Sunteți pe pagina 1din 90

CONDUCTE

Curs MT 14
Unde intalnim conducte?

Care este rolul lor?


Conducta petroliera de 1300 km in Alaska
Oil Terminal - Constanta
Terminalul de petrol Oil Terminal - Constanta
Conducte de apa
Conducta de furnizare a apei din Turcia catre nordul Ciprului de 10,5 km (2014)
Sistem de tratare cu ozon a apei reziduale
Laboratorul de Încercări Apă Potabilă - Palas Constanţa
Statie de epurare

https://www.youtube.c
om/watch?v=AN8usM
EKnKM

https://www.youtube.c
om/watch?v=Ghihfrw
8tPo
Ce se întâmplă după ce tragi
apa?

https://www.youtube.com/watch?v=h2LbmCiU4G8
Conducta - definitie
 un ansamblu de elemente,
 montate pe un traseu determinat,

 serveste la transportul si distributia

fluidelor sau a unor materiale fluidizate


Diametrul nominal
 Diametrul nominal = dimensiunea
caracteristică a conductei şi a elementelor
sale
 se exprima printr-un număr convenţional

 corespunde în general cu diametrul

secţiunii libere de trecere.


 Diametrele nominale sunt standardizate
Transportul fluidului in conducte
 se efectuează datorită unei diferenţe de
potenţial energetic, care de cele mai multe
ori constă într-o diferenţă de presiune.
 De obicei, fluidul transportat umple complet

secţiunea liberă a conductei.


 Caz particular: conductele cu perimetrul

interior parţial udat sunt canalele avand


curgere liberă şi pantă mică.
CLASIFICAREA CONDUCTELOR
Criterii de clasificare:
 după natura materialului de bază al tubulaturii:
 metalice
 nemetalice;
 după parametrii de stare ai fluidului
transportat:
 presiune
 temperatură;
 după proprietăţile fizice şi chimice ale fluidului
transportat:
 starea de agregare:
 lichide
 gaze
 materiale pulverulente în stare fluidizată
 agresivitate chimică
 toxicitate
 inflamabilitate
 pericol de explozie etc;

 după parametrii constructivi ai conductei:


 forma secţiunii transversale
 dimensiunea nominală
 modul general de asamblare etc.;
 după mediul în care se montează:

 deasupra solului:
 în atmosferă normală
 în mediu cu pericol de incendiu sau explozie
 în încăperi
 sub cerul liber
 în subsol:
 îngropate
 în şanţuri
 în canale
 sub apă;
 după destinaţia conductelor:
 Industriale:
 tehnologice
 tehnico-sanitare
 ventilaţie
 ale sistemului de control şi automatizare
 ale sistemelor de ungere etc.
 Civile:
 alimentare cu apă
 gazeificare
 canalizare
 Termoficare
 Comunicatii etc.
MATERIALE FOLOSITE LA
CONSTRUCŢIA
CONDUCTELOR
 Una dintre problemele principale ale
constructorilor de conducte alegerea
materialului potrivit pentru fiecare tip de
conducta.
Solutie:

 1. cunoaşterea amănunţită a:
 parametrilor de funcţionare ai conductelor
 proprietăţile fizico-chimice ale fluidului transportat:
 compoziţie
 impurităţi
 agresivitate chimică
 inflamabilitate
 pericol de explozie etc.
 parametrii de stare ai acestuia (temperatură,
presiune)
 debitul etc.;
 2. Luarea în considerare a proprietăţilor
materialului de construcţie, cum ar fi:
 caracteristicile de rezistenţă la temperatura de funcţionare
 stabilitatea termică şi chimică
 proprietăţile tehnologice
 compoziţia şi structura materialului
 costul şi posibilitatea obţinerii acestuia.

 În construcţia conductelor se folosesc, în funcţie de


considerentele enumerate, atât materialele metalice
cât şi nemetalice.
Caracteristicile materialelor care intră
în alcătuirea conductelor

 γ — greutatea specifică reală;


 γa — greutatea specifică aparentă;
 σrt — limita de rupere la tracţiune;
 σc — limita de rupere la compresiune;
 σrt — limita de rupere la încovoiere;
 σe — limita de curgere a materialului;
 K — rezilienţa materialului;
 E — modulul de elasticitate;
 α— coeficientul de dilatare termică;
 c — căldura specifică;
 λ — coeficientul de conductivitate termică;
 tL — temperatura maximă de utilizare;
 te — temperatura minimă de utilizare.
 Materialele metalice sunt cele mai răspîndite până acum în
construcţia elementelor de conductă.
 Ele sunt folosite atat ca metale tehnic pure (Cu, Al, Pb etc.),
cât şi ca aliaje (oţeluri, bronzuri, alame etc).

