Fracturile: clasificare, clinica, principii

de tratament
Badarau Ana Maria
Vasiliu Oleg
 Cuprins

• Generalitati
• Clasificare
• Clinica
• Consolidarea fracturilor
• Particularitati la copii
• Tratament
• Evolutie
• Complicatii
Functiile sistemului osos:
• De suport – asigura zone de insertie pentru
muschi si ligamente;
• De protecţie – formează oasele craniului, cutiei
toracice, bazinului, canalul vertebral – cavităţi
cu organe interne
• Determina forma, dimensiunile si proportiile
organismului
• Constituie principalul rezervor de substanţe
minerale al organismului (rezerva pentru ionii
de Ca si P)
• Asigura un mediu propice pentru dezvoltarea
celulelor stem hematopoietice si mezenchimale.
 După raporturile și dimensiunile lor (lungime,
lățime, grosime), oasele se clasifică în: oase
lungi, oase plate și oase scurte. 
Osul compact este alcătuit dintr-o asociere
de mai multe sisteme tubulare, numite
osteoane sau sisteme Havers - unităţile
morfofuncţionale ale ţesutului osos lamelar
compact. Osteonul este o structură osoasă
cilindrică, alcătuit din: 4-20 lamele osoase –
lamelele osteonului, dispuse concentric în
jurul unui canal (Havers) care deţine vase
sangvine, nervi şi puţin ţesut conjunctiv.
Osteoanele sunt orientate paralel şi de-a
lungul liniilor de forţă, care acţionează
asupra osului. În secţiuni longitudinale se
observă, că între canalele Havers apar din
loc în loc canale mai largi, orientate
transversal sau oblic, numite canale
Volkmann. Canalele Volkmann asigură
legătura între canalele Havers precum şi cu
periostul şi canalul medular, sunt tapetate
cu endost şi conţin vase sanguine și nervi,
dar nu sunt înconjurate de lamele
• Osul spongios este format din cordoane, trabeculi de
diferită grosime cu aspect de arcade anastomozate între
ele, delimitând spaţii areolare largi. Trabeculii sunt
acoperiţi jur împrejur cu endost. Fiecare trabecul este
format din lamele ce conţin osteoplaste conectate între
ele prin canaliculi. Spaţiile areolare conţin măduvă
hematogenă, bogată în vase sanguine. În trabeculii
subțiri nu se conţin canale cu vase, astfel încât nutriția
osteocitelor are loc prin intermediul sistemului
canalicular din capilarele măduvei. Trabeculii mai groşi
conțin canale cu vase sangvine în jurul cărora lamelele
formează o structură asemănătoare cu osteonul.
• Ţesutul osos spongios se găseşte în epifizele oaselor
lungi, diploea oaselor plate, zona centrală a oaselor
scurte, corpurile vertebrelor.
 Structura sistemului osos

• 3 componente de baza:
- substanţe organice – 25% ;
- substanţe anorganice (săruri minerale) – cca
50%;
- lichide (apă, sânge, limfă) – cca 10–25%
 Substantele anorganice

• Sărurile minerale sunt reprezentate în special de

fosfatul tricalcic, care se găseşte în cantitatea cea
mai mare (85%).
• Acesta se află sub formă de cristale de
hidroxiapatită, dispuse de-a lungul fibrelor de
colagen de care se ancorează.
• Asocierea hidroxiapatitei cu fibrele de colagen
conferă densitate şi rezistenţă mecanică ţesutului
osos.
• În cantităţi mai mici se găsesc: carbonatul de calciu
(10%), clorura de calciu, fluorura de calciu, etc.
Eliberarea componentelor minerale este un proces
fiziologic în cadrul remodelării ţesutului osos
 Substantele organice

• Ţesutul osos este format din

celule (5%) – osteoblaste
- osteocite
-osteoclaste

matrice intercelulară – fibre de colagen (85-90%)

- substanţă amorfă (5%)

