Sunteți pe pagina 1din 41

Universitatea de Medicina si Farmacie “ Nicolae Testemitanu “

Facultatea Medicina Nr.1

Tulburările bipolare (tip I, tip II, Ciclotimia).


Tulburarea depresivă recurentă. Distimia.
Actualitate, epidemiologie, etiopatogenie, criterii de
diagnostic, diagnostic diferențial, evoluţie, tratament.
Retardarea mintală. Tulburări psihice în epilepsie.
Ce este dispozitia ?
-este o stare sufletească, emotivă, conceptuală sau mixtă, care definește un individ la un
moment dat.
-este o caracteristică comportamentală momentană a fiecărui om, ea poate fi mai bună sau mai
rea, în funcție de istoria emotivă sau mentală operantă a subiectului, condiționat de mulțimea
succeselor sau eșecurilor care au marcat viața sa în trecutul imediat.

-omul este un biosistem complex care depinde de


foarte multe variabile externe și interne pentru a
acționa a specific, raspunde corect și rapid la un
stimul fenomenal, social sau personal.
Tulburarea bipolara este o afectiune psihica cu episoade alternative depresive, maniacale sau
hipomaniacale. Se caracterizata prin doua sau mai multe episoade in care dispozitia pacientului este
perturbata semnificativ.
Depresia se caracterizeaza prin absenta unei stari afectiv pozitiv (pierderea interesului și a pl ăcerii de la
activități și experiențe obișnuite ori anterior plăcute), dispozi ție proast ă care ulterior va declansa un spectru
de probleme emoționale, cognitive, fizice și comportamentale asociate.
Episod maniacal – stare caracterizată de dispoziţie elevată şi o cre ştere a volumului şi vitezei activit ăţii fizice
şi mentale, o dispoziţie anormal şi persistent euforică, expansiv ă sau iritabil ă, precum şi prin activitate
direcţionată către un obiectiv sau energie anormală sau persistent crescut ă, cu durat ă de cel pu ţin 1
săptămână.
Hipomania – un grad mai uşor de manie, în care anormalităţile dispozi ţiei şi comportamentului sunt prea
persistente şi marcate pentru a fi definite ca ciclotimie, dar nu este înso ţit ă de halucina ţii sau deliruri, care
durează cel puţin 4 (patru) zile consecutiv şi este prezentă cea mai mare parte a zilei.
• Episoadele maniacale încep de obicei abrupt, şi durează între 2 săptămâni
si 4-5 luni (durata medie aproximativ 4 luni).
• Depresia tinde să dureze mai mult (durata medie aproximativ 6 luni), deşi
rar peste un an,mai ales la vârstnici
• Episoade de ambele feluri urmează adeseori evenimentelor stresanate de
viaţă.
• Primul episod poate apare la orice vârstă.
• Media de varsta la care are loc debutul tulburarilor bipolare este intre
20-30 ani.
• Frecvenţa episoadelor sunt foarte variate, deşi remisiunile tind să devină
mai scurte pe măsură ce trece timpul şi depresiile să devină mai frecvente
şi mai prelungite după vârsta mijlocie.
• Schimbarea brusca si extrema de dispozitie poate afecta somnul, energia,
activitatea, comportamentul si capacitatea de a gandi logic a unei persoane.
Tipuri de TBP
Tipul I - episoade maniacale cu o durată de aproximativ 7 zile
sau episoade mai scurte, dar cu o intensitate atât de crescută
încât persoana necesită internare, urmate de episoade depresive
care țin în jur de 2 săptămâni;
Tipul II - episoadele depresive sunt însoțite de episoade hipo
maniacale;
Tipul III - denumită și  ciclotimie, în care se descriu numeroas
e episode hipomaniacale succedate de numeroase episoade
depresive, durata fiecăruia nefiind mai mare de 2 săptămâni,
iar intensitatea simptomelor nu poate include modificările
dispoziționale nici în categoria depresiei, nici în categoria
maniei;
Tipul IV- cu ciclare rapida, >4 episode maniacale,depresive
/ mixte timp de 12 luni.

În afara oscilațiilor dispoziționale pasagere, simptomele


tulburării bipolare se pot extinde pe mai lungi perioade de timp

(câteva săptămâni) cu menținerea unui status psihic normal 


Etiologia
-Dezechilibrul neurotransmițătorilor dopamină, serotonină,
noradrenalină. Episoadele maniacale ar putea fi descrise printr-
o creștere a nivelului de noradrenalină, iar cele depresive
printr-o scădere a acestuia.
-Aspecte genetice- moștenirea bolii pare a fi poligenică.
Genele implicate au rol în: transmisia interneuronala, diferenți
erea celulară, formarea citoscheletului, răspunsul la stres.
(CACNA1C, NCAN, ANK3, MUSK.) Există și gene care sunt
comune cu schizofrenia și depresia: COMT, BDNF,
neuroregulin-1, DISC-1. Studiile clinice au demonstrat că în
apariția episoadelor psihotice ar fi implicată gena CSAK-3,
o proteină cu rol în moartea neuronală.
-Medicația sau abuzul de substanțe. Tratamentul de lungă
durată și necontrolat cu antidepresive poate determina simpto
me maniacale. Consumul de alcool sau droguri poate induce
atât simptome de manie, cât și specifice depresiei. Drogurile
care pot determina simptome maniacale sau declanșarea unui
episod maniacal sunt: cocaina, ecstasy, amfetamine. Cele care
pot induce depresie sunt alcoolul și tranchilizantele.
Fiziopatologia
Se consideră că tulburarea bipolară este asociată cu anomalii ale structurii și funcției anumitor zone cerebrale
responsabile de sarcinile cognitive și de procesarea emoțiilor.

