Sunteți pe pagina 1din 28

Ursul polar

-regele ţinutului alb


Ursul polar provine din
ursul brun. O populaţie
nordică a acestor urşi
bruni a devenit izolată de
restul urşilor, acum circa
150.000 de ani.
Din acele timpuri, ursul polar
trăieşte exclusiv în zona
circumpolară arctică, pe ţărmurile
de nord ale Siberiei, Alaskăi,
Groenlandei, Canadei şi accidental
pe cele ale Scandinaviei.,
Specialiştii au calculat că
strămoşul ursului polar
era chiar mai mare, de
proporţii gigantice
(cântărea în mod frecvent
circa 1 tonă şi jumătate..
Cel mai mare urs polar din lume
este astăzi împăiat în oraşul
Seattle a fost împuşcat de
vânătorul Arthur Dubbs din
Medford, statul, Oregon, în anul
1960, undeva în Strâmtoarea
Kotezebue din nord-estul Alaskăi.
Colosul alb cântărea fix 1002
kilograme şi ridicat pe labele din
spate atingea înălţimea de 3,39
metri. Evident, uriaşul mascul
doborât în anul 1960 a fost
probabil o excepţie, un uriaş al
speciei.
Masculii ating în medie o greutate
cuprinsă între 350-700 kilograme, cu o
lungime corporală de 2,4-3 metri.
Ursoaicele sunt cu mult mai mici,
atingând aproximativ jumătate din taliile
şi greutăţile masculilor. Ursul polar este
aşadar mamiferul cu cel mai mare
dimorfism sexual în favoarea masculilor,
după foca elefant de mare, printre altele
cea mai mare specie de focă din lume.
O mare parte din greutatea totală a ursului polar
este reprezentată de stratul gros de grăsime
subcutatantă care-i asigură acestuia
supravieţuirea în climatul extrem de rece, cu
temperaturi care ating şi depăşesc adesea
valoarea de -60 de grade Celsius. Aceasta poate
atinge în regiunea spatelui grosimea de 10
centimetri. Celălalt mare avantaj al ursului polar
în faţa gerurilor şi viscolelor arctice, precum şi
atributul care ni-l face cunoscut între toate
celelalte specii de urside, este blana sa unică.
Oricât de greu de crezut ar fi, pielea
sa este neagră, iar fiecare fir de păr
nu este alb, ci transparent, acesta
reflectând lumina solară şi creând
astfel culoarea albă a întregii blăni.
Aceasta atinge lungimea de 5-15
centimetri, în funcţie de zona
corpului.
Urşii polari trăiesc circa 25 de ani în
sălbăticie şi cam 40 în condiţii optime
de captivitate. ste un vânător desăvârşit
care de cele mai multe ori îşi pândeşte
prada precum leii sau tigrii. Se hrăneşte
preponderent cu foci, fiind specializat
în vânarea lor, precum şi cu peşti, dar
este capabil să ucidă şi animale cu mult
mai mari decât el precum morsele sau
chiar balenele
Ursul polar nu are rezistenţa ursului
brun, fiind incapabil să-şi alerge
prada pe distanţe lungi din cauza
supraîncălzirii organsimului. Stratul
său gros de gărsime, alături de
pielea fără glande sudoripare
acţionează împotriva sa când vine
vorba de alergat
Un urs polar este o forţă a naturii nu doar
prin dimensiunile sale şi prin
comportamentul prădător, dar şi prin
forţa sa. Căci numai un animal extrem de
puternic cum este un mascul mare de urs
polar poate ucide o morsă, sau poate
sparge o banchiză de gheaţă groasă de
peste 70 de centimetri prin forţa saltului şi
lovirii concomitente cu ambele labe din
faţă pentru a prinde şi ucide foca de
dedesubt.
Ursul polar nu hibernează asemenea
celui brun, ci este activ tot timpul anului.
Spre deosebire de toate celelalte
mamifere carnivore, urşii polari nu au
teritorii delimitate pe care să şi le apere,
ci cutreieră neîncetat pe tot parcursul
vieţii lor, imensităţile pustiului arctic.
 
