Sunteți pe pagina 1din 25

Tertulian Africanul:

întemeietorul vocabularului teologic latin creștin


I. Câteva date biografice
I.1. Până la convertirea la creștinism, 155/160 -190

Născut în 155/160, familie păgână înstărită;


Primește o formare temeinică: literatură, retorică, drept,
științe profane; cunoaște foarte bine limba greacă, scrie
chiar unele tratate în grecește;
Dă dovadă de o cultură enciclopedică;
Devine avocat la Cartagina, probabil și la Roma? Un
avocat foarte recunoscut, câștigând procese dintre cele
mai grele.
Se căsătorește în 186: viață libertină; atitudine destul de
critică față de creștinism: „de aceste lucruri și noi am râs
o vreme; am fost deci și noi dintre ai voștri“
(Apologeticum 18,4)
În 187 scrie prima lucrare pe tema neajunsurilor
căsătoriei, dedicată unui prieten filosof;
I. Câteva date biografice
I. 2. Creștin în Biserica Mare, 190-204
În 190 se convertește la creștinism: este motivat
de curajul extraordinar al martirilor creștini;
Întreprinde o călătorie în Orient: vizitează
Grecia, se familiarizează cu teologia creștină
greacă, face cunoștință cu mișcarea religioasă a
lui Montan;
În 193 este hirotonit preot la Cartagina; unii spun
că ar fi putut deveni chiar episcop dacă nu ar fi
existat unii invidioși care l-au împiedicat;
În martie 197: Vigelius Saturninus stârnește o
aprigă persecuție împotriva creștinilor, Ad
martyres;
Între 197-202 scrie o serie de lucrări importante;
Între 203-206 publică lucrările lui majore.
I. Câteva date biografice
I. 3. Perioada semi-montanistă, 202-212

Începând cu anul 204 devine rigorist pe plan moral din


mai multe motive personale:
1. Nemulțumit de laxismul moral al creștinilor
2. Neliniște sufletească; dorințe mistice
3. Setea după o trăire spirituală desăvârșită

Acest rigorism moral îl va conduce să simpatizeze cu


mișcarea religioasă a lui Montan, în plină expansiune în
Africa de Nord
Montan și mișcarea montanistă

Dintre eretici, unii s-au strecurat ca niște


șerpi veninoși prin Asia și Frigia, lăudându-
se cu Montanus, pe care-l numeau
“Mângâietorul” sau “Paracletul” noii
Biserici și cu niște femei din anturajul lui,
Priscila și Maximila, pe care le socoteau
proorocițele lui Montanus.

(Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, V, 14)


Montan și mișcarea montanistă

Când episcopul Romei (probabil Papa (Adversus Praxean, 1, 5)


Victor I, 190-199), cunoscând deja profeția
Priscilei, Maximilei și a lui Montanus, și din
cunoașterea ei, așezând pacea în Bisericile
Asiei și Frigiei, Praxeas, susținând lucruri
false chiar despre profeți și despre Bisericile
lor și apărând autoritatea predecesorilor
săi, l-a silit să revoce scrisorile de pace abia
trimise și l-a împiedicat să dobândească
darurile Duhului Sfânt. Astfel, Praxeas l-a
slujit de două ori pe diavol la Roma: a
izgonit profeția și a adus erezia, a alungat
Paracletul (Montanus) și a răstignit pe Tatăl
(patripasianismul).
Montan și mișcarea montanistă

Mișcare religioasă născută în sânul creștinismului sec. II, în Frigia, Asia


Aderenții o numesc „Noua Profeție“, animată de Duhul Sfânt, „penticostală“
Ereziologii o numesc: erezia frigiană, sau catafrigiană, sau pepusiană
Fondatorul: Montanus, se crede întruparea Duhului Sfânt; fost preot al Cibelei, devine creștin și
propovăduiește o învățătură carismatică, pneumatologică, „penticostală“; refuză ierarhia Bisericii,
încurajează la exces martiriul; credincioșii: spirituali/fizici

Proorocițe: Priscila și Maximila, canale ale Duhului Sfânt; se spânzură împreună cu fondatorul,
însă Maxilila supraviețuiește și continuă predica montanistă, se consideră ultima proorociță
înaintea sfârșitului lumii

Orașul Pepusia, declarat de Montanus Noul Ierusalim, unde va reveni Cristos în slava eshatologică
și va instaura Împărăția lui Dumnezeu

După dispariția fondatorilor, mișcarea, sub influența directă a predicii Sf. Augustin de Hipona, va
integra Biserica Mare
I. Câteva date biografice
I.4. Tertulian montanist / Tertulianist

În 212 integrează definitiv mișcarea montanistă;


