STRUCTURI BACTERIENE FACULTATIVE: CILI, PILI,

CAPSULA, SPORI. FUNCTIA FIECAREI STRUCTURI.

TAXONOMIE BACTERIANA. PRINCIPALELE GENURI

BACTERIENE IMPLICATE IN PATOLOGIA UMANA.

CURS 3
1.Cilii (flagelii):
• structuri filamentoase, fragile, subtiri, cu lungime variabila
(intotdeauna mai mare decat corpul celular),
• situati la suprafata bacteriilor Gram negative (bacili, vibrioni, spirili
etc),
• rar, la bacteriile Gram pozitive.
Clasificare a bacteriilor (prezenta, numarul si dispozitia cililor pe
suprafata celulelor bacteriene):
- Bacterii atriche: lipsite de cili,
- Bacterii monotriche: un singur cil polar (Vibrio spp.),
- Bacterii amphitriche: cate un cil la fiecare pol al celulei,
- Bacterii lophotriche: smoc de cili la un pol sau la ambele poluri ale
celulei (Pseudomonas fluorescens),
- Bacterii peritriche: cili dispusi pe toata suprafata celulei (Bacillus
cereus, Clostridium tetani, Proteus spp.)
. Cilii (flagelii):
• implicati in locomotie,
• existenta este controlata genetic.
• E. coli: pentru sinteza cililor coopereaza aproximativ 30 de
gene, a caror informatie este necesara:
- biosintezei constituentilor structurali ai cilului,
- in asamblarea acestora,
- in chemotaxie si mobilitate.
Cilii (flagelii):
• Dispozitia si numarul cililor sunt caracteristice speciei
(dupa A. Ivanof si M. Ciupe, 1982)
Cilii (flagelii):
• Compozitiei chimice: proteina contractila denumita
flagelina, (asemanatoare cu miozina din celula musculara
animala).
• In compozitia flagelinei, a fost descris un aminoacid
caracteristic N-metil-lizina, care apare in cursul sintezei
flagelului,
• Motilitatea cililor : eliberarea de legaturi macroergice prin
descompunerea ATP ® ADP + radical fosforic (acceptor de
radical fosforic este molecula de arginina).
• microscopie optica cu fond intunecat sau dupa coloratii
speciale
• Structura intima a cililor bacterieni este furnizata de
microscopia electronica.
Cilii (flagelii):
Componente morfologic distincte
(Structura cililor (dupa George A. Wistreich, Max D. Lechtman 1988):
• 1. corpul bazal,
• 2. carligul
• 3. filamentul terminal.
1. Corpul bazal (complex bazal):
- componenta cilului prin care se ataseaza la corpul celulei bacteriene.
- structura complexa, montata in intregime in peretele celular si membrana citoplasmatica,
- este constituit din patru discuri paralele, dispuse sub forma a doua perechi pe o tija care trece
prin centrul lor.
• La bacteriile Gram negative (E. coli, Salmonella spp, Pseudomonas spp): doua perechi de
discuri:
- o pereche interna (inele M si S) localizata in membrana citoplasmatica si o pereche externa
situata spre carlig (inele L si P) in care discurile sunt mai distantate.
- cele patru discuri au fost denumite M, S, P si L dupa presupusa lor atasare la nivelul
membranei citoplasmatice, spatiului periplasmatic, stratului de peptidoglican si respectiv
stratului lipopolizaharidic.
Cilii (flagelii):
* La bacteriile Gram pozitive:
- corpusculul bazal este constituit dintr-o singura pereche de discuri , unite
printr- o tija centrala,
- discul intern- atasat de membrana citoplasmatica,
- discul extern la stratul de peptidoglican.

- Motilitate: motorul ciliar, proteinei flagelare, ceea ce face ca cilul sa se

invarteasca in sens orar (rostogolirea bacteriei cu schimbarea directiei de
miscare) sau antiorar (deplasarea bacteriei in linie dreapta).
- Tija centrala care uneste discurile corpusculului bazal reprezinta
componenta rigida a acestuia si realizeaza legatura cu carligul, care se
leaga prin capatul distal de filamentul flagelar.