• Fibrele de colagen (în special colagen tip I în proporţie de
90% şi de colagen tip V în cantităţi mici) asigură armatura
de rezistenţă a ţesutului osos, sunt orientate în raport cu
forţele mecanice, care acţionează asupra osului.
• Substanţa fundamentală ocupă spaţiul dintre fibre şi
conţine glicozaminoglicani, proteoglicani (responsabili de
legarea apei), glicoproteine, dar si substanţe simple –
proteine, glucide, lipide. Se conţin şi un şir de moleculele
glicoproteice caracteristice doar ţesutului osos –
osteocalcina, osteonectina, osteopontina,
trombospondina, sialoproteina osoasă
• Formeaza matricea osoasa
Celulele sistemului osos
 Vascularizatia

• A. nutritiva
• Retea periostala
• Arteriole epifizare
• Distrugerea ambelor surse
vasculare (nutritivă şi periostala)
devascularizeaza zona corticală
respectiva necroza osoasa
 Procesele fiziologice ale osului

• Osificarea- proces complex de formare,

dezvoltare si reparare a tesutului osos, in
rezultatul mineralizarii matricei proteice prin
actiunea unor factori mecanici sau biologici.
• Resorbtia osoasa – scaderea concentratiei
osoase pana la disparitia complete a osului
(osteoliza).
Osteogeneza
 Fractura

• Fractura este intreruperea continuitatii

osoase, atunci cand forta exterioara
depaseste rezistenta mecanica a osului.
 Mecansimele directe si indirecte

• Mecanism direct – fractura se produce in

timpul contactului agentului traumatizant cu
sectorul anatomic respective.
• Caderea directa
 Mecansime indirecte

• Flexie(incovoiere)
• Torsiune
• Compresiune, (tasare)
• Smulgere
• Torsiune – forta mecanica
actioneaaza asupra unui os
tubular impreuna cu o rasucire,
provocand o fractura cu traiect
oblic, spiroidal, uneori cu un al
3-lea fragment.
• Incovoiere- forta mecanica
actioneaza la ambele capete ale
osului tubular sau la un capat,
altul ramanand fixat; se
fractureaza sectorul mai putin
rezistent al osului
 Clasificarea

• In functie de lezarea tesutului cutanat:

 Inchise- pastrarea integritatii tegumentelor
 Deschise
Dupa sediu:
 Traiect

• Fracturi simple (prezenta fragmentului

proximal si a celui distal), linia de fractura:
 Transversala
 Oblica
 Spiroidala
 Fracturi plurifragmentare

• In aripa de future
• Bi- sau trifocare, cu formarea fragmentului
intermediar (etajate)
• Comunitive- multe, uneori mici fragmente in
focar, cu lipsa de contact intre ele si cu
fragmentele de baza
 Dupa deplasare

Angulatie

Translatie
• Agentul traumatic Decalaj
• Contractia
musculara

Incalecare
 Clasificarea AO

Diagnosticul fiecărei fracturi este

constituit din 5 simboluri: 4 cifre şi o
literă.
Prima cifră indică osul traumatizat.
Fiecare segment are cifra-codul său:
1 – osul humeral,
2 – oasele antebraţului,
3 – femurul,
4 – oasele gambei,
5 – coloana vertebrală,
6 – oasele pelvisului,
7 – oasele mâinii,
8 – oasele plantei,
9 – scapula şi clavicula
 II. Localizarea la nivelul osului

• A doua cifră indică segmentul osului

fracturat.
• 1- epimetafiza proximala
• 2- diafiza
• 3- epimetafiza distala
 III. Tipul de fractura in segmentele 1 si
3(epimetafize)

• tipul A – fractură
extraarticulară;
• tipul B – fractură parţial
intraarticulară;
• tipul C – fractură totalmente
intraarticulară
 Tipul de fractura in segmental 2 (diafiza)

• A- fractura cu 2
fragmente
• B- fractura cu 3
fragmente (aripa de
future)
• C- fractura
cominutiva
 IV. grupul de fractură pentru concreti-
zarea fracturii

