Latinitate şi

dacism
Cuprins
 Cuvânt înainte
 Delimitări conceptuale
 Context istoric
 Formarea limbii române
 Substrat vs. adstrat
 Reflectarea în literatură
 Reflectarea în cinematografie
 Reflectarea în alte domenii
 Concluzii
 Bibliografie
Cuvinte cheie
• Latinitate
• Dacism
• Etnogeneză
• Limba română
• Limba protoromâna comună
• Dialectul nord-dunărean
• Dialectele sud-dunărene
• Influenţa slavă
• Teoria nord-dunăreană
• Teoria imigraţionistă
• Teoria nord şi sud dunăreană
• Substrat daco-mezic
• Adstrat slav
• Şcoala Ardeleană
• Grigore Ureche
• Miron Costin
• Ion Neculce
• Dimitrie Cantemir
• Lucian Blaga
• B.P Haşdeu
• Vasile Pârvan
• Mihai Eminescu
• Filme,”Dacii”,”Burebista”,”Columna
• Portul dac
• Imbracamintea romanilor
• Columna lui Traian
• Arcul lui Constantin
 Cuvânt înainte
“Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi
cunoaşte părinţii.”
Nicolae Iorga
A-ţi cunoaşte rădăcinile reprezintă, aşa cum bine sublinia colosalul istoric
Nicolae Iorga, un gest nu doar de patriotism (după părerea noastră, putând fi
considerat cea mai emoţionantă dovadă de iubire faţă de ţara ta), ci şi o certitudine a
propriei identităţi. Pentru a confrunta viitorul cu fruntea sus, pentru a ne păzi de
îndoctrinări şi false dileme, e necesară o cunoaştere temeinică a originilor noastre atât
ca etnos, cât şi ca limbă.

Aşadar, prin prezentul studiu de caz, ne propunem să prezentăm informaţii

succinte despre reala origine a poporului şi limbii române, ferindu-ne de sursele false,
provenite din secolul al XIX-lea, care, pentru a construi o imagine măgulitoare acestui
popor, au susţinut că românii ar fi urmaşii exclusivi ai romanilor. De asemenea, nici nu
ne încăpăţânăm să susţinem că ţara noastră ar trebui să se cheme Dacia, într-atât de
covârşitor e elementul dac. Nici una dintre aceste poziţii nu reflectă opinia noastră.
Credem că etnogeneza românească s-a desfăşurat într-o lungă perioadă de
timp, la nord şi sud de Dunăre, având drept evenimente-majore sinteza şi
simbioza daco-romană, alături de asimilarea slavă. Născută odată cu poporul care
o vorbeşte, limba română este fundamental romanică, dar păstrează elemente dacice
şi influenţe slave.
 Delimitări conceptuale
Latinitatea și dacismul sunt concepte care
desemnează două curente de idei ce străbat cultura și
literatura română.

• Latinitatea

Latinitate este un termen care

denumește acțiunea de impunere
a limbii latine și a civilizației latine
în urma cuceririi Daciei de către
romani.
 Dacismul

Dacismul este un curent în istoriografie, afirmat la jumătatea

secolului al XIX-lea, prin absolutizarea (mitizarea) contribuţiei
dacilor la formarea poporului român.
 Context istoric
Dacismul îsi face simţită prezenţa odată cu interesul
romanticilor pentru etnogeneza şi pentru mitologia din spaţiul traco-
dac. Se conturează ca un curent de idei, mai mult sau mai puţin
unitar, mai ales în perioada interbelică, de multe ori fiind asimilat cu
orientarea tradiţionalistă.

Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generaţia

cronicarilor – secolele XVI – XVIII (Grigore Ureche, Miron
Costin, Ion Neculce) , apoi de stolnicul Constantin Cantacuzino şi
de Dimitrie Cantemir.
Atinge apogeul prin reprezentanţii “Şcolii Ardelene” (Samuil
Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior).
 Formarea limbii române
Formarea limbii române a avut aceleaşi etape ca şi formarea poporului român.

• O primă etapă a formării limbii

române o constituie procesul
de romanizare a geto-dacilor.
Ca urmare, aceştia au preluat
treptat limba latină vorbită (sau
vulgară). Astfel, până în secolul
al Vl-lea se formează
protoromână comună. Din
limba geto-dacilor după diferite
opinii s-au păstrat în cea
română 170-180 de cuvinte.
• Sub impactul migraţiei slavilor,
romanitatea nord şi sud-dunăreană
este divizată, iar din limba
protoromână comună, care avea un
caracter în linii generale de o limbă
închegată, se formează dialectul
daco-român (nord-dunărean) şi
dialectele sud-dunărene (aromân
sau macedo-român, megleno-
român şi istro-român). Acest
proces, care se desfăşoară în
secolele VII-IX, a cunoscut influenţa
limbii slave.
 Românii de la bun început s-au numit romani,
denumire care a evoluat în rumâni, apoi români. Ei
şi-au păstrat permanent conştiinţa originii lor
romane.

