Legea atracţiei universale a

lui Newton
 ISAAC NEWTON

S-a nascut in 4 ianuarie 1643 si a fost un renumit

om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi
astronom.
Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor
ştiinţifice care vor revoluţiona ştiinţa, în domeniul
opticii, matematicii şi în special al mecanicii.
Newton a fost primul care a demonstrat că legile
naturii guvernează atât mişcarea globului terestru,
cât şi a altor corpuri cereşti, intuind că orbitele pot
fi nu numai eliptice, dar şi hiperbolice sau
parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o
lumină compusă din radiaţii monocromatice de diferite
culori.
Viaţa lui Newton a decurs liniştită, paşnică şi
monotonă; el a murit necăsătorit, iar călătoriile lui
s-au mărginit la mici distanţe, netrecând graniţele
Angliei.
A murit in 31 martie 1727,la Londra
 Newton a avut o extraordinară
intuiţie concluzionând că între
oricare două corpuri se
exercită o forţă de atracţie.
Acest lucru înseamnă că este
vorba de acelaşi tip de forţă
în cazul în care ne punem
problema calculului forţei cu
care orice corp este atras de
Pământ şi a forţei cu care
două planete se atrag.

Newton a generalizat, afirmând faptul că între oricare două corpuri din

Univers există o forţă de atracţie. Exprimarea acestei forţe se
numeşte legea atracţiei universale.

Trebuie remarcat faptul că Newton nu oferă nici o interpretare a

cauzelor ce determină existenţa acestei forţe, ci doar evidenţiază
existenţa ei, precizând mărimile fizice ce exprimă tăria interacţiunii.
 Legea atracţiei universale, descoperită şi enunţată de
Sir Isaac Newton, este o lege a mecanicii clasice. Enunţul
său este următorul:

Două corpuri punctiforme de masă m1 şi m2 se atrag reciproc

printr-o forţă direct proporţională cu produsul maselor
corpurilor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre
ele, orientată pe direcţia dreptei ce uneşte centrele de
greutate ale celor două corpuri.
 Expresie matematică

 în care:
 F este marimea forţei de atractie
dintre cele două corpuri punctiforme,
 K este un coeficient de
proporţionalitate numit
constanta atracţiei universale,
 m1 este masa primului corp,
 m2 este masa celui de al II-lea corp,
 r este distanţa dintre cele două corpuri.

Constanta atractiei universale k a fost măsurată pentru prima dată cu acurateţe prin
experimentul Cavendish, de către savantul britanic Henry Cavendish, în 1798. A fost prima
verificare experimentală, în laborator, a teoriei gravitaţiei, la 111 ani după ce Isaac Newton
publicase Principiile matematice ale filozofiei naturale şi la 71 de ani după moartea lui Newton.
Este remarcabil faptul că Newton nu a putut folosi în calculele sale valoarea lui K, el calculând
o forţă numai relativ la altă forţă.
 Câmp gravitaţional
Intensitatea câmpului
Forţa gravitaţională gravitaţional (Γ) într-un
se manifestă la punct este egală cu
distanţă prin raportul dintre forţa ce
intermediul câmpului acţionează din partea
gravitaţional. Ea se câmpului asupra unui
transmite din aproape corp aflat în acel punct
în aproape. Câmpul şi masa corpului. În
gravitaţional este un Sistemul Internaţional,
câmp vectorial care intensitatea câmpului
descrie forţa gravitaţional se măsoară
gravitaţională care în N/Kg. Acceleraţia
acţionează asupra gravitaţională este egală
unui obiect în orice cu intensitatea câmpului
punct dat din spaţiu, gravitaţional.
pe unitatea de masă.
Γ = F/m
 Câmpul gravitaţional este:
 un câmp vectorial, deoarece i se poate ataşa un sistem de
vectori, şi anume vectorul de intensitate a câmpului;
 un câmp radial, deoarece liniile de câmp au direcţie radială;
 un câmp staţionar, deoarece intensitatea câmpului este
constantă în timp;
 un câmp cu simetrie sferică.
 Orice câmp se reprezintă prin linii de câmp. Linia de câmp
este o linie imaginară la care vectorii intensitate ai câmpului
sunt tangenţi în orice punct.
 Pe o arie mică de la suprafaţa Pamântului, unde liniile de câmp
pot fi considerate paralele şi echidistante - câmpul este
uniform.
ââ