Colegiul National de Comert al ASEM

Catedra:Comert,Merceologie.Tehnologia

Studiu Individual
La disciplina de curs:Filosofia
Tema:Conceptia mitica despre lumea in Grecia antica.Mitologia Greaca

A efectuat : Ivanov Svetlana TAP-151

A controlat : Decusar Alina

Chisinau,2018
 Presocraticii sunt filosofii care au trăit începând de la mijlocul secolului al VII-lea î. Chr. până în epoca lui Socrate, fiind considerați întemeietorii
filosofiei europene. Prin descoperirea gândirii filosofice, gândirea ca raționament începe ea însăși să se autocunoască. Raționamentul este formulat
în primă linie sub formă de dialog, care decurge după regulile logicei, enunțate pentru prima dată de filosofii greci. Cu ajutorul rațiunii - cuvântul
grec corespunzător "logos" este greu de tradus - se dezvoltă geometria, teoria muzicei și astronomia. Filosofia presocratică s-a dezvoltat din
filosofia naturii în regiunea ionică din Asia Mică în diferite școli:
Școala ionică, având ca reprezentat principal pe Heraclit.
Școala milesiană, reprezentată de Thales din Milet, Anaximandru și Anaximene.
Școala pitagoreică, creată de Pitagora în secolul al VI-lea î. Chr.
Școala eleată, apărută în secolul al V-lea î. Chr. prin Xenophan din Colofonia și Zenon din Elea. Parmenide se asociază și el acestei școli.
Școala atomistă, având ca adepți pe Leucip și Democrit.
Filosofii naturii încercau să înțeleagă fenomenele naturale și modul lor de desfășurare. Primul filosof cu această tendință, în același timp și
important matematician, Thales din Milet, considera că elementul primordial din natură ar fi apa, în timp ce Anaximene propune ca element
princeps aerul. Anaximandru introduce aici noțiune abstractă denumită de el . Empedocle din Acragas, colonie grecească din Sicilia, azi Agrigento,
admite patru substanțe primordiale, focul, pământul, aerul și apa, care se pun în mișcare prin forța iubirii sau urei
Pitagora pune la baza intregii realități monada (unitatea), generatoare de numere, importantă fiind determinarea armonică a numerelor. Pitagoreii
Philolaos, Hippasos din Metapont și Archytas erau matematicieni renumiți și au influențat filosofia lui Platon, precum și "Cartea elementelor" a lui
Euclid. Prin dovedirea imposibilității de a măsura rapoartele de lungime ale laturilor unui poligon regulat, au demonstrat că numerele raționle sunt
insuficiente pentru determinarea acestor lungimi. Geometria, teoria muzicii, teoriile calendarului și ale rapoartelor astronomice, elaborate de școala
pitagoreică au rămas valabile până după sfârșitul evului
Heraclit, detaliu din fresca lui Rafael Sanzio Academia din Atena
Într-o formă elementară, Heraclit pune bazele dialecticii cu două milenii înaintea lui Hegel. Celebra maximă "Totul curge" (πανα ρει, panta rhei)
aparține lui Heraclit, precum și aserțiunea "Nu poți intra de două ori în același râu". Noțiunea filosofică centrală la Heraclit este Logos-ul, un
principiu unificator al contrariilor, care guvernează totul și stă la baza tuturor lucrurilor.
Xenophan critică viziunea homerică dominantă a vremii privind reprezentarea antropomorfică a zeilor și insistă asupra procesului de dezvoltare a
omului în procesul cunoașterii și perfecționării sale continue. La rândul său, Parmenide, printr-o strânsă argumentație logică, consideră mișcarea
drept rezultat eronat al observației de fiecare zi, în concordanță cu afirmația paradoxală a lui Zenon din Elea, conform căruia "săgeata pornită din
arc stă pe loc".
Democrit a preluat teoria atomistă a dascălului său Leucip, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filosofic, conform căruia la baza existenței se află
atomii, particule solide, imperceptibile, necreate și eterne, în continuă mișcare, care exprimă lumea reală: "plinul" și "vidul" sau "neantul"" , din a
căror combinare iau naștere toate lucrurile care alcătuiesc universul, atât corpurile materiale cât și sufletul omenesc.
 Filosofia antică greacă
Scoala din Grecia antică,școala din Milet pune intrebarea inceputului.
Ce a fost la inceput?