Recunoaşterea de către popoarele vecine a unei

comunităţi etnice româneşti în spaţiul Carpato-Danubian
mărturiseşte că în această perioadă poporul român era
deja constituit.

În concluzie, cele mai răspândite teorii asupra

formării poporului român şi a limbii române sunt trei
la număr:
1.Teoria nord-dunăreană (care plasează teritoriul din
stânga Dunării ca spaţiu de constituire etnică a
românilor) este susţinută de D. Cantemir, P. Maior şi
B.P. Haşdeu. Dialectele sud-dunărene: aromân,
megleno-român şi istroromân nu-şi găsesc însă o
explicaţie ştiinţifică în argumentele acestei teorii,
dovedindu-şi astfel lacunele.

2.Teoria imigraţionistă , prin care se susţine că formarea

poporului român la sud de Dunăre, pe un teritoriu
aflat undeva, între bulgari şi albanezi (de aici, şi
influenţe lingvistice), a avut la baza imigrarea acestor
doua popoare ,către jumătatea secolului al XIII-lea
(alţii evocă veacurile al XII-lea şi al XIII-lea), în Ţara
Românească, Moldova şi Ardeal.
3.Teoria nord şi sud dunăreană este cea mai rezonabilă
teorie, se bucură de o vechime considerabilă şi de
partizani cu renume precum Xenopol, Iorga,, A. Rosetti .
Succint, ea evidenţiază că spaţiul etnogenezei românilor
este unul destul de extins, la nord şi sud de Dunăre. Acest
spaţiu cuprinde: Dacia, Dobrogea, Dardania, Panonia de
sud, Moesia superioară şi inferioară, regiuni în care s-au
descoperit dovezi arheologice ce atestă unitatea şi
continuitatea acestui popor.

Continuitatea elementului latin în Dacia este singura

explicaţie ştiinţifică a prezenţei românilor la nord de Dunăre,
iar elementul daco-roman de la nord de fluviu a fost de fapt
nucleul formării limbii şi poporului român.
 Substrat vs. adstrat
In Dacia şi Moesia, latina este limba oficială până la începutul secolului al VII-
lea. Se tinde apoi la o limbă romanică unitară şi completă, răspândită la nord şi la sud
de Dunăre, datorită civilizaţiei predominant agrare şi pastorale a creştinilor (din sec.
IV), ortodocşilor (din sec. VI) caracterizată prin colonizare rurală şi prin habitat
pendulant, condiţii istorice şi demografice posterioare anilor 602 - 610 determină
diversificarea sistemului lingvistic al romanităţii orientale.
Apar o seamă de isoglose (linii care marchează, pe o hartă lingvistică –
răspândirea unui fenomen fonetic, lexical sau morfologic) , conturându-se arii
dialectice.

Rotacismul – transformarea lui n intervocalic în r, specifică dialectului nord-dunărean

(daco- român)

Palatizarea (muierea) labialelor (sunete la a căror articulaţie participă buzele) se

întâlnesc în dialectul macedo-român (aromân), în cel meglenoromân (meglenit),
cât şi în dialectul istroromân, dar, în grade diferite de evoluţie şi răspândire.

Aromâna – păstrează acuzativul direcţiei din vechea latină (mi duc Bitule, ai s'niarzim
Ticolu)

Dacoromâna – reproduce construcţia latină inovată cu prepoziţii (mă duc la Târgovişte)

Existenţa celor patru dialecte nu afectează unitatea limbii române.

Individualitatea limbii române constă în arhaismul stratului (fondului) latin,

substratul daco-moesic (daco-mezic)şi adstratul slav).
Substratul daco-moesic (daco-mezic)

Cuprinde cuvintele prelatine (160 - 170, cu 1400 derivate,

majoritatea în dialectul nord-dunărean, ce dau un caracter individual
pronunţat limbii române;
Este oronim (Carpaţii) şi hidronim (Dunărea). În acest substrat
găsim cuvinte care se referă la om şi relaţiile sale: (prunc, copil,
băiat, miere, moş), îmbrăcăminte (brâu, căciulă), unelte, arme
(ghioagă, grapă, undrea), la habitate (bordeiu, cătun, ţărână, vatră),
horă (brad. mazăre, strugure), adjective (aprig, mare, tare), adverbe
(gata, niţel, pururea), verbe (a anina, a bucura, a cruţa, a dezmierda,
a înţărca, a necheza, a scurma, a viscoli).
Adstratul slav
Slavii învaţă limba daco-romanilor, căreia îi transmit mai multe
caracteristici timp de mai multe secole. Astfel , cele 1.470 de
elemente slave vechi (sec. VII-XII) şi derivatele lor reprezintă 20%
din vocabularul limbii române;

