Dreptul internaţional

I. Principalele trăsături
II. Evoluţie istorică
III. Relaţia dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern

ion.galea@drept.unibuc.ro
Definiţie
Dreptul internaţional = ansamblul normelor
juridice care reglementează relaţiile din
cadrul societăţii internaţionale.

Societatea internaţională – formată în

principal din state şi organizaţii
internaţionale.
Când avem de-a face cu
dreptul internațional?
 Sunteți notar, la dumneavoastră vine o
persoană care se legitimează cu
pașaport pe care scrie “Kosovo” și cere
autentificarea unui act;
 Sunteți avocat, un client dorește să
investească în Muntenegru și întreabă
dacă se aplică acordul de investiții
dintre România și Iugoslavia
 Sunteți procuror și doriți extrădarea
unei persoane care se află la Montreal
(sau la Sevastopol)
 Sunteți consilier al Președintelui, care
vă adresează întrebarea: un partener
strategic important dorește să realizăm
împreună o acțiune armată împotriva
Republicii X, deoarece ”dictatorul” din
această țară folosește arme chimice
contra poporului său. Este posibil?
Dreptul internațional este cunoscut și sub formula
”dreptul internațional public”

…în scopul sublinierii distincției dintre dreptul

internaţional public şi dreptul internaţional
privat (”conflictul de legi”)

Dreptul internaţional privat – cuprinde normele

care guvernează modul în care se stabileşte
legea naţională aplicabilă raporturilor dintre
persoane fizice şi juridice cu un element de
extraneitate
Principalele trăsături ale dreptului
internaţional

1. Lipsa unei forţe de constrângere

2. Caracterul facultativ al jurisdicţiei
3. Caracterul specific al sancţiunii
4. Caracterul consensual al normelor
5. Interacţiunea dintre dreptul
internaţional şi politica internaţională
1. Lipsa unei forţe de
constrângere
 Nu există o autoritate care să asigure
respectarea normelor
- actele Consiliului de Securitate în
probleme privind pacea şi securitatea

 Aducerea la îndeplinire a normelor are

ca fundament buna credinţă a părţilor
www.icj-cij.org
2. Caracterul facultativ al jurisdicţiei
internaţionale
 O instanţă internaţională este competentă să
judece un caz numai dacă toate părţile (atât
statul reclamant, cât şi cel pârât), îşi exprimă
acordul

 O instanţă poate fi sesizată prin:

- compromis (litigiu existent)
- clauză compromisorie (litigiu potenţial)
- declaraţie unilaterală (numai în cazul Curţii
Internaţionale de Justiţie)
3. Caracterul specific al sancţiunii
în dreptul internaţional
 Regula – respectarea normelor se
fundamentează pe buna credinţă

 Sancţiuni directe:
- retorsiunea
- contramăsurile (represaliile)

 Sancţiuni aplicate prin intermediul

organizaţiilor internaţionale
4. Caracterul consensual al dreptului
internaţional

 Dreptul internaţional – drept orizontal

(are la bază voinţa părţilor) – spre
deosebire de dreptul intern – drept
vertical
 Nu există organe legislative
 Autorii normelor (statele) sunt şi
destinatarii normelor
5. Dreptul internaţional şi politica
internaţională
a. Politica internaţională determină interpretarea unor
norme sau crearea de noi norme de drept
internaţional
- negociere/interpretare
Exemplu de interpretare: “intervenția umanitară”

