Analizatorul auditiv

fiziologie
Clasa a XIa
 Fiziologie
• Undele sonore :
- Sunt produse de rarefieri şi condensări ale aerului*
- Au ca proprietăţi fundamentale :
- înălţimea – determinată de frecvenţa undelor
- intensitatea – determinată de amplitudine
- timbrul – determinat de vibraţiile armonice superioare însotitoare
• Clasificarea undelor sonore
Se poate face în funcţie de frecvenţă astfel:
1. infrasunete unde cu frecvenţa mai mică de 16 Hz;
2. sunete (percepute de urechea umană) cu frecvenţe între 16 si 20.000 Hz;
3. ultrasunete cu frecvenţe mai mari de 20.000 Hz.
De fapt, undele sonore conţin foarte rar o singură frecvenţă (sunete pure) cel mai
des ele fiind un amestec de mai multe frecvenţe. Foarte des este întâlnita situaţia
în care pe lângă unda de frecvenţa cea mai mică (fundamentală) sunt prezente
undele având frecvenţele multiplii întregi ai acesteia (armonice). În general, unda
fundamentală transportă o energie mult mai mare decât armonicele.
prof.Carmencita Obreja 2
.
 *( din Junqueira si Carneiro : Histologie, Tratat & atlas)
• Undele sonore sunt unde longitudinale, care parcurg faze de comprimare şi de
rarefiere.
• În faza de comprimare – scăriţa se deplasează spre urechea internă. Deoarece
lichidele urechii interne sunt cvasi-incompresibile, gradientul presional este
transmis de-a lungul membranelor vestibulară şi bazilară, ceea ce determină
deformarea lor în direcţie caudală şi comprimarea rampei timpanice; de asemenea
gradientul presional produce proeminenţa membranei ferestrei rotunde în
interiorul urechii medii, ceea ce duce la scăderea presiunii din urechea internă.
Deformarea caudală a membranei bazilare determină îndoirea laterală a
stereocililor celulelor auditive sub greutatea membranei tectoria. Varfurile
stereocililor sunt deformate către columela şi în direcţia opusă corpusculului bazal.
• În timpul fazei de rarefiere a undelor sonore, fenomenele sunt complet inversate;
scăriţa se deplasează către urechea externă, membrana bazilara se deplasează în
sens ascendent către rampa vestibulară, iar stereocilii celulelor auditive sunt îndoiţi
către corpusculul bazal (spre peretele extern). Această deformare declanşează
potenţiale generatoare (PG)care depolarizează celulele auditive şi conduc la
eliberarea unui neurotransmitător care generează potenţiale de acţiune (PA)la
nivelul neuronilor bipolari din ganglionul spiral .

prof.Carmencita Obreja 4
Producerea undelor sonore

• Undele din domeniul audibil pot fi obţinute prin producerea de oscilaţii

în coarde, bare, membrane întinse etc. În funcţie de caracteristicile
emiţătorului (lungime, tensiune) se pot obţine sunete cu frecvenţe
diferite dar şi având compoziţii armonice diferite.
• Sunetele articulate caracteristice vorbirii au un mecanism foarte
complicat de producere. Astfel vibraţia corzilor vocale produce sunetele
primare relativ simple. Sunetele simple emise de corzile vocale sunt
apoi transformate în sunete articulate, mult mai complexe, cu ajutorul
cavităţilor rezonante (toracele, cavitatea bucală, laringele, faringele,
cavitatea nazală şi chiar cutia craniana – ce joacă şi un rol de element de
legatură inversă).
• La rândul lor aceste cavităţi îsi modifică proprietăţile prin intermediul
limbii, buzelor, palatului moale , vălului palatin, etc. acţionate de sute
de muşchi.
• Întregul proces este coordonat dintr-o zonă situată într-una din
emisferele cerebrale (de regula stânga pentru dreptaci şi dreapta pentru
stângaci).

prof.Carmencita Obreja 5
 Mecanismul recepţiei auditive
• Celulele senzoriale din organul Corti transformă energia mecanică a sunetelor în
impuls nervos.
• Drumul parcurs de sunete :
Pavilionul urechii conductul auditiv externmembrana timpanică lanţul
celor 3 oscioare  fereastra rotundă perilimfaendolimfa
• Variaţiile de presiune ale endolimfei (manual)/perilimfei fac să vibreze membrana
bazilară, pe care se găseşte organul Corti.
• Vibraţiile membranei bazilare antrenează celulele auditive ai caror cili vor suferi
deformaţii mecanice la contactul cu membrana tectoria.
• Înclinarea cililor într-o parte depolarizează celulele, iar în direcţie opusă le
hiperpolarizează.
Depolarizările celulelor senzoriale cresc frecvenţa potenţialelor de acţiune, iar
hiperpolarizările o reduc.
Membrana bazilară are o structură comparabilă cu un rezonator cu coarde căreia îi
corespund particularităţi de elasticitate şi de rezonanţă:
Baza melcului- la frecvenţe inalte :15 000 Hz
Mijlocul membranei bazilare – 5 000 Hz
Vârful melcului – la frecvenţe joase : 20-500 Hz prof.Carmencita Obreja 6
 .
.

7
prof.Carmencita Obreja
.
 Transmiterea stimulului auditiv
• Fiecare neuron senzitiv din ggl.spiral Corti transmite impulsuri nervoase de
la o anumită zonă a membranei bazilare;
• Această specializare zonală se păstrează în continuare şi la celelalte staţii de
releu ale căii acustice (tonotopia).
• Sunetele de o anumită frecvenţă activează anumiţi neuroni cohleari,
coliculari şi talamici. În acest mod, excitaţiile sonore, separate în frecvenţele
componente la nivelul membranei bazilare, se transmit prin “fire izolate”
spre neuronii corticali.

• Localizarea poziţiei sursei de sunete este apanajul audiţiei biauriculare. Prin

intermediul pavilionului urechii putem determina cu precizie direcţia din care
provin sunetele. În audiţia biauriculară se pot determina doua direcţii, uşor
diferite, din care vin sunetele la cele doua urechi. Aceasta se face
determinând micile decalări temporale cu care ajung sunetele la cele două
urechi şi prin diferenţa de intensitate a sunetului .

prof.Carmencita Obreja 9
.

prof.Carmencita Obreja 10