- Tija centrala, carligul si filamentul formeaza o structura tubulara
continua.
Cilii (flagelii):
2. Carligul cilului :
- structura scurta, situata in afara corpului celulei bacteriene,
- un manson indoit in unghi drept,
- se caracterizeaza prin natura antigenica si stabilitate la agenti
fizici si chimici.
Cilii (flagelii):
• Filamentul flagelar:
- partea flexibila, spiralata a cilului, ce se leaga de capatul
distal al carligului.
- la unele specii bacteriene, filamentele flagelare sunt
acoperite cu structuri distincte, numite teci.
Cilii (flagelii): Functionalitate:
• organe de locomotie pentru bacterii.
- mobilitatea si directia miscarii cililor : asociata cu proprietatea de
chemotaxie (miscare dirijata inspre sau dinspre o substanta chimica)
• chemotaxie pozitiva (concentratie pozitiva a unei substante chimice
(zaharuri, aminoacizi)
• chemotaxie negativa (chimica (fenolul, acizii, bazele),
- antigenelor flagelare (Ag “H”/ ex. Salmonella spp.),
- rolul de receptori pentru virusuri,
- determina aderarea de epitelii (la vibrionul holeric cilul intervine in
aderarea de epiteliul intestinal).
- mobilitatea bacteriilor: preparat nativ intre lama si lamela
prin insamantarea tulpinii pe un mediu semisolid prin inteparea in
profunzime a mediului (bacteria imobila, mobila).
2.Pilii (Fimbrii)
• apendici filamentosi neflagelari, prezenti pe suprafata multor bacterii,
• originea: la nivelul membranei citoplasmatice, dar spre deosebire de
cili, nu poseda complex bazal
• prelungiri scurte, rigide si groase evidentiate mai ales la speciile
bacteriene Gram negative (Enterobacteriaceae, Neisseria
gonorrhoeae), mai putin la bacteriile Gram pozitive (Streptococcus
sanguis, Streptococcus salivarius, Corynebacterium renale),
• In cadrul aceleiasi specii: tulpini fimbriate si tulpini nefimbriate,
• elemente mai rezistente decat flagelii, in numar de 100-500/celula, cu
dispozitie peritriche, cu evidentiere numai prin microscopie
electronica.
• structuri tubulare, uniforme, cu diametrul de 3- 10 nm si lungimea de
0,2- 20 µm,
Pilii (Fimbrii)
• Chimic: polimeri proteici de pileina care rezista la
tripsina, pepsina, acizi, baze.
• proprietati antigenice.
Pilii (Fimbrii)
Functional, pilii se impart in doua categorii:
a) pili comuni (somatici) sau pili de aderenta (fimbri):
- sinteza este controlata de gene cromosomiale.
- 100-200 pe suprafata celulei,
- rol in aderarea prin adezine, care initiaza procesul infectios,
- pilii comuni constituie un factor important de virulenta (de exemplu la gonococ),
- proprietati antifagocitare.
b) pilii “de sex” (sex pilii) sunt formatiuni putin mai lungi, flexibile, cu structura si forma
diferita (sferica, forma de cupa, de disc),
- 1- 4 pe celula,
- codificati de formatiunile genetice extracromosomiale – plasmide,
- importanta deosebita in transferul de material genetic intre bacterii, formand punti intre
celula donatoare si cea receptoare, in cursul procesului de conjugare,
- sunt prezenti mai ales la bacteriile Gram negative (Enterobacteriaceae, Pseudomonas spp.).
• ambele categorii de pili prezinta antigene specifice piliare,
• receptori pentru bacteriofagi.
3.Glicocalix:
Glicocalixul bacterian:
- structura de origine bacteriana, care contine polizaharide,
- situat la exteriorul membranei externe a bacteriilor Gram –
negative sau la exteriorul peptidoglicanului bacteriilor Gram-
pozitive.
doua tipuri de glicocalix:
• Glicocalix de suprafata (subunitati glicoproteice care se
asambleaza sub forma unor retele regulate pe intreaga suprafata a
peretelui celular),
• Glicocalix capsular (capsula).
