Sunteți pe pagina 1din 17

ALERGAREA DE GARDURI

Proba Record Masculin Feminin


110 Mondial 12.87s (Dayron Robles) -
m.g. Naţional 13.34s (George Boroi) -
100 Mondial - 12.21s
m.g. Naţional - (JordankaDonkova)
12.62s (Mihaela
Pogăcean)

400 Mondial 46.78s (Kevin Young) 52.34s (Iulia Petşonkina)


m.g. Naţional 49.22s (Alejandro 53.25s (Ionela Târlea)
Argudin)
Tehnica alergării de garduri
Distanţele clasice pe care se desfăşoară întrecerile “gardiştilor” sunt
pentru bărbaţi 110m. şi 400m., iar pentru femei 100m. şi 400m.
Alergarea de garduri este o alergare de viteză, în care succesiunea normală
a paşilor este întreruptă după un număr precizat de cicluri, prin introducerea
unui pas caracteristic, pasul peste gard.
Tehnica alergării de garduri este determinată de particularităţile probei de
concurs: lungimea probei, înălţimea gardurilor şi distanţa dintre garduri.
Dat fiind faptul că probade 110 mg. ridică cele mai mari dificultăţi de ordin
tehnic, descrierea tehnicii alergării de garduri o vom face în legătură cu
această probă, urmând ca în final să facem particularizările necesare în ce
priveşte celelalte probe de concurs.
Alergarea de garduri cuprinde în ordine, următoarele faze şi acţiuni
specifice:
 startul şi lansarea de la start;
 pasul peste gard;
 alergarea între garduri;
 finişul şi sosirea.
Tehnica alergării de 110 metri garduri
Startul şi lansarea de la start:
Tehnica startului de jos este asemănătoare celei utilizate în alergările de
viteză în linie dreaptă, pe plat, doar că ridicarea bazinului la poziţia “gata”
este mai accentuată (cu 5-10 cm. mai mult). Această ridicare se datorează
distanţei scurte de la linia de plecare până la primul gard. Până la primul
gard, alergătorul parcurge o distanţă de 13,72 m., pe care alergătorul
încearcă:
 obţinerea unei viteze optime cât mai mari (deoarece posibilităţile de creştere a
tempoului de alergare între garduri sunt reduse);
 adoptarea unei poziţii favorabile trecerii primului gard (prin ridicarea trunchiului
ceva mai devreme, 8-10m., comparativ cu alergarea pe plat şi prin orientarea privirii
alergătorului spre stinghia primului gard).
Intervalul de la start până la primul gard este parcurs de regulă în 8 paşi, dar există şi
alergători care parcurg această distanţă în 7 sau 9 paşi.
Numărul de paşi, pari sau impari, va determina piciorul de aşezare pe blocstartul din
faţă. Astfel, atleţii care parcurg distanţa până la primul gard:
 în 8 paşi, vor aşeza pe blocul din faţă piciorul de “bătaie”;
 în 7 sau 9 paşi vor aşeza pe blocul din faţă piciorul de atac.
Pasul peste gard
Veriga tehnică de bază a tehnicii alergării de garduri o reprezintă pasul
peste gard. Această fază complexă a oricărei alergări de garduri cuprinde
mai multe faze:
 atacul gardului;
 trecerea gardului;
 aterizarea.
Un pas peste gard este eficient dacă este însoţit de o pierdere minimă de
viteză. În acest sens trebuiesc rezolvate următoarele premise ale unei tehnici
raţionale:
 un atac efectuat cu o pierdere minimă de viteză orizontală;
 un zbor limitat (minim), printr-o înălţare minimă a C.G.G.;
 aterizare într-o poziţie favorabilă continuării alergării.
Lungimea pasului peste gard este constituită din lungimea distanţei de
atac şi de aterizare. În proba de 110 mg. lungimea pasului peste gard este de
aproximativ 3.40-3.60 m., din care 60% (2.00-2.20m.) reprezintă distanţa de
atac şi 40% (1.20-1.40 m.) cea de aterizare.