Rotacismul este anterior influenţelor slave , unii slavii

traducând denumirea locală în corespondentul din limba lor (Bistriţa
– râul repede sau localitatea Repedea) sau traducând pe cea a
autohtonilor Piatra – Kamena (v. sl. Kamenu) .
Alteori terminologia slavă constată realităţi geografice şi
demografice: Vlaşca –  (ţara vlahilor, a românilor deci), Vlăsia ­–
(Codrul românilor) drenat de Dâmboviţa – (râul stejarilor), iar alţi
termeni slavi suplinesc lipsa corespondenţelor de substrat sau strat
(bivol, cocoş, gâscă, ovăz) .

Pe plan social, alături de jude (din lat. judex), se statorniceşte

termenul de cneaz (v. sl. kenez = principe) . De asemenea , termeni
slavi se regăsesc şi în domeniul religiei: a blagoslovi, maslu, stareţ,
utrenie, vecernie (majoritatea termenilor provin din limba latină).
 Reflectarea în literatură
Din scrierile,operele ce aduc în prim plan
cele două concepte,latinitatea și
dacismul,putem stabili perspectiva din
care autorii au analizat aceste curente de
idei,respectiv, cine au fost susținătorii
latinității și cine au fost susținătorii
dacismului.
Susținătorii latinității

Alături de Şcoala Ardeleană

,care nega originea dacă a
românilor,s-au aflat Dimitrie
Cantemir(„Hronicul vechimii a
romano-moldo-vlahilor”)si
Grigore Ureche,Miron Costin si
Ion Neculce,cu Letopiseţele lor.
Un alt sustinator al latinitatii
este si Vasile Alecsandri,prin
“Cantecul gintei latine”(“Latina
gintă e regină/
Între-ale lumii ginte mari;/Ea
poartă-n frunte-o stea
divină/Lucind prin timpii
seculari./Menirea ei tot
înainte/Măreț îndreaptă pașii
săi./Ea merge-n capul altor
ginte/Vărsând lumină-n urma
ei.” )
 Etnogeneza româna a fost una dintre preocuparile
majore ale primilor noştri cronicari, Grigore Ureche
notând în Letopisetul Tarii Moldovei: »Rumanii, câti sa
afla locuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la
Maramorosu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toti de
la Râm se trag ».

 Această glorificare a latinităţii noastre a devenit, după

Grigore Ureche, un adevărat laitmotiv în cultura
româna, fiind întâlnit la Miron Costin, la stolnicul
Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir, Samuil
Micu, la Gheorghe Şincai şi la alţii.
• Miron Costin prezintă câteva obiceiuri romane,
păstrate şi astăzi, cum ar fi toastul la petreceri şi
aniversări, precum şi ritualul îngropării mortului.

• „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau

Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat
limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul;
frons – frunte; angelus – indzierul. Unele cuvinte au
rămas chiar întregi : barba – barba, aşa şi luna, iar
altele foarte mici deosebiri. În plus s-au mai adăugat
mai târziu şi puţine cuvinte ungureşti. În sfârşit,
luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi
puţine cuvinte slavoneşti.”

Miron Costin
(„ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara
Românească”)
Susținători ai dacismului
Lucian Blaga,prin articolul
„Revolta fondului nostru
nelatin”din revista”Zamolxe”.
”Avem însă şi un bogat fond
slavo-trac, exuberant şi vital,
care, oricât ne-am împotrivi, se
desprinde uneori din corola
necunoscutului răsărind
puternic în conştiinţe. ”
B.P.Hasdeu,prin lucrarea
„Perit-au dacii?” din 1860,în
care punea la îndoială
latinismul românilor şi linia
trasată de Şcoala Ardeleană,
câtre o direcţie cu totul nouă:
originea geto-dacă a
poporului român.
 Mihai Eminescu în poezia
Istoricul Vasile „Memento mori”( „Nu uita că
Pârvan prin opera vei muri”)
„Getica” –
realizată pe baza “Stau tăcuţi ostaşii Romei,
studiilor şi ridicând fruntea lor lată,
descoperirilor Strălucitele lor coifuri,
la stâncimea detunată, […]
arheologice din Dintre stânce arcuite
acea vreme. în gigantice portale
Oastea zeilor Daciei
în lungi şiruri au ieşit”
 Reflectarea temei in
• cinematografie
De-a lungul timpului , existând dorintă permanenţa de a ne şti
originile, marii regizori cum ar fi : Sergiu Nicolaescu, Mircea Drăgan
sau Gheorghe Vitanidis au fost inspiraţi de conceptele de latinitate şi
dacism , dând naştere unor filme precum :