Glicocalix
Capsula bacteriana:
* functie de raporturile cu suprafata celulei bacteriene, capsula poate fi:
- integrata- intim asociata cu suprafata bacteriei (Streptococcus
pneumoniae, Klebsiella pneumoniae),
- periferica- desi poate fi asociata cu celula bacteriana, in general, este
eliberata in mediu (Pseudomonas aeruginosa).
* functie de grosime, capsula mai poate fi:
- microcapsula- structura foarte subtire, intim atasata de peretele celular:
Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus, Mycobacterium tuberculosis,
- capsula obisnuita- contur delimitat, structura distincta, grosime mare:
Klebsiella pneumoniae, Streptococcus pneumoniae, Bacillus anthracis,
- strat mucos- material capsular, fara structura distincta, care se
elibereaza in mediu: Corynebacterium diphtheriae, Pseudomonas aeruginosa.
Glicocalix- capsula bacteriana
• Structura chimica: natura polizaharidica (Streptococcus
pneumoniae, Klebsiella, Haemophilus, Bordetella),
- retea stransa peste peretele celular (Streptococcus
pneumoniae),
- structura lamelara (Klebsiella pneumoniae),
- Majoritatea polizaharidelor sunt produse la nivelul membranei
citoplasmatice si secretate la exteriorul bacteriei,
- Cantitatea si compozitia chimica a acestora sunt controlate de
factori fiziologici, depind de prezenta si concentratia anumitor
dizaharide din mediu sau de concentratia ionica a acestuia.
• rar, capsula poate fi de natura proteica (bacilul carbunos)
Glicocalix- capsula bacteriana
• Functii:
- in vitro, glicocalixul nu este o structura esentiala, pierderea lui nu
duce la moarte celulara,
- in vivo (factori nefavorabili sau substante antibacteriene, variatii de
pH, ioni de metale grele, bacteriocine, bacteriofagi, anticorpi,
fagocite): glicocalixul este o structura multifunctionala, cu
importanta in supravietuirea bacteriei, deoarece reprezinta
suprafata de contact a celulei bacteriene cu mediul inconjurator.
- functie principala, protectia bacteriilor impotriva agentilor
nefavorabili din mediu.
- Reteaua glicoproteica este suficient de laxa pentru trecerea unor
molecule mici (nutrienti), dar suficient de densa pentru a impiedica
trecerea unor molecule mari (enzime, plasmide).
Glicocalix- capsula bacteriana
• Glicocalixul capsular:
- promotor al aderentei,
- factor de colonizare pe suprafete inerte (glicocalixul din
structura biofilmului),
- protector al celulelor bacteriene contra factorilor
nefavorabili si agentilor antibacterieni din mediu
Glicocalix- capsula bacteriana
• Colonizarea (formare de biofilm):
• bacteriile se ataseaza, adera de suprafete inerte (prin intermediul pililor,
fibrelor de glicocalix),
• se inconjoara apoi cu o mare cantitate de glicocalix capsular, se multiplica in
interiorul acestuia si formeaza microcolonii aderente.
• in interiorul acestor microcolonii, celulele bacteriene sunt protejate impotriva
actiunii toxice a unor substante din mediu, a bacteriofagilor, impotriva
mecanismelor imune de aparare antibacteriana.
• glicocalixul confera bacteriilor confera bacteriilor rezistenta la anticorpi, fagocite,
• proprietatea antifagocitara a glicocalixului capsular confera virulenta crescuta
bacteriilor capsulate, comparativ cu variantele necapsulate, usor fagocitate.
• glicocalixul protejeaza bacteriile impotriva anticorpilor, prin mascarea
suprafetelor antigenice de la nivelul peretelui celular.
• glicocalixul are proprietati antigenice (antigen K)- permit diferentierea unor
tipuri serologice in cadrul aceleiasi specii becteriene.