Primul gînditor Tales susține ca începutul este substanța,adică există o materie prima
din care apar si dispar lucrurile. Mai apoi această substanță este veșnică, există
mereu.Anume substanța a făcut trecerea de la gîndirea religioasă la gîndirea stiințifică.
Următorul gînditor, Anaximandru, consideră ca această substantă este apeiron
(infinitul)acesta nu are forme concrete adica este nedeterminat dar anume in el se
contine elementele principale cum ar fi apa, aerul,pamantul și cerul. Anaximene sustine
ca substanta primara este apa "lucrurile apar din apa ci in apa se descompun".
 Ce este filozofia?
Filozofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea
cum se poate defini filozofia este chiar și ea una filozofică. Pentru introducerea
conceptului putem spune că este studiul înțelesurilor și justificărilor sau credințelor
despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este
realizat prin experimente și observare atentă, ci prin formularea problemelor și oferirea
soluțiilor lor, argumentarea soluțiilor oferite și discuția dialectică a tuturor acestora.
Filozofia studiază concepte generale precum existența, bunătatea, cunoașterea sau
frumusețea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este
cunoașterea posibilă ?". În termeni generali, filozofia este studiul critic, speculativ sau
analitic al exteriorului și interiorului în plus față de studiul reflectiv asupra metodei de
studiere a unor asemenea subiecte. În prezent filozofia este dominată de teme, nu de
sisteme. Filozofia actuală este una orientată spre acțiunea socială, căutându-și aplicații
în toate domeniile, de la afaceri și până la problemele ecologice.

Perspectiva propusă de filozofie este una:

totalizatoare (reflectă ansamblul cunoașterii umane, realitatea obiectivă, subiectivă,

