Compensarea deficiențelor vizuale și

activitățile educative pentru persoanele cu

deficiențe de vedere
Nițu Ștefania
Pedagogie, grupa I
Ce înseamnă compensarea deficiențelor vizuale?

„Compensarea deficiențelor vizuale reprezintă o componentă a mecanismului

biologic de menținere și redresare a funcțiilor vitale din organism care exprimă în
cel mai înalt grad ultrasensibilitatea sistemului biologic la perturbări ale echilibrului
și dinamicii sale, având la bază plasticitatea deosebită a sistemului nervos central”
(A. Gherguț, 2013).
„Compensația este procesul de readaptare, restructurare, reechilibrare bio-psiho-
socială a copilului, proces bazat pe disponibilitățile biologice și psihice, la condițiile
generate de prezența unei deficiențe” (Ștefan M., 2000).
 Ce înseamnă compensarea deficiențelor vizuale?

Teoriile psihanalitice includ procesele compensatorii în categoria mecanismelor de apărare ale

Eului, care activează în condițiile unor stări conflictuale interne, de angoasă, ternsiune intrapsihică,
fustrații, sentimentul inferiorității, traume psihice etc, generând reacții psihice compensatorii, cu
rol de detensionare psihică, de reechilibrare și de evitare a unor boli psihice. Astfel, pentru Freud,
refularea constă în eliminarea conținuturilor psihice care afectează echilibrul Eului și conștiința de
sine, iar sublimarea prin vis sau artă reprezintă un mecanism cu efecte comensatorii și terapeutice.
Datorită formației sale de oftalmolog, precum Freud, Adler consideră sentimentul de
inferioritate determinat de deficiență și trăit ca stare tensională în plan subiectiv este compensat
printr-un sentiment de superioritate, generat de voința de putere.
Spre deosebire de Adler, care limintează compensarea la echilibrarea sentimentului de
inferioritate prin voința de putere, C.G. Jung, atribuie compensării un sens general, de echilibrare
funcțională, de autoreglare a întregului aparat psihic.
Factorii care condiționează reușita proceselor
compensatorii sunt:
-natura, gradul, gravitatea, etiologia și vârsta apariției vizuale de fond;
-gravitatea deficiențelor asociate;
-gradul în care se realizează interacțiunea modalităților senzoriale valide, precum și gradul de
valorificare a restanțelor vizuale funcționale;
-amploarea și profunzimea consecințelor secundare ale deficienței de vedere pe planul dezvoltăii
fizice, psihomotrice, intelectuale, socio-afective;
-gradul în care procesele cognitive superioare sunt stimulate și dezvoltate în sens compensator;
-calitatea trăsăturilor de personalitate și a particularităților individuale;
-calitatea contextului psihosocial (condiții socio-economice, atitudini și relații psihosociale și afective)
-conținutul activității proprii și calitatea, intensitatea și consecvența acțiunilor stimulative și formative.
 Care sunt formele compensării?
Tipologia compensării vizuale
1. Compensarea spontană: O primă analiză se poate face în funcție de valoarea
adaptativă a compensării, de efectele, rezultatele pentru individul în cauză. Se poate face aici
distincție între modalități pozitive și negative de compensare, analiza și opțiunea în legătură
cu aceastea fiind o sarcină importantă a psihopedagogului;
2. Compensarea dirijată: Stimulată și dezvoltată intenționat, ca parte a unui proces de
educație și autoeducație;
3. Asocierea compensării cu mijloacele naturale sau tehnice;
4. Compensarea inter și intra sistemică.
 Compensarea inter și intra sistemică

Leontiev remarcă două modalități de compensare: compensarea intra-sistemică, bazată

prin înlocuirea elementului care a suferit direct; și compensarea inter-sistemică, bazată pe
adaptarea funcțiilor la noi sarcini.
Compensarea intersistemică se referă la faptul că funcția vizuală deficitară este înlocuită
(substituită) prin aportul eficient al celorlalte modalități senzoriale. Unii autori o numesc
compensare supleantă sau prin subsitutiție.
 Compensarea inter-sistemică

Contribuția celorlalte simțuri:

-Simțul tactil: sistemul Braiile, cubaritmul la matematică, harta în relief la geografie etc.
Nu este vorba însă excesiv despre percepție tactilă, ci mai mult de una tactil-kinestezică.
Cele două tipuri de senzații au la bază analizatori diferiți dar ele se îmbină în activitatea
cognitivă. Prin palparea cu mâna se poate percepe forma, volumul, mărimea, substanța,
duritatea, asperitatea etc.
-Auzul: stimulii sonori dau semnale despre prezența unor obiecte, starea și acțiunea lor,
distanța, direcția etc. Prin auz se pot detecta și alte lucruri: mărimea sau înălțimea unei săli,
dacă e plină sau goală.
-Simțul olfactiv: semnalizează prezența unor obiecte, a calităților, distanța, direcția.
 Compensarea intra-sistemică

Compensarea intrasistemică este proprie, în special copiilor cu ambliopie, și reprezintă

tendința organismului de a utiliza potențialul vizual restant, ceea ce înseamnă practic
încercarea de a se ajunge la o imagine vizuală mai bună cu potențialul existent.
Se constată o mare varietate a formelor de compensare intrasistemică, spontană, în
funcție de natura și gravitatea afecțiunii, de componentele mai afectate.
Exemple de reflexe în acest sens: compensarea deficitului de refracție al copilului cu
hipermetropie prin amplificarea efortului acomodației; scoaterea din funcție a unui ochi
atunci când vederea celor doi ochi este inegală; mărirea timpului de explorare vizuală,
pentru a capta mai multe informații care să le permită o imagine perceptivă mai clară și mai
bogată.
 Compensarea în cazul deficienților vizuali
presupune:

Mobilizarea vederii restante, a funcției analizatorului vizual, activizarea tuturor

potențialităților vizuale prin relaționarea capacității funcționale manifeste și latente, a
vederii foveale și a celei periferice.
Modalitățile sunt diverse: corecția optică prin ochelari, corectarea convergenței,
reducerea mișcărilor nistagmice, perfecționarea fenomenului acomodației pentru
realizarea vederii binoculare, formarea unor strategii și scheme vizuale-perceptive
eficiente și economice, optimizarea tuturor indicilor funcționali ai vederii și a eficienței
vizuale de ansamblu.
 Compensarea în cazul deficienților vizuali
presupune:

Interacțiunea analizatorilor, restructurarea legăturilor funcționale pentru o acțiune

unitară, stabilirea uneo corespondențe între claviatura percepției vizuale și cea tactil-
kinestezică. Aceasta echivalează cu compensarea polisenzorială, prin antrenarea
analizatorilor valizi pentru realizarea unui act reflectoriu complex, care să compenseze
vederea slabă, care trebuie protejată.
 Compensarea în cazul deficienților vizuali
presupune:

Păstrarea domnianței vizuale, dar susținerea vederii restante prin analizatorii valizi, a
căror informație transferată în modalitatea vizuală o îmbogățesc cantitativ și calitativ
printr-o finețe discriminativă mai nuanțată și prin controlul percepției vizuale,
producându-se cum susțin unii autori, modificarea sensibilității unui analizator prin
stimularea altora.
 Un rol important în compensație îl are educația vizual perceptivă: pe baza
diagnosticului oftalmologic și psihopedagogic și ținând cont de prognosticul deficienței se
instituie un program de activizare a tuturor potențialităților vizuale restante și de
optimizare a vederii, pentru reducerea decalajului dintre vederea potențială și cea
manifestată și creșterea eficienței vizuale.
Pentru succesul educației vizual-perceptive, aceasta trebuie să se desfășoare intensiv și
continuu, individualizat în raport cu evoluția deficienței vizuale și cu rezultatele corective
și compensatorii obținute să solicite gradual vederea restantă și să evite suprasolicitarea și
efortul vizual supralminal.
Această activitate, realizată printr-o varietate de exerciții și tehnici trebuie să se
integreze în contextul activităților congnitive și practice ale elevilor ambliopi spre a
contribui la compensare și prin aceasta la sporirea eficienței învățării.
 COMPENSAREA TEHNICĂ

