Sunteți pe pagina 1din 5

Destrămarea statului geto-dac

Elaborat de Toporeț Alexandra, cl. A X-a „C”


Burebista a rămas în istorie
drept cel mai impunător rege
al dacilor. A fost omul care a
reuşit să unească sub
stăpânirea sa triburile aflate
în conflict şi să aducă Dacia în
culmea puterii militare.
Burebista, numit în vremea
sa „cel dintâi si cel mai mare
dintre regii din Tracia“, a fost
ucis în urma unui complot,
iar după moartea sa, relaţiile
dintre uniunile de triburi s-au
destrămat.
O dată cu moartea lui Burebista, statul dac,
slab centralizat, s-a dezmembrat rapid în
patru, apoi cinci, organizări politice. În inima
statului lui Burebista, în zona Munților
Orăștie, Deceneu, mare preot în timpul lui
Burebista, a preluat puterea. El a fost
succedat de Comosicus, de Scorilo, si apoi de
Diurpaneus. Acesta a făcut o incursiune în
provincia Moesia în iarna 85-86 d. Hr.,
împotriva romanilor, care îl înfrâng.

În celelalte provincii, sunt atestați Coson, rege


în nordul Munteniei, amestecat în războiul
civil roman din perioada lui Octavian
Augustus; Cotiso, rege în Banat, care face
incursiuni la sudul Dunării; Dicomes, rege în
centrul și sudul Moldovei, care susține pe
Marc Antoniu în lupta de la Actium; și Roles,
rege în Dobrogea, care se aliază cu romanii
împotriva lui Dapix și Zyraxes, în iarna 28-29
d. Hr.
Reunificarea Daciei şi prosperarea statului dac
În secolul I , dupa un interval de 131 de ani
de la moartea lui Burebista, unitatea
politica a geto-dacilor se reface în jurul
nucleului statal din zona Muntilor
Orastiei. Restauratorul Daciei era regele
Decebal (87-106 d.Chr).  Personalitatea
marcanta a regelui si un sir de premise din
viata societatii geto-dace au determinat
ascensiunearegatului geto-dac pe o noua
treapta, devenit o forta considerabila în zona
Carpatilor si la Dunare. Dacia avea o
populatienumeroasa de agricultori sedentari
si mestesugari iscusiti în prelucrarea fierului,
ceea ce o dovedesc numeroasele
unelteagricole si mestesugaresti descoperite
în sapaturile arheologice. Ei prelucrau
metalele pretioase, mai ales
argintul,confectionau vase de uz casnic de o
calitate superioara, utilizând roata olarului,
aveau cunostinte în botanica,
medicina,astronomie.
Dio Cassius (sec. II-III
d.Chr.), istoric si om politic
grec, scria despre Decebal:
"Era foarte priceput în ale
razboiului si iscusit în lupta,
stiind sa aleaga prilejul
pentru a-l ataca pedusman
si a se retrage la timp. Abil
în a întinde curse, era viteaz
în lupta, stiind a se folosi cu
dibacie de o victorie si
ascapa cu bine dintr-o
înfrângere, pentru care
lucruri el a fost mult timp,
pentru romani un potrivnic
de temut"

S-ar putea să vă placă și