Sunteți pe pagina 1din 12

PRINCIPIILE UNIUNII EUROPENE

• Winston Churchill, fost ofiţer


de armată, reporter de război şi
prim-ministru al Marii Britanii
(1940-1945 şi 1951-1955), a
fost unul dintre cei care au
propus pentru prima dată
crearea „Statelor Unite ale
Europei”. Experienţele trăite în
timpul celui de-al Doilea
Război Mondial l-au convins
că doar o Europă unită poate
garanta pacea. Ţelul său era
eliminarea pentru totdeauna a
Aştept şi doresc crearea Statelor Unite ale
ideilor naţionaliste şi Europei unde va fi posibilă orice călătorie
beligerante. A contribuit la fără obstacole. Sper să văd economia Europei
crearea in mai 1949 a studiată într-un tot unitar. Sper să văd un
Consiliu care să regrupeze, poate, 10 naţiuni,
Consiliului Europei, cu sediu printre care fostele Mari Puteri…”
la Strasbourg Winston Churchill 1942

2
 Parintii Uniunii Europene sunt
considerati insa , Jean Monnet si Robert
Schuman. ,,……Pacea mondiala nu va putea fi
aparata fara eforturi creatoare
 La 9 Mai 1950, Ministrul de externe pe masura pericolelor ce o
francez , Robert Schuman a facut un ameninta. Contributia pe care o
Europa bine organizata si
pas istoric urias in procesul reconcilierii activa o poate aduce civilizatiei
cu Germania, invitand-o , alaturi de este indispensabila mentinerii
relatiilor pacifiste…’’.
Italia, Belgia, Olanda si Luxenburg, sa
creeze impreuna C.E.C.O.
( Comunitatea Economica a Carbunelui
si Otelului).Infiintarea acesteia, in urma
Tratatului de la Paris, semnat de cei
sase in 1951 si succesul noului demers
comunitar,i-a determinat sa semeze la
25 martie 1957 Tratatul de la Roma
prin care infiintau CEE Comunitatea
Economica Europeana) si Noi nu cualizăm statele, ci unim
oamenii” Jean Monnet
Euroatom(Comunitatea Europeana
3
pentru energie atomica).
 La cele trei comunitati:
Comunitatea Europeană A Cărbunelui Şi A
Oţelului CECO 1951
Comunitatea Economică Europeană 1957
CEE
Comunitatea Economică A Energiei
Atomice CEEA 1957

În cei 52 de ani au existat 6 valuri de aderare:

1973 Danemarca, Irlanda, Marea Britanie


1981 Grecia
1986 Spania şi Portugalia
1995 Austria, Finlanda şi Suedia
1 mai 2004 Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria
1 ianuarie 2007 România, Bulgaria
- 1 iulie 2013 Croatia

4
U.E. CONTINE IN PREZENT 28 DE STATE:

2013 5

Croatia
Simfonia a 9-a a lui Beethowen a fost
aleasa ca Imn al UE, a fost aleasa pentru
a celebra valorile comune

Steagul Uniunii Europene cuprinde


12 stele care formeaza un cerc.
Numarul de stele reprezinta
perfectiunea si unitatea statelor
membre

Deviza UE: In varietate


Moneda unica europeana EURO concordia (lat.) – Unitate in
6
diversitate
Instituţii şi organisme ale UE

 Parlamentul European, care reprezintă cetăţenii UE şi este ales direct de către


aceştia
 Consiliul Uniunii Europene, care reprezintă statele membre. Preşedinţia
Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de statele membre.

 Comisia Europeană, care reprezintă interesele Uniunii în ansamblu.


 Împreună, aceste trei instituţii elaborează politicile şi legislaţia care se aplică în
toată Uniunea, prin intermediul „procedurii legislative ordinare” . În principiu,
Comisia propune actele legislative, iar Parlamentul şi Consiliul le adoptă. Ulterior,
Comisia şi statele membre le implementează, iar Comisia trebuie să se asigure că
legislaţia europeană este corect aplicată.

 Două alte instituţii europene joacă in rol vital:


 Curtea de Justiţie garantează respectarea dreptului european.
 Curtea de Conturi controlează modul de finanţare a activităţilor Uniunii.

7
CONSILIUL EUROPEI STRASBOURG

Tratatul de la Maastricht

încheiat în 1992 şi intrat în vigoare în 1993


- introduce noţiunea de “Uniune
Europeană”
- Uniunea Europeană are 3 piloni:
1. comunităţile europene
2. politica externă şi de securitate comună
3. cooperare în domeniul justiţiei şi al
afacerilor interne

8
In anul 1985, Consiliul European de la Milano a ales ziua de 9 mai ca Ziua
Europei. Uniunea Europeana inseamna azi, pentru peste 450 de milioane de
oameni, mai putine frontiere, mai multe oportunitati, o Europa mai curata,
egalitate de sanse, libertate si justitie sociala.

9
Europa –i casa noastra, e a tuturor
De esti elev sau licean, tanar sau senior,
Europa-i casa noastra e a tuturor,

Solidaritate nu doar la bine si la greu, vino cu noi


Europa-i casa noastra 10

Esti si tu, sunt eu.


Ziua Victoriei in cel de-al doilea Razboi Mondial
8 – 9 mai 1945
9 mai este victoria dobandita impotriva
nazismului german, victorie la care, tara
noastra si armata ei au avut o contributie
demna de toata consideratia. In perioada
1939 - 1945, actiunile militare au cuprins
aproape intreagul continent (Europa, Asia,
Africa si spatiile maritime si oceanice
limitrofe). La 9 mai 1945, sub loviturile
fortelor Natiunilor Unite, Germania nazista a
fost silita sa capituleze neconditionat,
moment ce a consfintit si incheierea celei de-
a doua conflagratii mondiale in Europa si
consimtea Ziua Victoriei Natiunilor Unite Pe data de 8-9 mai s-a semnat pacea
dintre Fortele Aliate si Germania
Nazista. Sfarsitul Razboiului a
insemnat divizarea Germaniei si
impartirea Europei in sfere de
influenta (in Vest democratia si in
Est comunism / totalitarism) 11
Independenta Romaniei
9 mai 1877

 La 9 Mai 1877, Adunarea Deputatilor a


proclamat Independenta de stat a Romaniei,
deschizand drumul spre recunoasterea
internationala a dreptului natiunii romane
de a-si decide singura soarta.

Astfel, la 9 mai 1877, Mihail Kogalniceanu


declara, in Parlament, ca suntem "in stare de
rezbel", ca suntem "dezlegati de legaturile
noastre cu Inalta Poarta si prin urmare
suntem independenti, suntem natiune de
sine statatoare".

12
Ziua Regelui
10 mai 1866
Carol I al Romaniei a fost domnitorul Principatelor
Romane intre 1866 si 1881 si apoi Rege al Romaniei
intre 1881 si 1914. Pe data de 10 mai 1866 a fost
proclamat Domnitor, declarand la numire: "Jur să
păzesc legile României, să-i apăr drepturile și
integritatea teritorială“. Ziua de 10 mai a devenit de
atunci Ziua Regelui.

Datorita participarii Principatelor Romane la Razboiul


Ruso-Turc din 1877-1878, sub conducerea sa, s-a
putut realiza Independenta Romaniei
Pe data de 14 martie 1881 a fost incoronat rege al
Romaniei, avand o coroana fabricata din otel dintr-
13
un tun turcesc capturat in Razboiul de Independenta.

S-ar putea să vă placă și