APARATE ȘI INSTRUMENTE PENTRU INVESTIGAȚII FUNCȚIONALE ȘI

PENTRU INTERVENȚII COMPENSATORII
• Ochelarii de vedere: pentru corecție optică, adaptați în funcție de diagnosticul oftalmologic; Ochelarii
care transformă lumina în impulsuri tactile; Ochelari ultrasonici pentru orbi; Proteze oculare;
• Elektrofalmul sau ochiul electric, pentru orientare în funcție de intensitatea vibrațiilor care sunt
recepționate tactil pe fruntea persoanei nevăzătoare;
• Ochelarii fotosensibili, pentru orientarea spațială și cu rol compensator, prin transformarea luminii în
sunete; ochelarii funcționează pe principiul codării frecvenței sunetelor în raport cu datele spațiale
reflectate de ochi, realizând capacitatea reflectorie simultană, rapidă dar și succesivă, precum și
coordonarea mișcărilor cu auzul în procesul perceției, analog vederii.;
• Panoul de tras la tir, pentru exersarea capacității de localizare spațială a sursei sonore sau luminoase
pentru dezvoltarea atenției auditive și pentru coordonarea motorie, auditivă și vizuală;
• Aparatul locator „Tietinul”, pentru orientare (pentru detectarea obiectelor luminate și transformarea
luminii în sunet);
• Perceptronul, aparat care stimulează fenomene de percepție după modelul funcționării
analizatorului vizual (retina e inoculată cu un mozaic de fotocelule), pe același principiu se
folosește sistemul de calculator digital;
• Instalația fotoelectromecanică, destinată formării reprezentărilor în relieg a conturului obiectelor
din mediul înconjurător. Aparatul se bazează pe principiul transformării luminiii în acțiuni
mecanice;
• Sistem pentru ghidarea nevăzătorilor prin diferite locuri publice: creat în Japonia cu scopul
obținerii de către nevăzători de informații utiel, despre sistemul de semnalizare rutieră, despre
reperele importante ale unui traseu, despre diferitele servicii publice. Sistemul constă într-un baston
pentru nevăzători de apx 200gr și 102 cm, dotat cu senzori și conectat la un ssitem ce transmite prin
unde radio poziția curentă a persoanei nevăzătoare către un echipament portabil de informare ce
oferă informații utile printr-un sintetizator vocal;
• Lupe, telelupe pentru mărirea imaginii
• Biomicroscopul ocular;
• Optotipic cu litere, silabe, cuvinte, imagini
• Mnemoscop; Mnemoscopul Trainer, pentru exerciții de optimizare a perceperii imaginii în mișcare prin
glisarea ei pe o șină
• Tahiscop, aparat pt exerciții de crețetre a rapidității perceției, se măsoară timpul de expunere a imaginilor
care trebuie percepute, exercițiile conducând la perfecționarea explorării vizuale și la reducerea numărul de
fixații ale privirii
• Obturatorul fotografic, montat la un proiector, folosit în scopul perfecționării percepției monoculare
• Diploscopul
• Stereoscopul
• Sinoptoforul
• Campimetrul Maggiore (perimetrul optic) pentru determinarea câmpului vizual mono și
binocular
• Platiscop pentru determinarea variației acuității vuziale în funcție de asmietria funcțională a ochilor
• Fotometrul Pulfrich, pentru determinarea pragurilor luminoase și cromatice
• Aparatul Radoslawow, pentru determinarea acuității vizuale prin discriminarea unui minim
separabil
• Tabelele policromatice, pentru determinarea sensibilității cromatice
• Planșele pseudoizocromatice Stilling, pentru determinarea cecității cromatice
• Planșele Ishihara, pentru determinarea sensibilității cromatice
• Atlasul Polack, pentru determinarea sensibilității cromatice
• Computer cu placă Braille și cu sinteză vocală pentru nevăzători
 COMPENSAREA TEHNICĂ