Temperamentul său impulsiv și greu adaptabil îl va conduce să se separe
de montaniști și să fondeze propria mișcare, numită de discipolii săi,
„tertulianism“;
Credea că prin aderarea la acest grup va afla calea sigură, fără opreliști,
pentru practicarea idealurilor sale spirituale și mistice;
Tertulianiștii vor supraviețui în Africa de Nord până în sec. V, când vor
fi readuși în Marea Biserică de Sf. Augustin;
Continuă bogata lui activitate literară, între 212-215;
După 215 nu mai avem nici o informație despre el; doar Sf. Ieronim ne
spune că ar fi trăit până la adânci bătrâneți, murdind probabil în jurul
anului 230, dezamăgit că nu a fost înțeles de contemporanii săi în
încercarea de reformare a Bisericii.
II. Câteva elemente din gândirea sa
II.1. Credință și rațiune

“Cred pentru că este absurd” / “crede și nu cerceta”


Lui Tertulian nu-i convine eticheta pusă cu prea mare ușurință de unii
interpreți ai săi de “antiraționalism”, bazându-se pe două texte:
1. “Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit; nu mă rușinez, deoarece este rușinos.
Fiul lui Dumnezeu a murit. Este întru totul de crezut, fiindcă este prostește
(ineptum est). Și a înviat din mormânt. Este sigur deoarece este cu
neputință (impossibile) (De carne Christi, 5, 4)
2. “Ceea ce este rușinos pentru Dumnezeu, îmi este de folos; sunt mântuit
dacă nu mă rușinez de Dumnezeul meu” (De carne Christi, 5, 3)

Silogismul lui Tertulian pentru a demonstra adevărul Scripturii:


1. Scriptura, indubitabil adevărată, proclamă nebunia și rușinea crucii
2. Rușinea crucii implică întruparea și răstignirea
3. Deci întruparea și răstignirea sunt necesare și adevărate
II. Câteva elemente din gândirea sa
II.2. Teologie trinitară
Dumnezeu este creatorul universului, ex-nihilo;
Principalele atribute ale lui Dumnezeu: rațiune,
desăvârșire, unitate, atotputernicie, veșnicie…
Tertulian inventează un termen nou în teologie latină:
Treimea, Dumnezeu este Unul și Întreit
“Nu ca și cum toți ar fi unul, devreme ce toți sunt din Unul, prin unitatea Ființei,
păstrând taina economiei, care rânduiește unitatea în Treime, dispunând de cei Trei:
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Trei, însă nu după stare, ci după modul de existență; nu
după fire, ci după formă; nu după putere, ci după înfățișare; de o singură Ființă, o
singură condiție și o singură putere, fiindcă este un singur Dumnezeu și aceste
moduri și forme și înfățișări sunt gândite sub numele de Tată, Fiul și Duh Sfânt”
(Adversus Praxean, II, 4-6).

Persoanele Divine nu sunt separate, ci fiecare primește de la


Celelalte Ființa și o dăruiește Celorlalte, fiecare se dăruiește
Celorlalte într-o nesfârșită compenetrare – perihoreză - și
sălășluire a fiecăruia în Celălalt; Iubirea este cea care-i unește,
fără de care Treimea ar fi triteism
II. Câteva elemente din gândirea sa
II.3. Cristologie

Tertulian “părintele cristologiei ortodoxe”

Cristos = Dumnezeu și Om adevărat

Cristos = Logos, în latină îl redă prin Sermo

Fiul = consubstanțial Tatălui, participă cu Tatăl la


actul creator

Fiul = consubstanțial omenirii, a asumat un trup real


ca al nostru, fără de păcat

Fiul este Înțelepciunea lui Dumnezeu

Cristos = 2 firi într-o unică persoană

Mântuirea = prin întrupare, moarte, înviere


II.3. Cristologie
Adversus Praxean, 27, 6-10)
“Cuvântul s-a întrupat. Atunci să cercetăm în ce fel Cuvântul s-a întrupat: s-a
schimbat în trup sau s-a îmbrăcat cu trupul. Desigur că s-a îmbrăcat cu trupul,
deoarece trebuie crezut cu desăvârșire că Dumnezeu este neschimbabil și lipsit de
formă, precum și veșnic. Iar schimbarea este o nimicire a ceea ce exista mai
înainte: căci orice se preface în altceva, încetează de a mai fi ceea ce era și începe a
fi ceea ce nu era. Dumnezeu însă nici nu încetează să fie, nici nu poate să devină
altceva. Dar Cuvântul este Dumnezeu și Cuvântul Domnului rămâne în veac,
neîndoielnic, statornic în forma sa. Dacă însă nu s-a putut schimba, urmează că
întruparea trebuie înțeleasă astfel: ca aflându-se în trup, arătat, văzut și pipăit
prin trup, pentru că și toate cele spuse cer ca Isus Cristos să fie recunoscut astfel.
Căci în cazul în care Cuvântul s-a întrupat ca urmare a unei schimbări ori
transformări a ființei, firea lui Isus cea una va fi alcătuită din două substanțe, din
trup și duh, ca un amestec de aur și argint, și va începe să fie nici aur, adică suflet,
nici argint, adică trup, câtă vreme unul este preschimbat în celălalt și un al treilea
este creat... Însă îl aflăm numit limpede și Dumnezeu și om“.
II. Câteva elemente din gândirea sa
II.4. Mariologie – Ecleziologie - Eshatologie