 Metalele feroase sunt des utilizate, datorită calităţilor fizice


bune pe care le au în cele mai diferite condiţii de funcţionare.
 Deşi sunt relativ ieftine şi uşor accesibile, ele tind a fi
înlocuite de materiale nemetalice, îndeosebi de materiale
plastice, deoarece acestea din urmă sunt mult mai uşoare, mai
ieftine, cu o bună stabilitate chimică.
 Fierul tehnic pur este rar folositpentru unele garnituri
metalice în condiţiile unor presiuni mari şi temperaturi înalte.
 Oţelurile sunt aliaje Fe-C conţinînd, în afara fierului, carbon
în cantitate de 0,04-1,7% şi o serie de alte elemente de aliere,
în cantităţi care variază de la un oţel la altul.

 De obicei, oţelurile de construcţie nu au un conţinut de carbon


mai mare de 0,7%.
 Creşterea conţinutului de carbon  creşte limita de rupere a
oţelului scade însă plasticitatea şi sudabilitatea.
 Larga utilizare se datorează proprietăţilor variate obţinute prin
cele mai diferite procedee de prelucrare:
 turnare
 laminare
 forjare
 matriţare
 prelucrarea prin aşchiere.
 Ele se pot trata termic sau termochimic.
TUBULATURA
Tubulatura
 Tubulatura =Ansamblu de țevi care comunică între
ele sau care fac parte dintr-un sistem tehnic

 este elementul principal al conductei care limitează


spaţiul de circulaţie al fluidului.

 Clasificarea principală se face după materialul de


bază al acesteia, deosebind:
 tubulatura metalică feroasă şi neferoasă;
 tubulatura nemetalică anorganică şi organică.
Tubulatura (ţeava)
 =elementul principal al unei conducte pe care sunt
intercalate, în funcţie de scopul urmărit, diferite
elemente ca:
 piese fasonate (a fasona=a da forma)
 armături (robinete)
 compensatoarele de dilatare
 dispozitive de rezemare
 aparate de măsură, control şi automatizare etc.
 Aceste elemente sunt asamblate prin diferite sisteme:
sudate, cu mufe, filetate, lipite, cu flanşe[1] etc.
[1] Flanşă=Bordură la capătul unei piese, făcând
sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul
de legătură, de obicei prin șuruburi, cu o altă piesă
Secţiunea transversală a conductei
 Secţiunea transversală a conductei poate avea orice formă
geometrică.
 Unele conducte de ventilaţie au forma dreptunghiulară sau
pătrată
 în alte cazuri speciale posibilităţile de montare impun forme
eliptice, ovoidale sau alungite.
 Marea majoritate a conductelor industriale au însă secţiunea
transversală circulară, formă care asigură:
 secţiunea maximă de trecere la un perimetru dat al peretelui
 cea mai favorabilă stare de tensiuni la aceeaşi presiune
hidraulică a fluidului
 uşurinţă tehnologică în confecţionarea elementelor.
Ţevi
 Ţevi = Corpuri cilindrice cu secţiune inelară, care
au lungimea mult mai mare în comparaţie cu
diametrul secţiunii

 Tubulatura feroasă poate fi confecţionată din


diferite calităţi de oţeluri şi fonte
 Fonta=Aliaj de fier, carbon și alte elemente, lipsit
de plasticitate, care se produce în furnale
Clasificare ţevi de oţel
 Ţevile de oţel se împart după metoda de
fabricaţie în două categorii:
 nesudate
 sudate.
Ţevile nesudate
 au o rezistenţă mai bună decât cele sudate
 fabricarea lor necesită un utilaj complicat şi scump.
 se fabrică prin:
 laminare la cald
 laminare sau tragere la rece.
 Alegerea procedeului de fabricatie depinde:

 de proprietăţile metalului
 diametrul
 grosimea ţevii.
Laminarea la cald a ţevilor
 se face în două etape:
 1) prin găurirea unui lingou sau a altui semifabricat şi
obţinerea unui tub cu pereţi groşi
 2) laminarea acestuia în ţevi cu pereţi subţiri. Fiecare
dintre aceste etape se execută prin diferite sisteme cu
mai multe feluri de utilaje.
Piese fasonate-def., rol
 Piesele fasonate sunt elemente ale conductelor care
servesc la:
 legarea a două ţevi cu acelaşi diametru sau cu diametre
diferite între ele
 schimbarea direcţiei traseului conductei
 ramificarea unei conducte principale
 închiderea unui capăt sau al unui orificiu al acesteia.
 Un asemenea element de legătură poate îndeplini una
sau mai multe din funcţiunile enumerate
Forma piesei fasonate
 depinde de:
 rolul pe care-l îndeplineşte
 materialul din care este construită
 procedeul de fabricaţie adoptat
 dimensiunile nominale ale conductei.

 După forma lor, piesele fasonate pot fi împărţite în :


- tuburi de legătură;
- curbe sau coturi pentru diferite unghiuri de racordare;
- ramificaţii simple sau duble cu diferite unghiuri de îmbinare;
-piese de închidere (dopuri, flanşe oarbe, capace etc).
Indoirea ţevilor
 Prin indoirea tevilor se obţin curbe cu forme variate, atât într-
un singur plan, cît şi în spaţiu.

 Parametrul principal al unei curbe este raza de curbură cu


care este îndoită, care se alege în funcţie de diametrul şi
grosimea ţevii şi de procedeul folosit pentru îndoire.

 Se recomandă ca subţierea peretelui să nu fie mai mare de 15%


faţă de grosimea iniţială

 https://www.youtube.com/watch?v=uCsb9ElzAN0
 https://www.youtube.com/watch?v=pc9V3ovBQcc
Reţele de conducte
 În marea majoritate a cazurilor este necesară nu o
singură conductă, ci o reţea de conducte.
 Există patru tipuri principale de reţele:
 liniară
 radială
 inelară
 buclată.
 Alegerea unuia sau a altuia dintre tipurile de reţele
depinde de configuraţia exploatării şi de
amplasamentul consumatorilor.
 Denumirea reţelei depinde de forma conductei
principale de distribuţie la care se leagă
consumatorii.
Tip liniar de reţea
Tip radial de reţea
Tip inelar de reţea
Reţea tip bucla
 Reţeaua poate consta din:

 o singură conductă, întinsă de-a lungul exploatării,


care are o formă alungită,
 câteva conducte de distribuţie, care:
 se unesc în formă de raze într-un singur punct,
 pot să înconjoare exploatarea ca un inel,
 pot să formeze mai multe bucle.
Principalele considerente pentru
alegerea tipului de reţea
 1. continuitatea alimentării, chiar dacă conducta
principală s-a rupt, într-un punct oarecare;
 această condiţie este cel mai bine satisfăcută de o
reţea buclată sau una inelară, deoarece prin
diagonale nu prea mari poate fi asigurată alimentarea
consumatorilor pe două căi;
 această condiţie nu este satisfăcută de reţeaua liniară
şi de cea radială ;
 2. reţeaua buclată, alimentată prin două surse, prezintă cea mai
mare siguranţă în exploatare, dar are fi costul de investiţie cel
mal ridicat;

 3. greutatea totală a conductelor trebuie să fie minimă;


această condiţie poate fi satisfăcută de orice tip de reţea, aleasă
în funcţie de configuraţia exploatării şi de amplasarea
consumatorilor; totuşi, în majoritatea cazurilor, cea mai mică
greutate de metal, pentru întreaga reţea de distribuţie, este
cerută de reţeaua inelară;

 4. uşurinţa deservirii reţelei de distribuţie; aici factorii


hotărâtori sunt: relieful localităţii şi amplasarea
consumatorilor.
Avantajele tehnico-economice ale
transportului prin conducte
 Continuitatea transportului.
 Pomparea prin conducte se poate efectua fără întrerupere,
ziua şi noaptea, în orice anotimp, ea nefiind condiţionată de
nici un factor meteorologic ca: ploaie, vânt, ninsoare,
îngheţ etc.;
 Livrarea imediată a produsului.
 Datorită faptului că conducta rămîne în permanenţă plină,
simultan cu începerea pompării la punctul de plecare
produsul începe să curgă din conductă la punctul de sosire;
 Transportul poate urma calea cea mai scurtă.
 Conducta poate traversa terenuri accidentate,
inaccesibile mijloacelor obişnuite de transport, precum şi
cursuri de apă în puncte convenabil alese.
 Este recomandabil ca traseul ei să fie apropiat de drumurile
practicabile existente
 acolo unde acest lucru este cu neputinţă, datorită
configuraţiei terenului, se pot construi şi drumuri speciale
pentru exploatarea şi întreţinerea conductei;
 Mecanizarea şi automatizarea transportului.
 Pomparea petrolului prin conducte se pretează în cel mai
înalt grad la mecanizare, iar aceasta poate fi dusă până la
automatizarea completă;