• cifra 1 indică o fractură spiroidală

• 2 – o fractură oblică, sub un unghi de peste
30 grade
• 3 – o fractură transversală sub 30 grade.
V - Subgrupa fracturei

în segmentul 2
A1.1 Fără deplasare
A1.2 Cu deplasare moderată
A1.3 Cu deplasare majoră
 Fracturile deschise

• Fractura focarul căreia comunică cu mediul

exterior printr-o plagă a tegumentelor este
numită deschisă.
• Criterii:
 Energia agentului vulnerant
 Dimensiunea plagii si dilacerarea partilor
moi
 Contaminarea
 Clasificarea Gustillo - Anderson

• Tipul I - plagă sub 1 cm (cu

leziunea ţesuturilor moi minimale)
• Plaga curate, mecanismul producerii in-out,
contaminare minora
• Tipul II - plagă peste 1 cm fără
leziuni tisulare majore
• Produse prin energii mai mari, mecanismul
producerii out-in, gradul de contaminare mai
mare,pot exista mase musculare necrotice
Tipul III - cu leziuni tegumentare destructive
importante:
– III A - pierderi neînsemnate de ţesuturi
moi, însă cu deschiderea largă a focarului
fracturii, contaminare bacteriana
importanta, mecanismul producerii prin
energie mare, out-in
• III В - pierderi importante de ţesuturi cu
descoperirea largă a focarului.
• Out-in, fractura grava
• III С - fractura deschisă asociată
cu leziuni vasculare, ce necesită
reparaţii urgente sau amputaţii.
 Clasificarea dupa AO

Tip 1  pielea este traumatizată din

interiorul focarului fracturii –
fractură deschisă secundar;
Tip 2  pielea este traumatizată din
exterior –fractură deschisă primar
( plagă pînă la 5 cm. cu marginile
contuzionate );
Tip 3plagă ce depăşeşte 5cm,cu
devitalizarea regională
a marginilor;
Tip 4  plagă imensă, cu defect
tegumentar primar.
 Consolidarea fracturilor

• Faza I- impactul :
• -producerea fracturii
• -inceputul vindecarii osoase
• Dupa impact, periostul si
vasele medulare sunt rupte,
se formeaza hematomul
postfracturar; dupa care
mediatorii inflamatiei se
acumuleaza local
• Faza II-inductia:
• Din primele min pana la cateva h de la producerea
fracturii
• -eliberarea si concentrarea P morfogenetice, FC,
activarea celulelor osteoprogenitoare, cresterea
schimburilor vasculare
• Faza III- inflamatia
• Debut: 48 h de la impact
• cel.inflamatorii -PMN
• - macrofage --> CITOKINE
• - limfocite
• Tesut de granulatie :ANGIOGENEZA
• apar fibroblasti ce produc o noua
MATRICE
• Stadiul IV- calusul moale: 14-18 zile
• Activitate metabolica inalta
• Tesutul de granulatie- fibre de collagen si
elemente vasculare
• Compus din: osteoid, cartilaj si collagen
• Clinic: reducerea durerii si a tumefierii,
miscarile fragmentelor fracturate inceteaza
• Stadiul V- calusul dur
• Survine in 3-4 saptamani de la impact
• Mineralizarea osteoidului, insulelor cartilaginoase si calusului moale
medular
• Transformate in trabecule osoase
• Lamelele osoase primitive sunt transformate in os lamellar prin
osificare encondrala
• REMODELAREA OSOASA (dupa 6 sapt)
• Restabilirea conturului, diametrului, angulatiei osoase
• Prin procese de resorbtie si osificare osteoclastica si osteoblastica
Semnele clinice