Glicocalix- capsula bacteriana
• Alte functii:
- rol in rezistenta bacteriilor la antibiotice,
- blocheaza receptori pentru bacteriofagi la nivelul peretelui
celular,
- Glicocalixul are receptori pentru alte tipuri de bacteriofagi,
- protejeaza impotriva desicarii,
- induce producerea interferonului,
- este un puternic adjuvant al raspunsului imun umoral,
- activator al complementului pe cale alternativa.
4.Sporul bacterian
• Sporii bacterieni:
• forme celulare care se formeaza in cursul procesului de sporulare,
ca structuri endocelulare, ce sunt ulterior eliberate prin liza
celulei- mama, in mediu,
• sporularea este un proces format dintr- o suita succesiva de
evenimente citologice si biochimice, determinate genetic, care
apar numai in celulele vegetative ale unor specii bacteriene, in
conditii de limitare a resurselor nutritive.
• sporul ramane in stare de repaus relativ (stare dormanta), cu
activitate metabolic redusa, lunga perioada de timp.
• repus in conditii favorabile de mediu, el germineaza, si, prin alta
succesiune de evenimente, da nastere unei cellule vegetative noi,
identical cu cea din care s-a format.
Sporul bacterian
• Forma, dimensiunile si localizarea sporului sunt
variabile de la specie la specie:
* Spor deformant: diametrul lui mai mare decat cel al
celulei (Clostridium spp),
* Spor nedeformant: diametrul sporului mai mic decat
grosimea bacteriei (Bacillus spp),
• Situat la capatul celulei bacteriene- terminal
(Clostridium tetani),
• Situat subterminal (Bacillus cereus)
Sporul bacterian
• Structura sporului, de la interior spre exterior:
Sporul bacterian
a) Partea centrala (sambure):
* ADN (informatia genetica sporala),
* constituenti citoplasmatici, necesari dezvoltarii ulterioare a
celulei vegetative,
- in starea dormanta ADN- ul este intr- o stare avansata de
deshidratere si nu contine mARN: in aceasta etapa, ADN- ul
pierde capacitatea de transcriere a informatiei genetice,
* acidul dipicolinic. Dipicolinatul de calciu are rol in rezistenta
la caldura, mentinerea starii dormante si in procesul germinarii.
b) Membrana citoplasmatica,
- Samburele impreuna cu membrana citoplasmatica formeaza
protoplastul: 50- 70% din greutatea uscata a celulei.
Sporul bacterian
c) Perete celular primordial (cortex intern):
- situat imediat la exteriorul membranei citoplasmatice, va da
nastere peretelui celular al viitoarei celule vegetative, in
timpul germinarii,
- este implicat in rezistenta sporului la caldura si in mentinerea
starii de deshidratare a samburelui.
d) cortex,
e) Membrane externa: in contact intim cu suprafata
exterioara a cortexului. Are rol de protejare a cortexului.
f) Invelisuri sporale: reprezinta toate straturile externe, la
nivelul carora se realizeaza primul contact cu mediul
inconjurator, avand rol in protejarea sporilor fata de factorii
nefavorabili din mediu.
Sporul bacterian
• Semnificatie biologica:
- cea mai primitiva forma de diferentiere celulara,
• proces in urma caruia rezulta un tip diferit de “celula “
bacteriana, care contine intreaga informatie genetica a celulei din
care s- a format, dar de care se deosebeste de aceasta, prin structura,
starea dormanta (criptobioza), rezistenta crescuta la agenti fizici si
chimici.
• sensul biologic al sporilor este acela de a asigura supravietuirea in
timp a speciilor (prin procesul de sporulare si rezistenta crescuta
a sporilor la conditii de mediu nefavorabile), cat si prin capacitatea
de germinare conditionata si neuniforma, ceea ce previne
transformarea concomitenta a tuturor sporilor in noi celule
vegetative, in conditii de mediu care pot fi doar temporar favorabile.
Taxonomia si Clasificarea bacteriilor
• Taxonomia este considerata a fi sinonima cu sistematizarea si
clasificarea in grupe taxonomice (pe baza de similaritate),
identificarea bacteriana, nomenclatura speciilor bacteriene,
• prima clasificare bacteriana s-a bazat pe caractere morfologice
si criterii biochimice,
• progresiv, s- au introdus criterii chemotaxonomice si metode
genotipice, odata cu dezvoltarea tehnologiei.
