Sunteți pe pagina 1din 15

SCHIMBURILE INTRARAMURĂ:

SEMNIFICAȚIE ȘI IMPLICAȚII
LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Autor: Baeș Corina, gr 201 TIDE


Conducător științific: Chistruga Boris
SCHIMBURILE INTRARAMURA definite ca schimburi
încrucişate de produse aparţinând aceleiaşi ramuri industriale.
În raport cu teoria ricardiană sau modelul HOS
schimburile intraramură sunt incompatibile, deoarece
ambele ţări ar trebui să aibă avantaj comparativ în aceeaşi
ramură.

Dacă se procedează însă la o ierarhizare a avantajelor


comparative se obţine un “şir” de ţări la fiecare produs, de
tipul:

a, b, c, ..., i, j, ..., x, y, z
Ţările i,j vor importa mărfurile de la a,b,c care deţin avantaje
comparative mai substanţiale, exportând în acelaşi timp (bunuri
similare) către ţările din coada listei (x,y,z).

Explicarea schimburilor încrucişate nu se bazează numai pe


nuanţarea avantajelor comparative între state. În acest scop se
mai ţine cont şi de faptul că bunurile nu sunt absolut identice,
diferitele particularităţi calitative având o influenţă
reală,importantă asupra cererii (consumatorului). Importurile se
explică astfel prin nevoia de a obţine produse cu caracteristici care
lipsesc produselor indigene
Există şi teorii potrivit cărora
produsele de import comparabile cu
produsele naţionale sunt cerute de
consumatori într-o anumită măsură, ca Se explică astfel apariţia unei cereri de
urmare a preferinţelor acestora pentru diferenţă, a unor
produse străine schimburi între ţări a căror produse sunt în
aceeaşi măsură exportabile sau importabile.
Statele respective nu deţin nici un fel de
avantaj comparativ unele faţă de altele.
Schimburile internaţionale intraramură au fost analizate si prin prisma caracteristicilor ofertei, în
condiţiile concurenţei de tip oligopol sau monopol. Pe baza unei simetrii perfecte între produsele luate
în studiu s-au evaluat numai diferenţele de factură externă. Explicarea schimburilor este făcută prin
prisma diferenţelor la cheltuielile de transport, a diferenţelor de natură sezonieră sau pe seama
diferenţelor de costuri, bunurile fiind împărţite astfel în:

 produse omogene aparţinând comerţului de frontieră sau sezonier;


 produse eterogene care au substitute apropiate ca producţie sau
consum: cu intrări diferite dar care sunt foarte uşor de substituit în
consum, cu intrări identice dar care au utilizări finale diferite sau
produse asemănătoare fabricate din materiale asemănătoare
(automobilele spre exemplu);
 produse eterogene pe verticală dar aparţinând aceluiaşi tip de
proces de producţie.
Pentru schimburile intraramură care se bazează pe aceleaşi intrări şi
ieşiri în şi din procesul de producţie se foloseşte termenul schimburi
prin specializare intraramură pe verticală. Acest concept arată că un
produs poate fi descompus în mai multe componente, fiecare dintre
acestea putând fi fabricate într-o anumită ţară, iar comercializare
realizându- se de asemenea în mai multe ţări. Datele statistice arată că
mai bine de 40% din schimburile ce se realizează între ţările dezvoltate
sunt de acest tip. Pentru produsele finite sau intermediare care nu se
realizează prin acelaşi proces de producţie, dar care sunt puternic legate
de schimburile cu produse comparabile se realizează o specializare
intraramură pe orizontală.
Din punct de vedere practic, categoria ramură e definită destul de vag. Referinţa,
deşi există sub forma nomenclatorului vamal utilizat în fiecare ţară, nu este totuşi
foarte precisă, cuprinzând un număr destul de mare de produse încadrate similar.
Cuantificarea schimburilor intra-ramură se face cel mai frecvent cu ajutorul a doi
indicatori, şi anume:
Indicatorul Balassa (IB), care determină fluxurile intraramură după relaţia:

IB=Xi-Mi
Xi+Mi

Xi exprimă Mi exprimă
exporturile ramurii importurile ramurii
“i” “i”
Cel de-al doilea indicator, mai relevant pentru indicarea intensităţii
legăturilor, a fost elaborat de Grubel şi Lloyd1, relaţia de calcul fiind
următoarea:

GLi = (Xi + Mi) - |Xi - Mi| x100


(Xi + Mi)

Semnificaţiile notaţiilor sunt similare celor de la relaţia precedentă. Indicatorul poate lua valori
de la 0 - situaţie ce exprimă absenţa completă a unuia dintre fluxuri, exporturi sau importuri, la
100 - situaţie în care exporturile sunt egale cu importurile.
Cu cât indicatorul este mai apropiat de 100 cu atât importurile sunt mai bine acoperite prin
exporturi (sau invers)
Primul, şi probabil în continuare cel mai des invocat model al comportamentului
oligopolistic non-cooperativ este cel dezvoltat de către matematicianul francez
Augustin Cournot in 1838.

