Sunteți pe pagina 1din 14

INOVARE

ORGANIZAȚIONALĂ

CONF. DR. GABRIELA ŞIPOŞ


1. CONŢINUTUL ŞI TAXONOMIA INOVĂRII
Prima definiție a inovării:

1924 J. Schumpeter: “a produce altceva


sau a produce altfel”

Diferenţiere clară dintre invenţie, inovare


și inovație
 Invenţia reprezintă o creaţie intelectuală
concretizată într-o idee referitoare la un produs,
proces, activitate sau sistem, ce reprezintă un
element de noutate şi progres în raport cu stadiul
actual al ştiinţei şi tehnicii şi care nu a fost brevetată
până în acel moment.
 Inovarea constă în aplicarea unei invenţii în
activitatea cotidiană de orice natură dintr-o
întreprindere şi vizează procesul de implementare a
unei noi idei referitoare la un produs, proces,
activitate sau sistem.
 Prin intermediul acţiunilor de inovare are loc
valorificarea invenţiilor în vederea realizării de
produse şi tehnologii noi şi a modernizării celor
existente, concretizate sub forma inovaţiilor.
O invenție se transformă în inovație doar după
ce a fost procesată prin activități de producție și
marketing și a fost comercializată pe piață.

In prezent nu există un consens de opinii în


ceea ce priveşte definirea noţiunii de inovare.

Se impune o delimitare între, pe de o parte


semnificaţia inovării ca proces şi, pe de altă
parte, rezultatul procesului de inovare,
materializat sub forma inovaţiei.
Ca proces, inovarea reprezintă un ansamblu de
activităţi cuprinzând dezvoltarea tehnologică,
pregătirea fabricaţiei şi producţia propriu-zisă, ca
etape principale într-un sistem de interacţiuni,
cu schimburi între diversele funcţiuni ale
întreprinderii şi între diverşi participanţi, ale
căror experienţe, cunoştinţe şi abilităţi sunt
îmbogăţite şi au ca rezultat o inovaţie.
Ca rezultat, inovarea este cunoscută sub
denumirea de inovaţie şi poate lua una din
următoarele forme:

- un produs nou sau îmbunătăţit, lansat pe piaţă;


- un nou tip de serviciu oferit clienţilor;
- un procedeu tehnologic nou sau îmbunătăţit,
utilizat în industrie sau alte activităţi economice;
- pătrunderea pe noi pieţe de desfacere;
- crearea şi utilizarea unor noi categorii de materii
prime;
- noi modalităţi de organizare.
În practică, sensurile atribuite inovării
se referă la:

- procesul de aplicare în practică a unei invenţii,


atunci când se referă la crearea unei noutăţi
absolute;

- o îmbunătăţire, când vizează o perfecţionare a


unui produs/ tehnologii existent;

- difuzarea inovaţiei, fie ca urmare a creării unei


noutăţi absolute prin eforturi proprii, fie prin
adoptarea unei inovaţii care a fost dezvoltată
pentru prima dată în altă parte.
Inovarea acţionează sistemic, cuprinzând toate
activităţile unei întreprinderi.

De la cercetare-dezvoltare până la funcţiunea de


personal, toate funcţiunile întreprinderii se află
sub impactul inovării, amploarea acesteia şi
desfăşurarea fiind diferite, în funcţie de natura
activităţii.
Pornind de la sfera de cuprindere şi conţinutul
inovării se pot delimita forme ale inovării, care
reprezintă expresii ale acesteia, grupate după
anumite caracteristici comune.

În funcţie de natura elementelor vizate implicate în


funcţionarea întreprinderii, distingem:

- inovarea de input
- inovarea de proces
- inovarea de output
În funcţie de modalităţile de susţinere a
creşterii competitivităţii, inovarea se regăseşte sub
următoarele forme:
- inovarea de produs
- inovarea de proces.

În funcţie de gradul de apropiere a schimbării în


raport cu nucleul tehnologic al întreprinderii, se
disting:
- inovarea tehnologică – reprezintă adoptarea unei
idei care influenţează în mod direct procesele de
producţie de bază;
- inovarea administrativă – cuprinde schimbările
referitoare la strategiile adoptate, alocarea
resurselor precum şi la alţi factori ce privesc
structura socială a unei întreprinderi.
În funcţie de gradul de noutate al inovării, se disting:
- inovare radicală
- inovare incrementală

În funcţie de forma de materializare a inovării, se


identifică 6 modalităţi concrete de manifestare a
acesteia:
- crearea unui nou produs (serviciu);
- introducerea unei noi metode de fabricaţie;
- intrarea pe o nouă piaţă (crearea unei noi pieţe);
- apelarea la o nouă materie primă;
- noi modalităţi de organizare a întreprinderii;
- crearea unei noi imagini a întreprinderii.
În funcţie de impactul asupra industriei şi gradul
de influenţare a pieţei, se disting:

- inovarea de fond
- descoperirea unei noi nişe comerciale
- inovarea curentă
- inovarea revoluţionară
Succesiunea modalităţilor de inovare