Fecioara Maria = Mama pământească a lui Isus; însă după


nașterea lui Isus, Maria nu mai este fecioară; Maria / Eva

Biserica = Mama credincioșilor, Trupul Sfintei Treimi; ereticii se


separă de Mamă, le sunt interzise Sfintele Scripturi

Tertulian dovedește prin argumente raționale și biblice învierea


trupurilor la judecata finală: trupul nu piere, ci doar se schimbă
și împreună cu sufletul va fi fericit sau pedepsit pentru veșnicie

Precum mulți Părinți ai Bisericii, Tertulian dezvoltă o gândire


milenaristă, în continuitate cu viziunea și așteptările apocaliptice
ale iudaismului târziu și ale creștinismului primar
II. Câteva elemente din gândirea sa
II. 5. Morală

Tertulian afirmă realitatea liberului arbitru: dacă acesta nu ar


exista, pedepsele și răsplata ar fi nedrepte și absurde

Combate predestinarea absolută susținută de stoici, de pietatea


populară și de gnostici: este decis că unii se mântuiesc, alții nu

Împotriva valentinienilor, Africanul arată că libertatea omului


întărită de harul divin este capabilă să dobândească mântuirea

Răbdarea este virtutea pe care Tertulian o încurajează cel mai


mult și căreia îi face o descriere ce ține cont de toate normele
retoricii clasice; de partea cealaltă, originea tuturor relelor și a
păcatelor este nerăbdarea
II. 5. Morală
(De patientia, 15, 2-4)

Răbdarea păzește pe toate cele plăcute Lui, ajută la îndeplinirea


tuturor poruncilor Sale: întărește credința, asigură pacea,
păzește dragostea, învață umilința, așteaptă căința, cheamă
pocăința, conduce trupul, păstrează spiritul, înfrânează limba,
stăpânește mânia, înfrânge ispitele, alungă scandalurile,
consfințește martiriile, mângâie pe cel sărac, temperează pe cel
bogat, nu nimicește pe cel slab, nu-l semețește pe cel sănătos, îl
desfată pe cel credincios, îl găzduiește pe străin, îl încredințează
pe slujitor stăpânului și pe stăpân lui Dumnezeu, împodobește pe
femeie, îl dezvăluie pe bărbat, este iubită de copil, lăudată de
tânăr, respectată de bătrân, este frumoasă la orice vârstă… Unde
este Dumnezeu, acolo este și fiica sa, Răbdarea”
II. 5. Morală
(De patientia, 5, 19-22)

“Oricare alte cauze i s-ar descoperi, originea tuturor relelor stă în


nerăbdare. Fie că din dușmănie, fie că pentru jaf face cineva această
crimă, fapta e săvârșită în primul rând din nerăbdarea urii sau a
lăcomiei. Oricare ar fi mobilul, crima nu se poate săvârși decât prin
nerăbdare. Cine ajunge la adulter fără nerăbdarea dorinței? Chiar
dacă o femeie este împinsă la această faptă din interes, acea vânzare a
rușinii este dictată în orice caz de nerăbdarea de a disprețui câștigul.
Acestea sunt ca niște greșeli primite în fața lui Dumnezeu. Precum am
spus pe scurt, orice păcat trebuie atribuit nerăbdării. Răul este
nerăbdarea binelui. Nu rabdă nerușinatul rușinea, necinstitul cinstea,
necredinciosul credința, neliniștitul liniștea? Orice devine rău pentru
că nu poate stărui să rămână bun. O astfel de hidră a delictelor cum
să nu supere pe Domnul, împotrivit la cele rele?”
II. Câteva elemente din gândirea sa
II.6.Pocăința publică
Tertulian este martorul existenței în Biserica primară a unei practici
penitențiale publice: prin post, rugăciune, îngenuncheri, cenușă, etc.
“Cât despre îmbrăcăminte și hrană i se cere păcătosului să se culce pe un sac și în cenușă,
să-și îmbrace trupul cu zdrențe, să-și lase sufletul pradă întristării, să schimbe prin aspre
deprinderi pe cele ale păcatului, să nu cunoască decât o mâncare simplă, numai cu apă,
potrivită sufletului, nu pântecului; adesea postul să însoțească rugăciunile, să geamă, să
lăcrimeze, să se jelească zi și noapte către Domnul Dumnezeul său, să se arunce la
picioarele preoților, să îngenuncheze înaintea celor plăcuți lui Dumnezeu, să facă pe toți
frații săi mijlocitori ai iertării… Se cade oare să ne rugăm pentru păcatele noastre în
haine de mătase și-n purpură de Tyr? Poate vrei și o agrafă să-ți prinzi părul și prafuri să
te speli pe dinți și o forfecuță de fier sau de bronz să-ți faci unghiile. Poate ai dori pe obraji
și pe buze o mincinoasă strălucire și o roșeață articicială. Pe lângă astea mai caută și băi
mai plăcute și plimbări prin parcuri sau la mare; mărește-ți cheltuielile, pregătește-ți
mâncăruri rare, de păsări îngrășate, alege vinuri vechi. Iar dacă te întreabă cineva pentru
ce atâta risipă, răspunde: am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și sunt în primejdie de a
muri pe veci, astfel că mi-e frică, mă chinuiesc și pătimesc, ca să mă împac cu Dumnezeu,
pe care l-am supărat păcătuind” (De paenitentia, 9, 4 – 11, 2-13)
III. Moștenirea și actualitatea
III.1. Părinții Bisericii