~60% ~40%
Traiectoria de zbor a C.G.G. în pasul peste gard
a. Atacul gardului
Acţiunea de atac a gardului este pregătită prin scurtarea ultimului pas
dinaintea gardului. Contactul cu solul se face pe pingea cu vârful piciorului
orientat pe direcţia de deplasare, la o distanţă de aproximativ 2.00 metri
faţă
de gard.
Piciorul de atac începe mişcarea de pendulare din poziţia pasului
posterior. Unghiul dintre gamba şi coapsa acestuia scad continuu până în
momentul verticalei, după care coapsa îşi continuă rapid mişcarea de
rotaţie
în jurul articulaţiei coxo-femurale trecând în plan anterior. În faza pasului
anterior, coapsa este ridicată până puţin deasupra orizontalei, cu gamba
aproape perpendiculară pe sol şi cu laba piciorului în flexie dorsală.
Piciorul de “bătaie”-impulsie termină mişcarea pe vârful labei piciorului,
întins la nivelul articulaţiei genunchiului.
Trunchiul se apleacă înspre înainte, astfel încât la terminarea fazei de
impulsie articulaţiile gleznei, genunchiului, şoldului şi umărului formează o
linie dreaptă, orientată oblic înainte.
Braţul opus piciorului de atac, uşor flexat este dus înspre înainte,
cu mâna la nivelul umerilor şi cu palma orientată în jos.
Imediat după desprinderea piciorului de impulsie de pe sol,
piciorul de atac se întinde rapid, prin extensia gambei în prelungirea
coapsei cu laba piciorului în flexie dorsală, întreg piciorul de atac
fiind perpendicular pe planul gardului, puţin deasupra stinghiei
acestuia.
În acest moment, între coapse se înregistrează o depărtare
maximă în plan sagital. După părăsirea solului, piciorul de impulsie,
uşor abdus şi flexat la nivelul articulaţei genunchiului, este remorcat
pasiv (“remorcă întârziată”).
Trunchiul îşi măreşte înclinarea pe piciorul de atac, astfel încât
între coapsa piciorului de atac şi trunchi se obţine un unghi foarte
mic. Braţul opus piciorului de atac este aproape paralel cu acesta,
cu mâna la nivelul labei piciorului, iar celălalt braţ este îndoit din
cot, înapoia trunchiului şi lateral faţă de acesta.
Această fază, de atac a gardului, se termină în momentul în care
laba piciorului de atac atinge planul vertical al gardului.
b. Trecerea gardului
Această fază a pasului peste gard, durează din momentul în care laba
piciorului de atac atinge planul vertical al gardului până în momentul
aterizării pe acest picior.
Piciorul de atac îşi continuă mişcarea spre înainte razant cu gardul, timp
în care piciorul de impulsie intră în acţiune (cel mai devreme când laba
piciorului de atac trece de gard şi cel mai târziu când spaţiul popliteu atinge
planul vertical al gardului).
Piciorul de remorcă, odată intrat în acţiune, este tras rapid spre înainte-
sus, flexat cu coapsa dezaxată lateral. Poziţia corectă a piciorului de remorcă
în timpul trecerii peste gard este cu coapsa paralelă cu gardul şi aproape
perpendiculară pe trunchi, între coapsă şi gambă existând un unghi de
aproximativ 90°, iar laba piciorului este rotată în exterior cu vârful orientat
în sus pentru a evita lovirea gardului.
În punctul maxim al traiectoriei de zbor deasupra gardului,
alergătorul se află în poziţia specifică “pe gard” cu:
- piciorul de atac întins;
- trunchiul în flexie maximă pe coapsă;
- piciorul de remorcă “dezaxat” lateral cu unghiuri de aproximativ
90° între: coapsă şi trunchi, gambă şi coapsă, laba piciorului şi
gambă.
