CAP. 2.

Aspecte privind organizarea comerţului

2.1. Principii de organizare a comerţului

2.2. Firma comercială – locul şi importanţa acesteia în
organizarea comerţului
2.3. Comerţul cu ridicata (de gros)
2.4. Comerţul cu amănuntul (en detail)
2.5. Comerţul electronic
2.6. Baza tehnico – materială a comerţului
CAP. 2. Aspecte privind organizarea comerţului

2.1. Principii de organizare a comerţului

2.2. Firma comercială – locul şi importanţa acesteia în
organizarea comerţului
2.3. Comerţul cu ridicata (de gros)
2.4. Comerţul cu amănuntul (en detail)
2.5. Comerţul electronic
2.6. Baza tehnico – materială a comerţului
2.1. Principii de organizare a comerţului

1) Legalitatea;

2) Pluralismul formelor de proprietate

3) Libera iniţiativă este o conturare şi o consecinţă a existenţei şi garantării

proprietăţii private;

4) Concurenţa;

5) Asocierea şi combinarea;
6) Specializarea;

7) Aria de activitate;

8) Pluralismul organizatoric;

9) Profitul;

10) Protecţia consumatorilor;

11) Protejarea mediului şi menţinerea echilibrului ecologic.

 2.2. Firma comercială – locul şi
importanţa acesteia în organizarea
comerţului

Definirea firmei comerciale:

 formă de organizare a proprietăţii care combină

factorii de producţie într-o unitate productivă
(unitate fizică existentă sub formă de fabrică,
antrepozit, magazin universal), în scopul
producerii de bunuri sau servicii şi vânzării lor cu
un profit;
 Firma comercială poate fi definită pe două planuri:

 planul structural – existenţial

 planul identificării şi personalizării.

Din punct de vedere organizatoric, orice firmă se compune din:

 structura tehnico-funcţională;
 structura operativă (depozit, magazin, unitate de alimentaţie
publică etc.).
 2.3. Comerţul cu ridicata (de gros)

2.3.1. Conţinutul activităţii şi rolul economic al

comerţului cu ridicata
2.3.2. Funcţiile comerţului cu ridicata
2.3.3. Tendinţe moderne în evoluţia comerţului cu ridicata
2.3.1. Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata

Constă în achiziţionarea de mărfuri în partizi mari

şi desfacerea acestora în partizi mici, dar într-un
sortiment comercial, către comerţul cu amănuntul şi,
în unele cazuri, către unităţi care cumpără diferitele
produse în vederea prelucrării lor ulterioare.
 Caracteristici ale întreprinderilor de comerţ cu ridicata:

 acoperire financiară mare;

 specializarea activităţii pe familii de produse;

 intervenţia întreprinderilor cu ridicata atât în fluxul produselor

realizate de producătorii indigeni, cât şi de cei externi;

 existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct, servicii

prestate de un personal de înaltă calificare.
 Rolul comerţului cu ridicata în raport cu producătorii:

 alimentarea constantă a fluxurilor financiare ale producătorilor;

 asigurarea producătorilor cu multiple servicii logistice;

 regularizarea producţiei;

 informarea producătorilor prin:

 prospectarea detailiştilor;
 realizarea de cataloage şi documentaţii privind piaţa unor
produse;

 participarea la campaniile de promovare a produselor iniţiate de

către producători.
Rolul comerţului cu ridicata faţă de comerţul cu amănuntul:

 fracţionarea partizilor de mărfuri şi livrarea lor către

comercianţii cu amănuntul;

 informarea comercianţilor cu amănuntul cu privire la oferta

de produse şi servicii;

 oferirea de produse la preţuri mai mici;

 simplificarea şi uşurarea muncii administrative a

detailiştilor.
 2.3.2. Funcţiile comerţului cu ridicata

Funcţii specifice:

1. cumpărarea unor cantităţi mari de produse şi

concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare
şi divers de producători în vederea aprovizionării continue şi
în sortiment variat a comerţului cu amănuntul;

2. stocarea unor cantităţi mari de mărfuri în vederea asigurării

unei eşalonări normale a fluxului de produse către detailişti.
Stocarea mărfurilor asigură echilibrul dintre oferta şi
cererea de mărfuri în cadrul pieţei.
3. transformarea sortimentului industrial, format din
cantităţi mari de produse de un anumit fel, livrat de
producători, în sortiment comercial, corespunzător
varietăţii cererii populaţiei;

4. revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către

comercianţii cu amănuntul;

5. cercetarea permanentă a pieţei şi studierea

îndeosebi a evoluţiei cererii de mărfuri a populaţiei şi
a utilizatorilor industriali sau asimilaţi acestora.
 Starea actuală a comerţului cu ridicata din România:

 existenţa unei reţele de depozite, de capacitate fizică şi

economică redusă;

 dotarea depozitelor cu utilaje care au un grad ridicat de

uzură fizică şi morală;

 funcţionarea unor depozite aflate în construcţie, depozite

care nu prezintă rampe necesare realizării operaţiunilor
de încărcare/descărcare;
 2.3.3. Tendinţe moderne în comerţul cu
ridicata

 apariţia de întreprinderi de comerţ cu ridicata cu

depozite complet automatizate.

