Părinții fondatori ai UE

Autorul: Donțov Irina

Studenta GR. DI-191-11
Coordonatorul: Cernencu Mihai
Ce este Uniunea Europeană?

 În urma celor două războaie mondiale

devastatoare din secolul al XX-lea, care
au ucis milioane de oameni, câteva țări
europene au decis să colaboreze pentru a
se asigura că nu vor mai exista vărsări de
sânge.
 Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de țări europene. Ea are o
populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de lucru și aproximativ 150 de limbi
regionale și minoritare.

 Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din
Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1951 - Belgia, Franța, Germania,
Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au unit pentru a pune capăt războaielor care au devastat
continentul european și s-au înţeles să împartă controlul asupra resurselor naturale necesare în război
(cărbunele și oțelul).

 Membrii fondatori ai CECO, au stabilit că acest proiect european se va dezvolta nu doar pentru a avea
resurse commune sau a preveni diverse conflicte în regiune. Aşa că, Tratatul de la Roma din 1957, a creat
Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a consolidate relaţiile politice și economice între cele
șase state fondatoare.

 De atunci până astăzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificări, iar aderarea altor state a făcut ca
această uniune să crească şi să se dezvolte în diverse domenii devenind Uniunea Europeană de astăzi.

 Competențele Uniunii Europene sunt conferite printr-o serie de tratate internaționale pentru statele sale
membre. Statele membre recunosc că, prin adoptarea și punerea în practica a acestor principii fiecare stat
şi-a asigurat și apărat propria suveranitate, dar şi o prosperitate economic într-un mediu liniștit și sigur.
UE a avut la bază o serie de principii pe care toate
statele membre trebuie să le respecte:

Respectarea
Respectarea principiilor
principiilor democratice
democratice ,, aa drepturilor
drepturilor omului
omului și și aa libertăților
libertăților fundamentale
fundamentale
Principiile
PrincipiilorPrincipiile
păcii și
Principiile
bunei de
și stabilității
guvernări
de protecție
la
la nivel
protecție
și
și de acombatere
mediului
regional și
și aainternațional
Principiile păcii
Respectarea
Principiilor stabilității
bunei economiei
principiilor
guvernări
Respectarea
Principiile economiei nivel
principiilor deacombatere
dede de
demediului
regional
piață
suveranitate
piață libere corupției
internațional
suveranitate
libere corupției
R
R
es
es
pe
pe
ct
ct
ar
ar
ea
ea
și
și
eg
eg
al
al
it
it
at
at
ea
ea
în
în
fa
fa
ța
ța
le
le
gi
gi
ii
Părinții fondatori ai Uniunii Europene

 După cel de-al doilea război mondial, lideri europeni vizionari au pus bazele construcției
europene. Printre aceștia putem enumera pe: Robert Schuman, Jean Monnet, Konrad
Adenauer, Winston Churchill, Walter Hallstein.
Robert Schuman

 Robert Schuman este considerat arhitectul proiectului de integrare europeană.

 Omul de stat Robert Schuman, jurist eminent și ministru francez al afacerilor externe în
perioada 1948-1952, este considerat unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene.

 În colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul Schuman, celebru în lumea întreagă, pe

care l-a prezentat la data de 9 mai 1950 (Declarația Schuman),considerată astăzi data
nașterii Uniunii Europene. Planul propunea exercitarea unui control comun asupra
producției de cărbune și oțel, materiile prime cele mai importante pentru industria
armamentului.Ideea de bază era aceea că o țară care nu deține controlul asupra producției
de cărbune și oțel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta într-un război.
Jean Monnet

 Viziunea lui Jean Monnet a fost la originea Uniunii Europene.

 Consilier pe probleme economice și om politic francez, Jean Monnet și-a dedicat viața
cauzei integrării europene. A fost sursa de inspirație a planului Schuman, care prevedea
unificarea industriei grele a Europei occidentale.

 Monnet provenea din regiunea franceză Cognac. După terminarea studiilor, la vârsta de 16
ani, a călătorit în întreaga lume datorită profesiei sale de distribuitor de coniac și, ulterior,
de bancher. În timpul celor două războaie mondiale, a ocupat poziții înalte în domeniul
producției industriale, în Franța și în Regatul Unit.
Konrad Adenauer

 Primul cancelar al Republicii Federale Germania, care s-a aflat în fruntea acestui nou stat
din 1949 până în 1963, a schimbat mai mult decât oricine altcineva Germania postbelică și
cursul istoriei europene.

 O piatră de temelie a politicii externe a lui Adenauer a fost reconcilierea cu Franța.

Colaborarea sa cu președintele francez Charles de Gaulle a marcat un moment de cotitură
în istoria Europei: în 1963, Franța și Germania, odinioară rivale de neîmpăcat, au semnat
un tratat de prietenie care a reprezentat unul dintre cele mai importante repere ale integrării
europene
Winston Churchill

 Winston Churchill, fost ofițer de armată, reporter de război și prim-ministru al Marii

Britanii (1940-1945 și 1951-1955), a fost unul dintre cei care au propus pentru prima dată
crearea „Statelor Unite ale Europei”. Experiențele trăite în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial l-au convins că doar o Europă unită poate garanta pacea. Țelul său era
eliminarea pentru totdeauna a ideilor naţionaliste și beligerante.
Alcide de Gasperi

 Din 1945 până în 1953, Alcide de Gasperi, în calitate de prim-ministru și ministru al

afacerilor externe, a trasat politica internă și externă a Italiei postbelice.