model neurologic TBP propune că


circuitele emoționale ale creierului

Sistemul ventral (reglează Sistemul dorsal (responsabil


percepția emoțională) include
structuri cerebrale, cum ar fi
pentru reglarea emoțională)
amigdala, insula, striatul ventral, include hipocampul, cortexul
cortexul cingular anterior ventral și cingulat dorsal anterior și alte
cortexul prefrontal. părți ale cortexului prefrontal

Modelul presupune că tulburarea bipolară poate apărea atunci când sistemul ventral este supraactivat și sistemul
dorsal este subactivat. Alte modele sugerează că abilitatea de a regla emoțiile este perturbată la persoanele cu
tulburare bipolară și că disfuncția cortexului prefrontal ventricular este crucială pentru această perturbare.
Meta-analizele studiilor RMN structurale au arătat că anumite regiuni ale creierului
(cortexul cingulat anterior rostral stâng, cortexul frontoinsular, cortexul prefrontal
ventral și claustrul) sunt mai mici la persoanele cu tulburare bipolară, în timp ce
altele sunt mai mari (ventriculii laterali , globus pallidus,cingulat anterior
subgenual și amigdală).
vPFC reglează sistemul limbic, în special amigdala. La persoanele cu TBP, scăderea
activității vPFC permite o activitate neregulată a amigdalei, care contribuie
probabil la starea de spirit labilă și la o reglare emoțională slabă. In timp ce
tratamentul farmacologic al maniei reduce hiperactivitatea amigdalei, aceasta
rămâne mai activă decât amigdala celor fără tulburare bipolară, sugerând că
activitatea amigdalelor poate fi un marker al tulburării, mai degrabă decât starea de
dispoziție actuală. Persoanele cu TBP au o activare crescuta in zonele limbice
ventrale ale emisferei stângi - care mediază experiențele emoționale și generarea
de răspunsuri emoționale - și au scăzut activarea structurilor corticale din emisfera
dreaptă legate de cogniție - structuri asociate reglării emoțiilor.
=> disfuncțiile la nivelul circuitelor din cortexul prefrontal determină:
*compromiterea abilităților de adaptare la modificări apărute în circumstanțe
sociale și emoționale; 
*comportament social dezinhibat și inadecvat; 
*alterarea memoriei de lucru, susținerea atenției, afectarea funcțiilor executive.  
Afectarea funcțiilor cortexului cingulat anterior va determina:
* dificultăți de integrar a emoțiilor și a gândurilor, cât și abilitatea persoanei de a-și
monitoriza comportamentul.
Semne si simptome
Depresia poate fi diagnosticul inițial al bolii cu debutul
episodului maniacal la câțiva ani după aceasta.
Depresia:
-sentimente de tristețe profundă, neajutorare și gol interior; 
-energie foarte scăzută,nivel de activitate redus; 
-dificultăți de concentrare și de rememorare a unor evenimente; 
-pierderea interesului pentru activitățile cotidiene; 
-senzația persoanei că nu se poate bucura de nimic; 
-sentimente de vină și disperare; 
-pesimism generalizat; 
-autodevalorizare; 
-anhedonia- incapacitatea de a resimţi plăcere.
-modificări ale apetitului alimentar (pierderea apetitului sau
creșterea acestuia); 
-tulburări de somn (insomnii sau hipersomnii); 
-gânduri suicidare. 
Episodul maniacal :
-sentimente de euforie sau de dispozitie
crescută; 
-nivel ridicat de energie; logoree; 
-senzația că fluxul gândurilor este accelerat; 
-senzația că pot realiza multe lucruri deodată; 
-ușoară distractibilitate; 
-iritabilitate și agitație; 
-tulburări de somn și de apetit
alimentar diminuat; 
-decizii impulsive sau extravagante ce pot pune
viața persoanei în pericol.
- senzatia de omnipotenta: idei delirante de
frumusete fizica , de talent intr-un anumit
domeniu , de inovatie ,de bogatie, de identitate cu
o persoana faimoasa,de relationare cu o
persoana importanta (figura publica, Dumnezeu) .
Episodul hipomaniacal :
-fericire, euforie, senzația de bună dispoziție; 
-stare de excitare psihică crescută (persoana simte că nu poate vorbi suficient de mult pe
ntru a-și exprima toate gândurile); 
-iritabilitate și agitație; energie sexuală crescută; 
-distractibilitate ușoară (senzația că gândurile aleargă prin minte și că persoana nu se
poate concentra); 
-încredere crescută în propriile forțe; 
-nivel de activitate crescut; 
-necesar de somn scăzut; 
-pierderea inhibițiilor sociale și asumarea riscurilor.
Spre deosebire de manie, simptomele epsodului hipomaniacal, deși evidente, pot fi
ținute sub control (activitatea socio-profesională este menținută în parametri normali).
De asemenea, durata episodului hipomaniacal este mai scăzută și nici nu include
elemente psihotice.
La copii, prevalează negativismul exagerat și comportametul violent.
În cazul adolescenților, pe lângă formele de comportament întalnite la copil, se mai pot lua în calcul:
-diminuarea performanțelor școlare; 
-reducerea dorinței de a realiza anumite activități; 
-exmatriculare sau arestare pentru comportamente deviante precum: bătăile sau utilizarea drogurilor; 
-implicarea în comportamente sexuale la risc; 
-discuții legate de moarte sau de sinucidere
Diagnostic pozitiv
-scale de evaluare a episodului cel mai recent (depresiv, maniacal)
Imagistica cerebrală. Lipsesc modificările cerebrale majore.
Se poate constata mărirea ventriculilor cerebrali la CT la unii bolnavi cu manie sau depresi
e psihotică; descreşterea fluxului sanguin in ganglionii bazali la unii bolnavi depresivi.
La RMN de asemenea, bolnavii cu tulburare depresivă au nuclei caudaţi şi lobi frontali mai
mici decât subiecţii de control.
La bolnavii cu tulburare bipolară I, spectroscopia prin rezonanţă magnetică (SRMN/MRS)
a generat date concordante cu ipotezele potrivit cărora fiziopatologia acestei tulburări ar
implica reglarea anormală a metabolismului fosfolipidic de membrană.
Tratamentul
Scopurile terapiei sunt:
-stabilizarea dispoziției persoanei; 
-tratarea simptomelor principale din depresie și manie; 
-recunoașterea factorilor declanșatori și a semnelor unui episod depresiv sau maniacal; 
-tratamentul psihologic adresat depresiei; 
-adoptarea unui stil de viață sănătos: efectuarea de exerciții fizice regulate, planificarea și desfășurarea unor activități
plăcute, îmbunătățirea dietei, creșterea necesarului de somn.

