Sunteți pe pagina 1din 24

TULBURARI NEVROTICE CORELATE CU STRESUL.

TULBURĂRI FOBICE DE ANXIETATE.


TULBURARE DE PANICĂ.
TULBURARE DE ANXIETATE GENERALIZATĂ.
TULBURARE OBSESIV-COMPULSIVĂ.
REACTIE LA STRES SEVER SI TULBURĂRI DE ADAPTARE.
REACTIE ACUTA LA STRESS. TULBURARE DE STRESS
POST-TRAUMATICĂ.
TULBURARE DE ADAPTARE.
 Tulburări nevrotice, legate de stres, somatoforme au origine istoric ă comun ă cu conceptul de nevroz ă şi
asociere a unei părţi substanţiale a acestor tulbur ări cu leg ătura de cauzalitate psihologic ă.
 Amestecuri de simptome, în special cele depresive şi de anxietate sunt frecvente în cazul acestor
tulburări.
 Aproximativ un sfert din populaţia din ţările dezvoltate vor avea de suferit de tulbur ări nevrotice în
cursul vieţii sale. Cu excepţia fobiei sociale frecven ţa acestora este mai mare la femei decît la b ărba ţi.
NEVROZA
 Termenul nu se mai foloseste.
 Definitie: tulburare caracterizata printr-un simptom sau grup de simptome egodistonice (percepute de
subiect ca fiind straine, neplacute si perturbatoare) care perturba semnificativ activitatea subiectului.
 Simptomul comun al tuturor nevrozelor este anxietatea.
 Nu determina tulburari de comportament.
 Testarea realitatii prezenta.
CLASIFICAREA – ICD 10
Tulburări Neurotice, Legate de Stres şi F40 Tulburări anxios - fobice
Somatoforme (F40-F48)
 F40 Tulburări anxios - fobice
• F40 Tulburări anxios - fobice

 F41 Alte tulburări de anxietate • F40.0 Agorafobia

 F42 Tulburare obsesiv – complusivă • F40.1 Fobii sociale


 F43 Reacţie la stres acut şi tulburări de • F40.2 Fobii specifice (izolate)
ajustare • F40.8 Alte tulburări anxios - fobice
 F44 Tulburări disociative [conversie]
• F40.9 Tulburare anxios – fobică
 F45 Tulburări somatoforme nespecificată
 F48 Alte tulburări neurotice
ANXIETATEA
 Anxietatea este o emotie de baza, necesara supravietuirii, pe care fiecare dintre noi o experimenteaza de
multe ori in viata. Este asociata cu reactia automata fight or flight (lupta sau fugi), care produce in
organism schimbarile necesare pentru a putea lupta sau a fugi in cazul unui atac sau al unui pericol
imminent.
 Anxietatea este teama difuza fara obiect, care prezinta un grad mare de generalizare, este difuza, 'lipsita
de obiect' si asociata cu un pericol neprecizat, insotita de semne somatice care indica hiper-activitatea
sistemului nervos autonom. Se diferentiaza de frica prin faptul ca aceasta este un raspuns la o cauza
cunoscuta („teama cu obiect').
CAUZELE
 In ultima suta de ani au aparut mai multe teorii ale anxie­tatii. Nici una nu a gasit o explicatie completa a
tulburarii an­xioase, dar fiecare are o oarecare relevanta. Pentru moment teoria cognitiva a anxietatii a
lui Beck reluata de Clark ia in discutie terapia cognitiv-comportamentala in tratarea anxietatii.
Enumeram cateva tipuri de teorii ale anxietatii:
 James & Lange: teoria fiziologica
 Cannon: fiziologie periferica
 Freud etc.: teoria psihologica
 Se considera ca anxietatea este o consecinta a frustrarii libidinale, cand instinctele inacceptabile
incearca sa devina con­stiente, iar cand anxietatea este mare ea creeaza o evitare a mecanismelor
defensive:
 Marks & Gelder: achizitie comportamentala
 Beck, Clark, etc.: teoria cognitiva
 Klein & Fink: teoria neurochimica
Se refera la urmatoarele sisteme de neurotransmitatori:
 Serotoninergic (scaderea nivelului de serotonina)
 Noradrenergic (descarcari ale neuronilor
noradrenergici)
 Gabaergic (scaderea nivelului GABA care este
principalul neurotransmitator inhibitor)
 Dopaminergic
 Zonele cerebrale legate de aparitia anxietatii sunt partea
anterioara a lobului temporal, ale uncusului, ale
nucleului amigdaloid si ale hipocampului. Studiile PET
arata cresterea metabolismului in lobul occipital, lobul
temporal drept, frontal drept, scaderea activitatii in
ganglionii bazali.
FACTORI IMPLICATI IN
TULBURARILE ANXIOASE:
 Genetice:

Tulburarea de panica si agorafobia: transmitere intre ge­neratii, rata de


transmitere fiind intre 0,3-0,6 (medie-inalta).
 Factori de mediu:

Fobii specifice: factorii de mediu si conditionarea sunt mai importante decat


transmiterea genetica.
AGORAPHOBIA
 „Agoraphobie“ - frica de piaţă. Agorafobia include
fobii diverse cuprinzînd temerile de părăsire a
casei: teama de intra în magazine, de mulţime şi
locuri publice sau de a călători singuri în trenuri,
autobuze, metrou sau avioane. Lipsa unei ieşiri
imediat disponibile este una din caracteristicile
cheie ale mai multor situaţii agorafobice.
Comportamentul de evitare duce, uneori, la aceea
că bolnavul devine complet legat de casă.
Majoritatea celor care suferă sunt femei. Debutul -
viaţa adultă timpurie. Prevalenţa - între 5-7%. Co-
morbiditate sporită cu tulburarea de panică; de
asemenea, pot fi prezente simptome depresive şi
obsesionale şi fobii sociale.
FOBII SOCIALE
Tabloul clinic - frică de controalele efectuate de c ătre alte persoane în grupuri relativ
mici, care duce la evitarea unor situaţii sociale.
Fricile pot fi:
• discrete – limitate la mîncatul în public, prezentarea altor persoane, vorbirea în
public sau întîlniri cu sexul opus
• difuze - situaţii sociale în afara cercului familiei.
Confruntarea directă ochi-în-ochi poate fi stresantă. Stim ă de sine scazut ă şi team ă de
critică. Simptomele pot progresa pînă la atacuri de panic ă. Evitarea - izolare social ă
aproape completă. De obicei, începe în copilărie sau adolescen ţă. Estimarea
prevalenţei pe parcursul vieţii – între 10-13%. Este la fel de comune pentru ambele
sexe. Alcoolism secundar.
FOBII SPECIFIC (IZOLATE):
1. Temerile legate de apropierea de animale anumite
• păianjeni (Arachnophobia)
• insecte (entomophobia)
• şerpi (ophidiophobia)
2. Temerile legate de situaţii specifice, cum ar fi Apar, de obicei, în copilarie sau viaţă adultă precoce şi pot
• înălţimi (acrophobia) persista timp de decenii, dacă acestea rămîn netratate.
Prevalenţa pe parcursul vieţii - între 10-20%.
• tunet (keraunophobia)
• întuneric (nyctophobia)
• spatii inchise (claustrofobia)
3. Temerile legate de boli, accidente sau examene medicale
• vizitînd un medic dentist
• vederea de sînge (hemophobia) sau leziuni (durere-odynophobia)
• teama de expunere la boli venerice (syphilidophobia) sau SIDA-fobie.
ATACURILE DE PANICA
 Caracteristicile esenţiale sunt atacurile
recurente de anxietate severă (atacuri de panic ă),
care nu se limitează la orice situaţie particulară
sau set de circumstanţe.

 Atacurile individuale, de obicei, dureaz ă pentru doar cîteva minute. Frecven ţa atacurilor variaz ă
considerabil. Atacurile de panică frecvente şi previzibile produc teama de a fi singur sau de a merge
în locuri publice. Persoanele afectate obişnuiesc s ă cread ă c ă au o boal ă somatic ă grav ă. Cursul
tulburării de panica este de lungă durată şi este complicat cu comorbidit ăţii diferite, în jum ătate din
cazuri cu agorafobie. Estimarea de prevalen ţa se îndreapt ă spre 1-3%.
TULBURARE DE ANXIETATE
GENERALIZATA
 Caracteristica esenţială este anxietatea cu durat ă mai mare de 6 luni, care este
generalizată şi persistentă, dar nu se limitează doar la, sau chiar puternic
predominantă în, orice circumstanţe speciale de mediu. Simptome: sentimente
continue de nervozitate, tremurări, tensiune musculară, transpiraţie, palpita ţii,
confuzie, ameţeli şi disconfort epigastric. Deseori sunt exprimate temeri cu
privire la faptul că pacientul sau o rudă a sa va deveni în scurt timp bolnav sau
va suferi de un accident, împreună cu o varietate de alte griji şi de presim ţiri.
Estimarea prevalenţei pe parcursul vieţii variază între 4-6%. Aceast ă tulburare
este mai frecventă la femei, şi de multe ori este legată de stres cronic de mediu.
Cursul tulburării este fluctuant şi cronic în legătură cu simptomele de frustrare,
tristeţe şi complicat de abuzul de alcool şi alte droguri ilicite.
SCALA PENTRU TULBURARE DE ANXIETATE GENERALIZATĂ (TAG 7)