sensul lucrurilor, problemele și fenomenele)
auto-reflexivă (reflecția personală și autonomă vizează edificarea sinelui)
antropocentrică (cunoașterea este o relație între subiectiv și realitatea obiectivă)
axiologică (stabilește trepte sau priorități valorice în elaborarea sensurilor)
 De timpuriu filosofii şi-au pus o serie de întrebări fundamentale pentru cunoaşterea lumii: Cum a apărut lumea? Căror legi li se supun pămîntul şi
astrele? Care este originea omului? Ce se întîmplă cu oamenii după moarte? Gînditorii greci din secolul al VI-lea î.Hr. au pus bazele materialismului
considerînd că la originea universului se află elementele în continuă mişcare şi schimbare.
Thales (624 – 547 î.Hr.), fandatorul şcolii filosofice din Milet, considera că la originea cosmosului şi tuturor lucrurilor se află apa din care iau naştere
celelalte elemente. Anaximandru (610 – 546 î.Hr.) considera că la originea cosmosului s-ar fi afla apeironul (infinitul). El a fost preocupat şi de
problema originii vieţii, a apariţiei omului şi animalelor. Ideea de evoluţie (cu mult înainte de Darwin) îi aparţine lui Anaximandru. Anaximene (585 -
525 î.Hr.), discipolul lui Anaximandru, considera că la originea lumii materiale se găseşte aerul care este sursa vieţii. Pentru Heraclit (520 – 460 î.Hr.)
elementul primordial al cosmosului era focul, deoarece natura se află într-un permanent proces de schimbare, iar focul este cel mai mobil.
Filosofia lui Pitagora a fost influenţată de preocupările lui pentru aritmetică şi geometrie. După părerea lui, numărul reprezintă însăşi substanţa
lucrurilor şi determină armonia în Univers. Cercetările pitagorienilor în domeniul acusticii i-au adus la descoperirea intervalelor muzicale şi la
elaborarea unei teorii a naturii sunetelor.
Socrate (470 – 399 î.Hr.) a avut un rol important în apariţia şi dezvoltarea filosofiei clasice orientînd gîndirea de la studiu naturii spre studiul valorilor
morale care trebuie să conducă societatea. Prin dialogurile purtate cu atenienii, Socrate afirma valoarea adevărului, milei, justiţiei, frumuseţii,
nemuririi sufletului ş.a.
Platon (427 – 347 î.Hr.), elevul lui Socrate, considera că lumea în care trăim nu este reală, ci doar o reflectare palidă a lumii ideilor, care este
primordială şi nu are caracter material. În dialogurile sale Platon a înaintat teorie statului ideal şi a necesităţii elaborării legilor. Platon fondează
propria şcoală filosofică – Academia, care a influenţat esenţial dezvoltarea filosofiei greceşti. Discipolul lui Platon – Aristotel (384 – 322 î.Hr.), a
influenţat toate domeniile cunoaşterii, ştiinţele naturii, logica, politica, etica, literatura, operele lui avînd un caracter enciclopedic. Timp de patru ani
Aristotel a fost învăţătorul lui Alexandru cel Mare.
La popoarele antice cunoştinţele ştiinţifice s-au dezvoltat în funcţie de necesităţile practice (construirea digurilor, a templelor, a cavourilor
monumentale). Primele biblioteci şi arhive au apărut în Mesopotamia, cea mai remarcabilă fiind biblioteca regelui asirian Aşurbanipal (669 – 635
î.Hr.), adunată la Ninive. Aici se păstrau analele regale, cronicile istorice, culegerile de legi, operele literare şi ştiinţifice, peste 30 000 de tăbliţe de lut
aranjate în mod sistematic.
La Alexandria a fost fondat un vestit Muzeu, consacrat muzelor, protectoare ale ştiinţei şi artelor. Biblioteca Muzeului număra în secolul al II-lea î.Hr.
nu mai puţin de 700 000 de volume. Tot aici a fost întemeiată o grădină zoologică şi una botanică, un observator astronomic şi săli de studiu pentru
viitorii medici.
Matematica, geometria şi astronomia au apărut şi s-au dezvoltat la toate popoarele antice din necesităţile practice de a măsura ogoarele, a construi
temple şi a calcula timpul. Egiptenii au înregistrat un nivel înalt al cunoştinţelor ştiinţifice în matematică, astronomie şi medicină. Ei foloseau
sistemul zecimal pentru calcule, alcătuit un calendar destul de precis, au alcătuit harta cerului înstelat, au unit stelele în constelaţii. Babilonienii au
elaborat sistemul de determinare a fazelor Lunii, au stabilit durata anului solar egală cu 365 de zile, cunoşteau regulile de extragere a rădăcinii pătrate
şi cubice. Indienilor le datorăm aşa-numitele cifre arabe, deoarece, au fost cunoscute de europeni prin intermediul arabilor. Chinezii au înregistrat
mari succese în domeniul astronomiei studiind Soarele, Luna şi inventînd instrumente de control al timpului – ceasul de apă şi cadranul solar.
