Comunicarea si

intelegerea in
activitatatea
medicala
Comunicarea este cel mai important lucru în
stabilirea relaţiei cu pacientul, cu aparţinătorii şi
cu ceilalţi membri ai echipei medicale. „A şti să
asculţi este prima condiţie a unui dialog”.
Comunicarea reprezintă un ansamblu de cuvinte
şi gesturi prin intermediul cărora se transmit şi
primesc mesaje. Ca proces important în actul
medical, comunicarea este un proces activ de
transmitere şi recepţionare de informaţii, în care
cel puţin unul dintre partenerii de comunicare
trebuie să aibă abilităţi de ascultare activă,
înţelegere a mesajului şi de a răspunde unor
întrebări, interpretare a limbajului nonverbal,
motivare a interlocutorului pentru ca acesta să
susţină conversaţia.
 Există trei componente ale comunicării prin intermediul
cărora transmitem informaţii către ceilalţi: verbală, non-
verbală şi paraverbală. Dintre acestea, nivelul logic (deci
cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum,
viteza de rostire…) si 55% la nivelul non-verbal (limbajul
corpului). A-i asculta pe pacienţi este la fel de important
ca şi a vorbi cu ei! Indiferent de specialitatea pe care o are
medicul, atunci când trebuie să comunice cu pacientul pe
care îl tratează, acesta trebuie să fie atent la ce spune şi,
mai ales, cum spune. Pentru realizarea unei comunicări
eficiente are nevoie de timp suficient pentru a stabili o
relaţie cu bolnavul. Empatia în comunicare este şi ea
extrem de importantă, deoarece cu ajutorul ei medicul
poate înţelege mai bine prin ce stări trece pacientul şi îl
poate încuraja să se exprime deschis şi neîngrădit.
Calitatea informaţiilor obţinute de medic în timpul
consultaţiilor este strâns legată de abilităţile de
comunicare ale medicului şi ale pacientului.
Conform P.Popescu-Neveanu, psihologia
medicală este “ştiinţa care studiază
psihologia bolnavului şi a relaţiei sale cu
ambianţa, legaturile sale subiective cu
pesonalul medico-sanitar şi cu familia; ea
priveşte bolnavul nu numai din punct de
vedere al organismului dereglat, ci şi din
punct de vedere al subiectivităţii sale, al
naturii sale umane”. Politzer arată că
psihologia medicală este ,,psihologia care
pune în centrul ei drama persoanei umane
aflate în situaţia de boală”. În acest
context putem spune că a comunica cu
pacienţii este un proces complex care cere
atenţie,timp,efort,implicare,pregătire.
Comunicarea în relatia medic – pacient înseamnă a
raspunde prompt, onest şi înţelegere la diferite nevoi şi
cereri faţă de actul medical, care va trebui însoţit
întotdeauna de conştiinţă etică; viaţa apare ca valoarea
cea mai ridicată a lumii materiale, iar sănătatea reprezintă
bunul suprem al omului, ea nu are preţ. În aceste situaţii
felul în care alegem să relaţionăm cu pacientul în funcţie
de situaţia în care ne aflăm ne poate fi de mare ajutor dacă
înţelegem rolul comunicării. Comunicarea cu pacientul
trebuie să fie concordanţă cu starea lui actuală, cu
posibilităţile lui de înţelegere şi asociată cu elemente de
sprijin pentru a influenţa pozitiv evoluţia bolii sale.
 O persoană “intra în boală” cu un anumit tip
de sistem nervos şi de temperament, cu un
anumit caracter şi inteligenţă, cu o anumita
ereditate, cu complexe şi păreri preconcepute,
cu un anumit orizont cultural şi de aceea
bolnavul ia diverse atitudini faţă de boală, dar
în acelaşi timp şi faţă de echipa medicală:
încredere, stimă, simpatie, însă – posibil – şi
îndoială, teamă, dispreţ, ură. Competenţa
profesională se demonstrează prin cunoştinţe
teoretice aprofundate şi capacitatea de a le
aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire
individualizată, personalizată, competentă şi
umană.
 THANKS
Componenţele esenţiale ale comunicării
terapeutice sunt: Confidenţialitatea, Caracterul
privat, Respectul pentru limite, Dezvăluirea de
sine, Atingerea, Ascultarea activă, Utilizarea
abilităţilor de observare.
În concluzie, comunicarea contează.
Comunicarea facilitează realizarea unei relaţii de
încredere medic-pacient, a unei adevărate alianţe
cu scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a stării de
sănătate a pacientului, şi, de ce nu, a creşterii
prestigiului medicului. Relaţia medic – pacient se
bazează pe o comunicare adevărată, autentică.
Comunicarea autentică implică o ascultare în
care eşti atent la cuvintele, valorile şi lumea
interioară a celuilalt.