Probabile De siguranta

• Durere • Miscari anormale

• Echimoza • Crepitatie osoasa
• Edematiere • Lipsa miscarilor active si passive
• Dereglarea • Deformarea segm traumatizat,
functiei intreruperea continuitatii osoase
• Manifestari radiologice (2 inc)
 Particularitățile fracturilor la copii
• Specificul osului – mai hidratat decât osul adultului, mai
puţin mineralizat (oasele - în continuă creştere), mai bine
vascularizat (canalele Havers ocupă o mai mare parte din
os decât la adult). Periostul osului infantil este mai gros şi
mai rezistent.
• Particularităţi:
• 1) se întâlnesc mai rar decât la adulţi şi constituie cca 20–
25% din toate traumatismele la această vârstă;
• 2) posibilităţile de compensare a organelor vitale la copil
sunt mai reduse, fapt ce cauzează formarea unor stări
grave de decompensare în unele fracturi (femur, bazin
etc.), în comparaţie cu persoanele adulte;
• 3) fractura în „lemn verde” este o fractură subperiostală,
spe- cifică numai copiilor;
 Particularitățile fracturilor la copii

• 4) la copil pot avea loc fracturi în zona de creştere –

fizară, numite decolare epifizară (epifizioliză), cât şi
după ea – osteoepifizioliză.
• 5) consolidarea fracturilor la copil survine mai rapid
decât la adult, datorită unei vascularizări bune şi
osteogenezei de creştere a oaselor infantile;
• 6) în tratamentul fracturilor la copii pot fi utilizate
toate metodele existente, dar o mare prioritate au
cele ortopedice.
 Particularitățile fracturilor la copii
Zona fizară distală a oaselor Decolarea epifizei distale a
antebraţului osului radial
 Evoluția maladiei traumatice

• 1. Fără complicații
• 2. Cu complicații
• - fără deces
• - cu decesul pacientului
Complicațiile fracturilor
• Recente
• Tardive
 Complicațiile fracturilor
Recente
• Șoc
• Nervi
• Pneumonie
• Risc trombembolic
crescut
• Embolie gazoasă
• Hemartroză
• Vase – artera femurală,
arterele pelviene
• Flictene
 Compliccațiile fracturilor
Tardive
•Consolidarea lentă – • Anchiloza
întârzierea în consolidare • Contracturi
•Pseudoartroza – când • Miozită osificantă
consolidarea nu a survenit în • Algodistrofia – sindromul
intervalul dublu de timp celui Sudeck
mediu : hipertrofice și • Necroza avasculară – cap
avasculare femural, cap humeral
•Redoare articulară : • Tulburări de creștere la copii
Flexie - extensie – fracturi care includ zona
Abducție - adducție fizară
Pronație - supinație • Osteita cronică
 COMPLICATII TARDIVE

• Calus vicios Osteom periarticular

10/27/20
 Complicaţii tardive
• Pseudartroza
• Necroza aseptica
 Complicatii tardive

• PSEUDARTROZA
 Complicatii tardive

• DEVIATII DE AX
 Complicatii tardive

• OSTEOPOROZA ALGICA
 Tratamentul fracturilor
•1. Tratamentul fracturilor trebuie început chiar la locul traumatizării,
prin acordarea corectă a primului ajutor, care include:
a) administrarea analgezicelor (enteral, subcutanat, intramus- cular);
b) imobilizarea traumatizatului pentru transportarea lui la spital – cu
mijloace standard (atele Kramer, pneumatice etc.) sau improvizate
(fâşii de carton, scândurele, crenguţe, membrul toracic – bandajat de
corp, membrul pelvin – de cel sănătos şi alt.);
c) în fracturile deschise, la indicaţie, se efectuează hemostaza cu garou,
pansamentul compresiv şi pansamentul aseptic (sau cu un material
mai curat decât haina exterioară a bolnavului);
d) în traumatismele grave, cu decompensarea funcţiei organelor vitale:
respiraţie artificială, masaj extern de cord, se urgentează transportarea
la instituţia medicală specializată (în traumatologie).
•2. Tratamentul fracturilor se organizează pe principiul chirurgiei de
urgenţă, principalul scop fiind salvarea vieţii bolnavului (deşocarea,
hemostaza definitivă, refacerea respiraţiei, rezolvarea compresiunii
cerebrale) şi profilaxia complicaţiilor grave ce pot ameninţa viaţa.
 Tratamentul fracturilor
• 3. În politraumatisme, una din componentele cărora sunt şi
fracturile, asistenţa chirurgicală se efectuează pe principiul
leziunii dominante, care la moment prezintă pericol pentru
viaţa bolnavului sau îi poate cauza grave complicaţii.
• 4. Metodele de tratament al fracturilor vor fi alese în funcţie
de starea şi vârsta pacientului, numărul fracturilor, înzestrarea
instituţiei cu utilaj, instrumentar, gradul de pregătire al
cadrului medical etc.
• 5. Profilaxia complicaţiilor infecţioase în fracturile deschise se
face prin: toaleta chirurgicală a focarului fracturii, rezolvarea
problemei de stabilizare a fragmentelor, asigurarea
concentraţiei optime în focar a preparatelor antibacteriene,
corectarea şi ameliorarea stării imunologice etc.
• 6. Reducerea fragmentelor deplasate, alte manipulaţii pentru
diagnostic şi tratament trebuie asigurate cu anestezie
adecvată: a) anestezia focarului de fractură; b) anestezie
regională (trunculară, rahidiană); c) anestezie generală.
 Tratamentul fracturilor