 A promovat numeroase inițiative favorabile unificării Europei occidentale, lucrând la

realizarea Planului Marshall și creând legături economice strânse cu alte țări europene, în
special cu Franța.
Walter Hallstein

 Walter Hallstein a fost primul președinte al Comisiei Europene, în perioada 1958-1969, un

european dedicat și un promotor decisiv al integrării europene.

 În calitate de președinte al Comisiei Europene, Hallstein s-a implicat în realizarea rapidă a

pieței comune. Marele său entuziasm și puterea sa de convingere au servit cauza integrării
europene chiar și după încheierea mandatului de președinte al Comisiei. Pe durata
mandatului său, unificarea europeană a cunoscut progrese remarcabile
 1945 - 1959
 O Europă pașnică - începuturile cooperării
 Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea
Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească, din punct de vedere economic și politic, în cadrul Comunității Europene a
Cărbunelui și Oțelului, pentru a asigura o pace durabilă. Cele șase țări fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Anii 1950
sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de
tancurile sovietice. În 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunității Economice Europene (CEE), cunoscută și sub denumirea de „piața comună”.

 1960 - 1969
 O perioadă de creștere economică
 Anii 1960 sunt benefici pe plan economic și datorită faptului că țările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele
convin, în aceeași perioadă, să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație beneficiază, acum, de suficiente alimente și în
curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mișcărilor studențești care au avut loc la Paris.
Multe dintre schimbările apărute la nivelul societății și al comportamentului vor rămâne apoi asociate cu așa-numita „generație '68”.

 1970 - 1979
 O comunitate în creștere - primul val de extindere
 Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă. Deși de scurtă durată,
brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 provoacă o criză energetică și probleme economice în Europa. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau
sfârșit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 și cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale
regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace. Crește influența
Parlamentului European asupra afacerilor europene – în 1979, pentru prima oară, cetățenii europeni pot alege membrii acestuia prin vot direct. Lupta împotriva
poluării se intensifică în anii 1970. UE adoptă norme de protecție a mediului și introduce, pentru prima dată, principiul „poluatorul plătește”.

 1980 - 1989
 Schimbări majore – căderea zidului Berlinului
 Sindicatul polonez Solidarność („Solidaritatea”) și liderul său, Lech Walesa, devin celebri în Europa și în lume în urma grevelor personalului de pe șantierul
naval Gdansk, din vara anului 1980. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea stat membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania și Portugalia. În
1986 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe șase ani, destinat soluționării problemelor legate de
libera circulație a mărfurilor în UE, dând astfel naștere „pieței unice”. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului și,
pentru prima dată după 28 de ani, se deschid granițele dintre Germania de Est și cea de Vest. Acest lucru conduce la reunificarea Germaniei, care are loc în
octombrie 1990.
 1990 - 1999
 O Europă fără frontiere
 Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală și de Est, țările europene devin vecini și mai apropiați. În 1993, pieței unice i se adaugă
cele „patru libertăți”: libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. În acest deceniu s-au semnat încă două tratate:
Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană (1993) și Tratatul de la Amsterdam (1999). Oamenii devin preocupați de protecția
mediului și de luarea unor măsuri comune în materie de securitate și apărare. În 1995, UE primește trei noi membri: Austria, Finlanda și
Suedia. Un mic sat din Luxemburg, Schengen, dă numele său acordurilor care le vor permite treptat europenilor să călătorească fără a li se
verifica pașapoartele la graniță. Milioane de tineri pleacă la studii în alte țări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai ușor, pe
măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile și internetul.

 2000 – 2009
 O nouă extindere
 Euro este noua monedă de schimb pentru mulți europeni. Din ce în ce mai multe țări adoptă moneda euro. Data de 11 septembrie 2001 devine
sinonimă cu „Războiul împotriva terorii” după ce trei avioane de linie sunt deturnate și îndreptate către clădiri din New York și Washington, iar
un alt avion deturnat se prăbușește pe un câmp. Țările din UE își intensifică cooperarea în lupta împotriva criminalității. Diviziunile politice
dintre estul și vestul Europei sunt, în sfârșit, înlăturate, odată cu aderarea la UE, în 2004, a nu mai puțin de 10 noi țări, urmate de Bulgaria și
România în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie 2008. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele
membre ale UE, înainte de a intra în vigoare în 2009. Acesta pune la dispoziția Uniunii Europene instituții moderne și metode de lucru mai
eficiente.

 2010 - 2019
 Un deceniu dificil
 Criza economică globală lovește puternic Europa. UE ajută mai multe țări să facă față dificultăților și pune bazele așa-numitei „uniuni bancare”
pentru a face sectorul bancar mai sigur și mai fiabil. În 2012, Uniunea Europeană primește Premiul Nobel pentru Pace. În 2013, Croația devine
al 28-lea stat membru al UE. Schimbările climatice reprezintă în continuare un subiect important, iar liderii politici convin să reducă emisiile
poluante. La alegerile europene din 2014, în Parlamentul European sunt aleși mai mulți deputați eurosceptici. În urma anexării Crimeii de către
Rusia, se stabilește o nouă politică de securitate. Creșterea extremismului religios în Orientul Mijlociu și în diferite țări și regiuni ale lumii
conduce la tulburări și războaie care determină numeroase persoane să-și părăsească țara și să încerce să se refugieze în Europa. UE se
confruntă nu doar cu dilema gestionării fluxului de migranți, ci și cu mai multe atacuri teroriste.

 2020 – prezent
 Vă mulțumesc pentru
ateția acordată!