Interpretarea
MANAGEMENTUL CLINIC AL
TULBURARILOR DE ANXIETATE
Tratamentul tulburărilor de anxietate:
• Tehnici psihoterapeutice variate
n terapie cognitiv-comportamental ă (TCC)
n abordări psihodinamice
• psihofarmacoterapie
n benzodiazepin (clonazepam, alprazolam,) - pentru cîteva s ăpt ămîni (poten ţial pentru abuz, dezvoltare a toleran ţei şi a dependen ţei)
n buşpiron - potenţial abuziv redus, în special TAG, nu este eficient în cazul tulbur ării de panic ă, este necesar ă utilizarea de lung ă
durată
n medicamente de beta-blocare - pentru tratament de scurt ă durat ă a performan ţei de anxietate, mai ales a simptomelor somatice, cum
ar fi tremorul
n antihistaminice
n diferite tipuri de antidepresive - Inhibitori selectivi ai recapt ării serotoninei (clomipramin ă, citalopram, fluoxetin ă, fluvoxamin ă,
paroxetitle, sertralină), Inhibitori al monoaminooxidazei (tranilcipromifle), inhibitor reversibil al monoaminooxidazei A
(moclobemidă) şi inhibitor a recaptării serotoninei-noradrenalinei (venlafaxin ă); bine tolerate, nu prezent ă poten ţial abuziv
TULBURARE OBSESIV-COMPULSIVE (TOC)
 Gîndirea obsesională reprezintă idei, imagini sau impulsuri care intra
în mintea individului din nou şi din nou într-o formă stereotipă.
Acestea sunt recunoscute ca gînduri proprii ale individului, chiar dacă
acestea sunt involuntare şi, adesea, respingătoare. Obsesiile commune
includ temeri de contaminare, de vătămare a altor persoane sau de
păcăt împotriva lui Dumnezeu. Compulsiile sunt comportamente
repetitive, cu o finalitate şi intenţionate sau acte mentale efectuate ca
răspuns la obsesii sau în funcţie de anumite reguli care trebuie
applicate rigid. Compulsiile sunt menite de a neutraliza sau reduce
disconfortul sau pentru a preveni un eveniment sau situaţie temută.
Sunt adesea prezente simptome vegetative de anxietate. Există o
comorbiditate foarte frecventă cu depresia (aproximativ 80%) -
gînduri de suicid. Siptomele obsesiv-compulsive pot să apară la stadii
incipiente ale schizofreniei. Prevalenţa în timpul vieţii: 2 - 3%. Este la
fel de comună atît la bărbaţi, cît şi la femei. Cursul este variabil şi mai
susceptibil de a fi cronic.
MANAGMENTUL CLINIC TOC
n Tratamentul TOC a fost în mod tradiţional considerat a fi dificil şi nesatisf ăc ător.
Evoluţiile recente au schimbat această imagine în mod substan ţial.
n Farmacoterapia
• antidepresive care influenţează sistemul central serotoninergic (clomipramin ă şi inhibitori
selectivi a recatptării serotoninei; sunt necesare doze mai mari de medicamente pentru tratarea
TOC, reacţia este deseori întîrziată.
n Terapia cognitiv-comportamentală
n terapia de familie
n Grupuri de sprijin pentru pacient
n Psihochirurgia (de exemplu, cingulotomie stereotactică)
REACTII LA STRES ACUT SI
TULBURARI DE AJUSTARE
Această categorie se deosebeşte de altele prin faptul c ă include tulbur ări identificabile nu
numai pe motive de simptomatologie şi curs, dar, de asemenea, pe baza uneia sau alteia din
cele două
Influenţe cauzale:
• un eveniment deosebit de stresant de via ţă (de exemplu, dezastru natural sau provocat de
om, luptă, accident grav, asistarea la o moartea violent ă a altora sau experien ţa de a fi
victimă a torturii, terorism, viol, crim ă sau de alt ă natur ă) care produc o reac ţie de stres acut
• schimbare semnificativă de viaţă care duce la circumstan ţe nepl ăcute continue, care