Pe măsură ce piciorul de atac coboară activ dincolo de gard:
- piciorul de remorcă este dus cu coapsa la orizontală înspre înainte
până ajunge pe direcţia de deplasare (de menţionat faptul că
bazinul se va afla deasupra gardului înaintea genunchiului piciorului
de remorcă);
- trunchiul se îndreaptă treptat;
- braţul opus piciorului de atac este tras înspre înapoi printr-o
mişcare de vâslire, iar braţul de pe partea piciorului de atac
pendulează înainte echilibrând mişcarea de tragere înainte a
piciorului de remorcă.
Înaintea contactului cu solul, piciorul de atac se flexează uşor din
genunchi, favorizând prin aceasta, amortizarea şocului la aterizare.
c. Aterizarea
Aterizarea începe din momentul în care piciorul de atac ia contactul cu
solul dincolo de gard. Contactul cu solul se face pe pingea, cu vârful
orientat înspre înainte, printr-o tracţiune dinainte spre înapoi. Imediat după
aterizare, piciorul de sprijin se extinde rapid, iar cel de remorcă este orientat
pe direcţia de deplasare, cu coapsa la orizontală, gamba perpendiculară pe
sol şi laba piciorului în flexie dorsală.
Proiecţia C.G.G. al corpului trebuie să cadă în interiorul poligonului de
sprijin sau imediat înapoia acestuia, pentru a permite reluarea lină a alergării
după trecerea gardului. Distanţa de aterizare reprezintă aproximativ 40%
din lungimea pasului peste gard şi este cuprinsă de regulă între 1.35-1.50
metri. O aterizare prea aproape de gard este determinată de o distanţă de
atac mare şi alterează ritmul următorilor paşi, iar o distanţă de aterizare prea
mare înseamnă o trecere planată peste gard, cu prelungirea timpului de
zbor.
Alergarea între garduri
Alergarea între garduri are drept scop dezvoltarea vitezei de deplasare
(cel puţin menţinerea ei) şi crearea unor premise favorabile efectuării unui
nou pas peste gard.
Distanţa dintre garduri este fixă (9.14 m.) şi intervalul dintre garduri se
parcurge într‑un ritm de trei paşi.
Lungimea primului pas are o importanţă foarte mare, depinzând de
execuţia fazei de aterizare. Dacă şocul la aterizare este optim compensat,
atunci primul pas poate avea o lungime optimă, contribuind la reuşita
alergării între garduri.
Un prim pas prea scurt va determina pierderi considerabile de viteză,
deoarece alergătorul va fi obligat să lungească în mod exagerat următorii
doi
paşi, iar frecvenţa lor va fi mică.
Al doilea pas se apropie de alergarea de sprint obişnuită, iar al treilea se
scurtează pentru a pregăti pasul peste gardul următor.
Finişul şi sosirea  
Pe ultima porţiune cuprinsă între ultimul gard şi linia de sosire
(14.02 m.) se produce, spre deosebire de alergarea pe plat, o
nouă accelerare. Pe ultimii doi sau trei paşi atleţii efectuează o
aplecare accentuată a trunchiului spre linia de sosire, în vederea
obţinerii unui timp/loc în clasamentul final cât mai bun.
Tehnica alergării de 100 metri garduri
Din punct de vedere tehnic această alergare se aseamănă foarte mult
cu alergarea de 110 metri garduri, doar că din cauza înălţimii mai mici a
gardurilor (0.84 m.) şi a distanţei mai mici între garduri (8.50 m.), apar
anumite modificări în ceea ce priveşte amplitudinea mişcărilor:
- piciorul de atac nu se întinde complet din articulaţia genunchiului;
- flexia trunchiului pe piciorul de atac este mult mai mică;
- dezaxarea laterală a piciorului de remorcă este mai puţin accentuată;
- coapsa piciorului de remorcă nu este paralelă cu solul ci este orientată
oblic şi în jos.
Şi în cazul probei de 100 mg., lansarea de la start se face de obicei
cu 8 paşi, dar există şi alergătoare care parcurg distanţa în 7 sau 9 paşi.