Tratamentul medicamentos
Medicația folosită este reprezentată de: timostabilizatoare (săruri de litiu, anticonvulsivante), antipsihotice atipice,
antidepresive.
Carbonatul de litiu - Are rolul de a corecta simptomele maniei, hipomaniei și ale depresiei.Tratamentul trebuie
extins pe o perioadă de minimum 6 luni. Pentru a evita apariția reacțiilor adverse (neliniște, uscăciunea gurii, diaree,
vărsături) este necesară corecția constantă a dozelor. De asemenea, este importantă efectuarea testelor de sânge o dată l
a 3 luni și verificarea funcțiilor renale și tiroidiane la 2-3 luni în situația ajustării dozelor.
Anticonvulsivantele
Acidul valproic, carbamazepina, lamotrigina. Și-au dovedit eficiența în tratarea
episoadelor maniacale. Sunt stabilizatoare ale dispoziției pe termen lung și se pot
administra în terapie unică sau asociate cu litiul. Din cauza multiplelor efecte adverse
pe care le-ar putea avea asupra fătului (afectarea dezvoltării normale a organelor și a
intelectului), acidul valproic este de evitat în sarcină.

Antipsihoticele
Aripiprazolul, olanzapina, quetiapina și risperidona În tulburarea bipolară, rolul
antipsihoticelor este de a stabiliza dispoziția pe termen lung și de a neutraliza și
preveni apariția unui episod psihotic acut. Se va apela la ele atunci când apare un
comportament modificat sau când se asociază simptome de boală severe.

Antidepresivele
Tratamentul cu antidepresive trebuie monitorizat atent pentru a se evita declanșarea u
nui episod maniacal la anumiți pacienți depresivi. Se pot administra pentru 2-6
săptămâni pentru îmbunătățirea dispoziției. Primele ameliorări sunt cele legate de
tiparul de somn și de apetitul alimentar.
Tratamentul psihologic
Psihoterapia are ca țintă principală oferirea de sprijin, educare și ghidare. Dintre formele exis
tente de psihoterapie și-au dovedit eficacitatea: psihoterapia cognitiv-comportamentală,
terapia familială, terapia interpersonală și socială și psihoeducația.

Psihoeducația presupune oferirea de informații multiple și diversificate despre tulburarea


bipolară. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este necesară în tratamentul depresiei. Își
propune să-l ajute pe pacient să recunoască gândurile negative și-l învață strategii optime de
adaptare la mediu. Terapia de familie se concentrează asupra relațiilor familiale, cu precădere
pentru încurajarea tuturor membrilor să lucreze împreună.
 