INSTRUMENTE ȘI APARATE TEHNICE PENTRU SUSȚINEREA

PROCESULUI DE COMPENSARE PRIN ACTIVITĂȚI SPECIFICE ȘI A
PROCESULUI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE PRIN MATERIAL DIDACTIC
SPECIFIC
1. MATERIALE DIDACTICE SPECIFICE PENTRU DIFERITE OBIECTE DE
ÎNVĂȚĂMÂNT;
2. MATERIALE ȘI INSTRUMENTE PENTRU SCRIEREA ȘI CITIREA ÎN
BRAILLE.
1. Rigleta de calcul: instrument pentru învățarea scrierii și calculului în Braille în primii ani de școală; constă
din spații perforate cu câte 6 puncte, corespunzător grupei fundamentale Braille, în care pot fi scrise literele
și cifrele cu ajutorul jetoanelor
2. Harta sonoră, care facilitează realizarea unor obiective din programa de geografie;
3. Busola pentru nevăzători;
4. Cutia de aritmetică, ce conține 50-100 de popice în dimensiuni reduse, ce pot fi introduse în orificiile
practicate în pereții cutiei, compunând un abac ce permite învățarea numerației de la 1 la 100, învățarea celor
4 operații aritmetice, învățarea tablei înmulțirii, învățarea progresiei aritmetice și geometrice, mărirea sau
micșoararea unui număr de câteva ori, învățarea claselor și ordinelor unui număr.
5. Cutia cu figuri geometrice, alcătuite din 5 rânduri de șanțuri cu benzi de cauciuc și 15 despărțituri
conținând material auxiliar
6. Cubaritmul, compus dintr-un număr de zaruri, având înscrise pe fiecare față cifre pentru diferite calcule
aritmetice;
7.Aparatul de chimie, care conține în partea sa dreaptă 9 despărțituri egale, așezate pe 3 rânduri, în
care se aranjează plăcuțele cu simbolurile elementelor chimice, scrise în Braille, precum și liniuțele de
valență în relief;
8. Instrumente de măsură speficice, metrul, ceasul etc
9. Instrumentarul de desen KX3, pentru desenul în relief pozitiv. Cuprinde într-un singur corp 2
dispizitive: trăgătorul de linie, pentru puncte aliniate, linie intermitentă, linii curbe, linii drept în orice
poziție; și compasul. Desenul tiflografic susține atât cunoașterea senzorială, cât și cunoașterea
generalizată, abstractă, pe baza elementelor specifice ale desenului, reprezentarea bidimensională a
unor raporturi spațiale 3D, mărirea sau micșorara dimensiunilor obiectului natural, evidențierea unor
detalii caracteristice, redarea schematică, utilizarea semnalelor convenționale care simbolizează
însușiri spațiale ale obiectelor. Desenul tiflografic este un mijloc de analiză activă a spațiului, necesar
mai ales în predarea geometriei.
 COMPENSAREA AFECTIVĂ

Un obiectiv important în activitatea de psihodiagnoză, psihoterapie și consiliere

îl reprezintă explorarea personalității, incluziv a celei compensate a deficienților de
vedere, rezultatele devenind baza programelor compensatorii.
 Investigarea trăsăturilor de personalitate se
realizează prin:

1.Observația sistematică a deficientului vizual în timpul activităților școlare și extrașcolare, în timpul

jocului și în activitățile recreativ-educative;
2.Realizarea psihogramei și a prograsului activității școlare în scopul dirijării sistematice și eficiente a
învățării, prin implicarea factorilor pozitivi de personalitate ai deficentului vizual.
3.Diagnoza prin chestionarele de personalitate: Inventarul de personalitate California; Inventarul de
Personalitate Multifazic Minnesota; Chestionare de personalitate (Chestionarul „16 factori primari”,
Chestionarul de personalitate pentru adolescenție HSPQ, Chestionarul Cattell privind nivelul anxietății C,
testul factorului F; Inventarul de personalitate EPI și Chestionarul de personalitate EPQ; Chestionarul de
personalitate; G. Barnreuter Personality Inventory; Chestionarul de instabilitate afectivă; Grila de constructe
Kelly și stilurile apreciative;
4. Teste proiective : H. Rorschach; de frustrație Rosenzweig, tematic de apercepție (TAT), arborelului,
Luscher, pulsiunilor Szondy.
 Tipuri de educație adecvate pentru deficienții de
vedere