• mult timp s-a considerat ca apartenenta la clase taxonomice se
face pe baza relatiilor filogenetice, codificate de macromolecule
inalt conservate, cum ar fi genele 16S sau 23S rRNA.
Taxonomia si Clasificarea bacteriilor
• In 1987, “Ad Hoc Committee on Reconciliation of
Approaches to Bacterial Systematics” a decis ca incadrarea
taxonomica trebuie facuta pe criterii filogenetice, pe baza
secventierii complete a genomului bacterian, reprezentand
procedura standard si cea mai aplicabila procedura.
• In prezent, taxonomia bacteriana se bazeaza pe clasificarea
propusa de Bergey`s Manual of Systematic Bacteriology,
care nu este recunoscut ca document oficial de catre
“International Committee on Systematics of Procaryotes”. In
acest manual, schemele de identificare si nomenclatura sunt
doar recomandari din partea autorilor.
•
Metode de clasificare si identificare bacteriana
• tehnici genotipice,
• fenotipice si
• informatii filogenetice.
• Informatiile genotipice deriva din studiul acizilor nucleici
din celulele bacteriene,
• informatiile fenotipice provin din analiza proteinelor si a
functiilor lor, precum si din analiza markerilor
chemotaxonomici.
1.Tehnici genotipice:
1.Tehnici genotipice:
• Studii de hibridizare ADN- ADN: metoda recunoscuta ca fiind de referinta in
stabilirea relatiilor in interiorul si intre speciile bacteriene
• Metode bazate pe secventierea genomului bacterian: asemanatoare, dar
superioara, pentru ca se aplica intregului genom, avand o rezolutie foarte buna
privind deosebirea intre specii foarte apropiate.
• Studii rRNA: singura cea mai buna tinta pentru studii filogenetice:
- este prezent in toata celula bacteriana,
- constant functional,
- alcatuit din domenii inalt conservate, dar si domenii variabile.
- noi tehnologii prin care se exploreaza caracteristicile universale ale genelor rRNA:
pirosecventiere (pyrosequencing), HRM (high resolution melting) pentru
caracterizarea produsilor PCR, rezultati din 3 regiuni hipervariabile ale genei 16S
rRNA, detectata la specii patogene.
- • Secventierea genelor codante pentru proteine (macromolecule- rol de ceas
microbiologic): proteine ribosomale, chaperonin, ARN- polimeraza, RecA,
superoxid dismutaza
2.Tehnici fenotipice si metode biochimice:
* Spectrometrie de masa (MALDI- TOF mass spectrometry,
laser),
* FTIR Spectroscopy (radiatii in infrarosu).
“International Code of Nomenclature of Bacteria”: include
reguli de nomenclatura bacteriana:
- 01.01.1980: nou start in nomenclatura bacteriana
- Approved Lists of Bacterial Names publicata in the Judicial
Commission of the International Committee on Systematic
Bacteriology- azi – International Journal of Systematic and
Evolutionary Microbiology.
Taxonomia si Clasificarea bacteriilor
• In prezent sunt descrise aproximativ 10 000 specii bacteriene,
• mai putin de 0,1% din diversitatea microbiana existenta.,
• chiar daca s- a atins un progres remarcabil in descrierea de noi
taxoni, iar identificarea poate fi considerabil accelerata,
provocarea de a descrie adecvat diversitatea procariotelor, poate
dura si cateva secole,
• o intrebare cheie pentru comunitatea sistematizarii si taxonomiei
bacteriene o reprezinta cum se poate continua descrierea de noi
taxoni de procariote, daca dorim sa acoperim putin mai mult
decat varful iceberg- ului in urmatoarele cateva decenii?
• in lumina unei vaste diversitati bacteriene subraportate, se pune
intrebarea: cat de multa caracterizare si incadrare taxonomica
bacteriana este suficienta/ necesara?