ale exportatorului în această privinţă;
 datorită forţei executorii a acceptelor în instanţele de judecată, încheierea de aranjamente de
finanţare a creanţelor străine este mai uşoară şi mai puţin costisitoare atunci când este folosit
decât în cazul folosirii contului deschis.
Plata prin incasso documentar prezintă riscuri pentru ambii parteneri
ai tranzacţiei comerciale. Totuşi, vânzătorul este expus unor riscuri mai
mari:
 incasso documentar este o modalitate de plată mai puţin sigură pentru vânzător
deoarece marfa este livrată pe adresa cumpărătorului fără o garanţie de plată;
 marfa este transportată, depozitată şi asigurată pe cheltuiala şi pe riscul
vânzătorului până când se efectuează plata sau se semnează un accept;
 dacă cumpărătorul refuză să plătească (în cazul în care în contract s-a prevăzut
clauza „documente contra plată”) sau să accepte cambiile (dacă clauza este
„documente contra acceptare”), vânzătorul păstrează proprietatea mărfii.
 pentru vânzător, situaţia cea mai indezirabilă este aceea în care cumpărătorul a
acceptat cambiile, a primit documentele dar la scadenţă refuză să plătească;
 pentru cumpărător, riscul plăţii prin incasso documentar decurge din
posibilitatea ca vânzătorul să nu-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, adică
să trimită o cantitate mai mică de marfă, o altă marfă sau o marfă de calitate
inferioară. În acest caz, cumpărătorul nu poate decât să ia legătura cu vânzătorul
sau să-l dea în judecată.
Ordinul de plată
Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de către un titular de cont, băncii sale,
de a pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de plată
(plătitorul) presupune existența unor disponibilități în cont cel puțin egale cu valoarea sumelor
transferate.
În cadrul ordinului de plată participă mai mulți reprezentanți, cum ar fi
o Beneficiarul 
o Banca inițiatoare 
o Banca destinatară 

Această modalitate de plată se efectuează după un anumit circuit și anume:


• emiterea de către plătitor a ordinului de plată
• recepția - operațiunea prin care o bancă recunoaște primirea ordinului de plată și validitatea acestuia
• autentificarea - procedura de recunoaștere a persoanei pe care emitentul ordinului de plată o autoriza să
semneze autentic, prin confruntarea semnaturii înscrise pe document cu cele din fișa specimenului de
semnătură, precum și prin diverse procedee convenite cu banca pentru prevenirea plăților neautorizate
• acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o bancă recunoaște ca valabil un ordin de plată recepționat,
obligandu-se să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele și în condițiile dispuse de emitent
• refuzul - procedura utilizată în cazul în care banca receptoare consideră că nu este posibil să execute
ordinul de plată dat de către emitent
• executarea – procedura de emitere de către banca receptoare a unui alt ordin de plată pentru a pune în
aplicare un ordin de plată acceptat anterior.
Garanțiile bancare
Garanţia bancară este un angajament scris asumat de o bancă, în favoarea unei
persoane, denumită beneficiarul garanţiei, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul
în care o altă persoană, denumită ordonator în contul căreia se emite garanţia, nu a
onorat o anumită obligaţie asumată printr-un contract sau a onorat-o defectuos, faţă de
beneficiarul garanţiei. În ţara noastră garanţia bancară este denumită scrisoare de
garanţie bancară.
În funcţie de obiectul obligaţiei fundamentale garantate, practica cunoaşte o
multitudine de scrisori de garanţie bancară, printre care se pot menționa:
 Cauţiunea bancară – este un contract accesoriu, şi conţine angajamentul de plată al băncii
garante faţă de beneficiarul garanţiei de a plăti o sumă de bani în locul ordonatorului dacă acesta
nu îşi execută obligaţia de plată la termenul convenit.
 Garanţia la cerere – cuprinde orice angajament scris de plată dat de o bancă sau orice altă
entitate sau persoană care prevede plata banilor la prezentarea unei cereri scrise în conformitate cu
termenii angajamentului şi a altor documente ce pot fi specificate în garanţie.
 Garanţia de bună funcţionare. Obiectul garanţiei îl constituie acoperire riscului
cumpărătorului pe care acesta l-ar avea după livrarea mărfii, ca urmare a neîndeplinirii sau
îndeplinirii defectuoase a obligaţiilor asumate de vânzător privitor la: remedierea defecţiunilor
constatate, înlocuirea totală sau parţială a mărfii care nu corespunde parametrilor calitativi stabiliţi
prin contract, efectuarea service-ului pe perioada garanţiei tehnice.
 Garanţia de participare la licitaţie - înlocuieşte un depozit bancar pe care participantul la
licitaţie ar fi chemat să-l facă. Părţile implicate sunt: ofertantul (exportatorul) în calitate de debitor
principal, ordonă băncii sale emiterea unei garanţii de participare la licitaţie; organizatorul licitaţiei
(importatorul), beneficiarul garanţiei; banca garantă, banca din ţara exportatorului ofertant.
 Garanţia de bună execuţie. Obiectul garanţiei îl constituie obligaţia vânzătorului de a livra
întocmai din punct de vedere cantitativ şi calitativ marfa convenită şi efectuarea livrărilor la timp
faţă de graficul sau termenele de livrare stabilite prin contract.
 Garanţia de restituire a avansului are un caracter strict financiar, tipic acestuia fiind
angajamentul de a restitui o sumă de bani cu cea avansată, la care, de regulă, se adaugă un procent
de dobândă convenit între părţi, aplicat pe perioada imobilizării fondurilor în posesia vânzătorului,
respectiv pe perioada dintre plata avansului şi momentul restituirii lui.
 Garanţia de plată poate fi utilizată, prin definirea şi adaptarea obiectului ei, atât plăţilor derulate
prin acreditiv documentar cu plata prin acceptare, cât şi în cazul incasso-ului documentar şi
financiar.
 Garanţia de deschidere a acreditivului documentar. Rolul acestei garanţii poate fi:
o Să substituie temporar acreditivul documentar, atunci când importatorul, din diferite considerente,
nu poate deschide AD, îndată după încheierea contractului său;
o Înlocuieşte acreditivul documentar, în sensul că dacă importatorul nu deschide AD, la termenul
convenit, exportatorul prezintă documentele privitoare la exportul mărfii băncii garante, iar dacă
acestea sunt în bună ordine, banca garantă efectuează plata.
 Garanţia de admisie temporară. Obiectul garanţiei îl constituie asigurarea administraţiei
vamale că ordonatorul va plăti taxele vamale aferente intrării utilajelor, mărfurilor în ţara
importatorului în cazul în care, după terminarea lucrărilor a obligaţiilor contractuale, nu procedează
la returnarea în ţara de origine (sau după caz, la reexport) sau la casarea lor.
 Garanţia de compensaţie pentru export prealabil este angajamentul de plată al băncii
garante de a plăti contravaloarea mărfurilor primului exportator, livrate în vederea compensării, în
cazul în care partenerul de contract nu-şi îndeplineşte angajamentul ca într-un anumit termen să
livreze mărfurile în compensare.
 Garanţia pentru exportul în consignaţie. Prin contractul de consignaţie, o parte denumită
consignantul, încredinţează unei alte persoane – consignatarul, mărfuri spre a le vinde în nume
propriu la un preţ dinainte stabilit, pe contul consignantului, cu obligaţia, fie să-i fie remis preţul
obţinut, fie de ai restitui marfa.
 Garanţii – contragaranţii. În unele ţări, angajamentele de plată asumate de bănci străine în
favoarea beneficiarilor locali nu sunt permise de reglementările naţionale în materie de garanţii. În
aceste ţări, nu sunt acceptate decât garanţii emise de către bănci comerciale locale. Pentru ca băncile
comerciale locale să emită propriile angajamente de plată în favoarea beneficiarului situat în acea
ţară, este necesar să existe un alt angajament de plată în favoarea băncii beneficiarului emis de
banca ordonatorului.

Vinculația
Vinculația este un mod de decontare în relaţiile economice internaţionale,
livrarea mărfurilor de către exportator nu pe adresa importatorului, ci pe a unei
bănci.
Concluzii
Opţiunea pentru o anumită modalitate de plată se face în funcţie de o serie
de factori, între aceştia o importanţă deosebită revenind manierei în care acestea
acoperă riscurile cu care se confruntă partenerii contractuali, cât şi costul pe care
îl implică respectiva modalitate de plată.
Desigur că alegerea modalităţii de plată depinde şi de alţi factori cum ar fi:
solvabilitatea cumpărătorului şi a vânzătorului, precum şi situaţia acestora pe
piaţa pe care îşi desfăşoară activitatea, condiţiile politice şi economice prezente
în ţările partenerilor, obiceiurile specifice diferitelor ramuri de activitate care
reglementează efectuarea operţiunilor valutare, posibilităţile de care dispun
partenerii în vederea obţinerii unui credit şi cheltuielile aferente acestuia, gradul
de încredere existent între parteneri.