 Simplitatea construcţiei
 Construirea conductelor permite, în mare măsură,
mecanizarea lucrărilor datorită uniformităţii acestora.
 În acest fel se poate reduce mult timpul de construcţie al
conductei obţinându-se în acelaşi timp şi o înaltă
productivitate;
 Etanşeitatea transportului.
 Pierderile de produse uşoare prin evaporare sunt reduse
sau pot fi reduse la minimum până la eliminarea practic
completă, în cazul automatizării transportului, lucru
către care se tinde astăzi în toate ţările;
 Eliminarea „transporturilor moarte”.
 la transportul prin conducte se deplasează numai
produsul, iar mijlocul de transport (conducta) rămîne pe
loc, ceea ce constituie un mare avantaj economic.
 capacitatea de transport este folosită mai raţional faţă
de celelalte mijloace (vapor, tren etc.) care la
întoarcere, în majoritatea cazurilor vin goale
 Siguranţa transportului.
 Riscurile transportului prin conductă sunt aproape
neînsemnate, faţă de riscurile pe care le implică
folosirea celorlalte mijloace de transport, arătate mai
înainte.
 Conducta este îngropată la circa un metru sub pămînt,
izolată mecanic şi protejată electric împotriva
coroziunii care ar putea produce perforarea ei şi deci
pierderi de produse
 Cazurile de accidente mari (avarii) cu pierderi
considerabile de produse sunt foarte rare.
 Aceste avantaje economice pe care le oferă
transportul prin conducte rezultă şi din următoarele
considerente tehnice:
 o conductă este construită din tuburi (ţevi) de oţel;
 forma sa geometrică simplă permite o producţie de mare
serie, ceea ce reduce preţul de cost.
 în construcţia unei conducte, ţeava (tuburile) reprezintă
aproximativ 40% din valoarea totală a lucrării.
 Lucrările de montaj ale conductei se pot efectua relativ
uşor, datorită utilajelor speciale folosite, astfel încât ritmul
de montaj poate să atingă, în condiţiile unui teren mediu,
caţiva kilometri pe zi.
 La exploatarea conductei consumul de energie
este redus
 Se cheltuieşte la pompare pentru învingerea frecării
lichidului de pereţii interni ai conductei.
CONDUCTE
PETROLIERE
Clasificarea conductelor de petrol
 După fluidul pompat prin ele:
 conducte de petrol brut
 conducte de gaze
 conducte de gaze lichefiate
 conducte de gazolină
 conducte de produse petroliere albe (inclusiv motorină)
 conducte de produse petroliere negre.

 După utilizarea lor în procesul de producţie:


 conducte tehnologice
 conducte de transport.
 După temperatura la care este încălzit produsul ce se
pompează:
 conducte calde
 conducte reci.

 După lungimea lor:


 conducte locale sau interne
 conducte principale
 conducte magistrale.
 După poziţia lor faţă de suprafaţa terenului pe care
se întind:
 conducte îngropate
 conducte Ia suprafaţă (subterane şi supraterane).

 După caracteristicile lor tehnico-constructive


conductele, sau mai corect ţevile din care sunt
construite, se împart în numeroase grupe luându-se
ca principale criterii diametrul interior şi
grosimea peretelui.
Presiunea
 De la sondă până la separatorul de gaze amestecul circulă, în
multe cazuri, datorită presiunii proprii cu care a ieşit din
sondă.
 În general, acesta este cazul sondelor în erupţie naturală sau în
erupţie artificială (gazlift).
 La sondele care nu mai au presiune proprie şi se
exploatează prin pompaj de adîncime (pompaj canadian),
amestecul este împins până la separator de către pompa de
fund (de adâncime).
 Trecerea petrolului brut (împreună cu apa şi impurităţile
mecanice) din separatorul de gaze în rezervorul de colectare se
face prin presiunea gazelor strânse în partea superioară a
separatorului.
 În cazul unei presiuni reduse în separator, sau chiar inexistente
în mod practic, se recurge la :
 1. ocolirea separatorului SAU
 2. la înălţarea acestuia.