(A) Tratament ortopedic

1. Reducerea
2. Imobilizarea
3(Extensia continua)
4. Recuperarea functionala
 Tratamentul fracturilor
• 7. Reducerea fragmentelor deplasate, care necesită intervenţie
ortopedică sau chirurgicală, trebuie asigurată cu anestezie
adecvată (locală – în focar, regională sau generală). În tratamentul
ortopedic, reducerea fragmentelor se realizează prin mijloace
nesângerânde:
a) manuală – cu mâinile, ortopedul reduce segmentul distal la cel
proximal, verificându-şi acţiunile prin Rx-tv sau radiograme;
b) reducerea prin tracţiune transcheletică. În acest scop se aplică o
broşă Kirschner prin fragmentul distal sau de un os situat mai
distal de focarul fracturii, care se fixează într-o scoabă.
În fracturile de humerus, broşa se introduce prin olecranon (începând
introducerea de pe suprafaţa medială, cu protecţia n. ulnar, la 1,5
cm de la apexul olecranului şi 8–10 mm anterior de creasta ul-
nară). În fracturile de femur proximal şi în treimea medie broşa se
introduce din medial spre lateral prin sectorul supracondilian de
femur (la 1 cm proximal de polul superior al patelei).
 REDUCEREA FRACTURII

10/27/20
 Tratamentul fracturilor
• 8. Fragmentele reduse se stabilizează prin diverse metode, până la
consolidare.
a. După o reducere ortopedică reuşită, fragmentele se stabilizează
prin aplicarea pansamentului ghipsat în formă de atele, circulare,
în funcţie de segmentul traumatizat, cu respectarea principiului de
imobilizare a 2 articulaţii adiacente segmentului diafizar fracturat.
b. După obţinerea reducerii fragmentelor (confirmată radiologic) prin
tracţiune scheletică, ea va continua încă 3–4 săptămâni, până la
formarea între fragmente a calusului osos primar, apoi se
efectuează imobilizarea ghipsată, până la consolidarea definitivă.
c. După reducerea sângerândă a fragmentelor, se efectuează
stabilizarea lor prin utilizarea unor fixatori. Acest procedeu poartă
denumirea de osteosinteză a fragmentelor. Există două metode de
osteosinteză: internă şi externă. Osteosinteză internă –
amplasarea fixatoarelor sub tegumente, cu suturarea completă a
plăgii. Fixatorul poate fi amplasat: a) centromedular (osteosinteză
centromedulară) – diverse tije se situează în canalul medular al
fragmentelor segmentului fracturat
APARATUL GIPSAT
Tratamentul ortopedic
Reducerea