 organizarea unor firme specializate în crearea de

magazine de tip depozite cu ridicata – care îşi
desfăşoară activitatea în sistemul de autoservire (cash
and carry);

 crearea unor firme de comerţ cu ridicata prin

organizarea comercianţilor cu amănuntul independenţi
sub forma unor cooperative; etc.
2.4. Comerţul cu amănuntul (en detail)

2.4.1. Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile

comerţului cu amănuntul

2.4.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul

2.4.3. Tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul

 2.4.1. Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului
cu amănuntul

Definire:

 include toate activităţile implicate în vânzarea produselor sau

serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în
scopuri personale necomerciale;

 ansamblul de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de

unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul
aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali.
 Funcţiile comerţului cu amănuntul:

 cumpărarea de mărfuri pe care le revinde în cantităţi mici;

 asigurarea prezenţei sale în toate zonele, localităţile şi punctele

populate;

 asigurarea unui sortiment de mărfuri foarte larg şi extrem de

complex.
 2.4.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul

Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul (după

criteriul merceologic):

a) comerţ alimentar;
b) alimentaţie publică;
c) comerţ nealimentar.
a) Comerţul alimentar

Tipuri de unităţi comerciale:

 unităţi cu profil general: magazin alimentar general,
supermagazin, chioşc alimentar;
 magazine specializate şi strict specializate:
- mezeluri-brânzeturi;
- carne;
- lapte şi produse lactate;
- peşte;
- cafea şi produse zaharoase;
- dulciuri;
- legume şi fructe etc.
b) Alimentaţia publică

Tipuri de unităţi comerciale:

 restaurantul;
 barul;
 unităţile tip fast – food;
 cofetăriile;
 patiseriile.
c) Comerţul nealimentar

Principalele direcţii de specializare:

 monoprodus;

 monosector;

 monoclientelă;

 monotemă;

 multisectorială.
 Tipuri de unităţi comerciale:

- unităţi despecializate:
 magazin universal din mediul rural;
 magazin nealimentar general;
 magazin mixt etc..

- unităţi specializate: unităţi pentru textile-încălţăminte, unităţi

metalo-chimice, etc.
 În funcţie de tipul reţelei de unităţi prin care se realizează
vânzarea mărfurilor, comerţul cu amănuntul se clasifică în:

1. comerţul stabil;

2. comerţul mobil;

3. comerţul fără magazine.

 1. Comerţul stabil

Comerţul stabil se desfăşoară prin:

a) unităţi clasice
b) automate.
a) Comerţul desfăşurat prin unităţi clasice de desfacere:
 oferă condiţiile prezentării unui sortiment variat de mărfuri şi
servicii;
 utilizează tehnici comerciale deosebit de complexe;
 metodele de vânzare folosite sunt foarte variate.
 b) Comerţul desfăşurat prin automatele comerciale:

 oferă un sortiment restrâns de mărfuri;

 în procesul de comercializare sunt utilizate tehnologii

automatizate;

 funcţionează fără orar;

 sunt amplasate fără restricţii în locuri cu trafic maxim;

 rezolvă unele necesităţi de bază sau complementare.

 2. Comerţul mobil

Modalităţi de desfăşurare a comerţului mobil:

 deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi;

 gruparea unor unităţi mobile de diferite specializări în cadrul

pieţelor obişnuite de mărfuri;

 concentrarea unităţilor mobile în anumite zone în zilele de târg din

diverse localităţi;

 organizarea unui comerţ itinerant, realizat cu ajutorul unor mijloace

de transport specializate, bine dotate şi amenajate.
 3. Comerţul fără magazine

Piaţa vânzărilor fără magazine poate fi segmentată:

a) în funcţie de mijloacele utilizate în procesul de comercializare a
mărfurilor:
 vânzări prin curier;
 vânzări prin telefon;
 vânzări electronice.
b) în funcţie de tipul cumpărătorilor:
 consumatori individuali;
 întreprinderi.
 Forme de vânzare ale comerţului fără magazine:

1) Vânzările tradiţionale fără magazine:

a) vânzarea la domiciliu;
b) vânzările pe bază de catalog, prin corespondenţă.