Lungimea pasului peste gard este cuprinsă între 3.00-3.20 metri, din
care aproximativ 1.95-2.10 m. (60%) înaintea gardului şi 1.00-1.15 (40%)
dincolo de gard. Distanţa dintre garduri este parcursă tot în trei paşi,
respectând o structură asemănătoare cu cea din proba de 110 mg.
Tehnica alergării de 400 metri garduri
Startul şi lansarea până la primul gard
Startul de jos utilizat în aceast probă prezintă aceleaşi
caracteristici ca şi startul de jos în turnantă din probele pe
plat (200m. şi 400m.).
Distanţa, de 45 metri, de la start până la primul gard este
parcursă într-un număr fix de paşi (21-23 paşi la bărbaţi şi 23-
25 paşi la femei).
Alergătorul va încerca atingerea unei viteze adecvate în
condiţiile unei alergări cât mai constante posibil, deoarece
orice modificare a lungimii paşilor ar atrage după sine
modificarea locului de “bătaie”-impulsie dinaintea primului
gard.
Aceasta se face la cca 2.00-2.30 m. înaintea gardului la bărbaţi
şi la cca 1.85-2.10 m. înaintea gardului la femei.
Pasul peste gard
Tehnica pasului peste gard prezintă caracteristici intermediare între
cea de 110 mg. şi 100 mg. Lungimea pasului peste gard este cuprinsă
între 3.30-3.80, din care 2.00-2.30 m. reprezintă distanţa de atac, iar
1.30-1.50 m. distanţa de aterizare.
Prezenţa turnantei recomandă ca atacul gardurilor din turnantă să
se facă cu piciorul stâng, atât pentru “scurtarea” distanţei de alergat
cât şi pentru adoptarea unei poziţii mai eficiente de învingere a forţei
centrifuge. Cei mai mulţi atleţi preferă să “atace” gardurile din
turnantă cu piciorul stâng şi pentru că acest lucru le permite să alerge
pe partea internă a culoarului, ceea ce favorizează tragerea piciorului
de remoră peste gard. Cei care “atacă” gardurile din turnantă cu
piciorul drept trebuie să alerge pe mijlocul culoarului pentru a nu risca
descalificarea din cauza trecerii piciorul de remorcă (stângul) înafara
planului gardului, ceea ce implică parcurgerea unei distanţe mai mari.
Modificările care apar în cazul pasului peste gard în turnantă se
referă în primul rând la răsucirea piciorului de atac (stângul) spre
interiorul culoarului; trunchiul se flexează pe piciorul de atac şi se
răsuceşte uşor spre stânga, iar braţul drept se întinde spre piciorul
stâng.
Alergarea între garduri
Atleţii încearcă menţinerea unui ritm constant de alergare între
garduri, însă dată fiind distanţa relativ mare (35 m.), acest lucru
nu este accesibil decât atleţilor consacraţi. Distanţa dintre garduri
este parcursă de către atleţi în 12-15 paşi şi de către atlete în 15-
18 paşi. Parcurgerea distanţei într-un număr impar de paşi
prezintă avantajul de a ataca gardurile cu acelaşi picior.
Pe parcursul unei curse, se observă utilizarea mai multor
combinaţii în ceea ce priveşte numărul de paşi. Tendinţa actuală,
este de a parcurge distanţa dintre garduri în 13 paşi în cazul
bărbaţilor şi în 15 paşi în cazul femeilor. Numărul paşilor între
garduri precum şi modul de combinare a lor este determinat de
talia, calităţile biomotrice, nivelul de pregătire al atletului şi de o
bună tehnică a pasului peste gard cu ambele picioare.
Finişul şi sosirea
După trecerea ultimului gard, alergătorul mai are de parcurs
40 de metri până la linia de sosire. Această distanţă trebuie
parcursă cu o viteză cât mai ridicată, deoarece nu mai prezintă
obstacole. Astfel, alergătorul va încerca o reaccelerare spre linia
de sosire, printr-o înclinare uşoară a trunchiul spre înainte,
menţinând lungimea fuleelor de alergare cu un lucru activ din
braţe.

S-ar putea să vă placă și