Sfântul Ciprian de Cartagina

Secretarul Sfântului Ciprian de


Cartagina mărturisește că Ciprian își
făcuse un obicei de a nu lăsa să treacă
o zi fără citire din Tertulian și că îi
cerea de fiecare dată: “Dă-mi-l pe
învățător”; aceasta însemnând, de
bună seamă, pe Tertulian.
III. Moștenirea și actualitatea
Sfântul Ieronim din Stridon
„Tertulian preotul – din cetatea Cartagina a
provinciei Africa – născut din tată centurion
proconsular, este rânduit acum primul dintre
latini, după Victor și Apollonius. Spirit aprig și
înfocat, el s-a bucurat de mare cinste în vremurile
lui Severus și Antonius Caracalla; a scris
numeroase volume… După ce rămăsese preot al
Bisericii, până la jumătatea vieții, Tertulian a
alunecat mai apoi către învățătura lui Montanus,
din cauza pizmei și ocărilor venite din partea
clericilor Bisericii Romane… Umblă vorba că ar fi
trăit până la vârsta sleirii de minte și că a lăsat în
urma sa mai multe scrieri scurte ce nu se mai
păstrează azi… Cine este mai învățat decât
Tertulian? Cine este mai ascuțit la minte decât el?
Apologeticul lui și cărțile sale împotriva păgânilor
cuprind toată învățătura“.
III. Moștenirea și actualitatea
Sfântul Vincențiu de Lerins

Cine a fost mai învățat decât


acest om? Cine a avut
competența lui în problemele
dumnezeiești și în cele omenești?
De fapt toată filosofia, toate
sectele filosofice, întemeietorii,
partizanii lor, sistemele apărate
de aceștia, istoria și știința sub
formele lor multiple…, iată ce
îmbrățișează minunata întindere
a inteligenței sale.
III. Moștenirea și actualitatea
Sfântul Augustin de Hipona

Un geniu pătrunzător ca al lui


Tertulian reușește să descopere
uneori adevărul chiar și contrar
sistemului său. Ce poate fi mai
adevărat decât ceea ce el afirmă
în lucrările sale: “Tot ceea ce este
trupesc este pasibil?”

Comentarii la geneză 10, 25, 41


III. Moștenirea și actualitatea
III.2. Actualitatea

Tertulian a lăsat posterității una dintre cele mai prețioase moșteniri: teologia
trinitară, cristologică, ecleziologică, antropologică ar fi fost mult mai sărace fără
scrierile lui; el a contribuit la întâlnirea dintre creștinism și cultură, el a propus
un modus vivendi în raporturile dintre creștini și păgâni ce poate fi actualizat în
cadrul multiculturalismului, ecumenismului și dialogului interreligios.

Opera lui trăiește și astăzi, spunea Chateaubriand; Tertulian vorbește ca un


modern, ideile sale înscriindu-se printre adevărurile eterne ale antichității, unele
dintre ele surprinzător de moderne.

Părintele latinității creștine, translator al multor idei filosofice și teologice grecești


în cultura latină, inițiator al literaturii latine creștine, primul scriitor latin creștin,
Tertulian a realizat prin opera sa o adevărată Soma theologicae a timpului.
Karl Holl, Gesammelte Aufsätze zur Kirchengeschichte
„În edificarea gândirii creștine occidentale, rolul lui Tertulian nu este deloc
neglijabil, în el exprimându-se pentru prima dată clar spiritul apusean“.