b. Dreptul internaţional influenţează şi determină

rezultatul unor acţiuni sau evenimente din politica
internaţională
Exemplu: - Delimitarea în Marea Neagră
- Arbitrajul Filipine-China – 2016
Articolul 2 (4):
”Toti Membrii Organizatiei se vor abtine, în
relatiile lor internationale, de a recurge la
amenintarea cu forta sau la folosirea ei,
fie împotriva integritatii teritoriale ori
independentei politice a vreunui stat, fie
în orice alt mod incompatibil cu scopurile
Natiunilor Unite”
Importanța interpretării în
dreptul internațional
 În dreptul internațional, interpretarea
este „cheia oricărei probleme”
 Multe din normele internaționale sunt
rezultatul unor negocieri – părțile recurg
la ambiguitate pentru a avea un acord
 Modificarea normelor internaționale se
realizează foarte greu
Importanța interpretării în
dreptul internațional
 Deoarece nu există jurisdicție obligatorie,
multe probleme cruciale rămân nerezolvate:
fiecare mare problemă de drept
internațional comportă ”interpretarea A” și
”interpretarea B” („argumente în perechi”)
- esențial pentru un jurist este ca
interpretarea să fie ”plauzibilă” și
„argumentată temeinic juridic”
Evoluţia istorică a dreptului
internaţional

1. Antichitatea
2. Evul Mediu
3. Perioada 1648 – 1918
4. Perioada interbelică
5. Doctrina
1. Antichitatea
 Inexistenţa statului în sensul modern al termenului
 Colectivităţi politice – imperii, cetăţi
 Primele tratate:
- 1292 î.Hr. Ramses II şi regele hitiţilor
 Cetăţile greceşti – arbitraj (418 î.Hr.- Sparta-Atena)
 Roma antică:
 Iniţial – foedus aequum – Roma – Cartagina, 306
î.Hr
 Foedus iniquum – regatele clientelare
 Jus gentium
2. Evul Mediu
 Perioadă de stagnare
 Eşecul monarhiei universale - Carol cel
Mare (800 – 843)
 Primele ambasade (Italia, sec. XV)
 Distincţia război just/război injust
 Spre sfârşitul Evului Mediu, se
conturează un sistem internaţional
interstatal
3. 1648 - 1918
 1648 – Tratatele Westphalice (Münster şi
Osnabrück) – “cartă constituţională a Europei”
Principii:
- suveranitatea
- egalitatea între monarhi
- soluţionarea problemelor comune prin
tratate
- principiul echilibrului
 1815 – Congresul de la Viena (4 puteri
iniţial, 5 din 1818)
- Principiul concertului european
(congrese periodice)

 1899, 1907- primele conferinţe privind

dezarmarea şi soluţionarea paşnică a
diferendelor
1907 – crearea Curţii Permanente de
Arbitraj
4. Societatea Naţiunilor (1919 –
1939)
 Prima organizaţie internaţională universală
- sistem decizional dificil (unanimitate)
 Pactul Societăţii Naţiunilor reglementează:
- obligativitatea soluţionării paşnice a
diferendelor
- limitări ale dreptului de a recurge la forţă
 Crearea Curţii Permanente de Justiţie
Internaţională
 1928 – Pactul Briand – Kellog – renunţarea la
război ca mijloc de soluţionare a diferendelor
 5. Doctrina
 Franciscode Vittoria (1480 – 1546),
Francisco Suarez (1548 – 1617)

 HugoGrotius (1583 – 1645)

1625 – De jure belli ac pacis
- suveranitatea
- dreptul natural (principii ale raţiunii), distinct de dreptul
voluntar
- război just/injust
Mare liberum – principiul libertăţii mărilor
 Selden (1584 – 1654) – Mare clausum

 Puffendorf (1632 – 1694), Vattel (1714 –

1768)
- precursori ai pozitivismului
- statele decid care trebuie să fie conduita lor, în
temeiul dreptului natural
 Teorii referitoare la dreptul
internațional
 Dreptul natural