Psihoterapia se dovedește foarte utilă la copii și adolescenți, întrucât se recomandă inițierea
tratamentului tulburării bipolare cu aceasta și ulterior cu medicație psihotropă
Tulburarea depresivă recurentă (depresie unipolară)

->se caracterizeaza prin dispozitie depresiva, pierderea intereselor si a bucuriilor si o reducere a


energiei ce duce la o fatigabilitate crescanda si la o activitate diminuata.
-Pentru stabilirea diagnosticului este necesară o perioadă de minimum 2 săptămâni,putând fi acceptate şi
perioade mai scurte de timp, dacă debutul este rapid iar simptomele neobisnuit de severe.
-Mai frecventă la femei decât la bărbaţi, într-un raport de 2:1.
-La cel puţin 25% din bolnavi există evenimente precipitante.
-Vârsta medie de debut este de 40 de ani, dar poate să survină
la orice virstă.
-Factorul genetic este prezent.
-Patern sezonier - depresie care apare odată cu scurtarea
zilei-lumină în cursul iernii şi toamnei şi care dispare în
cursul primăverii şi verii.
-Diferenţierea gradelor de severitate a episoadelor
depresive (uşor, moderat, sever).
Etiologia
Fiziopatologie
Sunt 2 circuite neuroanatomice, care sunt acreditate cu responsabilitati in fiziopatologia tulburarilor afective, si anume:
- circuitul cortico-talamo-limbic, care include amigdala, nucleul mediodorsal talamic si cortexul prefrontal;
- circuitul cortico-talamo-pallido-striato-limbic, care include in principal striatul si globus pallidus.
Este posibila o disfunctie in interconectarea acestor circuite, dar si existenta unor anomalii structurale cerebrale, care impreuna sa determi
ne un anumit deficit in nivelul de functionalitate.De asemenea, a fost semnalat si un deficit in fluxul sanguin cerebral sesizate la nivelul
ganglionilor bazali, lobului temporal si al metabolismului glucozei in lobul frontal unde a fost asociata cu modificarile cognitive.
- interactiunea celor 3 sisteme monoaminergice (5-HT,NA, DA), avand ca baza activitatea neuronilor 5-HT-ergici, care controleaza reacti
vitatea neuronilor NA-ergici.
* Sistemul 5-HT-ergic are responsabilitati importante privind somnul, apetitul, perceptia dureroasa, reglarea termica, functia sexuala si
cognitiva.
* Au fost identificati 5 subtipuri de receptori ai NA, si anume: a 1, a 2, b 1, b 2, b 3; receptorii b 1 si b 2 de la nivelul cortexului frontal
au rolul cel mai important in depresie. NA are responsabilitati in mentinerea si reglarea dispozitiei, faciliteaza performantele cognitive,
regleaza starea de somn-veghe si atenueaza agresivitatea comportamentala. Sindromul deficitului NA-ergic se caracterizeaza prin
depresie inhibata, disfunctie cognitiva, apatie, fatigabilitate, hipomotivitate, tulburari de integrare sociala.
* Ipoteza DA-ergica in depresie a fost sugerata indirect prin observarea efectelor antidepresive modeste induse de L-dopa.
Clinic
Episodul depresiv uşor
-Se caracterizează prin simptome depresive de intensitate redusă, tabloul psihopatologic fiind dominat de anhedonie.
-Dispoziţie depresivă de intensitate redusă, fatigabilitate,lentoare psihomotorie, scăderea capacităţii de
concentrare a atenţiei, cu scăderea randamentului profesional.
-Apare o inhibiţie a instinctelor, respectiv scăderea apetitului şi libidoului şi insomniile de trezire.
-Poate trece frecvent neobservat atât de către pacient cât şi de către anturajul acestuia, de cele mai multe ori fiind pus pe
seama oboselii.
-Nu necesită internare, subiecţii cu episoade depresive uşoare sunt întalniţi mai frecvent în asistenţa primară.

Episodul depresiv moderat


-Se caracterizează printr-o dispoziţie depresivă mai intensă, întreaga simptomatologie fiind sesizabilă atât de către pacie
nt cât şi de către anturaj.
-Pacientul relatează singur, fără a fi întrebat, dispoziţia tristă şi restrângerea sferei de interese.
-Se asociază bradilalia, bradipsihia, bradikinezia, fatigabilitatea, trezirea matinală.
-Inhibiţia instinctelor este mai accentuată: apare inapetenţa cu scăderea în greutate, scăderea libidoului cu frigiditate şi i
mpotenţă.
-Ideaţia este centrată de ideile prevalente cu conţinut depresiv (de autodevalorizare,autodepreciere, incurabilitate) care î
nsă nu sunt de intensitate delirantă.
-Ssociază frecvent cu anxietatea.
Depresia mascată
Tabloul clinic al acestui tip de depresie este dominat de simptome somatice, cele mai frecvente fiind:
-durerile abdominale intense cu caracter colicativ saltant, constipaţie, inapetenţă, scădere ponderală.
-cefaleea, durerile lombare, palpitaţiile, durerile genito-urinare, crampele şi furnicăturile,
-iritabilitatea, consumul excesiv de alcool, comportamentul histrionic, exacerbarea simptomelor fobice
sau obsesionale preexistente sau a preocupărilor hipocondriace.
-Acest tip de pacienţi sunt mari consumatori de servicii medicale, prezentându-se la medici de diverse
specialităţi, în urgenţă, ajungând doar în final la psihiatru, substratul organic fiind absent.