Cum masculii nu se luptă între ei pentru
teritoriu, singurele lupte date de aceştia
sunt cele pentru o carcasă de focă sau
morsă, sau au drept subiect accesul la
femele în perioada împerecherii. Odată
rămasă însărcinată, cea mai mare grijă a
ursoaicei este aceea de a mânca cât mai
mult, căci atât supravieţuirea ei, cât mai
ales a puilor săi depinde de rezervele de
grăsime de care are nevoie pe perioada
iernii.
Căci naşterea Regelui Arcticii are loc în toiul
iernii, când viscolele bat nebuneşte, iar
temperatura scade cumplit de mult. Atunci,
între lunile decembrie-ianuarie apar pe lume
puii de urs polar. Micuţii sunt cu adevărat cei
mai mici pui de mamifere comparativ cu talia
adulţilor, căci dacă ursoaica mamă cântăreşte
între 250-450 kilograme, puii săi au doar 800-
900 grame la naştere. Ursoaica naşte de obicei
doi pui, rar unul sau trei şi excepţional patru-
cinci.
Ursuleţii se nasc direct într-o vizuină
săpată într-un mal de zăpadă, dar blana
caldă a ursoaicei le oferă toată protecţia
necesară contra iadului alb care se
dezlănţuie afară. Născuţi orbi, surzi şi fără
dinţi, ursuleţii de talia unui şobolan, sunt
complet dependenţi de mama lor timp de
câteva luni pentru hrană şi căldură.
Până în luna aprilie, când iese cu puii prima
dată din bârlogul de zăpadă, ursoaica nu
mănâncă nimic şi nici nu-şi face nevoile
fiziologice. Puii cresc rapid, datorită laptelui
bogat în vitamine şi nutrienţi, care are o
concentraţie de 31% grăsimi. Puii beneficiază
de protecţia mamei până la vârsta de 1 an
jumătate- 2 ani, când o părăsesc. În tot acest
timp, puii sunt în pericol de a fi ucişi de
masculii adulţi, fenomen natural întâlnit şi la
multe alte specii de carnivore.
Ursul polar nu are duşmani sau
prădători naturali cu exceptia
exemplarelor din aceeaşi specie.
Dar cele mai mari pericole pentru urşii polari de
astăzi constau în activităţile umane. Poluarea
tot mai agresivă a Arcticii a dus la descoperirea
de poluanţi periculoşi în organismul unor
populaţii de urşi. Acumularea acestor substanţe
chimice duce la scăderea sistemului imunitar şi
la naşterea a tot mai mulţi ursuleţi cu defecte
genetice. Alt pericol este reprezentat de
deversările de petrol, căci un urs polar care a
nimerit accidental într-o pată de petrol va muri
de frig, căci această substanţă va face ca blana
sa să-şi piardă proprietatea termoizolantă.
Dar cel mai mare pericol este reprezentat
de fenomenul de încălzire globală datorat
activităţilor industriale ale omenirii.
Încălzirea globală se vede cel mai bine la
poli şi are ca rezultat topirea exagerată a
calotei glaciare. Iar un urs fără o mare
îngheţată pe o perioadă cât mai mare din
an, va muri de foame, căci stratul de
gheaţă care-i permite acestuia să-şi vâneze
focile, prada cea mai des întâlnită, se
micşorează  îngrijorător de la an la an.
Altă problemă provenită din încălzirea globală
constă în diluarea genetică a populaţiilor de urşi
albi, din cauza celor bruni. Cum ultimii ani au fost
tot mai calzi, iar tendinţa pe viitor este de încălzire
continuă, urşii bruni şi-au extins habitatul tot mai
mult spre nord, intrând astfel în contacte tot mai
dese cu urşii polari. Cum urşii bruni şi cei polari
sunt foarte asemănători ca bagaj genetic, au
început să se împerecheze. S-au născut astfel tot
mai mulţi urşi hibrizi care sunt fertili şi prezintă
caractere fiziologice comune cu ambele specii. Noii
urşi sunt denumiţi deja „Grolar”  de la grizzly şi
polar, şi sunt vânaţi de regulă în Canada şi Alaska.
URS GROLAR