“DACII”
“DACII” –– 1967
1967
regizor
regizor :: Sergiu
Sergiu Nicolaescu
Nicolaescu
 “COLUMNA” – 1968
regizor : Mircea Drăgan
 “Burebista” (1980)
regizor : Gheorghe Vitanidis
Reflectarea temei in
arta
 Vestimentati
e
Înfăţişarea caracteristică dacilor

Imbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a ţăranilor români din zilele noastre.
Romanii, veniti in Dacia au adoptat portul dac, astfel cum ne informeaza D.
Protase. Până în prezent nu s-a gasit nici un monument în care să fie reprezentat un
dac in togă romană. De fapt, coloniştii erau nevoiţi să adopte portul dac pentru a nu
îngheţa iarna de frig, aşa cum ne demonstrează monumentul sculptural de la Casei
(Jud. Cluj, Rominia) al lui Iulius Crescens îmbrăcat într-un cojoc mitos, ca şi cel de la
Apulon .
Îmbrăcămintea ca şi înfăţişarea, era aceeaşi la marea majoritate a
populaţiei,indiferent de clasa socială sau
regiunea teritorială.

Bărbaţii aveau cămasa până la genunchi

şi itari ,iar femeile , purtau o camaşa incretită la gât,
cu mâneci scurte, şi o fusta, uneori o catrinţă.
Unele femei purtau şi basma.
Înfăţişarea caracteristică romanilor

Îmbrăcămintea romanilor s-a deosebit foarte puţin, înca din timpuri străvechi, de
portul altor popoare contemporane lor.
Ea se confecţiona din pielea şi blana animalelor, iar mai tarziu din in şi din fibre
de cânepă.
Toga, care era aceeasi atat la bărbaţi, cât şi la femei, când era îmbrăcată,se lega
în talie,lăsând partea din faţa mai lungă decât cea din spate,care trebuia sa ajunga
pana în dreptul genunchilor.
Vechii romani purtau încălţăminte de două feluri: sandale prinse de picior prin
curele şi ghete cu toc scurt fixate de picior prin acelaşi procedeu.
 Sculptura

COLUMNA LUI TRAIAN, este un

izvor istoric, constituind
principalul "document" al
evenimentelor de excepţie care au
consfinţit schimbarea radicală a
istoriei DACIEI.
• ARCUL LUI CONSTANTIN a fost construit pentru a comemora victoria
împăratului împotriva rivalului sau Maxentius în bătălia de la Ponte
Milvio.
• Există mai multe explicaţii pentru prezenta dacilor pe Arcul lui
Constantin: 8 statui cu daci neînlanţuiţi. Se consideră că statuile au
fost luate din Forul lui Traian. Unii istorici spun ca Împăratul dorea să
fie “trecut” alături de Traian sau Marc Aurelian, aducători de glorie şi
pace Imperiului.
Concluzii
• Limba română este o limbă romanică, din grupul italic al
familiei de limbi indo-europene, prezentând multe
similarități cu limbile franceză, italiană, spaniolă,
portugheză, catalană și reto-romană.

• Este general acceptată ideea că limba română s-a

format atât la nord cât și la sud de cursul inferior al
Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă.

• Atunci când vine vorba de stabilirea ştiinţifică a originilor

noastre, ne tragem din daci şi romani, fără latinitate
exclusivă, fără preamărirea elementului dac.

• Astfel ,sinteza, bilingvismul, aculturaţia şi influenţa slavă

sunt elemente-cheie ale etnogenezei româneşti.
Bibliografie
Rolurile din echipă
ION COTEANU, Originile limbii române,
Editura Ştiiţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1981 Documentaristul : toţi !! 

M. MACREA, De la Burebista la Dacia Informaticianul : Adrian Banint 

postromană.

C.C.GIURESCU, DINU C. GIURESCU, Coordonatorul : Mădălina Gulerez 

Istoria românilor
Prezentatori : Irina Ştefan 
AL. NICULESCU, Individualitatea limbii Mădălina Gulerez 
române, Bucureşti, volumul I, 1965; Cristina Mihăeş  şi
volumul II, 1978 Aniela Voicu 
Lucian Blaga-Revolta fondului nostru
nelatin Designeri : Cristina Mihăeş  şi
Aniela Voicu 
Mihai Eminescu-Momento mori
Eseistul : ttoooţţţţi !! 
A.D.XENOPOL, “Istoria românilor”
(volumul I)

Vasile Alecsandri-Cantecul gintei latine

Mulţumim !!!