Tractiunea transscheletica
• Mijloace : brose Kirschner +potcoava
• Scopuri : • neutralizeaza contractiile
musculare
• aliniaza fragmentele
• reface lungimea

segmentului
 MODALITATI DE TRACTIUNE

TRANSCHELETICA CU BENZI ADEZIVE

 Tratamentul fracturilor
• b) osteosinteza extracorticală se efectuează cu plăci de
diverse configuraţii, dimensiuni, situate pe stratul cortical
al fragmentelor şi se fixează cu şuruburi, dimensiunile
cărora sunt în funcţie de dimensiunile osului, cu o
condiţie obligatorie: ca şurubul să treacă prin ambele
corticale ale fragmentelor sintezate, câte 3 şi mai multe
prin fiecare fragment;
• c) osteosinteza corticală – fixarea cu şuruburi în fracturile
lungi oblice, spiroidale ale unor segmente, cu condiţia ca
şuruburile să treacă prin ambele corticale ale
fragmentelor în focarul fracturii în diverse direcţii optime
(1–2 şuruburi – perpendicular pe axa osului fracturat).
 Tratamentul fracturilor
• Osteosinteză externă – utilizarea aparatelor de fixare
externă, cu care e posibilă reducerea, apoi şi stabilizarea
fragmentelor. În funcţie de dispozitivele introduse
transosos, aparatele de fixare externă sunt de două
variante:
a. Fixator extern cu broşe, preconizate pentru trecerea prin
fragmentele osoase a broşelor metalice Kirschner,
Ilizarov, Volkov-Oganesean etc., capetele cărora, ieşite
din ţesuturi, se fixează în elementele metalice, de
ebonită ale aparatului. Ele pot avea formă de cerc
(aparatul Ilizarov, Calnberz şi altele), de semiinel
(aparatul Volkov-Oganesean), de patrulater (aparatul
Tkacenko) etc.
 Tratamentul fracturilor

• b. Fixator extern cu tije filetate (fişe) cu o grosime de

6–6,5 mm, la un capăt al cărora este un filet cu spire
rare şi profunde (de tip spongios), pentru a fi
introduse prin os, iar la alt capăt, care rămâne în
exterior, poate avea filet obişnuit sau alte modalităţi
de a se fixa de elementele aparatului extern.
• 9. Utilizarea pe larg a factorilor fizici (gimnastică
curativă, tratament balneoclimateric) contribuie la
recuperarea deplină a funcţiei segmentului
traumatizat.
• 10. Concomitent, trebuie tratate şi alte maladii, stări
patologice, care au fost diagnosticate la traumatizat.
 Tratamentul fracturilor

(B) Tratament chirurgical

• In fractura deschisa
• In fractura cu complicatii neurovasculare
• In esecul tratamentului ortopedic
• In fracturi articulare
• Experienta clinica
 ETAPELE TRATAMENTULUI CHIRURGICAL

• Reducerea focarului de fractura:

• a.sangeranda
• b.nesangeranda
• Fixarea focarului de fractura;
• a.interna
• b.externa

10/27/20
 Tratamentul chirurgical
Fixarea interna =Osteosinteza
1. Suruburi

2. Placi insurubate
PRINCIPII DE OSTEOSINTEZA CU SURUBURI
 Tratamentul chirurgical

Fixarea interna (Osteosinteza)

3. Surub dinamic + placa 4. Hobanaj
(DHS/DCS)
 Tratamentul chirurgical

Fixarea interna (Osteosinteza)

5. Tije centromedulare rigide :
• implantare : ± alezaj
± zavorare dinamica/
/statica
• tipuri : Kuntscher – Grosse Kempf
cui Gamma
retronail
 TIJA ZAVORATA GAMBA

GAMBA HUMERUS
 Tratamentul chirurgical

Fixarea internă (Osteosinteza)

5. Tije centromedulare elastice

Ender / Haketal
 Tratamentul chirurgical

• OSTEOSINTEZA CENTROMEDULARA LA COPII

 Tratamentul chirurgical

Fixarea externă
• Tehnici : rigide / elastice
• Fixatoare externe :
hemicadru
circulare
cadru
triunghiulare
Fixator extern de pumn
Osteosinteza fractură
diafiză humerală
 Osteosinteza femur cu D.H.S

• Preoperator Postoperator
OSTEOSINTEZA CU BROSE K