Invelisul

biopedogeografic
 Vegetaţia naturală este formată din totalitatea
plantelor care se întâlnesc pe un anumit teritoriu.
Vegetaţia este influenţată de climă (temperatură,
precipitaţii, vânturi), relief, reţeaua
hidrografică şi activităţile omului.
Vegetaţia Elementul determinant îl constituie clima. De aceea,
Europei zonele de vegetaţie urmează destul de exact zonele de
climă.
Vegetaţia naturală este cea care a existat până recent
şi a fost puţin transformată de om. Multe dintre zonele
cu vegetaţie naturală au fost transformate în terenuri
agricole.
Zone de vegetaţie

Tundra
Tundra, situată în nord (Islanda, nordul
Scandinaviei şi al Câmpiei Europei de
Est), se dezvoltă în condiţii de climă rece.
Se întâlnesc îndeosebi muşchi, licheni şi
vegetaţie ierboasă, iar la limita sudică
apar şi arbuşti (mesteacăn pitic, salcie
pitică).
Taigaua (Pădurile de conifere)
Taigaua ocupă nordul Europei şi este
formată, îndeosebi, din molid, brad şi pin,
specii cu frunze tot timpul verzi.
Pădurile de amestec 
Pădurile de
amestec cuprind conifere şi
foioase; ele ocupă o fâşie
continuă la sudul pădurilor
de conifere.
Pădurile de foioase
Pădurile de foioase ocupă
suprafeţe întinse în centrul
şi vestul continentului; ele
sunt formate din arbori cu
frunze căzătoare (stejar,
fag, ulm, tei, arţar, frasin), se
intalnesc in vestul Europei
Stepa
Stepa cuprinde suprafeţe întinse în nordul Mării Negre şi zona
Mării Caspice. Vegetaţia ierboasă (pir, negară, colilie, păiuş)
este adaptată la uscăciune. Spre zona de pădure apar şi
arbori; această parte se numeşte silvostepă.
Vegetaţia de semideşert
Vegetaţia de semideşert se întâlneşte în zona Mării Caspice,
în condiţii de uscăciune prelungită, şi cuprinde ierburi aspre,
tufişuri, arbori fără frunze.
Vegetaţia mediteraneană
Vegetaţia mediteraneană este specifică bazinului Mării
Mediterane şi cuprinde arbori şi arbuşti ce nu-şi pierd frunzele
(stejar verde, stejar de plută, laur, mirt, cimbru), vegetaţie de
tufişuri şi arbuşti (denumită maquis şi garriga), plantaţii de
măslini.
 Fauna cuprinde totalitatea animalelor care trăiesc pe un anumit
teritoriu.
Fauna este determinată de vegetaţie (unde animalele găsesc
adăpost şi hrană) şi de condiţiile de climă.
Specii de animale
În nord (în tundră şi taiga)
– ursul alb, vulpea polară, iepurele polar, elanul, hermelina, renul,
zibelina şi specii acvatice în mările arctice.
Fauna Europei În centru (în pădurile de foioase)
– cerbul, căprioara, jderul, vulpea, lupul, ursul brun, râsul, mistreţul,
veveriţa, pisica sălbatică.
În est (în stepă)
– iepurele, hârciogul, popândăul, dropia, reptile.
În sud (în zona mediteraneană)
– reptile, broasca ţestoasă, şerpi, muflonul, şacalul, diferite păsări.
Tipuri de soluri
În tundră
– soluri subţiri, rezultate din dezagregarea rocilor, care se dezvoltă pe un strat
permanent îngheţat (spodosoluri sau soluri podzolice).
În taiga
– soluri podzolice şi, pe mari întinderi, turbării.
În zona pădurilor de foioase
– soluri brune, cenuşii şi soluri argiloase bogate în humus.
În stepă şi silvostepă
– se dezvoltă un sol cu o fertilitate deosebită, numit cernoziom.
În zona mediteraneană
– soluri roşcate-castanii şi terra rosa (pe substrat calcaros).
În regiunea semideşertică
– soluri nisipoase şi soluri roşcate.
 În spaţiul carpato-danubiano-pontic se interferează vegetaţia caracteristică Europei Centrale
(cu păduri de foioase) cu vegetaţia Europei sud-estice, ponto-caspice (reprezentată de
stepe).

 Zona stepei
o Dobrogea, Câmpia Siretului, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei, porţiuni din
Câmpia de Vest. (stepa propriu-zisă are în Câmpia Bărăganului cea mai vestică
poziţie);

ROMÂNIA o vegetaţia: ierburi xerofile; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;

o vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, pajişti;

 Zona silvostepei
 Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, nord-vestul Dobrogei;
 Vegetaţia: pâlcuri de păduri (stejar termofil), ierburi; fauna: rozătoare; soluri:
molisoluri;
 vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, aşezări;
 a.Etajul stejarului (150-500m)

Raspandire: nordul Câmpiei Olteniei, C.Boianu, C. Vlasiei, C. Gavanu-

Burdea, C. de Vest, Dealurile de Vest, Pod. Getic, vestul Pod. Transilvaniei.
Vegetatie: stejarul brumariu, stejarul pufos, stejarul pedunculat, carpenul,
teiul, frasinul, artarul, cerul, garnita, jugastrul.
Arbusti: paducelul, porumbarul, cornul, socul negru.

Zona pădurilor b.Etajul fagului (500-1200m)

-in unele cazuri fagul coboara chiar sub 100m ca de exemplu in defileul
Dunarii, C. Romana ( Snagov, Baneasa)
-este etajul cel mai intins ocupand 1/3 din suprafata padurilor din tara
noastra.
Vegetatia: fagul. In partile joase se amesteca cu stejarul iar in cele
superioare cu coniferele.
Arbusti:alun, soc rosu, lemn cainesc, soc negru.
c.Etajul coniferelor (1200-1850m)
Vegetatia:molid, brad, larice, zada, pin.
Arbusti:caprifoi, coacazul, socul rosu.
Fauna padurilor
Mamifere:ursul, rasul, jderul, lupul, iepurele,
veverita, vulpea, dihorul, cerbul, viezurele, mistretul.
Pasari: cocoșul de munte, cucuveaua, pitigoiul,
pitulicea, ciocănitoarea, porumbelul gulerat, forfecuta, gaita,
acvila de munte, vulturul negru, sorecarul, corbul.
Fauna acvatica: lostrita, cleanul, scobarul,
mreana, babusca, bibanul, crapul, pastravul.
Reptile: vipera comuna, soparla de munte,
tritonul.
Zona alpină – peste 1800 m

etaj subalpin - 1800-2200 m ;

etaj alpin – peste 2200 m

Vegetaţia: ienupăr, jneapăn, afin, merişor (subalpin) şi ierburi, muşchi, licheni, stâncării
(alpin);

Soluri subţiri, în formare;

Fauna – capra neagră, marmota, vulturi, insecte;

Vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni; turism necontrolat = degradarea terenurilor

Vegetaţia azonală – este dezvoltată în luncile râurilor, precum şi în Lunca şi Delta Dunării
unde se dezvoltă o vegetaţie reprezentata prin specii de arbori de esenţă slabă: salcia,
plopul, aninul, cătina.