Stuporul depresiv
-Se caracterizează prin imobilitate completă sau aproape completă, în care subiectul pare înţepenit, este lipsit
de reacţie la anturaj, şi are o mimică împietrită, care exprimă durere sau anxietate.
-Se însoţeşte frecvent de refuzul pacientului de a comunica şi de a se alimenta (greutatea corporala
scade dramatic).
-Agitaţia psihomotorie din stările depresive se mai numeşte „raptus melancolic”
-Apare brusc, fără motiv, la bolnavi aparent liniştiţi anterior.
-Este o stare de nelinişte extremă, care poate include violenţă, uneori loviri, omucideri sau impulsiuni
de autoliză.
Episodul depresiv sever, cu simptome psihotice/ depresie deliranta
-Idei delirante de culpabilitate/vinovăţie, autodevalorizare, autodepreciere, incurabilitate,
inutilitate şi delirul hipocondriac.
-Idei delirante cu conţinut paranoid (de relaţie, persecuţie, prejudiciu, urmărire).
-Halucinaţiile auditive apar de obicei sub forma unor voci defăimătoare sau acuzatoare iar cele
olfactive sub formă de mirosuri de murdărie, putrefacţie sau de carne în
descompunere.

Depresia rezistentă
-Este definită ca fiind o tulburare, care nu răspunde într-o manieră pozitivă la două familii de
antidepresive administrate succesiv şi pe o durată de timp adecvată (minimum 4-6
săptămâni pentru un antidepresiv), într-o doză suficientă şi cu o bună complianţă la tratament.
Diagnostic si tratament
Pentru evaluarea standard a depresiei se utilizează următoarele scale:
*Hamilton Depression Scale (HAM-D);
*Montgomery-Asberg Depression Rating Scale (MADRS);
*Inventarul depresiei Beck

Tratamentul trei etape:


1) tratamentul fazei acute, cu o durată de 6-12 săptămâni, are ca obiectiv obţinerea remisiunii.
2) etapa de menţinere a tratamentului are o durată de 4-9 luni avand rolul de a preveni riscul la recăd
ere şi de reapariţie a simptomatologiei acute;
3) etapa de întreţinere terapeutică cu durata de aproximativ l an sau chiar mai mult pentru a
preveni apariţia recurenţei.
Antidepresive (Imipramină, Amitriptilină, Clomipramină, Venlafaxină, Paroxetină,Fluvoxamină,
Fluoxetină),
Neuroleptice (Haloperidol, Clorpromazină, Levomepromazină, Clozapin) ,
Timostabilizatoare (Săruri de litiu sau Carbamazepină, Acidul valproic, Lamotrigină, Gabapentină),
în asociere cu diferite forme de psihoterapie;
Ciclotimia
Este o tulburare a dispoziţiei ce se caracterizează prin alternarea unor perioade de euforie cu
perioade de depresie. Ȋntre aceste perioade pacientul poate avea o dispoziţie stabilă.

Etiologia nu este cunoscută cu certitudine, fiind insa rezultatul interacţiunii mai multor


factori:
Factori de mediu;
Factori genetici;
Modificări la nivelul neurotransmisiei.

Factorii de risc pentru apariţia ciclotimiei sunt


reprezentaţi de:
Antecedente personale de tulburare bipolară sau
ciclotimică;
Stres excesiv;
Consumul de substanţe narcotice sau alcool;
Evenimente majore ȋn viaţa pacientului precum decesul unei persoane dragi.

Ȋn ciclotimie, spre deosebire de tulburarea bipolară, intensitatea tulburărilor de dispoziţie este


redusă.
Faza hipomaniacală(euforica): Faza depresivă :
Optimism extrem; Tristeţe;
Creşterea ȋncrederii ȋn sine; Sentimente de devalorizare faţă de propria persoană;
Fuga de idei; Lipsa de speranţă;
Agitaţie; Agresivitate;Ostilitate; Insomnie; Fatigabilitate, astenie;
Activitate fizică crescută; Pierderea plăcerii ȋn realizarea activităţilor zilnice;
Cheltuieli exagerate şi de multe ori inutile; Tulburări de concentrare;
Scăderea necesităţii de a dormi; Sentimente de anxietate, vinovăţie;
Distractibilitate; Comportament suicidar.
Incapacitatea de a se concentra;
Dorinţă sexuală crescută. Semne vegetative ce pot fi prezente ȋn depresie:
Pierderea libidoului;
Dispoziţie euforică, expansivă sau iritabilă; Constipaţie;
Durata episodului poate fi de 4 zile; Uscăciunea gurii;
Nu se asociază cu afectare funcţională marcată, Treziri matinale;
spitalizare sau simptome psihotice Variaţia diurnă a dispoziţiei;
Cefalee.
Diagnostic
Examenul clinic pe aparate şi sisteme va include examinările de rutină ce se realizează pentru orice p
acient din orice specialitate.(Hemoleucogramă;Teste de funcţionalitate a tiroidei;Uree, creatinină;
Profilul lipidic;Teste urinare )
Evaluarea psihologică -discutia cu pacientul despre gȃndurile şi sentimentele acestuia, despre
comportamentul său. Tot ȋn cadrul acestei evaluări, pacientul poate fi ȋntrebat dacă consumă alcool sa
u droguri. Se pot realiza şi chestionare de autoevaluare dacă pacientul cooperează.
După discuţia purtată, pot fi ȋntrebaţi şi membrii familiei despre simptomatologia observată ȋn
cadrul tulburărilor de dispoziţie.