Prin contactele permanente cu civilizaţiile Orientului, grecii au preluat descoperirile acestora din domeniul matematicii, geometriei şi astronomiei,
dezvoltîndu-le. În secolul al III-lea î.Hr. Euclid a elaborat principiile geometriei plane, iar Arhimede pune bazele mecanicii şi ale hidraulicii,
inventează roata dinţată şi angrenajul.
 Mitologia greacă este una dintre mitologiile cele mai temeinic prelucrate poetic, astfel că nu dispunem decât aproape numai de izvoare literare și
filozofice (Homer, Hesiod, Pindar, Platon, Lukian), speculații anecdotice (Ailianos), antimitografii (Euhemeros, Xenophanes), eseuri teologice
(Plutarh) și rareori de informații ale istoricilor, capturate direct din tradiție (Herodot, Pausanias, Thukydides); totuși deși chiar acestea din urmă au
pus în circulație informații intermediare, preluate de alții anterior, mitologia greacă este o mitologie pragmatică, adesea anecdotică, reflectând fie
cruzimile sălbăticiei precivilizației arcadice, fie conflictele între ionieni și dorieni, fie chiar lipsa de scrupul în lupta de organizare a vieții primelor
grupuri sociale statornice și a spațiului comercial maritim.
Mitologia greacă și-a elaborat un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând defecte umane capitale (viclenia, adulterul,
incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, nedreptatea).
Oratorul Isokrates (436 - 338 î.Hr.) scrie că poeții "au istorisit asemenea povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre
dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propiilor
copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor" (Asupra schimbului de
bunuri, XI, 38).
Zeii greci nu sunt numai prin excelență antropomorfi, nu au numai firi omenești, dar de fapt nu dispun de atribute divine în sens major (departe de
absolutul concept ulterior din filozofia greacă); în miturile timpurii, acești zei au chiar puteri limitate (mai ales în epopeile homerice); de ex. când
Zeus își izgonește fiica (Thetis), îi cere: "Du-te fără ca Hera să te poată zări" (Iliada, I, 522-523); aceștia au nevoie de informatori și crainici, ca să
afle despre mersul lumii; sunt supuși surprizelor și manevrați de certuri, ambiții, orgoliu, capricii, fiind impulsivi și răzbunători (deși unii "teologi"
antici, ca Hesiod, au încercat să justifice aceste trăsături). Tot panteonul olimpian - lipsit de măreție -duce o viață de clan certăreț lipsit de norme
morale, incestuos, excesiv în actele erotice. În ciuda faptului că hrana și băutura lor sunt, teoretic, ambrozia și nectarul, zeii Helladei mănâncă și
beau din belșug vin și cărnuri, iar atunci când vizitează pe oameni, dorm, suferă de boli și, ca orice societate primitivă, ascultă muzica lui Apollon
și a Muzelor numai la ospețe. Deși lacomi de sacrificii, pe care le doresc adesea în hecatombă, în mod paradoxal, ei nu suportă să vadă cadavre.
Spirit lucid, Euripides pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație dură: "Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii".
Miturile apar în societățile primitive când nu au nici un scop artistic în sine, fiind absorbite de cultură, ca o materie primă a ei, în etapele istorice
ulterioare, de consolidare a civilizației. Ramura indoeuropeană, venind în sudul Europei, și-a adus propiile mituri arice (în primul rând cultul lui
Dyaus Pitar, devenit Zeus) și a absorbit mitologiile locale (egeeană, pelasgă), ca și miturile dispersate ale unor populații mărunte, despre care nu
mai știm decât ce oferă tot miturile grecești, de ex. frecvența pomenirii traiului troglodit al arcadienilor. Probabil de acolo și persistența până într-o
anumită epocă a sacrificiilor umane, ca și a fetișismului (zeii înșeși au fetișuri); de asemeni, supraviețuirea animismului, în nenumăratele Nimfe,
Dryade, Hamadryade, Naiade, Oceanide ș.a. Erau stăruitoare și tradițiile totemice, aduse din fondul aric comun sau împrumutate de la populațiile
locale: Hera era uneori simbolizată de o vacă (Homer o numea "cea cu ochi de vacă"); Zeus era uneori taur, doica sa Amaltheia era capră, Atena
era bufniță, iar Apollon lup; tribul mirmidonilor avea ca strămoș totemic furnics (myrmex), iar imaginile culturale cretene trădează și ele o amplă
zoolatrie, provenită din totemuri.
Lumea mitologiei grecești este complexă: monștrii, războaie, intrigi și zei indiscreți sunt numeroși, iar genealogia lor se încrucișează deseori.

Este important de reținut că grecii antici amestecau evenimentele din mitologia lor cu cele din istorie. De asemenea Iliada și Odiseea sunt
considerate istorice.