- în ”varianta clasică” – dreptul nu își are originea în voința

statelor, ci este ”dat” de natura umană;
- în prezent:
izvorul material al dreptului este reprezentat de „natura
umană”;
”natura umană” reprezintă factor pentru interpretarea
normelor de drept
(ex. Fernando Teson, Humanitarian Intervention, an
Inquiry into Law and Morality)
Teorii referitoare la dreptul
internațional
Teoria pozitivistă (Kelsen) postulează că dreptul
internaţional este determinat în conformitate cu
„procedurile stabilite” (încheierea tratatelor, constituirea
cutumei).
Interpretarea bazată pe pozitivism trebuie să fie bazată
pe astfel de proceduri stabilite, care au ca punct central
voinţa părţilor.
Interpretarea pozitivistă se bazează în principal pe text şi
circumstanţele încheierii unui document, care configurează
voinţa părţilor la momentul încheierii tratatului.
Teorii referitoare la dreptul
internațional
Realismul juridic (Myres McDougal)

Dreptul este privit ca un instrument al schimbărilor în

societate şi este determinat de valorile comunităţii,
precum şi de deciziile politice.
Dreptul internaţional nu este un sistem normativ, ci o
succesiunea de „decizii cu autoritate” adoptate de
actori relevanţi.
Dreptul internaţional nu „constrânge” statele, ci oferă
cadrul în care acestea adoptă „decizii”. Dreptul
urmează „deciziile” statelor.
Interpretarea pune accentul pe factorii extrinseci
acestuia, cum ar fi contextul internaţional, raporturile de
putere dintre state, interesele statelor, valorile umane.
Relaţia dintre dreptul internaţional
şi dreptul intern

1. Teorii juridice

2. Prevederile Constituţiei României

Teorii juridice
 Dualismul (întemeietori Triepel, Anzilotti)
- dreptul internaţional şi dreptul intern sunt sisteme
diferite prin:
- autorii normelor
- destinatarii normelor
- caracterul normelor (orizontal/vertical)

Concluzia – dreptul internaţional nu poate fi aplicat

direct în dreptul intern, fiind necesară o acţiune a
statului de transpunere a normelor internaţionale
 Monismul – sistemul dreptului
internaţional şi al dreptului intern
reprezintă un sistem unic

a. Monismul cu primatul dreptului

internaţional
- toate normele din societatea
internaţională au la bază voinţa statelor
(pe plan intern sau extern)
b. Monismul cu primatul dreptului intern
Tehnici constituționale
 “încorporarea automată”/”transpunerea”
 “clauze de conflict” – reglementează
superioritatea normelor dreptului
internațional în caz de conflict
 “interpretarea conformă cu dreptul
internațional”
2. Prevederi ale Constituţiei
României
 Aplicarea tratatelor în dreptul intern
art. 11 alin. (2): “Tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern”

 Tratatele în materia drepturilor omului

art. 20 alin. (2): “Dacă există neconcordanţă între
pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale
ale omului, la care România este parte, şi legile interne,
au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin
dispoziţii mai favorabile”
 Relaţia tratate – Constituţie

art. 11 alin. (3): “În cazul în care un tratat la

care România urmează să devină parte cuprinde
dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui are
loc numai după revizuirea Constituţiei”

art. 146: “Curtea Constituţională are

următoarele atribuţii:
b) Se pronunţă asupra constituţionalităţii
tratatelor sau altor acorduri internaţionale, la
sesizarea [...]”
Relatia dintre tratate și
Constituție – DCC 142/2020
- Ratificarea prin lege are semnificația unei modalități de
exprimare a consimțământului de a deveni parte la un tratat
care a fost semnat de partea română. […] Astfel, ratificarea
unui acord internațional sau aderarea la acesta nu reprezintă
un act de legiferare propriu-zis al Parlamentului, ci o
modalitate de exprimare a consimțământului legiuitorului ca
statul român să devină parte a acordului respectiv, cu
consecința receptării în dreptul intern a prevederilor acestuia.
Prin urmare, în cadrul controlului a posteriori de
constituționalitate se poate contesta doar forma materializată
de exprimare a consimțământului - legea - și numai pentru
critici de neconstituționalitate extrinsecă.
DCC 142/2020
- Totuși, intervenția Curții Constituționale într-o
asemenea situație poate fi acceptată doar în privința
încălcării principiilor fundamentale ale dreptului
internațional care își găsesc, în toate cazurile, o
expresie constituțională corespondentă, precum și a
încălcării principiilor care stau la baza acordării
consimțământului pentru încheierea tratatului/angajarea
în raporturi de drept internațional public (spre exemplu,
condiția reciprocității în cazul extrădării cetățeanului
român).
Argumente în favoarea supremaţiei
dreptului internaţional
 Constituţia, art. 11 alin. (1): “Statul român se
obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă
obligaţiil ce-i revin din tratatele la care este parte”

 Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative

 Legea nr. 590/2003 privind tratatele

Decizia Curții Constituționale
2/2014
 Prinîncălcarea a două convenții
internaționale – Convenția Națiunilor
Unite împotriva Corupției și Convenția
Penală a Consiliului Europei împotriva
Corupției, prevederile contestate încalcă
articolul 11 (1) din Constituție
Decizia Curtii Constitutionale
nr. 195/2015
 Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.
7/1996 (așa cum fusese modificat în 2012 prin
Legea nr. 133/2012) instituia obligația ca
declarațiile referitoare la stingerea unei garantii să
fie autentificată la ”notarul competent din România”

 în speță, reclamantului i se respinsese cererea de

radiere a ipotecii legale, aceasta fiind însoțită de o
declarație autentificată de un notar din Ungaria).
Decizia Curtii Constitutionale
nr. 195/2015
 Reclamantul a invocatTratatul dintre Republica
Populară Română și Republica Populară Ungară
privind asistența juridică în cauzele civile,
familiale și penale, semnat la București, la 7
octombrie 1958.
 Art. 13: ”actele care pe teritoriul unei Părți
contractante se consideră ca fiind acte oficiale,
sunt socotite și pe teritoriul celeilalte Părți
Contractante ca având forța probatorie a actelor
oficiale”
Decizia Curtii Constitutionale
nr. 195/2015
« Curtea constată că prin reglementarea cuprinsă
în Legea nr. 133/2012, privind instituirea condiţiei
ca actul notarial să fie încheiat de un notar public
în funcţie în România, se încalcă obligaţiile
asumate de România prin tratatele la care este
parte, ceea ce contravine prevederilor
constituţionale ale art. 11 alin. (1) care consacră
obligativitatea statului român de a respecta
întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin
din tratatele la care este parte »
Decizia nr. 536/2016
 Legea aleșilor locali
”De asemenea, legea criticată contravine şi prevederilor art. 11 alin.
(1) din Constituţie, potrivit cărora "Statul român se obligă să
îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin
din tratatele la care este parte". Astfel, ratificând sau aderând la
convenţiile internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţiile de
a respecta şi transpune întocmai prevederile internaţionale în
dreptul său intern, şi anume obligaţia de a incrimina corupţia
persoanelor care se circumscriu categoriei de funcţionari publici,
deci inclusiv celei de aleşi locali. Aceste obligaţii asumate prin
tratate internaţionale constituie garanţii pentru protecţia
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, ca element al statului de
drept, prevăzut expres de art. 1 alin. (3) din Constituţie”
Alte sisteme constituţionale
 Germania – art. 25
“ Regulile generale ale dreptului internaţional public
constituie parte integrantă a dreptului federal. Ele
prevalează asupra legilor interne şi creează drepturi şi
obligaţii pentru locuitorii teritoriului federal”.

 Franţa – art. 55
“ Tratatele şi acordurile legal ratificate sau aprobate au,
din momentul publicării, forţă superioară legii, sub
rezerva, pentru fiecare tratat, a aplicării de către cealaltă
parte”.
 Spania – art. 96:
“Tratatele valabil încheiate şi publicate oficial în
Spania, fac parte din dreptul intern. Prevederile lor
pot fi abrogate, modificate sau suspendate numai în
modul prevăzut de tratatele însele sau în
conformitate cu regulile generale ale dreptului
internaţional”.