Criterii pentru diagnosticul ciclotimiei


-Prezenţa de multiple episoade de hipomanie sau depresie pe parcursul ultimilor doi ani;
-Tulburările de dispoziţie de tip hipomaniacal sau depresiv cu o durată mai mică de două luni;
-Pacientul nu prezintă tulburare maniacală, depresie sau tulburare schizoafectivă;
-Simptomatologia apărută nu este determinată de consumul de droguri sau alcool;
-Simptomatologia pertrurbă ȋndeplinirea funcţiilor sociale şi profesionale
Diagnosticul diferential
Condiţii medicale precum psihoza mixedematoasă;
Tulburările determinate de consumul de cocaină, amfetamine, steroizi;
Schizofrenia;
Tulburările de personalitate;
Doliul;
Tulburarea de adaptare cu depresie;
Tulburarea schizoafectivă;
Tulburările primare ale somnului;
Tulburările anxioase;
Tulburările somatoforme;
Anorexia şi bulimia nervoasă
Medicamentos :
Tratament
Stabilizatorilor de dispoziţie, cel mai frecvent utilizat fiind litiu - prima linie de tratament ȋn cazul episoadelor
hipomaniacale; deseori această medicaţie trebuie urmată toată viaţa;
Antiepilepticelor precum acidul valproic, carbamazepina şi lamotrigina previn modificările bruşte de dispoziţie;
Antipsihoticelor atipice precum olanzapina, risperidona ce pot fi utilizate ȋn special pentru cazurile ȋn care nu
există răspuns la administrarea antiepilepticelor; antipsihoticele atipice prezintă ȋnsă multiple efecte adverse
precum: obezitate, diabet, hipertensiune arterială, modificarea profilului lipidic, fiind necesară monitorizarea
minuţioasă a pacientului.

Tratamentul psihoterapic
Obiectivulele psihoterapiei este de a reduce afectarea funcţionalităţii pacientului, educaţia pacientului;
oferirea de suport emoţional atȃt pentru pacient cȃt şi pentru familie; adaptarea pacientului la boală;
identificarea factorilor determinanţi şi a simptomelor ce preced instalarea unei crize.
Terapia cognitiv comportamentală are ca scop ȋndepărtarea gȃndurilor şi comportamentului negativ şi ȋnlocuire
a lor cu unele pozitive; pacientul va fi ȋnvăţat să identifice ceea ce ȋi declanşează episoadele şi cum să le evite;
Terapia de familie include atȃt pacientul cȃt şi familia acestuia, ȋncurajȃnd comunicarea dintre membrii familiei,
ȋnţelegerea bolii şi rezolvarea conflictelor existente;
Terapia de grup se realizează cu pacienţi aflaţi ȋntr-o situaţie asemănătoare
Distimia/ Tulburarea de personalitate depresivă / Nevroză depresivă
-este o tulburare afectiva caracterizata printr-o stare depresiva cronica, ce dateaza de foarte multi ani.
-Mai frecventă şi mai cronică la femei decât la bărbaţi.
-Simptomele tind să se accentueze în a doua parte a zilei.
-Majoritatea timpului sunt obosiţi şi deprimaţi, totul este pentru ei un efort, nimic nu-I poate bucura, prezintă dificultăţi
în luarea deciziilor, sentimente de pierdere a speranţelor.
-Ei meditează şi se plâng, dorm rău şi nu se simt bine, dar sunt de obicei capabili să facă faţă cerinţelor vieţii cotidiene.
-lipsa sau creșterea poftei de mâncare
-insomnie sau hipersomnie
-oboseală sau energie redusă
-stimă de sine scăzută, concentrare redusă sau probleme în luarea deciziilo,se simte fără speranță sau pesimist
În această perioadă de doi ani, simptomele de mai sus nu sunt absente mai mult de două luni consecutive.
În timpul primilor doi ani de la acest sindrom, pacientul nu a avut un episod depresiv major.
Pacientul nu a avut nici un episoad maniacal, hipomaniacal sau mixt.
Pacientul nu a îndeplinit criteriile pentru tulburarea ciclotimică.
Depresia nu există doar ca parte a unei psihoze cronice (cum ar fi schizofrenia sau tulburarea delirantă).
Deseori aceste simptome nu sunt provocate direct de o boală medicală sau de substanțe, inclusiv a abuzului de droguri
sau alte medicamente.
Aceste simptome pot cauza probleme semnificative sau pot pune în primejdie activitatea socială, academică sau alte
domenii importante de funcționare ale vieții.
Retard mintal
Reprezintă stoparea dezvoltării mentale sau o dezvoltare mentală incompletă, care se caracterizează,
în special, prin afectarea capacităţilor cognitive, de vorbire şi sociale.
Sexul masculin este mai afectat de această tulburare decât cel feminin, raportul fiind de 1,5 / 1.