rezultă într-o tulburare de ajustare.
Evenimentul stresant este considerat a fi factorul principal şi superior de cauzalitate şi
tulburările nu ar fi avut loc fără impactul acestuia.
REACTIE ACUTA LA STRES
O tulburare tranzitorie de severitate semnificativă, care se dezvoltă într-un individ
fără nici o tulburare mintală anterioare, ca răspuns la stres fizic şi / sau psihologic
excepţional. Nu toţi oamenii expuşi la acelaşi eveniment stresant dezvoltă aceeaşi
tulburare.
Simptomele: o stare iniţială de "uluire", cu o anumită constricţie a cîmpului
conştiinţei şi îngustare a atenţiei, incapacitate de a intelege stimulii şi dezorientare.
Aceasta stare poate fi urmată fie de retragere suplimentară de la situaţia din jur
(varianta extremă – stupoare disociativă) sau de agitaţie şi hiperactivitate. Semne
vegetative - tahicardie, transpiraţie sau înroşire a feţei, precum şi anxietate sau alte
simptome depresive. Aceste simptome apar de obicei la cîteva minute de la
impactul evenimentului stresant, şi dispar în decurs de cîteva ore, maxim 2-3 zile.
TULBURARE DE STRES POST-
TRAUMATICA
TSPT reprezintă un răspuns întîrziat şi / sau prelungit la un eveniment stresant de o natur ă
extrem de ameninţătoare sau catastrofală.
Cele trei elemente majore ale TSPT includ
1. retrăire a experienţei traumei prin vise sau gînduri recurente şi intrusive (“amintiri")
2. manifestarea amorţelei emoţionale, cum ar fi sentimentul deta şării de al ţi oameni
3. manifestarea simptomelor de hiperexcitabilitate vegetativă, cum ar fi iritabilitatea şi reac ţia
prin tresărire exagerată, insomnie
De obicei, există frică şi evitare a indicilor care amintesc persoanei care sufer ă de trauma
iniţială. Anxietatea şi depresia sunt frecvent asociate cu simptomele de mai sus. Consumul
excesiv de alcool şi de droguri poate fi un factor agravant. Debutul urmeaz ă trauma, cu o
perioadă de latenţă, care poate varia de la cîteva săptămîni sau luni, dar rareori mai mult de o
jumătate de an. Prevalenţa este estimată la aproximativ 0,5% la b ărba ţi şi 1,2% la femei.
TULBURARE DE STRESS POST-
TRAUMATICA
Management Clinic
n Abordare farmacologică:
• medicaţie antidepresivă
• benzodiazepină pe termen scurt
• stabilizatori ai stării de spirit (carbamazepin ă, valproat)
• antipsihotice
n Psihoterapia este, de asemenea, importantă - TCC folosind tehnici de educa ţie şi de expunere
n Terapia de grup, terapia de familie şi grupurile de auto-ajutorare sunt foarte recomandate.
TULBURARI DE ADAPTARE
Tulburarea de ajustare cuprinde stări de stres subiectiv şi tulburări emoţionale care
apar în perioada de adaptare la o schimbare de viaţă semnificativă sau faţă de
consecinţele unui eveniment de viaţă stresant, cum ar fi boala fizică gravă, decesul
sau separarea, migraţia sau statutul de refugiat.
Tabloul clinic: stare depresivă, anxietate, îngrijorare, un sentiment de incapacitate
de a face faţă, de a planifica în perspectivă sau de a continua în situaţia actuală, şi
anumite grade de handicap în exercitarea activităţilor de rutină de zi cu zi. Debutul
- în termen de 1 lună; durata – mai puţin de 6 luni. Mai frecvent la femei, persoane
necăsătorite şi tineri.
Psihoterapia este tratamentul primar a acestei tulburări. Tratamentul simptomatic
poate cuprinde un scurt proces de administrare a hipnoticelor sau benzodiazepinei.