 În primul caz petrolul brut de la sonda lipsită de presiune


merge la decantorul parcului, iar de aici este pompat în
rezervor
 În al doilea caz, petrolul brut eliberat de puţinele gaze ce le-a
avut, curge prin liberă cădere la rezervor.

 A doua soluţie este o rezolvare raţională a problemei, pentru că


recuperează gazele (care sunt foarte bogate) în timp ce prima
soluţie este cu totul neraţională sub acest aspect.
Sisteme tehnologice de pompare

 Pomparea prin conducte a petrolului brut şi a


produselor petroliere se face după anumite reguli,
care sunt impuse de diferite necesităţi de ordin
tehnico-economic.
Principiile de bază care servesc la
alegerea sistemelor de pompare:
 obţinerea de debite maxime de pompare cu
cheltuieli de investiţie minime;
 cheltuieli de exploatare minime, respectiv cu preţ de
cost minim;
 asigurarea de condiţii optime pentru măsurarea
producţiei de petrol în general şi pentru
măsurarea fluidelor petroliere pompate, în
special;
 reducerea la minimum pînă la eliminarea completă
a pierderilor de fluide petroliere pompate;

 conservarea calităţii iniţiale a fluidelor petroliere


pompate, de la locul de producţie pînă la locul de
prelucrare sau de consum
PRINCIPALELE
SISTEME DE
POMPARE
1. Pomparea în regim deschis
(atmosferic)
 Lichidele petroliere sunt tranzitate prin rezervoare
obişnuite, în care lichidul ia contact cu aerul
atmosferic.
 În astfel de condiţii, lichidele petroliere volatile
(petrolul brut şi benzinele) suferă pierderi prin
evaporare mai mari sau mai mici după gradul lor de
volatilitate şi după temperatura la care se găsesc.
 Acesta este neajunsul cel mai important pe care îl
prezintă acest sistem.
2. Pomparea în regim închis (sub
presiune)
 Lichidele petroliere pompate prin conductă, nu iau
contact cu atmosfera in nici un punct, pe parcursul de la
locul de producţie şi pînă la locul de prelucrare sau locul de
consum.
 Depozitarea lor în staţiile de pompare iniţiale, In staţiile de
repompare şi în depozitele finale de primire, se face numai în
rezervoare sub presiune, de forme constructive variate:
cilindrice orizontale, sferice, sferoidale etc.
 Pomparea gazolinei şi gazelor petroliere lichefiate (GPL)
datorită volatilităţii lor foarte ridicate, nu se poate efectua
decît în regim închis, sub presiune (gazele petroliere licheliate
nici nu pot exista, ca atare, decat sub o anumită presiune).
Pomparea succesivă
 In exploatarea conductelor, idealul ar fi ca pentru fiecare lichid
petrolier, pentru prelucrare sau pentru consum, să existe o
conductă destinată pompării sale, în exclusivitate. Această
situaţie ar simplifica foarte mult problemele de exploatare a
conductelor.
 In prezent, practica pompării succesive de lichide petroliere
diferite pe aceeaşi conductă este generalizată în toată lumea
 Progresele realizate în direcţia reducerii procesului de
contaminare reciprocă a acestor lichide sunt ajunse în stadiul
de separare netă.
Contaminarea lichidelor pompate

 Contaminarea reciprocă a lichidelor pompate


succesiv se datoreaza:
 interacţiunii suprafeţelor de contact (contaminare
tehnologică)
 datorită altor cauze neprevăzute (contaminare
accidentală)
Mijloace de sporire a capacităţii de pompare la
conductele de lichide petroliere
 mărirea presiunii iniţiale de pompare;
 montarea de noi staţii de repompare;
 micşorarea viscozitaţii lichidului petrolier;
 mărirea diametrului mediu al conductei.
Mijloace de sporire a capacităţii de pompare
la conductele de gaze petroliere

 A) Mărirea presiunii de refulare a staţiilor de


comprimare sau gradului de comprimare (separat
sau combinate)