Etiologia :
A Cauze prenatale
1. genetice
a) anomalii cromozomiale, inclusiv mutaţii la nivelul unei singure gene majore (scleroza tuberoasa,
fenilcetonuria, etc)
b) prin mecanism poligenic (retardare mentala familiala)
2. alte cauze: infectii prenatale, agenti teratogeni, afectiuni dismetabolice, radiatii, carente
alimentare, etc)
B.Cauze perinatale (traumatisme la nastere)
C. Cauze postnatale (infectii, traumatisme, afectiuni somatice grave, tumori, etc)
Retardarea mentală uşoară
- aprox. 85% din totalul cazurilor de retardare mentală cu vârsta mentală între 9 şi 12 ani, iar prin eforturi susţinute se poate absolve chiar şi liceu
l.
-Dobândesc limbajul cu o anumită întârziere, dar majoritatea dobândesc capacitatea de a utiliza vorbirea în viaţa cotidiană.
-Majoritatea dobândesc o deplină independenţă în îngrijirea de sine (alimentaţie, spălat,îmbrăcat, controlul tranzitului şi defecaţiei) şi în abilităţil
e practice şi domestice.
-Pricipalele dificultăţi sunt văzute, de obicei, în activităţile şcolare, şi mulţi au probleme particulare la citit şi scris.
-Unii sunt capabil de muncă ce necesită abilităţi practice mai degrabă decât intelectuale,incluzând munca manuală
-Operaţiile gândirii se realizează cu dificultate, abstractizarea este absentă.
-Nivelul QI pentru retardare mentală uşoară este cuprins între 50-69.

Retardare mentală moderată


-10% din numărul total de cazuri cu retard mental cu vârsta mentală este cuprinsă între 6 – 9 ani, fiind posibilă instruirea până la nivelul clasei a I
I – a sau a III – a.
-Gândirea are un caracter concret cu incapacitate de generalizare şi abstractizare, iar capacitatea de memorare de tip mecanic le permite sa se des
curce si sa se orienteze.
-Sfera emoţionalităţii este relativ săracă, totuşi pot să-şi manifeste bucuria, teama,nemulţumirea şi uneori reacţionează violent dacă nu li se
satisfac dorinţele.
-Unii dintre ei au un fond afectiv dominat de prietenie, în timp ce alţii sunt iritabili, agresivi şi sunt capabili să comită acte antisociale grave.
-O parte din ei sunt capabili să înveţe deprinderile bazale pentru citit, scris sau numarat.
-Ca adulţi, realizează rareori o viaţă complet independentă.
-QI este, de obicei, cuprins între 35 şi 49.
Retardare mentală severă
- 3 – 4% din numărul total de cazuri de retardare mentală cu virsta mentală este corespunzătoare vârstei de 3-6 ani.
-Limbajul oral este însuşit cu întârziere, vocabularul este limitat la cuvinte uzuale, pronunţia cuvintelor este de cele mai multe ori dislalică
şi disartrică.
-Afectivitatea este labilă putând fi prezente deseori impulsivitate, excitabilitate,manifestări violente.
-Activitatea motorie voluntară sau involuntară este deficitară, imprecisă, lentă,deprinderile motorii se însuşesc cu greutate, numai prin exerc
iţiu -Este asociată frecvent cu tulburări neurologice de tipul paraliziilor de nervi cranieni, hemiplegiilor spastice, sindroamelor de tip pirami
dal, extrapiramidal, cerebelos. Pot prezenta dismorfii, displazii somatice.
-De regulă, deprinderile de îngrijire sunt însuşite, pot executa munci simple în familie sau în cămine-şcoală necesitând în permanţă supraveg
here din partea familiei sau a personalului de îngrijire.
-QI este, de obicei, cuprins între 20 şi 34.
Retardare mentală profundă
QI-ul este estimat a fi sub 20, ceea ce înseamnă practic că persoanele afectate sunt sever limitate în capacităţile lor de a înţelege sau de a asc
ulta de cereri sau instrucţiuni.
-Reprezentă aproximativ 1 – 2% din totalul de cazuri cu vârsta mentală se situează în jurul vârstei de 2 ani.
-Indivizii nu dispun în mod obişnuit de limbaj, emoţiile sunt fie absente, fie sunt puternice manifestate într-o manieră auto sau heteroagresiv
-Motricitatea este imprecisă, prezintă tremurături, activitatea este dezordonată, fără scop, constă din mişcări stereotipe şi comportament
agresiv.
-Nu prezintă instinct de apărare, unele instincte sunt exagerate (de alimentare, sexual), de obicei nu dobândesc control sfincterian.
-Majoritatea persoanelor din această categorie sunt imobile sau limitate în mod sever în mobilitate.
-Ele posedă o capacitate redusă sau le lipseşte capacitatea de a se îngriji de propriile nevoi bazale şi necesită constant ajutor şi supraveghere .
Tratament
În retardarea mentală necomplicată se urmăreşte :
• corectarea reacţiilor emoţionale exagerate şi a instabilit ăţii psihomotorii cu :
benzodiazepine (diazepam) sau neuroleptice sedative (levomepromazin, neuleptil) ;
• creşterea randamentului intelectual printr-o medicaţie neurotrofică : piracetam,
nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizină.
Stări psihotice în epilepsie
Prezintă un debut brusc, dispariţie spontană, cu o durată de la câteva ore sau zile, mai rar săptămâni şi cu o tendinţ
a de a se repeta.