 El a arătat cum deciziile necoordonate ale unor firme rivale pot interacţiona
pentru a conduce la un echilibru care se situează între echilibrul monopolistic
şi echilibrul concurenţei perfecte.
 Cournot îşi ilustrează modelul pornind de la o situaţie de duopol Modelul este
uneori denumit model duopolistic Cournot.
 Concluziile pot fi generalizate pentru mai multe firme.
 Premisa centrală a modelului este aceea că fiecare duopolist consideră
cantitatea de produs oferită de celălalt ca fiind fixă şi independentă de
propriile decizii de producţie.
Aplicarea modelului Cournot asupra schimburilor internaţionale a fost studiată de Brander şi
Krugman. Studiul elaborat de ei porneşte de la următoarele premise: se consideră doar două ţări,
fiecare având doar câte o singură firmă ce monopolizează producţia unui bun omogen pe plan mondial.
La deschiderea schimburilor, cele două firme formează un tip special de duopol, fiecare încercând să
exploateze piaţa externă ca pe propria piaţă.

Ipotezele de bază folosite de model au fost următoarele:

• cele două ţări au caracteristici identice;


- • funcţiile costurilor celor două produse sunt identice ;

• costurile de transport sunt nule (sau nesemnificative);


• funcţiile cererii sunt identice în cele două ţări;
-
• producţia este singura variabilă în strategia firmelor;
• firmele se bazează pe o variaţie conjuncturală nulă;
- • cele două pieţe sunt segmentate
Studiul BK demonstrează că echilibrul se va obţine numai în
situaţia în care fiecare din cele două firme va furniza câte
jumătate din cererea caracteristică fiecărei pieţe a celor două
ţări luate în calcul.
Procesul de ajustare a cantităţilor furnizate se încheie numai
după ce ofertele celor două firme se întâlnesc într-un punct de
echilibru. Potrivit modelului Brander-Krugman are loc deci un
proces de dumping reciproc, producătorii fiind tentaţi să vândă
mai ieftin pe piaţa internaţională decât pe piaţa internă.
Dumpingul poate da naştere la schimburi internaţionale, această
afirmaţie putând fi ilustrată prin următorul exemplu.

Existenţa în două ţări a două firme care produc acelaşi bun cu aceleaşi costuri şi mai
presupunem că schimburile necesităcheltuieli de transport. Preţurile bunului pe cele
două pieţe vor fi identice şi deci lipsesc stimulentele pentru iniţierea comerţului între
cele două ţări.

Firmele în cauză aleg dumpingul pentru că sunt confruntate cu o elasticitate


imperfectă a cererii, în vreme ce piaţa externă, fiind considerată perfect
concurenţială, prezintă o elasticitate perfectă a cererii mondiale, permiţând
maximizarea profitului.

Existenţa prin intermediul dumpingului practicat de ambii parteneri, sau a


dumpingul reciproc, a schimburilor în dublu sens facilitează creşterea volumului
comerţuluiinternaţional cu bunuri similare.
CONCLUZII GENERALE

Este necesar a menţiona că majoritatea analiştilor în domeniul relaţiilor


economice internaţionale consideră că mutaţiile intervenite în structura
comerţului internaţional, cum ar fi creşterea comerţului intraramură sau
comerţului cu servicii, sunt consecinţe ale aprofundării procesului de
globalizare a economiei contempo- rane.
În acelaşi timp, părerile se diferenţiază sensibil atunci când sunt apreciate
tendinţele de amplificare a abordărilor regionale şi bilaterale din spaţiul
relaţiilor economice internaţionale. Astfel, unii analişti consideră proliferarea,
în ultimii ani, a negocierilor bilaterale şi regionale un simptom alarmant al
fragmentării şi incoerenţei sistemului comercial, reprezentând tot atâtea devieri
de la principiul multilateralităţii, consfinţit de-a lungul deceniilor drept
principiul călăuzitor al sistemului comercial internaţional.
BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Ciobanu (coord.) - Tranzacţii economice internaţionale,


Editura Risoprint, Cluj Napoca 2009.

2. Mariana Negruş – Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura C.H.Beck,


Bucureşti, 2006.

3. Ioan Popa (coord) – Negocierea comercială internaţională, Editura


Economică,Bucureşti, 2006.

4. Cătălin Postelnicu – Economie internaţională. Aspecte teoretico-


metodologice şi
practice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2011.