extremde frumușică,veselă și foarte, foarte curioasă. Stătea alături de suratele ei și se bucura de căldura mângâietoare a soarelui, de atingerea răcoroasă a picăturilor de ploaie, de misterul stelelor,de poveștile păsărilor dar și a jucăușelor veverițe.
Frunzișoara, dorea mai mult ca orice
să zboare,să călătorească, să vadă și să cunoască tot ce este în jur, să nu mai stea prinsă, fixată toată ziua de creangă. Dorea să nu mai vină poveștile la ea... să meargă ea să le găsească Zi și noapte Frunzișoara visa la marea ei călătorie. Nu destăinuia nimănui visul ei de frică să nu râdă de ea.
A băgat de seamă că a primit o culoare
galben-aurie. Și-a dat seama că ăsta era un semn de maturitate. Într-o zi surorile ei și-au luat zborul luate de o pală de vânt. Abia au reușit să-și ia rămas bun. Cât a plâns! Ea a mai rămas o săptămână. Prinsese o culoare galben-maronie.
Fără veste a cuprins-o o amețeală ușoară.
A simțit cum se desprinde ușor și începe a pluti. Era așa cum și-a închipuit. Un fuior de vânt o ridica ușor, o învârtea și când credea că va atinge pământul o ridica din nou. Era tare fericită. Parcă se dădea în leagăn. Un vânt ușor a purtat-o peste sat, peste un râu nu prea mare... Era tare mulțumită.
Vântul se mai aspri puțin și Frunzișoara se
îndepărta de tot ce îi era familiar. A avut o strângere de inimă. Unde o va purta vântul? Așa gândind a ajuns într-un orășel cu clădiri înalte,mult zgomot, mulți oameni. Trecând pe deasupra unui parc văzut oameni plimbându-se, copii care se jucau. Un băiețel și o fetiță, jucau veseli fotbal. Frunzișoara ateriză în sfârșit pe caldarâm. Ce se va mai îtâmpla? Băiețelul a văzut-o și i s-a părut tare simpatică. A luat-o de codiță și, privind-o, i-a venit o idee.
A dus-o acasă și a realizat un frumos
tablou . Frunzișoara mulțumită ,zâmbea din tabloul așezat de băiat deasupra biroului său. A meritat să facă această călătorie. Tabloul băiețelului era minunat!!