2) Vânzările electronice:
a) vânzarea directă generată de publicitatea televizată;
b) vânzarea prin televiziunea cablată;
c) vânzarea prin Internet.
2.4.3. Tendinţe în comerţul cu amănuntul :

 creşterea numărului şi ponderii în cheltuielile populaţiei a cumpărăturilor

efectuate în magazinele de mari suprafeţe;
 extinderea lanţurilor de magazine destinate prioritar clienţilor cu putere
de cumpărare redusă;
 perfecţionarea tehnologiilor comerciale şi a tehnicilor de merchandising;
 completarea şi diversificarea activităţii firmelor de comerţ cu amănuntul
existente prin dezvoltarea şi a vânzărilor electronice;
 intensificarea preocupărilor detailiştilor în direcţia fidelizării clienţilor.
 2.5. Comerţul electronic

Definiţii:
 achiziţii comerciale şi totalitatea activităţilor care susţin
obiectivele de marketing ale unei firme şi care pot include, spre
exemplu, publicitate, vânzări, plăţi, activităţi post-vânzare,
servicii către clienţi, etc..

 desfăşurarea unei afaceri prin intermediul reţelei Internet,

vânzarea de bunuri şi servicii având loc offline sau online
(Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (OECD);

 distribuţie, marketing, vânzarea sau livrare de mărfuri şi

servicii prin mijloace electronice (C.R.C.E. „Secretele comerţului
electronic. Ghid pentru exportatori – întreprinderi mici şi mijlocii”,
International Trade Center UNCTAD/WTO, Geneva, 2000, p. 4.).
 Avantaje:

 operativitate crescută în efectuarea tranzacţiilor comerciale;

 eliminarea unor operaţii manuale;

 reducerea erorilor în manipularea mărfurilor;

 crearea condiţiilor pentru liberalizarea actelor de comerţ;

 facilitarea stabilirii relaţiilor între partenerii potenţiali;

 simplificarea sistemelor de decontare şi de plată.

 2.6. Baza tehnico - materială a comerţului

Baza tehnico-materială a comerţului se referă la totalitatea

mijloacelor fixe şi a bunurilor de inventar necesare desfăşurării
activităţii comerciale.

Preponderent în comerţ, mijloacele fixe se regăsesc în primele

cinci categorii de mijloace fixe:
 clădiri;
 construcţii speciale;
 maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
 aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
 mijloace de transport;

În comerţ, în cadrul obiectelor de inventar se includ:

 toate instrumentele şi dispozitivele speciale ce se folosesc la
fabricarea anumitor produse de alimentaţie publică;
 echipamentele de protecţie şi de lucru;
 materialele consumabile şi de uz gospodăresc;
 ambalajele care nu sunt de natura mijloacelor fixe etc..
 2.6.1. Baza tehnico - materială a comerţului cu ridicata este

 caracteristică vehiculării mărfurilor în partizi mari;

 specifică primirii şi păstrării mărfurilor, pregătirii comenzilor şi
expedierii mărfurilor către beneficiari.

Depozitele sunt unităţi comerciale în care se desfăşoară procesele

tehnico-economice legate de primirea, păstrarea şi livrarea mărfurilor în
partizi mari.

Depozitele pot avea mobilier:

 fix (rafturi);
 mobil (mobilier cu şine pe care se deplasează unităţile de transport pe o
anumită distanţă).
 2.6.2. Baza tehnico - materială a comerţului cu amănuntul
Mobilierul dintr-un magazin:
 mese;
 rafturi;
 poliţe înclinate;
 umeraşe;
 gondole;
 podiumuri;
 combine şi vitrine frigorifice;
 coşuri, cutii decorative etc..

În alimentaţia publică, mobilierul este format în principal din:

 scaune;
 mese;
 vitrine şi combine frigorifice.
 Utilajele comerciale destinate prezentării şi desfacerii mărfurilor în magazine
se pot împărţi în următoarele mari grupe:

 utilaje de bază ale sălii de vânzare: utilaje pentru calcul,

aparate pentru încercat şi verificat bunuri (electrocasnice, baterii,
becuri), aparate de măsură, pupitre pentru audiţii muzicale etc.;

 utilaje suplimentare ale săli de vânzare: dispozitive, aparate şi maşini

pentru călcat, cusut şi brodat articole etc.;

 utilaje specifice depozitării mărfurilor în cadrul magazinului: rafturi,

suporţi, grătare, platforme, camere frigorifice sau dulapuri frigorifice etc.;

 utilajele sectorului alimentar: vitrine şi combine frigorifice, maşini pentru

tăiat, cântărit, ambalat, marcat etc..
 Utilajele specifice alimentaţiei publice sunt:

 utilaje, mobilier tehnologic, aparatură de control, aparate şi

dispozitive necesare în secţiile de producţie ale laboratoarelor de
cofetărie, bucătărie şi patiserie:
 malaxoare;
 aparate electrocasnice;
 aparate de măsură;
 maşini de tăiat, cântărit şi ambalat;
 utilaje pentru fiert, prăjit, copt;
 utilaje frigorifice;
 utilaje auxiliare;

 utilaje suplimentare:

 utilajele sălii de servire: case de marcat.