STĂRILE CREPUSCULARE
Stările crepusculare durează ore sau zile, apar brusc şi se termină cu somn profund.
Se manifestă prin îngustarea câmpului conştiinţei, dezorientare şi păstrarea automatismului motor.
La ei se notează o stare confuzională, cu o denaturare a percepţiei. Apar stări de excitaţie psihomotorie, cu anxietat
e difuză, disperare,fenomene halucinatorii predominant vizuale în formă de incendii, inundaţii, scene apocaliptice,
dar şi auditive şi olfacive, idei delirante de persecuţie, comportament agresiv, cu o amnezie totală sau lacunară a
perioadei crepusculare, cu o durată de la câteva minute până la câteva ore.Pacienţii executau numeroase acte
automate, răspundeau neadecvat la stimulii externi, utilizând fraze neinteligibile.

AUTOMATISMUL AMBULATOR Este caracterizat printr-o stare crepusculară în care lipsesc dereglările de per
cepţie,afective şi delirante.
Bolnavii îndeplinesc automat activităţile sale: mănâncă, se îmbracă, pleacă de acasă(fuga epileptică), călătoresc
departe (în alte oraşe), fără a atrage atenţia celor din jur.
Când bolnavul îşi revine se constată o amnezie totală asupra celor întâmplate.
STĂRILE DELIRANTE SAU ONEROIDE
La bolnavi apar halucinaţii vizuale cu un conţinut fantastic de război, inundaţii, incendii, diferite catastrofe
Apar şi halucinaţii auditive cu strigăte, ţipete. Deseori apar idei delirante cu tematica religioasă.
Bolnavii devin excitaţi, au un comportament de apărare, uneori periculos pentru anturaj.

PAROXISME EPILEPTICE CU DEREGLĂRI DE SOMN


De obicei, în timpul primei treimi a somnului nocturn, individul se ridică cu un ţipăt de panică, plâns, vorbire tare,
uneori cu ochii deschişi, cu privire în gol, diferite gesturi simple, automate, după ce adorm. În timpul paroxismelor
bolnavii nu răspund la întrebări.
După noapte bolnavii se simt neodihniţi, obosiţi, prezintă o scădere a capacităţii de muncă, şi cu o tristeţe şi apatie .

Somnambulismul
Individul are un facies inexpresiv, cu privire fixă, este relativ non-respondent la eforturile altora de a influenţa evenime
ntul sau de a comunica cu el, şi poate fi trezit numai cu mari dificultăţi.
El se ridică din pat, de obicei, în timpul primei treimi a somnului nocturn şi merge,manifestând nivele scăzute de conşti
inţă, reactivitate şi abilităţi motorii.
Somnambulii se scoală din patul lor şi uneori, pentru un timp, pot chiar să iasă din casă.
Ei se reîntorc totuşi, în patul lor în linişte, fie singuri, fie conduşi cu blândeţe de o altă persoană. La trezire, fie că aceast
ă are loc în episodul somnambulic, fie în dimineaţa următoare, nu reţin, de obicei, nici o amintire a evenimentului
EPILEPSIA CU SCHIMBĂRI PERMANENTE
Evoluţia epilepsiei deseori aduce la schimbări de caracter, personalitate şi intelect.
La aceşti bolnavi se observă: instabilitatea dispoziţiei cu reacţii disforice nemotivate, irascibilitate şi
explozivitate, instabilitate psihomotorie.
Bolnavii devin egoişti, pedanţi în menţinerea ordinii şi curăţeniei.
Gândirea bolnavilor are un caracter de a detalia - „amănunţire patologică”.
Bolnavul nu poate diferenţia principalul de secundar.
Limbajul este lent, monoton.
Demenţa epileptică se caracterizează prin scăderea memoriei, limbajului. Gândirea devine vâscoasă,
concretă, scad procesele de analiză şi abstractizare. Preocupările sociale şi profesionale îşi pierd sensul. Creşte
egoismul, egocentrismul, se pierde simţul critic.

PAROXISMELE AFECTIVE EPILEPTICE


Disforia manifesată prin: modificări nemotivate şi bruşte ale dispoziţiei, în context complet nemotivat
pentru aceasta, cu o durată de câteva zile, în care pacienţii sunt irascibili, anxioşi, depresivi, dar şi
conflictuali, mânioşi, impulsive, agresivi.
Tratament
Tratamentul anticonvulsivant are o strictă individualizare. Începând tratamentul, este necesar de orientat
bolnavul la primirea medicamentelor prescrise de medic sistematic şi în timp îndelungat. De regulă se
începe cu doze medii, crescând treptat 2-3 săptămâni până la doza individual-optimală, care în absenţa semn
elor de intoleranţă realizează efectul dorit. În asocierea mai multe preparate este necesar de avut grijă ca ele s
ă nu aibă efecte secundare identice.
Tratamentul va fi urmat mai mulţi ani. Dozele vor fi repartizate în mod egal intervalul de 24 de ore în raport
cu ritmul şi condiţiile de apariţie a crizelor dimineaţa, noaptea, ziua, perioada menstruală.
Întreruperea tratamentului se face treptat după 3-5 ani de remisiune cu ameliorarea stabilă a traseului EEG.
Terapia complexă include îmbinarea terapiei etiologice, patogenetice şi simptomatice.
n CARBAMAZEPINĂ (tegretol, finlepsin, timonil)
n ACIDUL VALPROIC (convulex, depakin, orfiril)
n CLONAZEPAM (antelepsin, rivotril)
n Gabapentină
n Lamotrigina