 B) Montarea de derivaţii
a) Mărirea presiunii de refulare a staţiilor de
comprimare sau gradului de comprimare (separat sau
combinate)
 Pierderea de presiune în conductele de gaze, are loc după o
curbă parabolică, spre deosebire de pierderea de presiune în
conductele de lichide petroliere, unde această pierdere are Ioc
după o dreaptă.
 Explicaţia constă în faptul că volumul şi viteza lui de curgere
în conductă cresc, pe măsură ce presiunea scade.
 Raportul dintre presiunea gazului la începutul şi la sfîrşitul
tronsonului de conductă, dintre două staţii de comprimare
consecutive, reprezintă gradul de comprimare al gazului
 Cel mai avantajos grad de comprimare în conductele
de transport la distanţă mare este cuprins între 1,6 şi
2.
 Prin mărirea presiunii de refulare a compresoarelor,
sau prin mărirea gradului de comprimare (ambele
mijloace aplicate concomitent ori separat) se poate
obţine o anumită sporire a capacităţii de transport a
conductei.
 Folosirea acestui procedeu de mărire a debitului
conductei de gaze este limitată de rezistenţa
acesteia la presiunea sporită
 Refulare = A deplasa sau a împinge, cu ajutorul unei
pompe, un fluid într-o conductă sau într-un recipient.
b. Montarea de derivaţii
 Ca şi în cazul lichidelor petroliere, sporul de debit se
obţine prin reducerea rezistenţei hidraulice,
dublarea echivaland, de fapt, cu o creştere a
secţiunii conductei existente.

 Dublarea se poate face prin montarea de staţii de


recomprimare la mijlocul distanţelor dintre
staţiile existente, utilizîndu-le în mod identic cu
acestea.
 Sporul de debit obţinut pe această cale este de 1,41
ori, faţă de cel iniţial.
ORGANIZAREA
EXPLOATĂRII
CONDUCTELOR
 Pentru exploatarea conductelor, în cadrul schelelor
de extracţie, există:
 un serviciu de gaze, care se ocupă exclusiv cu
transportul, prelucrarea şi utilizarea gazelor
 o secţie de mişcarea şi tratarea petrolului brut
(ţiţeiului) care se ocupă cu:
 pomparea petrolului brut, de la parcurile de separatoare pînă
la parcul central
 dezemulsionarea lui (tratarea)
 predarea către întreprinderea de transport şi spre rafinării.
Principalele atribuţii ale secţiei de
mişcare şi tratare a petrolului brut
 menţine toate conductele de petrol din cuprinsul schelei în
stare de funcţiune;
 întocmeşte graficul zilnic de pompare şi de predare către
întreprinderea de transport
 asigură selecţionarea petrolului brut pe sorturi;
 controlează, periodic şi ori de cîte ori este nevoie, calitatea
sorturilor de petrol brut selecţionate, luînd totodată şi:
 măsuri necesare de separare a sondelor a căror producţie nu mai
corespunde calitativ
 măsuri de siguranţă pentru evitarea contaminărilor pe parcursul de la
parcul de separatoare pînă la parcul central şi în teritoriul acestuia;
 asigură analiza petrolului brut produs la fiecare
sondă nouă intrată în producţie, pentru a fi dirijată
la sortul corespunzător;
 stabileşte producţia zilnică de petrol brut pe
întreaga schelă, constatînd dacă există pierderi şi
detectind, în cazul existenţei lor, care sunt sursele,
pentru a lua măsuri de înlăturare;
 întocmeşte planurile anuale, trimestriale şi lunare
de predare a producţiei de petrol către
întreprinderea de transport la rafinării;
 asigură dezemulsionarea petrolului brut murdar,
pînă la starea de puritate admisibilă;
 întocmeşte graficele de curăţire periodică a
rezervoarelor;
 întocmeşte graficele de curăţire (godevilare) a
conductelor de petrol din interiorul schelei :
 asigură colectarea şi valorificarea reziduurilor
parafinoase (îndeosebi „ceara de tubing" şi „ceara
godevil", care servesc ca materie primă la rafinării
pentru fabricarea unor unsori speciale);
 urmăreşte continuu preţul de cost al pompării şi a
dezemulsionării petrolului brut, luand măsuri
pentru reducerea continuă a acestui indicator de bază.
 Organizarea şi exploatarea raţională a conductelor
care intră in patrimoniul întreprinderilor speciale de
transport formează activitatea de bază a acestor
întreprinderi

 Schelele de extracţie au ca activitate de bază extracţia


însăşi a petrolului brut
 Pomparea petrolului brut de la schele la rafinării se
face pe baza planurilor anuale, trimestriale, lunare
pe sorturi
 https://www.youtube.com/watch?v=5dT37_t6EA4