Introducerea

• În acest proiect plec de la premiza că o să spun câteva despre

realizările/eșecurile/dezamăgirile/Mândriile dar în timp am dezvoltat la o nouă premiză în care
îmi expun părerile despre presiuniile și asteptările care se pun pe adolescentul modern în mod
general(nu intentionez ca oricine v-a citi asta v-a crede ca îi critic sau că mă plăng)

• Pe o altă notă mai vreau să spun că chair dacă în acest proiect vreau să fiu obiectiv ca în orice
discuție este normal să ai și puțină subiectivitate, deci o să fiu ca o carte deschisă si o să-mi
expun părerile si „întamplarile“
 Realizări
• În viața mea de 14 ani nu pot spune că am avut multe realizări,asta poate pentru că nu am avut
multe scopuri de atins.Până în clasa a 5-ea am fost ca orice copil,treceam prin viață fara să mă
gândesc prea mult sau să-mi pese.Dar totul s-a schimbat în clasa respectiva. Am inceput să-mi pese
de note si mi-am luat scopul de a fii primul pe clasa,Lucru ce mi-a reusit dar m-a lăsat gol pe
interior.Deși și-n a 6 am fost locul 1 nu am mai simțit nimic,mă consideram cel mai
„destept“(notele n-arată nimic) din turmă iar cand a 7-ea s-a terminat si am pierdut la o medie n-
am simtit eșec dar simțeam că am dezamăgit unele persoane,fapt ce era doar în capul mea, lucru ce
mă duce la aldoilea punct al prezentări.
 Dezamăgiri
• I
• În secolul XXI, cred că majoritatea adolescenților nu se simt la fel de multă frică de eșec ca teama de
a nu fi dezamăgiți părinți / bunicii. Ceea ce nu mi se pare normal este că pentru mulți dezamăgirea lor
înseamnă pedepse fizice / mentale nefondate. Eu care cred că pedeapsa trebuie să aibă legătură cu
acțiunea sau motivul „eșecului”. Revenind la mine așa cum am spus că nu am multe eșecuri, singurul
lucru care m-a dezamăgit în raport cu mine este că nu am trecut de echipa națională la olimpiadă, dar
dacă este sincer, nici măcar nu mi-am dat interesul. Dar asta m-a făcut să mă gândesc dacă lucrurile la
care aspir sunt ale mele sau impuse de altcineva indirect sau indirect, de bunăvoie sau nu
 Influențe
• După ce m-am așezat și m-am gândit că mi-am dat seama că toate aspirațiile mele actuale, de a ajunge
la un liceu bun; să am note mari etc., mi-au fost sugerate și de-a lungul timpului întipărite în cap de
către alți oameni profesori, părinți, prieteni. Chiar dacă ți se par niște obiective bune, Dacă
fundamental nu am venit cu ele pot fi numite obiective personale? Sau presiunea socio-familială? În
acest moment am ajuns să-mi întreb propria mea existență. Cine / De ce / Sunt eu însumi? sau tutorial
de produs cu privire la influențele cu care am intrat vreodată în contact. Dar, ca ființă rațională, mi-
am dat seama că răspunsul la întrebări nu mă definește, dar capacitatea de a întreba și căuta un
răspuns mă face pe mine, LUCA, cel care gândește, are „ADHD” prea emoțional etc. Omul, în special
adolescentul este modelat de către influent, dar are ocazia să se deformeze, deși acest lucru are nevoie
de autocunoaștere
 Concluzie
• In concluzie aceste prezentare(mediocra daca nu patetica)a urmarit 2 intrebari simple dar care au
condus la o a 3-ea intrebare, la care am raspuns in felul meu si in modul in care am percepute.Un
ultim gand pe care as vrea sa-l comunic este concluzia:In viata drumul tau este modelat dar nu setat in
piatra, sta la atitudinea ta sa-l schimb asta daca vrei sa fi „self-aware“