În scopul restructurării schemei funcționale a analizatorilor valizi și pentru realizarea

compensării prin activități educative, sunt propuse mai multe direcții de acțiune:
1. Educația tactil-kinestezică;
2. Educația auditivă;
3. Educația olfactiv-gustativă;
4. Antrenamentul vizual complex.
 Educația tactil-kinestezică

Educația tactil-kinestezică urmărește reeducarea raportului dintre senzația vizuală și

cea tactil-kinestezică, îmbogățirea percepției vizuale, controlului și autocontrolului
simțului tactil-kinestezic, dezvoltarea capacității de fixare fără suportul celorlalți
analizatori și formarea abilităților necesare învățării scris-cititului în sistemul Braille.
Pentru acest tip de educație sunt indicate diferite tipuri de exerciții, precum jocurile
senorio-motorii, identificarea formelor prin pipăit, identificarea obiectelor/materialelor
prin pipăit, identificarea proprietăților materialelor, abilitatea de apreciere a cantității.
 Educația auditivă

Educația auditivă urmărește formarea capacității de a diferenția sunetul de zgomot și

de a deosebi anumite sunete, precum și diferențierea sunetelor muzicale și educarea
auzului fonematic, valorificarea auzului pentru facilitarea orientării și locomoției,
utilizarea auzului pentru compensarea deficiențelor de vedere.
În acest scop, sunt indicate următoarele tipuri de exerciții: identificarea zgomotelor și
sunetelor, a vocilor umane și a sunetelor din natură; identificarea, discriminarea și
localizarea sunetelor, determinarea direcției și aprecierea distanței față de sursa de la care
provin sunetele, identificarea și reproducerea ritmului.
 Educația olfactiv-gustativă

Educația olfactiv-gustativă urmărește formarea capacității de identificare și

discriminare a senzațiilor olfactive și gustative, utilizarea diferitelor tipuri de semnale
olfactive în orientare, identificarea calității alimentelor pe baza mirosului și a gustului,
localizarea pe baza mirosului a eventualelor surse de pericol.
Tipuri de exerciții în acest scop ar fi următoarele: identificarea, localizarea și
discriminarea mirosurilor; identificarea unor mirosuri caracteristice; identificarea
alimentelor proaspete sau alterate; identificarea și discriminarea gusturilor; identificarea
alimentelor după gust.
 Antrenamentul vizual complex

Antrenamentul vizual complex urmărește activizarea și antrenamentul resturilor de

vedere în parametrii fiziologici, fără suprasolicitări și excese, dezvoltarea schemelor și
modelelor perceptive, a strategiilor de explorare oculumotorie, a coordonării vizual-motorii,
a capacității de structurare perceptiv-motrice a spațiului și a proceselor cognitiv superioare.
Exercițiile recomandate constau în explorarea vizuală primară, antrenarea reacției de
orientare, a reflexului de orientare spontană și condiționată, localizarea vizuală a unui obiect
în plan delimitat, structurarea spațială și localizarea vizuală a obiectelor în spațiu, explorarea
analitico-sintetică a obiectelor și imaginilor grafice, percepția și discriminarea formelor și
culorilor în diverse circumstanțe, percepția mișcărilor și vizualizarea la distanță, capacitatea
de a urmări obiectele în mișcare și de explorare sistematică a mediului înconjurător, exerciții
de orientare în spațiul grafic, de structurare și organizare vizual-spațială, de manipulare.
Bibliografie

Gherguț A., Sinteze de psihopedagogie specială, Ghid pentru concursuri și

examene de obținere a gradelor didactice, Polirom, Iași, 2013.
Vrăsmaș T., Metodologia educării și intruirii deficienților de vedere,
Ovidius University Press, Constanța, 2007;
Vrăsmaș T., Psihopedagogia deficienților de vedere, Ovidius University
Press, Constanța, 2007.
Preda V., Intervenția precoce în educarea copiilor deficienți vizuali, Presa
Universitară Clujeană;
Rozorea A., Deficiențele senzoriale din perspectiva psihopedagogiei
speciale: Psihopedagogia deficienților de vedere, Partea I, Ex Ponto,
Constanța, 2003.
Vă mulțumesc pentru atenție!